Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

Expoziţia „Sub semnul vulturului bicefal. Cantacuzinii veacului al XVII-lea”, la Muzeul Naţional Cotroceni

Click pentru galerie foto
Click pentru galerie foto
  • Muzee

Muzeul Naţional Cotroceni în colaborare cu Patriarhia Ortodoxă Română, Biblioteca Sfântului Sinod, Arhivele Naţionale ale României, Biblioteca Academiei Române şi Muzeul Naţional de Artă al Romăniei organizează joi, 6 octombrie 2016, orele 18.00, în Spaţiile medievale ale muzeului, expoziţia: „Sub semnul vulturului bicefal. Cantacuzinii veacului al XVII-lea”.
Expoziţia îşi propune să readucă în atenţia publicului una dintre cele mai reprezentative familii nobiliare româneşti, în perioada cea mai prestigioasă din existenţa sa. Cantacuzinii, o familie mare şi unită, aşa cum sunt reprezentaţi în tablourile votive din principalele lor ctitorii, au avut o deosebită conştiinţă a originii lor nobile, drept cei "de bun neam", pe care şi-au asumat-o şi afirmat-o în actele lor politice şi culturale. Boieri cultivaţi, cei şase fiii ai postelnicului Constantin Cantacuzino au fost toţi mari dregători, iar Şerban, domn al ţării (1678-1688).
Voievodul Şerban Cantacuzino a zidit unul dintre cele mai reprezentative aşezăminte monastice din ţară, Mănăstirea Cotroceni, cu a cărei comunitate şi ceilalţi Cantacuzini au avut raporturi deosebite, devenind a doua necropolă a familiei. Prin reşedinţele şi ctitoriile lor, Cantacuzinii au fost iniţiatorii şi promotorii unui nou stil în arta şi arhitectura românească, cel brâncovenesc, au adus stabilitate internă ţării şi s-au dovedit abili diplomaţi în tratativele cu reprezentanţii Marilor Puteri din zonă; au acţionat pentru introducerea limbii române în cult, prin cărţile tipărite de ei, au organizat învăţământul superior şi au susţinut Biserica Ortodoxă, prin ctitoriile şi donaţiile lor.
În cadrul expoziţiei vor fi prezentate manuscrise şi cărţi, scrise sau tipărite din iniţiativa şi cu susţinerea financiară a Cantacuzinilor, precum Evanghelia (1682), Apostolul (1683), Bibliile de la Veneţia (1687) şi Bucureşti (1688), Antologhionul (1705), Octoihul (1706), sau care au făcut parte din importanta bibliotecă a marelui umanist român, stolnicul Constantin Cantacuzino, unele imprimate în Occident, în secolele XVI-XVII; hrisoave emise de cei doi domni din familie, Şerban Cantacuzino şi Ştefan Cantacuzino, semnificative prin conţinut, dar şi prin decoraţia cu cerneală de aur; argintărie de cult, dăruită de Şerban Cantacuzino mănăstirii Cotroceni.
Expoziţia „Sub semnul vulturului bicefal. Cantacuzinii veacului al XVII-lea” organizată de Muzeul Naţional Cotroceni cu prilejul aniversării a 25 de ani de existenţă în cultura românească, ilustrează faptul că prin iniţiativele şi împlinirile familiei Cantacuzino în plan cultural, spiritual şi politic, societatea românească a manifestat o deosebită deschidere faţă de cultura occidentală.

Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 6 octombrie 2016 – 8 ianuarie 2017, şi va putea fi vizitată de marţi până duminică între orele 9.30 – 17.30

Parteneri media: Radio România, Radio România Cultural, Radio România Actualități, Radio România Internațional, Radio România București FM, TVR Internaţional, Agenția Națională de Presă Agerpres, Onlinegallery.ro, HYPTV, Diplomat Club, Vacanțe la țară, Traveller Magazin, ArtOut, Fundația Culturală "Magazin Istoric", Historia, Asociația Redescoperă Istoria, Q Magazine.

 

  • Share/Save

Stiri Muzee

Ce-i de văzut. Fotografia în România după 2000
8 Feb 2023
Artă și cultură japoneză la MNAR
4 Feb 2023
Muzeul Naţional de Artă al României
ZILELE FILMULUI INDIAN
2 Feb 2023 - 4 Feb 2023
Muzeul Ţăranului Român
Acces gratuit la Antipa cu ocazia Zilei Mondiale a Zonelor...
2 Feb 2023
Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa“
Expoziția artistului Dacian Andoni CĂRĂMIDA E FĂCUTĂ DIN CASE
2 Feb 2023 - 19 Feb 2023
Muzeul Ţăranului Român
Lansare de carte „O SCRISOARE PIERDUTĂ“ de I. L. Caragiale...
1 Feb 2023
Muzeul Ţăranului Român
Vino la "Orele linistite" la Antipa si "...
30 Jan 2023
Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa“
Deschiderea expoziției „Jandarmeria Română 1850 - 2020” la...
24 Jan 2023 - 26 Mar 2023
Muzeul Naţional de Istorie a României
Expoziție dedicată Unirii Principatelor Române, la Muzeul...
24 Jan 2023
Muzeul Naţional Cotroceni
EXPOZIȚIA ZIARULUI NECONVENȚIONAL ROMÂNIA
19 Jan 2023 - 5 Feb 2023
Muzeul Ţăranului Român
mai multe

Muzeul Naţional Cotroceni

Vasile Pop Negreșteanu - „Semne din lada cu zestre”. Pictură contemporană la Muzeul Cotroceni
Muzeul Naţional Cotroceni
Expoziţia „Sub semnul vulturului bicefal. Cantacuzinii veacului al XVII-lea”, la Muzeul Naţional Cotroceni
Muzeul Naţional Cotroceni
Expoziţie Emil Ciocoiu: Natura - Omul - Universul
Muzeul Naţional Cotroceni
Eleganţă şi tradiţie în moda feminină. De la Belle Époque la interbelic
Muzeul Naţional Cotroceni
„Icoane. Frumuseţe cerească pe pământ“. Creaţiile profesorului George Kordis la Muzeul Cotroceni
Muzeul Naţional Cotroceni
Expoziţie „Monumentul Marii Uniri - de la proiect la inaugurare” la Muzeul Cotroceni
Muzeul Naţional Cotroceni
„Atitudini – Artişti sibieni” la Muzeul Naţional Cotroceni
Muzeul Naţional Cotroceni
Buchetul de flori în pictura românească, din colecţii particulare
Muzeul Naţional Cotroceni
Expoziţia „Veşminte, podoabe săseşti şi reprezentările acestora în pictura vremii“
Muzeul Naţional Cotroceni
Expoziţie de pictură semnată Ghenadie Jalbă la Muzeul Naţional Cotroceni
Muzeul Naţional Cotroceni
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • ›
  • »
mai multe
© 2003 - 2020 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact