Oravitzan la Muzeul Național al Țăranului Român

17 mai – 23 iunie 2013, Muzeul Național al Țăranului Român
20 mai – 30 iunie 2013, Palatul Mogoșoaia

Muzeul Național al Țăranului Român, Centrul Cultural Palatele Brâncovenești și Muzeul de Artă din Timișoara vă invită să participați la evenimentele expoziționale ORAVITZAN, care vor avea loc la Muzeul Național al Țăranului Român, din 17 mai până în 23 iunie 2013, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00, în sălile Irina Nicolau, Oaspeți și Foaier; și la Palatul Mogoșoaia, din 20 mai până în 30 iunie 2013, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00, în sala Holul cu mozaic.

Silviu Oravitzan, născut în 1941, la Ciclova Montană, județul Caraș-Severin, a acumulat la palmaresul său artistic, în ultimii 35 de ani, participări expoziționale internaționale și naționale de mare prestigiu. Opera sa se află răspândită în nenumărate colecții muzeale și private din Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Germania, România, Suedia, Austria, Italia. Deși pare influențat de diferiți pictori abstracți din secolul XX, maestrul bănățean e considerat a-și avea rădăcinile în arta bizantină, în arta religioasă a Răsăritului creștin-ortodox.
Silviu Oravitzan contrazice percepția unei Europe de Est lipsite de relevanță pentru arta contemporană. Cu expoziții în spații prestigioase, de felul Muzeului de Artă Catolică de la New York, unde a expus alături de îngerii din bronz ai lui Dali, artistul demonstrează că inspirația nu are granițe culturale și cu atât mai puțin geografice.

„Să nu uităm că noi suntem după câteva secole de alienare și de sminteală. Or, pictura, în raport cu sminteala aceasta, are, pentru că noi trebuie să acceptăm că tot ce facem nu facem în absolut, ci în acest context al istoriei care s-a trădat pe ea, ne-a trădat pe noi, ne-a alienat, suntem în drum spre apocalips. Cine nu vrea să accepte lucrul acesta să aibă răbdare. Or, în măsura în care, cum spunea Eliade, noi nu putem ieși din istorie, noi trebuie să trăi m în istorie, dar, în același timp, să ne-o asumăm și s-o depășim, adică să găsim o soluție terapeutică la această îmbolnăvire a timpului și a ființei noastre care e istoria. Una dintre soluțiile acestea eu o văd în pictura lui Silviu Oravitzan care este mai mult decât terapeutică, mântuitoare. Sigur că nimeni nu poate vindeca alienarea lumii moderne, dar măcar o asemenea artă dă posibilitatea să ne-o asumăm mai puțin dureros, mai puțin catastrofic. Adică, ne ajută să găsim un echilibru interior, în raport cu dezechilibrul care devine din ce în ce mai sufocant, mai apăsător, datorită unei forțe care vine din adâncul ființei și care îți permite să-ți reamintești anumite valori, care nu sunt numai ale artei, care sunt ale ființei, pentru că arta trăia, înainte, ca expresie a ființei, nu ca expresie a unui talent, a unui punct de vedere personal. Or, această reîntoarcere la originile artei și la raportul de ordin ontologic cu lumea constituie, cred, poate principala calitate a artei lui Silviu Oravitzan.”

Paul Barbăneagră