Conferinta "70 de ani de la deportările din Basarabia şi Bucovina de Nord din 12-13 iunie 1941"

Bucureşti, 10.06.2011

Muzeul Naţional de Istorie a României este onorat să vă invite miercuri, 15 iunie 2011, ora 11,00, la sediul său din Calea Victoriei nr. 12, la conferinţa 70 de ani de la deportările din Basarabia şi Bucovina de Nord din 12–13 iunie 1941, susţinută de E.S. Vasile Soare, fostul ambasador al României în Kazahstan (2002–2008).

Prin organizarea acestei conferinţe va fi adusă în atenţia publicului istoria – poate mai puţin cunoscută – a deportărilor şi strămutărilor forţate din provinciile istorice româneşti din anii ‘40–’50 în Siberia şi Asia Centrală, respectiv mărturii despre soarta celor aproximativ 7.000 de prizonieri români de război în lagărele staliniste din centrul Kazahstanului.

După cum se cunoaşte, Pactul Ribbentrop-Molotov a avut consecinţe tragice pentru populaţia româneasca din Basarabia, Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa şi sudul Basarabiei. Anexarea acestor provincii româneşti de către URSS la 28 iunie 1940 a fost urmată de măsuri represive şi de deznaţionalizare a românilor basarabeni şi bucovineni de către regimul stalinist – deportări în masă şi trimiteri la muncă forţată în Siberia şi Kazahstan în anii ’40–’50 a zeci de mii de persoane, unele dintre acestea ne mai întorcându-se niciodată.

Conferinţa abordează cele trei valuri de deportări. Primul dintre acestea a avut loc în 12–13 iunie 1941, când din Basarabia şi nordul Bucovinei au fost ridicate de la casele lor 29.839 de persoane, dintre care 5.479 fiind arestate („membri ai organizaţiilor contrarevoluţionare şi alte elemente antisovietice”) şi 24.360 au fost deportate. În gările de unde au fost transportaţi, cei arestaţi au fost separaţi de familii şi trimişi la destinaţii diferite. Ulterior, ajunşi în lagăre, aceştia au fost supuşi unei represiuni dure, mulţi fiind condamnaţi la pedeapsa capitală pentru „activitate antisovietică”. Românii din Basarabia şi Bucovina au fost deportaţi în vagoane de vite către Siberia şi Kazahstan.

Cel de-al doilea val s-a desfăşurat în 6–7 iulie 1949. Operaţiunea, denumită conspirativ "IUG"/Sud, s-a făcut în urma Hotărârii Biroului Politic al CC al PC al URSS, Nr. 1290–467cc din 6 aprilie 1949 „Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi, complicilor ocupanţilor germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliţiei germane şi româneşti, a membrilor partidelor politice, a gardiştilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât şi a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”. Hotărârea, care prevedea „deportarea în Kazahstan, Asia Centrală şi Siberia a 11.280 de familii cu 40.850 de oameni”, era însoţită de un act adiţional în care se specifica decizia Guvernului Sovietic ca „deportarea categoriilor menţionate să se facă pe vecie”. În fapt, au fost deportate 11.293 de familii, respectiv 35.796 persoane, din care 9864 bărbaţi, 14.033 femei şi 11.889 copii.

Ultimul val, din 1 aprilie 1951, a constituit operaţiunea numită conspirativ "SEVER"/Nord. Aceasta a fost pusă în aplicare în baza aceleiaşi Hotărâri a Consiliului de Miniştri al URSS Nr. 1290–467cc din 6 aprilie 1949, completată cu Hotărârea Consiliului de Miniştri al URSS nr. 667–339cc din 3 martie 1951, care prevedea „deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a membrilor sectei ilegale antisovietice a iehoviştilor şi membrilor familiilor acestora, în total 5.917 persoane”. Au fost arestate şi deportate în Siberia 723 de familii, respectiv 2617 persoane, dintre care 808 bărbaţi, 967 femei şi 842 copii.

Totodată, Vasile Soare va prezenta şi situaţia etnicilor români care trăiesc astăzi în statele Asiei Centrale (Kazahstan, Kîrgîzstan), supravieţuitori ai deportărilor din urmă cu peste o jumătate de veac, urmaşi ai acestora şi alte categorii, pe care i-a întâlnit în timpul misiunii sale diplomatice de 6 ani pe acele meleaguri. Cea mai numeroasă comunitate de etnici români trăieşte în Republica Kazahstan. În anul 2000, în această ţară erau înregistrate oficial 20.054 persoane de etnie română, din care 594 declarate români şi 19.460 „moldoveni”. Majoritatea acestora trăiesc în localităţi situate în regiunile din nordul Kazakhstanului – Karaganda, Aktubinsk, Akmola, Pavlodar, Kustanai, dar şi în Alma-Ata, Shymkent din sudul ţării. La 28 aprilie 2005, în oraşul Karaganda, la iniţiativa ambasadorului României în Kazahstan, Vasile Soare, a fost înfiinţată şi înregistrată juridic Societatea Culturală Română „DACIA” care astăzi desfăşoară o activitate susţinută pentru păstrarea identităţii naţionale a etnicilor români din Kazahstan. Comunităţi româneşti, neorganizate în asociaţii culturale, trăiesc astăzi şi în Kîrgîzstan (circa 800 de persoane), Uzbekistan (circa 1.000 de persoane) şi Turkmenistan (circa 2.000 de persoane).

Conferinţa va fi urmată de vernisarea unei expoziţii de fotografii personale inedite cu tema “Românii din Asia Centrală”.