Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă
Aniversari
Anticariate, librarii
Arhitectura
Arta
Balet
Burse
Casting
Cluburi, cafenele
Comemorari
Concerte
Concursuri
Conferinte
Cursuri
Dans
Dezbateri
Educatie
Emisiuni
Etnografie
Evenimente
Expoziţii
Fashion
Festivaluri
Film
Finantari
Forum
Foto
General
Institutii culturale
interviu
Istorie, arheologie
Jazz & ...
Lansari de carte
Lansari de disc
Lectură
Licitaţii
Mapamond
Muzee
Muzica
Premiere
Premii
Programe pentru adolescenti
Programe pentru copii
Programe pentru familii
Proiecte
Proiecţii
Publicatii
Seminare
Simpozion
Spectacole
Sport
Tabăra de creaţie
Targuri
Teatru
Turnee
Vernisaje
Workshops

Exponatele lunii iunie la MNIR

  • Bucuresti
  • Muzee
  • Expoziţii
Muzeul Naţional de Istorie a României

COMUNICAT DE PRESĂ

 

EXPONATUL LUNII IUNIE LA MUZEUL NAŢIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI

„NOI PIESE DACICE ADĂUGATE TEZAURULUI ISTORIC AL ROMÂNIEI”

 

Bucureşti, 14.06.2011

Muzeul Naţional de Istorie a României este onorat să anunţe faptul că în luna iunie, în cadrul seriei de micro-expoziţii „Exponatul lunii”, vor fi prezentate o serie de piese arheologice de primă importanţă recuperate în urmă cu o lună de autorităţile statului român în Germania. Este vorba de cea de-a treisprezecea brăţară de aur dacică din zona Sarmizegethusei Regia, două umbo-uri de scut de paradă din fier şi 229 monede de argint dacice de tip Koson şi stateri de tip Lysimachos, emişi la Tomis şi Callatis. Micro-expoziţia amintită este organizată la sediul Muzeului Naţional de Istorie a României, Holul Central, începând data de 15 mai 2011, ora 1000. În cadrul acesteia vor fi expuse:

• o brăţară regală dacică de aur decorată cu capete de dragoni înaripaţi şi palmete;

• două umbo (partea centrală, de întărire a unui scut de lemn acoperit cu piele) provedind de la scuturi de paradă decorate cu reprezentări de animale reale sau fantastice;

• o selecţie din cadrul tezaurelor monetare antice recent recuperate.

Piesele recuperate în prima jumătate a lunii mai 2011 constituie cea mai importantă repatriere de piese arheologice şi numismatice (232 piese) efectuată de către autorităţile române de când acestea au solicitat aplicarea prevederilor convenţie internaţionale UNIDROIT (Roma 1995). Până în prezent s-au desfăşurat şase operaţiuni de recuperare şi repatriere a brăţărilor de aur dacice (respectiv patru în 2007, una în 2008 şi una în 2009), din care una a vizat o piesă recuperată pe teritoriul României, celelalte având ca obiect piese de patrimoniu recuperate, prin aplicarea convenţiei UNIDROIT, din Statele Unite ale Americii, Franţa, Elveţia şi Germania. La realizarea expertizelor ştiinţifice ale acestor bunuri arheologice şi numismatice excepţionale aparţinând patrimoniului cultural naţional al României, recuparate cu sprijinul organelor judiciare ale statului român, Guvernului României şi Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional au participat o serie specialişti români din cadrul unor muzee şi institute de cercetare de profil, iar expertizele s-au realizat şi într-o serie de laboratoare specializate din Franţa, Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie.

Brăţara dacică de aur a fost numerotată în continuarea celor 12 brăţări recuperate până în prezent de către statul român şi care sunt expuse la Muzeul Naţional de Istorie a României, astfel căpătând numărul de ordine 13. Piesa este realizată din aur, având 6,5 spirale şi o greutate de 933,4 grame. Cele două umbo-uri de scut de paradă provin din cetatea dacică de la Piatra Roşie şi sunt realizate din tablă de fier prin prelucrare în tehnica au repoussé la cald, având diametrul maxim actual de circa 42 cm şi o greutate de circa 1,5 kg fiecare; pe unul dintre acestea este reprezentat un zimbru, iar pe celălalt un grifon, fiind vorba de piese foarte rare din repertoriul armamentului dacic. Cele 229 de monede cuprind 27 de piese din aur de tip Lysimachos sau Pseudo-Lysimachos, 39 din argint de tipul Koson „clasic” şi 163 din argint imitând tetradrahmele de tip Macedonia I. Toate aceste obiecte deosebite au fost sustrase ilicit de jefuitori de comori din zona cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, monumente antice înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

  • Share/Save

Stiri Muzee

TÂRGUL DE SFÂNTUL DUMITRU - de antichități țărănești - la...
28 Oct 2023 - 29 Oct 2023
Muzeul Ţăranului Român
LOST SIGNAL. Intervenții: Miki Velciov la Muzeul Național al...
19 Oct 2023 - 25 Oct 2023
Muzeul Ţăranului Român
Expoziția „Nicolae Grigorescu, pictor al ethosului românesc...
24 Sep 2023
Muzeul Naţional de Artă al României
George Enescu și muzica secolului XX . Simpozion...
22 Sep 2023
Muzeul Naţional „George Enescu“
Ziua cinematografelor la MNAR
22 Sep 2023
Muzeul Naţional de Artă al României
„Portretul Regelui. Carol I în Colecția Filatelică a României...
21 Sep 2023 - 1 Apr 2024
Muzeul Naţional de Istorie a României
LOST SIGNAL. Recuperări: cazul Eugeniei Mureșan
21 Sep 2023 - 15 Oct 2023
Muzeul Ţăranului Român
Festivalul Classic for Teens revine cu ediția a IV-a, între...
21 Sep 2023 - 28 Sep 2023
Proiectul “albastru cer” găzduit la Palatele Brâncovenești de...
12 Aug 2023 - 27 Aug 2023
Palatul Mogoşoaia
FLĂCĂRI ȘI CORĂBII, mărturii din Banat și Transilvania,...
11 Aug 2023 - 9 Sep 2023
Muzeul Ţăranului Român
mai multe
 
© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact