Expoziţia personală a Irinei Botea Bucan la MNAC

RO    EN

Apostrof. Totul a început cu o ezitare a portarului
Irina Botea Bucan (RO)

Expoziție concepută și curatoriată de Anca Verona Mihuleț
Input curatorial: Diana Marincu

Coordonator MNAC: Mălina Ionescu
Arhitect: Attila Kim

Capitolul VI al proiectului expozițional în șase părți „Punctul alb şi cubul negru”
Proiect câştigător al Apelului de proiecte MNAC 2014

Cu sprijinul: add, BenQ
19 ianuarie – 26 martie 2017

Expoziţia personală a Irinei Botea Bucan reprezintă ultimul capitol al proiectului curatorial în șase părți „Punctul alb şi cubul negru”, desfășurat în perioada noiembrie 2015-martie 2017. Expunerea a fost construită în mai multe etape începând cu anul 2014, ajungând ca această formulă să se compună în jurul a trei nuclee – o serie de şase filme care tratează istorii secundare, suspendate, mare parte necunoscute privitorilor; o selecţie de filme concentrată pe gesturi şi fragmente comportamentale; şi o a treia direcţie, care prezintă două poveşti personale, marcate de antagonismul dintre privat şi public, proiectate la Sala Dalles și vizibile din stradă.

Înregistrările pe peliculă de 16 mm, atenţia acordată sunetelui sau referinţele istorice la filmele lui Jean Painlevé şi Jean-Luc Godard induc profunzimea în comunicarea dintre artistă, persoanele pe care le filmează şi subiectele pe care le urmăreşte, surprinse la limita dintre vulnerabilitate şi iniţiativă sau dintre pasivitate şi reacţie. Procesul de identificare care are loc între privitor și subiectul privit nu este unul impus, ci atent modulat de cutele firului narativ, iar alegerea cu care este confruntat publicul oscilează la rândul ei între empatie și distanță, transfer și excludere.

Ca dispozitiv ortografic, apostroful marchează întotdeauna o întoarcere, o rotire de la adresarea directă spre o a treia entitate, absentă, dar esențială, invocată cu necesitate în relația duală dintre cel care citeşte și cel care ascultă. Titlul are rolul unui decupaj exemplar, al unui moment unic, extras din logica narativității și din constituirea secvențială a cunoașterii, dând o formă acceptabilă, fluidă și deschisă relației subiect – obiect.

În Art Historians [Istoricii de artă] (2014), Irina Botea Bucan a discutat cu doi istorici de artă de la Muzeul Brukenthal din Sibiu, care vorbesc despre felul în care lucrează cu colecţia, despre lucrările preferate, despre viziunea lor și relaţia cu muzeul. Accentul cade pe gesturile personajelor, pe emoţia acestora şi pe caracterul discursului. În Impersonations [Personificări] (2014), artista a urmărit pregătirile pentru reenactment-ul asasinării lui Lincoln, filmând discuţiile dintre actori, repetiţiile, momentele de dilemă sau de umor, fără ca prezenţa artistei din spatele camerei să se facă simţită.

Cele mai recente filme ale Irinei Botea Bucan, Ferenc Bar (2016) și Rock. Paper. Skin [Piatră. Hârtie. Piele] (2017), realizate în colaborare cu Jon Dean, au fost filmate în cursul anului 2016 la Budapesta, în timpul unei burse de cercetare. Fiul binecunoscutului fotbalist maghiar Ferenc Deák a deschis un bar în memoria tatălui său, însă din dialogul cu acesta şi cu clienţii fideli reiese că acel loc reprezintă mai mult decât un simplu bar.
Depozitul Muzeului de Istorie Naturală al Ungariei ascunde multe poveşti paralele, care sunt citite, interpretate şi analizate cu instrumente ale imaginarului colectiv de două curatoare tinere, interesate de experiment, în video-ul Rock. Paper. Skin.

În spatele acestei prezentări se ridică întrebări referitoare la integrarea realului în artă, la modul în care personajele centrale dintr-o lucrare video, preluate din mediul lor natural, fac faţă existenţei filmate. Care sunt limitele de dezvăluire ale unor identităţi şi care este responsabilitatea unui realizator de film faţă de subiectul privirii?

În ultimii douăzeci de ani, Irina Botea Bucan s-a folosit de medii multiple cu scopul de a chestiona idei socio-politice dominante şi calitatea de agent a omului. Metodologia artistică a Irinei combină strategii de reenactment, audiţii simulate, elemente preluate din cinema direct şi cinéma vérité. Îşi dezvoltă proiectele pe baza colaborărilor cu performerii care devin parte integrantă a procesului de pregătire; în acelaşi timp, ca realizator de film, rolul ei este într-un flux constant, trecând de la starea de observator la o condiție reflexivă, participativă şi performativă.
După ce a absolvit cursurile Universităţii de Arte din Bucureşti, artista şi-a definitivat studiile de master la The School of the Art Institute în Chicago. În 2015, expoziţia ei personală „It is now a matter of learning hope”, care a avut loc la galeria Three Walls din Chicago, a fost nominalizată de Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă din America pentru cel mai bun format de expoziţie (alături de alte opt expoziţii). În 2014, Irina Botea Bucan a primit premiul 3Arts, acordat exclusiv artistelor pentru activitatea profesională excepţională.
Irina Botea Bucan trăieşte la Bucureşti, Birmingham şi Londra. Lucrările sale au fost prezentate la: New Museum, New York; MUSAC – Museo de Arte Contemporáneo de Castilla y León, Spania; Centrul Pompidou, Paris; Galeria Naţională Jeu de Paume, Paris; Kunsthalle Winterthur, Elveţia; Muzeul Naţional Reina Sofia, Madrid; U -Turn Quadriennial, Copenhaga; Kunstforum, Viena; Galeria Foksal, Varşovia; Centrul Argos pentru Artă şi Media, Bruxelles; MNAC – Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Bucureşti; Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Szczecin, Polonia; Centrul pentru Artă Contemporană – Castelul Ujazdowski, Varşovia; Bienala de la Veneţia; Bienala de la Gwangju, Coreea de Sud; Bienala de la Praga. A participat la o serie de festivaluri: Festivalul Artefact, Leuven; Festivalul Internaţional de Film de la Rotterdam; Impakt Panorama, Utrecht; Festivalul European Polis Adriatic.

Credit imagine: Irina Botea Bucan, Piatră. Hârtie. Piele, 9’43”, video HD, 2017. Producător: Jon Dean

RO    EN

Apostrophe. Everything started with the keeper’s hesitation
Irina Botea Bucan (RO)

An exhibition conceived and curated by Anca Verona Mihuleţ
Curatorial input: Diana Marincu

MNAC coordinator: Mălina Ionescu
Architect: Attila Kim

Chapter VI of “The White Dot and The Black Cube”, an exhibition project in six parts
Winner of the MNAC Call for projects 2014

With the support of: BenQ

January 19th – March 26th, 2017

Irina Botea Bucan’s personal exhibition is the final chapter of the six-part curatorial project “The White Dot and The Black Cube” developed between November 2015 and March 2017. The exhibition was constructed in several stages, starting in 2014, and came to revolve around three nuclei – a series of six films featuring secondary, suspended histories mostly unknown to the general public; a selection of films focusing on gestures and behavioural fragments; and a third direction, presenting two personal stories marked by the antagonism of private vs public and shown at the “Dalles Hall” in such a way as to make them visible from the street.

The 16mm tape, the attention devoted to sound, the historical references to the films of Jean Painlevé or Jean-Luc Godard induce a profoundness of communication between the artist, the individuals she films, and the subject matters she follows, captured at the borderline between vulnerability and initiative or passivity and reaction. The process of identification between the viewer and the observed subject is not being imposed, but rather carefully modulated by the loops of the narrative thread, while the choice that the public has to make oscillates, in its turn, between empathy and distance, between transfer and exclusion.

As a punctuation mark, the apostrophe always signals a reversion, a turning from direct address toward a third entity, absent, but essential, that is being necessarily invoked in the dual relationship between the reader and the listener. The title acts as an exemplary cut-out, as a unique moment extracted from the logic of the narrative and the sequential construction of cognition, conferring an acceptable, fluid and open form to the subject-object relationship.

In Art Historians (2014), Irina Botea Bucan invited two art historians from the Brukenthal Museum in Sibiu to talk about the way in which they work with the collection, about their favourite works, their vision and their relationship with the museum. The emphasis is on the characters’ gestures, on their emotion and the type of discourse. In Impersonations (2014), the artist follows the preparations for the reenactment of the Lincoln assassination, filming the discussions between the actors, the rehearsals, the dilemmatic or humorous instances, while at the same time keeping her presence behind the camera unnoticeable.

Irina Botea Bucan’s most recent films, Ferenc Bar (2016) and Rock. Paper. Skin (2017) were produced in collaboration with Jon Dean and filmed in 2016 in Budapest. The son of the famous Hungarian soccer player Ferenc Deák had opened a bar dedicated to the memory of his father, but the dialogue with the owner and the regular customers shows that the place represented much more than that.

In the video Rock. Paper. Skin, two young curators interested in the experimental unearth several parallel stories from the storage of the Hungarian Museum of Natural History and read, interpret and analyse them using the instruments of the collective imaginary.

Behind the scenes of this presentation, questions are raised about the integration of reality into art and the way in which the central characters of a video, recorded in their natural surroundings, cope with their filmic existence. Where lie the boundaries in revealing an identity, and what is the filmmaker’s responsibility toward the subject of the gaze?

In the past 20 years, Irina Botea Bucan has been using multiple media to inspect topical socio-political dominants and centralise the agency of the human factor.
Irina Botea Bucan’s artistic methodology combines reenactment strategies with simulated auditions and elements borrowed from direct cinema and cinéma vérité. She develops her projects by drawing on her collaboration with the performers, who become an integral part of the entire process of preparation; at the same time, as a filmmaker, her role is in a continuous flux, as she transitions from the position of the observer to that of a reflexive, participative and performative module.
After graduating from the Art University in Bucharest, the artist earned her Master’s degree from The School of the Art Institute in Chicago. In 2015, her personal exhibition “It is now a matter of learning hope” was selected (together with eight other exhibitions) by the International Association of Art Critics in the US for the best exhibition format. In 2014, Irina received the 3Arts award, conferred to female artists for exceptional professional activity.
Irina Botea Bucan lives in Bucharest, Birmingham and London. Her works were exhibited at: New Museum, New York; MUSAC – Museo de Arte Contemporáneo de Castilia y León, Spain; Centre Pompidou, Paris; National Gallery Jeu de Paume, Paris; Kunsthalle Winterthur, Switzerland; Reina Sofia National Museum, Madrid; U-Turn Quadriennal, Copenhagen; Kunstforum, Vienna; Foksal Gallery, Warsaw; Argos Center for Art and Media, Brussels; MNAC – National Museum of Contemporary Art, Bucharest; National Museum of Contemporary Art, Szczecin, Poland; Center for Contemporary Art Ujazdowski Castle, Warsaw; the Venice Biennale; the Gwangju Biennale, South Korea; the Prague Biennale. She participated in several film festivals: the Artefact Festival, Leuven; the International Film Festival in Rotterdam; Impakt Panorama, Utrecht; the Polis Adriatic European Festival.

Image credit: Irina Botea Bucan, Rock. Paper. Skin, 9’43”, HD video, 2017. Producer: Jon Dean

Parteneri media / Media Partners: Igloo, zeppelin, Șapte Seri, Radio France Internationale - Rfi, feeder, energiea, we ART, Vision Media Plus, Kepi Consult, Veioza Arte, Radio România Cultural.

Sponsori / Sponsors: Crama Oprișor, Policolor, Saint - Gobain Rigips, Grup Transilvae.