Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

Elite Art Gallery

Cromatisme - primul volum de poezii al celebrului tenor, Teodor Ilincăi

  • Elite Art Gallery
  • Institutii culturale
  • Teodor Ilincăi
  • Lansari de carte
Data: 
16 Jan 2014
Eveniment special: 
Nu

Comunicat de presă

Celebrul tenor Teodor Ilincăi debutează în lumea literară cu volumul de poezii „Cromatisme” în cadrul evenimentului de lansare a cărţii, care va avea loc în data de 16 ianuarie 2014, orele 18.00, la ELITE ART GALLERY (str. Academiei, nr. 15, Bucureşti).
„Această încercare de a scrie poezie a venit mai întâi ca o joacă”, declară autorul în prefaţa cărţii. „Mi-a plăcut această joacă cu expresii și cuvinte, ca și sentimentul de împlinire pe care mi l-a conferit starea de a-mi da frâu liber gândurilor - inti-mitatea indisolubilă dintre o ființă și Eul ei adânc și nesecat. Publicarea Cromatismelor simbolizează propria-mi modalitate de a milita pentru poezie ca parte integrantă și vitală a mijloa-celor dezvoltării entității culturale în sânul unui popor, un manifest artistic al unui iubitor de frumos, care încă speră la o aderare a României la adevăratele valori: umanism, echilibru, echitate și tot ceea ce derivă din acestea. Cromatismele reprezintă o ofrandă adusă tuturor celor care mi-au influențat, în diverse moduri, existența plină de peripeții: profesori, scriitori, poeți, compozitori, muzicieni, familie, cunoscuți. Ele conțin întâmplări ale omului ca toți oamenii (parafrazându-l pe Hegel prin intermediul lui C. Noica), curiozitatea supremă a acestei lumi, care este sursă inepuizabilă de inspirație pentru creatori, indiferent din ce domeniu artistic provin”, încheie autorul.

Teodor Ilincăi s-a născut la 25 martie 1983 în Fălticeni, județul Suceava. Este absolvent al Universitatii Naționale de Muzică din București, secția Pedagogie Muzicală, specializarea Muzică Bizantină. În anul 2006 devine prim solist al Operei Naționale din București, în același an obținând o bursă oferită de CEE Musiktheater Wien, care se prelungește până în anul 2008. Debutul internațional are loc în anul 2009 pe scena operei din Hamburg, în același an fiind invitat să colaboreze cu Opera de Stat din Viena, Opera din Hanovra și Opera Regală din Londra. Tot în anul 2009 îi sunt oferite două distincţii importante: Solistul anului, decernat în cadrul Galei Premiilor VIP şi Premiul Ludovic Spiess, oferit de Forumul Muzical Român, urmând ca în anul 2010 să fie onorat cu premiul In memoriam Iosif Sava pentru activitatea pe anul 2009, premiu oferit de Radio România Cultural. În anul 2013 îi este oferit Premiul de Excelență din partea ELITE ART Club UNESCO, pentru promo-varea imaginii României în străinătate. Din anul 2010 își desfășoară activitatea ca invitat la numeroase teatre de operă de prestigiu: Berlin, Paris, Toulouse, Hamburg, Londra, Viena, Santiago de Chile, Marseille, Barcelona, Genova, Frankfurt, Strasbourg, Dresda, San Diego, Duisburg, Budapesta, Sevilla, München, Düsseldorf, Lausanne, Monte Carlo (www.teodorilincai.com).
În deschiderea evenimentului de lansare a volumului de poezii “Cromatisme” va vorbi doamna Daniela Popescu, Preşedinta Asociaţiilor Centrelor şi Cluburilor UNESCO din Europa şi America de Nord.

 

 

„Iarnă în Bucureștiul vechi “

  • Arta
  • Elite Art Gallery
  • Gabriela Drăghici
  • Expoziţii
Data: 
9 Jan 2014 - 27 Jan 2014
Eveniment special: 
Nu

Joi, 9 ianuarie 2014, orele 18,  ELITE ART GALLERY deschide seria de evenimente anuale, cu expoziția de acuarelă, semnată GABRIELA DRĂGHICI.
Artist complex, Gabriela Drăghici a obișnuit publicul cu mai multe genuri de exprimări plastice, pe cât de diverse, pe atât de fermecătoare. De la artă decorativă- broderie manuală, tapiserie, pictură monumentală - la restaurare și, nu în cele din urmă,  grafică sau pictură, Gabriela Draghici trece de la o tehnică la alta cu aceeași plăcere și seriozitate, demonstrându-și harul.
Seria de acuarele cuprinsă în cadrul expoziției, oferă spre contemplație imagini din Bucureștiul vechi surprinse iarna. Alburile colorate, rafinamentul paletei cromatice, sensibilitatea și atmosfera Bucureștiului ne vor încălzi sufletele în acest sezon.
Expoziţia poate fi vizitată în perioada 9-27 ianuarie 2014, în fiecare zi de luni până vineri în intervalul orar 11:00- 19:00, iar sâmbăta în intervalul 11:00- 17:00, la ELITE ART GALLERY din strada Academiei, nr.15.

ELITE ART GALLERY este un proiect al Asociaţiei ELITE ART Club UNESCO, iniţiat în 2008 în urma dezvoltării proiectului PICTORI DE AZI LA BALCIC şi se doreşte a fi o modalitate modernă, atractivă şi interactivă de a pune la dispoziţie servicii care ţin de domeniul artei: expoziţii şi vernisaje, consultanţă, impresariat artistic.

 

Constantin Severin - Expoziţie de pictură „Ierarhia Luminii“ la Elite Art Gallery

  • Arta
  • Constantin Severin
  • Elite Art Gallery
  • Expoziţii
  • Vernisaje
Data: 
4 Oct 2013
Eveniment special: 
Nu

IERARHIA LUMINII

HIERARCHY OF LIGHT

vernisaj 

Elite Art Gallery vă invită vineri, 4 octombrie 2013, ora 18.00, pe simezele din strada Academiei nr 15, la vernisajul expoziţiei de pictură „Ierarhia Luminii”.

''Ierarhia Luminii'' este o inedită expoziţie de pictură monocromă a artistului vizual şi scriitorului sucevean Constantin Severin, un eveniment rarisim în arta românească. Vor fi expuse 18 tablouri în ulei pe pânză şi o instalaţie (pictură bifrons), intitulată „Ianus”, lucrări care vor putea fi admirate pe simezele galeriei până în ziua de 18 octombrie a.c.

Expoziţia va fi prezentată de prof. univ. dr. Maria Ana Tupan, iar curator va fi criticul de artă şi scriitorul Corneliu Ostahie. Cu acest prilej va fi lansat şi primul album de artă al artistului, publicat recent de editura Tipo Moldova din Iaşi. Parteneri ai evenimentului sunt Biblioteca Bucovinei ''I. G. Sbiera'' Suceava şi Consiliul Judeţean Suceava.

Constantin Severin este membru al Asociaţiei European Artists din Germania şi membru fondator al grupului 3rd Paradigm International Artists.

''Orizontalitatea luminii e multiplicitatea coloristică a spectrului. Dimpotrivă, ierarhia ei, ca gradaţii ale aceleiaşi culori, ne poartă între greul pământului şi transparenţa celestă. Monocromismul ne urcă în tării, ne eliberează de teluric. În loc să anuleze materia prin negaţia absolută a luminii, ca în seria de tablouri negru pe negru ale lui Rauschenberg, Constantin Severin pune realitatea între paranteze, îngăduind în lucrările sale doar arhetipurile subconştientului colectiv revelate în mituri şi artefacte. “A treia paradigmă” este sintagma cu valoare programatică din manifestul său, care a devenit şi numele unui grup de artişti din diverse ţări din care face parte artistul, şi care se depărtează astfel de originile expresionismului apărut ca o reacţie la teoriile despre haos, entropie şi nihilism în amurgul secolului al XIX-lea, afirmând, dimpotrivă, puterea ordonatoare a artei care învinge timpul, trecerea, în prezentul etern al structurilor simbolice.

“Text şi Timp”, acest titlu heideggerian al mai multor lucrări, nu înseamnă ilustrarea unor idei comunicate prin cuvinte (Barbara Kruger şi alţi artişti conceptualişti) ci derivarea reprezentărilor dintr-un spaţiu precodificat. Nu efectul metamorfic al privirii asupra peisajului interesează expresionismul abstract ci reducţia lumii materiale la rame perceptuale. Lucrările lui Constantin Severin sunt naraţiuni ale acestei operaţiuni eidetice, şi e fascinant să le urmărim în ingeniosul joc de valori care structurează şi ierarhizează spaţiul reprezentării.

În “Text şi Timp 94”, de exemplu, aceleaşi elemente sunt dispuse marginal şi central, importanţa formei fiind astfel evidenţiată de resemantizarea lor prin poziţionare. Timpul e şi curgere monotonă, repetiţii ale aceluiaşi fuior tors de Parce, ca în coloanele marginale, dar şi muzică a sferelor, viori-siluete feminine dispuse radial în geometria roţii - a olarului sau a Destinului - în chiar galbenul-ocru al soarelui genezei. Munca georgică intervine în natură. Umbrele galbenului închis, cafeniu, desenează unelte sau arme, iar liniile se regăsesc în elegantul costum al Doamnei lui Leonardo, o operă de artă în care natura este repusă în abis prin hermina din braţele ei. O valoare mediană a galbenului marchează un trup de femeie stilizat, un familiar fetiş al fertilităţii din mitologia românească, unificând întregul spaţiu prin motivul creaţiei. Timpul curgerii uniforme şi centralitatea naraţiunii sugerează cvadratura cercului care îl obseda pe artistul renascentist, un vis al corespondenţelor universale în omogena sferă a spiritului uman. În cuprinsul ei este învins soarele creaţiei materiale, după cum credea şi suprematistul Kazimir Malevici. Tuşele de culoare sunt elemente de limbaj ce operează cu diferenţe şi ierarhii, cosmicizând disiparea haotică a luminii-sinteză.'' ( Maria Ana Tupan)

''Picturile sale monocrome în galben şi roşu sunt unice şi foarte căutate pe piaţa de artă.''(Revista italiană de artă, arhitectură şi design, It's Liquid, Featured Artist, noiembrie 2012).

Blogul artistului: http://constantinseverin.wordpress.com/

Saitul grupării 3rd Paradigm: http://3rdparadigm.net/

ELITE ART GALLERY este un proiect al Asociaţiei ELITE ART Club UNESCO, iniţiat în 2008 în urma dezvoltării proiectului PICTORI DE AZI LA BALCIC şi se doreşte a fi o modalitate modernă, atractivă şi interactivă de a pune la dispoziţie servicii care ţin de domeniul artei: expoziţii şi vernisaje, consultanţă, impresariat artistic.

 

 

 

Expoziţie „Atelier de pictură“

  • Arta
  • Elite Art Gallery
  • Expoziţii
Data: 
10 Jan 2013 - 2 Feb 2013
Eveniment special: 
Nu

 

ATELIER DE PICTURĂ
10 ianuarie – 2 februarie
 
 
Elite Art Gallery vă invită Joi, 10 ianuarie, ora 18.00, la vernisajul expoziţiei „ATELIER DE PICTURĂ”. Cei treisprezece artişti: Teona Antonescu, Nicolae Badiu, Dragoş Constantin, Cristian Diţoiu, Corina Dobre, Marian Dobre, Ana Maistru, George Mircea, Cosmin Movilă, Maria Nichifor, Valeriu Paladi, Ana Petrovici-Popescu şi Alexandra Stoica sunt reuniţi de către binecunoscuţii pictori şi, în acelaşi timp, profesori Mihai Sârbulescu şi Horea Paştina.
 
Arta nu poate şi nici nu are dreptul să rămână în hibernare, să închidă ochii nepăsătoare, lăsându-se subjugată, sedusă şi în cele din urmă abandonată. Îşi asumă riscul de a fi greşit interpretată, de a rămâne neînţeleasă în pofida accesibilităţii sale. Poate fi arătată cu degetul şi pusă la stâlpul infamiei, dar singura sa vină, dacă poate fi numită astfel, este capacitatea de a purifica, de a decoperta lumea de mantia albă a superficialului. 
Cel mai dificil lucru pentru un artist este să se despartă de arta lui. Însă o face, mai mult sau mai puţin conştient, chiar din momentul în care pensula a întins prima pată de culoare. Cea mai plăcută formă a despărţirii sau, mai bine zis, cea mai puţin deranjantă, poate fi atunci când lucrarea în cauză joacă rolul unei amintiri nu doar a imaginii reprezentate ci şi a efortului creator depus în atelierul său de pictură. Astfel, opera aparţine în egală măsură picturii şi pictorului, evocă stări, clipe, atitudini irepetabile şi oferă contrastul necesar la mult prea vastul ocean al uniformităţii. Abia în momentul când a produs o mişcare, fie ea cât de măruntă, în cel care o priveşte, arta începe cu adevărat să trăiască.
 
Expoziţia poate fi vizitată în perioada 10 ianuarie – 2 februarie, de luni până vineri de la ora 11:00 la ora 19:00, iar sâmbăta de la ora 10:00 la ora 14:00, la ELITE ART GALLERY din strada Academiei, nr.15.
 
ELITE ART GALLERY este un proiect al Asociaţiei ELITE ART Club UNESCO, iniţiat în 2008 în urma dezvoltării proiectului PICTORI DE AZI LA BALCIC şi se doreşte a fi o modalitate modernă, atractivă şi interactivă de a pune la dispoziţie servicii care ţin de domeniul artei: expoziţii şi vernisaje, consultanţă, impresariat artistic.        
 
www.eliteart-gallery.com
eliteartgallery.facebook.com
 

 

  • «
  • ‹
  • 1
  • 2
  • 3
© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact