Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă
Aniversari
Anticariate, librarii
Arhitectura
Arta
Balet
Burse
Casting
Cluburi, cafenele
Comemorari
Concerte
Concursuri
Conferinte
Cursuri
Dans
Dezbateri
Educatie
Emisiuni
Etnografie
Evenimente
Expoziţii
Fashion
Festivaluri
Film
Finantari
Forum
Foto
General
Institutii culturale
interviu
Istorie, arheologie
Jazz & ...
Lansari de carte
Lansari de disc
Lectură
Licitaţii
Mapamond
Muzee
Muzica
Premiere
Premii
Programe pentru adolescenti
Programe pentru copii
Programe pentru familii
Proiecte
Proiecţii
Publicatii
Seminare
Simpozion
Spectacole
Sport
Tabăra de creaţie
Targuri
Teatru
Turnee
Vernisaje
Workshops

Finisajul expoziției Niciodată singur

  • Arta
  • Muzee
  • Expoziţii
Muzeul Naţional de Artă Contemporană al României

Cu ocazia finisajului expoziției Niciodată singur (MNAC Palatul Parlamentului, etaj 3; 4 iunie – 30 octombrie 2015), curatori duo-ul artistic MONOTREMU şi artiştii-curatori ai spaţiului expoziţional MAGMA Contemporary Medium, MNAC găzduiește vineri, 30 octombrie, ora 19:00, prezentarea Tema manelelor de emigranți, de Adrian Duruleanu Șchiop, urmată de un dialog între Adrian Duruleanu Șchiop și Ovidiu Țichindeleanu, moderat de Daria Ghiu.
La finalul evenimentului va avea loc o petrecere, cu audiția unei selecții de 80 de manele ce reflectă tema emigrației românești.
Facebook: https://www.facebook.com/events/1675482116072336/

Intrarea este liberă. Se asigură accesul cu automobilul propriu / taxiul și locuri de parcare gratuită.

Expoziția Niciodată singur, artişti: Irina Botea, Simion Cernica, Ioana Cojocariu, Csiki Csaba, Tatiana Fiodorova, Ciprian Homorodean, István László, Tibor Karoly Liţiu, Xandra Popescu şi Larisa Crunţeanu, Váncsa Domokos, Veres Szabolcs, va fi închisă publicului începând cu data de 31 octombrie 2015. Expozițiile din MNAC Palatul Parlamentului Fractura. Mircea Suciu (parter), Der Wanderer (etaj 2) și DE LA CONFIRMARE LA CONTESTARE. PRACTICI ARTISTICE ÎN SPAȚIUL PUBLIC (etaj 4) sunt deschise publicului până duminică, 1 noiembrie 2015. Expoziția Din dragoste. Fapte morale / Doi: Ana Bănică (etaj 3) este deschisă publicului până duminică, 15 noiembrie.

 

“Manelele pentru emigranţi sunt de obicei triste, indiferent dacă românii despre care e vorba în ele se duc la muncit sau la furat. Devin mai vesele cînd românii din ele se întorc în ţară şi se laudă că au făcut bani sau se bucură că-şi întâlnesc neamurile şi prietenii perverşi. În manele sunt foarte mulţi duşmani pe care oamenii au boală, dar se şi bucură de ei fiindcă, cum se zice, omul fără duşmani e ca banca fără bani. Dar, deşi românii din manele se plâng că afară e lumea rea şi nu-ţi dă nimeni o cafea, ei nu au prins ură pe cei care s-au născut acolo şi nu-i văd ca duşmani; dar n-au prins nici drag, îi văd pur şi simplu ca străini, nişte oameni de nici o culoare la care nu te poţi raporta afectiv şi de care nu simţi nevoia să te apropii ca de prietenii perverşi din ţară.

Îmi plac manelele pentru emigranţi pentru că spun lucrurile mai pe faţă decât cele despre România care o dau mai învăluit, mai îmbîrligat. Manelele pentru emigranţi şi cele din anii 90, când oamenii se mândreau cu şmecheriile lor, sunt cele mai tupeiste manele şi de aia cred că îmi plac aşa de mult. Şi na, îmi mai plac din motive personale, fiindcă am stat foarte mult timp singur şi de la un punct încolo am ajuns să mă simt singur chiar şi atunci când sunt cu cei dragi, sora şi părinţii mei pe care îi iubesc foarte mult şi le doresc viaţă mai lungă ca a mea, nu vreau să mă lase singur. Iar din manelele emigranţilor am aflat că e greu să fii singur pe lume, durerea să n-ai cui spune, să nu te ajute nimenea, să fii străin ca pasărea. Sunt ateu, sunt derutat, mă sperie că o să mor singur - n-au cum să nu mă atingă versuri ca astea.” Adrian Duruleanu-Schiop

 

Adrian Duruleanu-Schiop: M-am născut în 1973 în satul Porumbacu de Jos din judeţul Sibiu. Școala Generală a făcut-o în sat şi a fost foarte frumos, iar liceul la Sibiu, un oraş pe care îl detest şi acum din rarunchi pentru că anii de liceu fost printre cei mai urati din viaţa mea. Revoluția m-a prins în clasa a 11-a şi a fost frumos, m-am bucurat mult chiar dacă eram la liceu în Sibiu şi varză în cap. Am făcut facultatea de Psihologie și Științe ale Educației la Cluj, un oraş minunat unde mi-am făcut o mulţime de prieteni. Am lucrat 4 ani în învățământ, la un liceu industrial din Cluj, mi-am luat chiar definitivatul cu 8 şi ceva. Am încercat să emigrez în Noua Zeelandă dar nu mi-a plăcut şi m-am întors; în continuare mă crispează dislocările în afara ţării, iar obligaţia de a merge singur afară mă aruncă în panică; e posibil ca pasiunea mea pentru manele să aibă legătură cu asta. În București m-am mutat în 2004 și cât timp au fost cititori, moguli și bani, am lucrat în presă (acum lucrez la o asociaţie, Romano ButiQ). Bucureştiul e locul din lume care îmi place cel mai mult, chiar mai mult decât la Porumbacu, şi cu siguranţă o să-mi cumpăr o casă frumoasă aici când o să mă umplu de bani. Am un doctorat în manele, la Vintilă Mihăilescu. Am scris trei romane - pe bune/pe invers, Zero grade Kelvin și Soldații.

 

Ovidiu Ţichindeleanu este filosof şi teoretician al culturii. Studii de filosofie la Cluj, Strasbourg şi Binghamton. Doctor în Filosofie (Binghamton University, State University of New York) cu o teză despre mediile moderne şi arheologia cunoaşterii la 1900, în curs de publicare în limba engleză. Co-fondator al revistei independente Philosophy&Stuff (1997–2001), co-fondator al platformei Indymedia România (din 2004), al CriticAtac.ro (2010) si LeftEast (2012). Redactor al revistei IDEA artă + societate şi coordonator de colecţii al editurii IDEA Design & Print. Editor, cu V. Ernu, C. Rogozanu, C. Şiulea, al volumului Iluzia anticomunismului (Chişinău, Cartier, 2008). Editor, cu Konrad Petrovszky, al volumului Revoluţia Română televizată. Contribuţii la istoria culturală a mediilor (Cluj, Idea Design & Print, 2009). Din 2012 predă la Şcoala Decolonială, Roosevelt Institute, Utrecht University, Middelburg, Olanda. Membru în Consiliul director al El Taller International.

 

Daria Ghiu (1983, București) a obținut în 2014 titlul de doctor al Universității Naționale de Arte din București, cu o cercetare despre istoria Pavilionului României la Bienala de artă de la Veneția, coordonată de Anca Oroveanu. Între 2010 și 2013 a fost bursieră a Institutului de cercetare a artei SIK-ISEA din Zürich și a făcut parte dintr-un proiect de cercetare european, despre istoria comparată a mai multor pavilioane naționale la Bienala de la Veneția, coordonat de Beat Wyss. Este critic de artă. Din 2006 publică articole și interviuri în Dilema Veche, revista 22, Observator cultural, IDEA artă+societate, Igloo, Kunsttexte.de, Arta. Este colaborator permanent al Artforum.com (Critics' Picks). Lucrează la Radio România Cultural, unde realizează în prezent emisiunile Cum să știi că ești artist? și Aceasta (nu) este artă. În 2013 a curatoriat expoziția În acest Pavilion se vede artă. România la Veneția. 89 de ani de Bienală la tranzit.ro/București. În prezent realizează o cercetare postdoctorală la New Europe College, despre fenomenul reprezentării naționale în perioada comunistă și urmează să îi apară o carte la Editura IDEA, despre istoria României la Bienala de la Veneția.

 

 

  • Share/Save

Stiri Arta

Elite Art Gallery sprijină tinerii artiști și anunță lansarea...
15 Nov 2023
Elite Art Gallery
Propuneri evenimente ale Uniunii Artistilor Plastici din...
22 Oct 2023
LOST SIGNAL. Intervenții: Miki Velciov la Muzeul Național al...
19 Oct 2023 - 25 Oct 2023
Muzeul Ţăranului Român
Cadourile lui Nicolae Ceaușescu, care au parcurs „Drumul...
27 Sep 2023
Expoziția „Nicolae Grigorescu, pictor al ethosului românesc...
24 Sep 2023
Muzeul Naţional de Artă al României
Recomandări ale Uniunii Artistilor Plastici din Romania - 18...
24 Sep 2023
Ziua cinematografelor la MNAR
22 Sep 2023
Muzeul Naţional de Artă al României
Horia Bojin @ Galeria Brăteanu din Timişoara
21 Sep 2023
LOST SIGNAL. Recuperări: cazul Eugeniei Mureșan
21 Sep 2023 - 15 Oct 2023
Muzeul Ţăranului Român
Festivalul Classic for Teens revine cu ediția a IV-a, între...
21 Sep 2023 - 28 Sep 2023
mai multe
 
© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact