Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă
Aniversari
Anticariate, librarii
Arhitectura
Arta
Balet
Burse
Casting
Cluburi, cafenele
Comemorari
Concerte
Concursuri
Conferinte
Cursuri
Dans
Dezbateri
Educatie
Emisiuni
Etnografie
Evenimente
Expoziţii
Fashion
Festivaluri
Film
Finantari
Forum
Foto
General
Institutii culturale
interviu
Istorie, arheologie
Jazz & ...
Lansari de carte
Lansari de disc
Lectură
Licitaţii
Mapamond
Muzee
Muzica
Premiere
Premii
Programe pentru adolescenti
Programe pentru copii
Programe pentru familii
Proiecte
Proiecţii
Publicatii
Seminare
Simpozion
Spectacole
Sport
Tabăra de creaţie
Targuri
Teatru
Turnee
Vernisaje
Workshops

GRĂDINI SONORE la Casa Artelor “Dinu Lipatti” – festivalul MERIDIAN 2019

  • Festivalul MERIDIAN
  • Institutii culturale
  • Muzica
  • Concerte
  • Festivaluri

A 15-a ediție a festivalului MERIDIAN, unul din cele mai importante festivaluri de muzică nouă din țară, vă aşteaptă între 3 şi 10 noiembrie 2019 să intrați cu sufletul, mintea şi urechile deschise într-o lume a experiențelor şi experimentelor muzicale. Concerte camerale şi electronice, discuții şi proiecții, cu artişti români şi invitați din Suedia, Italia, Austria, Polonia şi Danemarca, au loc timp de opt zile în Bucureşti, Arad, Cluj, Timişoara şi Sibiu. Pornind de la tema festivalului, SONIC GARDENS (“Grădini Sonore”), fiecare manifestare va urma modelul unei grădini, reale sau imaginare: “Grădina sălbatică”, “Grădina labirint”, “Jungla electronică”, “Grădina de ceață” sau “Grădina Zen” sunt câteva din conceptele propuse de festivalul MERIDIAN.

“...grădina este matematică în natură, așa cum muzica este matematică în emoție.” - Krzysztof Penderecki (compozitor)

Casa Artelor DINU LIPATTI este co-organizator a trei recitaluri de excepție din cadrul programului bucureştean al festivalului MERIDIAN. Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.

JOI, 7 NOIEMBRIE
GRĂDINA DE TIP CLASIC (Classic Garden)

Conceptul de “grădină clasică” reprezintă, în festivalul Meridian, recitalul unui interpret virtuoz, cu un program integral acustic. În seara zilei de joi, 7 noiembrie, nu mai puțini de patru muzicieni de mare calibru vor încânta publicul din spațiul cochet al Casei “Lipatti”.

RECITAL DE PIAN: HORIA MAXIM (ora 19:00)

Un maestru al rafinamentului, HORIA MAXIM este un muzician complex şi dăruit total celor 88 de surse de magie: clapele pianului. Recitalul sau, unde o are invitată pe pianista DIANA IONESCU, cuprinde un program incitant: trei tineri şi foarte talentați compozitori români – Gabriel Almaşi, Mihai Murariu şi Vlad Hîrlav-Maistorovici –, dar şi mari compozitori ai secolelor XX şi XXI, începând cu însuşi Dinu Lipatti, şi continuând cu György Ligeti, Magnus Lindberg, Jenő Takàcs şi Toru Takemitsu.

Considerat a fi unul dintre cei mai buni pianişti ai generației sale, Horia Maxim este un muzician a cărui prezență constantă pe scena sălilor de concerte oferă una din cele mai importante referințe despre talentul său artistic. Abordează un repertoriu vast şi complex, atât ca solist concertist – colaborator, în peste 500 de concerte, al majorității orchestrelor simfonice din România -, cât şi ca partener a unor importanți interpreți români şi străini (precum MAXIM QUARTET). Este invitat frecvent să participe la festivaluri precum “Europaische Wochen Festspiele” (Passau), Festivalul Internațional “George Enescu”, “Israel Festival” (Ierusalim) sau “Nuova Consonanza” (Roma).

Câștigătoare a Medaliei de Aur la Competiția Internațională de Pian “George Enescu” și a Premiului Weissenberg, pianista română Diana Ionescu a avut apariții la festivaluri importante precum Festivalul Verbier, Progetto Martha Argerich-Lugano, Festivalul de Muzică de la Kyoto, Festivalul George Enescu și Festivalul Beethoven din Londra. Aceste realizări au adus-o în atenția unor muzicieni faimoși în întreaga lume ca Martha Argerich, Alexis Weissenberg, Ion Marin, Richard Goode și Murray Perahia, ceea ce a dus la oportunitatea de a cânta în cadrul unor evenimente majore din întreaga lume, incusiv Franța, Belgia, Olanda, Spania, Elveția, Japonia și SUA.

RECITAL DE VIOARĂ ȘI PIAN: DIANA MOȘ ȘI MIHAI MĂNICEANU (ora 20:00)

Pasiune, profesionalism, visceralitate, vârfuri de lance ale generației lor - violonista DIANA MOȘ şi pianistul MIHAI MĂNICEANU formează un duo spectaculos. Recitalul lor face parte din ISCM Collaborative Series, prin includerea în program a superbului “Lied” al compozitorului Beat Furrer (ISCM Elveția). Două premiere absolute, Karel Volniansky (Rusia) şi Bogdan Vodă; o piatră de încercare pentru virtuozitatea interpreților, “Glossa” lui Nicolae Brânduş; incandescentul “Subito” al marelui Lutoslawski; şi, fireşte, un crâmpei de Lipatti (“Allegro” pentru vioară solo).

Violonista Diana Moș este profesor universitar la disciplina Muzică de cameră în cadrul Universității Naționale de Muzică din Bucureşti. În perioada 2012-2016 a avut funcția de prorector, iar în 2016 a fost aleasă ca rector al aceleiaşi instituții. Ca solistă, abordează repertorii diverse, de la clasic la contemporan, cu o afinitate pentru muzica nouă, pe care o promovează ca membră a formației Profil. A participat la numeroase festivaluri, în țară și în străinătate, precum Festivalul „George Enescu”, Săptămâna Internațională a Muzicii Noi, “World Music Days” 1999, Toamna Varșoviană, Rumänische Kulturtage Berlin, Culturescapes Rumänien Elveția, Intersonanzen – Brandenburgisches Fest der neuen Musik Potsdam etc., promovând îndeosebi muzica românească.

Mihai Măniceanu a studiat pianul cu Viniciu Moroianu şi compoziția cu Dan Dediu la Universitatea Națională de Muzică din Bucureşti, unde este în prezent conferențiar, demonstrând o virtuozitate remarcabilă în ambele impostaze. A obținut o bursă Erasmus la Universitatea de Muzică şi Teatru din Leipzig (2003-04), burse UNMB la Muzikfest, Hamburg (2001), Junger Künstler Festival-Filmmusik, Bayreuth (2002), ISA 20, Internationale Sommerakademie, Murzzüschlag (2007), Metric-Free Improvisation Programme, Tallin (2016). I-au fost acordate Premiul Academiei Române (“Sus”, 2011) şi două premii ale UCMR (“Sempre Risoluto”, 2011 şi “Mishiba”, 2016).

VINERI, 8 NOIEMBRIE
GRĂDINA CÂNTECELOR (Garden of Songs)

RECITAL DE LIED: BIANCA ȘI REMUS MANOLEANU (ora 19:00)

Soprana BIANCA MANOLEANU şi pianistul REMUS MANOLEANU, reputați susținători ai muzicii româneşti, oferă publicului un recital de lied construit ca un omagiu adus maestrului clujean Cornel Țăranu, care a împlinit în acest an 85 de ani. În afară de două cicluri ale acestuia (dintre care unul în primă audiție), “Grădina cântecelor” mai cuprinde muzici de Dan Voiculescu, Felicia Donceanu, Carmen Petra Basacopol, Dan Bălan, Gheorghe Costinescu şi Wolfgang Rihm, împreună cu foarte tânărul Vlad Gînța.

“Bianca Manoleanu şi Remus Manoleanu concertează ca duo în Olanda, Germania, America, Japonia, Ungaria, Siria, realizează înregistrări radio și pe CD. În 2005 și 2006 participă cu recitaluri de lied la Festivalul George Enescu organizat în Germania (Heidelberg), Belgia (Bruxelles) și Franța (Strassbourg). Printre premiile și distincțiile primite se numără și Premiul de excelență în interpretare oferit de Forumul Muzical Român în 2010. Cei doi muzicieni au susținut împreună un mare număr de recitaluri cu prime audiții românești și lucrări contemporane din repertoriul universal în majoritatea orașelor mari din țară, precum și în festivalurile de muzică contemporană SIMN, MERIDIAN, CLUJ MODERN, TIMIȘOARA MUZICALĂ, iar după anul 2000 sunt invitați în toate ediţiile Festivalului George Enescu la Bucureşti. Deţin numeroase CD-uri şi înregistrări radio.” (Carmen Cârneci)
Program
Concerte găzduite de Casa Artelor “Dinu Lipatti”

Joi 7.11

GRĂDINA DE TIP CLASIC / CLASSIC GARDEN

19:00
HORIA MAXIM (pian)
Invitată: Diana Ionescu (pian)

Dinu Lipatti – Sonatina pentru mâna stângă
Toru Takemitsu – “Romance”
György Ligeti – Sonatina pentru pian la patru mâini
Gabriel Almaşi – “Arabesc” pentru pian la patru mâini
Mihai Murariu – “Blestem”
Vlad Hîrlav-Maistorovici – “TransScent”
Magnus Lindberg – Etudes no. 1 – “Cantus Firmus”
Jenő Takàcs – “Konzertetüde” (Toccata nr. 2)

20:00
DIANA MOȘ (vioară) & MIHAI MĂNICEANU (pian) | ISCM Collaborative Series

Karel Volniansky – “Hidden Gazebo” (p.a.a.)
Bogdan Vodă – “Sonata con alcune licenze” (p.a.a.)
Witold Lutoslawski – “Subito”
Dinu Lipatti – “Allegro” pentru vioară solo
Beat Furrer – “Lied” (p.a.r.) – ISCM Elveția
Nicolae Brânduş – “Glossa”

Vineri 8.11

GRĂDINA CÂNTECELOR / GARDEN OF SONGS

19:00
Recital de lied: BIANCA & REMUS MANOLEANU

Dan Voiculescu – “Muzica” (vers. Nichita Stănescu)
Cornel Țăranu – Trei lieduri pe versuri de Paul Celan: “Bei Brancusi, zu zweit”; “Lui Brâncuși, în doi” (trad. Ion Caraion); “Esperbaum” (p.a.a.)
Felicia Donceanu – “Elegii” (vers. Mihail Grama)
Carmen Petra Basacopol – Ciclul “Cântece naive pentru Nichita” (vers. Nichita Stănescu)
Gheorghe Costinescu – Ciclul “Trei cântece timpurii”: “Trei Îngeri” (vers. Ion Pilat); “Câți ca voi” (vers. Gheorghe Topârceanu); “Doi copii s-au dus” (vers. Tudor Arghezi)
Dan Bălan – Ciclul “Scrisori” (vers. Liana Spătaru – pe fragmente din scrisorile lui Dinu Lipatti) (p.a.a.)
Vlad Gînța – Trei lieduri pe versuri de Lucian Blaga: “Lumina de ieri”; “Cântăreți bolnavi”; “La cumpăna apelor” (p.a.a.)
Wolfgang Rihm – Ciclul “Ophelia Sings” (vers. William Shakespeare)
Cornel Țăranu – Ciclul “Trei cântece incerte” (vers. Mihail Sebastian): “Cântec incert”; “Declin”; “Cântec închis”

***

SNR-SIMC, organizatorul festivalului, ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, este Secțiunea Națională Română a Societății Internaționale de Muzică Contemporană (ISCM) – cea mai mare rețea culturală din domeniul muzicii noi, cu reprezentanțe în peste 50 de țări, având ca misiune favorizarea de schimburi culturale semnificative între viața muzicală românească actuală şi cea internațională. Festivalul MERIDIAN 2019 – “Grădini Sonore” este un proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.

Co-organizatori: Institutul Cultural Român, Casa Artelor “Dinu Lipatti”, Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”, Muzeul Național “George Enescu” din Bucureşti, Filarmonica de Stat Arad, Filarmonica de Stat Sibiu

Parteneri: Universitatea Națională de Muzică din Bucureşti, Academia Națională de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest Timişoara – Facultatea de Muzică şi Teatru, Biblioteca Centrală Universitară “Eugen Todoran” Timişoara, Biblioteca Județeană “Astra” Sibiu, Thüringen Philharmonie, Filarmonica “George Enescu” din Bucureşti

Director fondator: Adrian Iorgulescu, Preşedinte UCMR
Director artistic: Diana Rotaru, Preşedinte SNR-SIMC
Consilier artistic: Irinel Anghel (Comitetul executiv SNR-SIMC)
Echipa de lucru: Constantin Basica, Gabriel Mălăncioiu, Alexandru Ștefan Murariu (Comitetul executiv SNR-SIMC), Vlad Văidean
Grafică: Daniel Ivaşcu – pilgrim.project
Parteneri media: Radio România Muzical, RFI România, Revista “Actualitatea Muzicală”, BookHub, Zile şi Nopți, OnlineGallery, Cinemap

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=6lZM64B9KXk
Website: https://snr-simc.org/
Facebook: https://www.facebook.com/MeridianFestival/

.

  • Share/Save

Stiri Institutii culturale

Elite Art Gallery sprijină tinerii artiști și anunță lansarea...
15 Nov 2023
Elite Art Gallery
Propuneri evenimente ale Uniunii Artistilor Plastici din...
22 Oct 2023
„Lacrima de Argint” la al treilea spectacol - sau cum ne...
20 Oct 2023
Cum a cântat Beethoven din memorie la premieră? Concertul nr...
20 Oct 2023
Conferința Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor...
18 Oct 2023 - 20 Oct 2023
Proiectul “Centenar Monica Lovinescu, vocea demnității”...
2 Oct 2023 - 19 Nov 2023
Recomandări ale Uniunii Artistilor Plastici din Romania - 18...
24 Sep 2023
Weekend record cu 14 spectacole pe 4 scene la Opera Comică...
23 Sep 2023 - 24 Sep 2023
Opera Comică pentru copii Bucureşti
TRIADE la Festivalul Internațional „George Enescu” Un trio de...
22 Sep 2023
„Annie JR”, premiera de la început de stagiune la Opera...
22 Sep 2023
Opera Comică pentru copii Bucureşti
mai multe
 
© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact