Ubu Rege - premieră la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Ubu ambalat în hârtie
Nouă premieră la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Puterea parvenită de nicăieri, dar capabilă de orice întrupată în Tatăl Ubu şi Mama Ubu apare pe scena Teatrului Maghiar de Stat Cluj în regia lui Alain Timar. Piesa lui Alfred Jarry pornită de la o glumă a unor liceeni îi ridiculizează pe dictatorii puternici, sau pe despoţii ambiţioşi, gata să facă orice pentru a-şi atinge scopurile. Dar mai mult decât atât, face o analiză dură, însă lucidă a comportamentelor umane. După premiera cu eşec scanadalos al Ubu Rege, Ubu a intrat în mitologia modernă: ziarele franceze folosesc zilnic epitetul ubuesque pentru a descrie persoanele încrezute, parvenite.
În România de dinaintea 1989 punerea pe scena a piesei lui Jarry, Ubu rege, era ca şi un gest revoluţionar împotriva regimului comunist, însă după căderea regimului ceauşist, se pare, că Tatăl Ubu şi Mama Ubu apar mai rar pe scenele teatrelor. La Cluj cuplul Ubu revine pe scenă la data de 4. decembrie ora 20.00 în montarea regizorului francez Alain Timar. Directorul teatrului Theatre des Halles din Avignon nu ne arată numai un Ubu, ci un şir de Ubu-uri, spectacolul fiind critica banilor şi a dictaturii financiare.
„În ziua de azi, puterea pe care o denunţăm nu mai este puterea exclusivă a unui dictator cum a fost Ceauşescu sau Hitler, e vorba de o altă putere. În esenţă e vorba despre puterea banilor şi a sistemului, a unui sistem în care suntem cu toţii prizonieri” – spune regizorul Alain Timar despre Ubu rege. În viziunea regizorului puterea împotriva căreia trebuie să luptăm este în esenţă o putere financiară difuză care într-un fel ne depăşeşte şi ne ţine cu adevărat prizonieri. Azi nu se denunţă un sistem politic anume, ci altceva, un alt sistem, care este la fel de opresor, la fel de violent faţă de individ – spune Alain Timar.

Alain Timar

După terminarea studiilor universitare şi după colaborări cu numeroase teatre, Alain Timar a decis să se mute la Avignon. Aici a înfiinţat Teatrul des Halles, pe care îl conduce  din 1983 şi unde lucrează ca regizor, scenograf şi artist vizual.
A regizat mai mult de 48 de piese de teatru în Franţa şi în străinătate, şi a semnat numeroase expoziţii şi instalaţii.
Creaţiile lui artistice arată o tendinţă constantă de deschidere către alte culturi, prelucrând în regizările sale opere ale dramaturgilor contemporani, dar şi opere de mult uitate ale unor scriitori clasici. El se autodefineşte de altfel ca "un cosmopolit care iubeşte să rupă barierele şi să depăşească graniţele false sau reale." El este unul dintre puţinii regizori francezi care regizând în străinătate reuşeşte cu uşurinţă să depăşească barierele lingvistice şi realizează spectacole puternice şi inovatoare.

Dialogul lui András Visky cu Alain Timar
Trebuie să continuăm răvăşirea ideologiilor
(Fragmente din interviul din caietul de program)

A.V.: Hârtia este de fapt metafora dictaturi financiare?
A.T.: Este metafora puterii care se îngraşă tot mai mult ca şi personajele din piesă. Este şi metafora a ceva ce este difuz pentru că este din hârtie, se rupe, se transformă, şi nu poate fi cu adevărat prins, dar este utilizat şi ca ceva derizoriu. Dacă ne gândim, puterea, banii care ne opresează sunt extrem de derizorii. Este puterea supremă, deşi dacă luăm o bancnotă şi o rupem, tot hârtie este. Iar şi în comportamentul nostru, în mentalitatea noastră există un raport faţă de putere pe care încerc să îl denunţ prin piesă. Primim puterea, primim forţa, şi această putere vrem s-o transmitem. Dacă în acest proces individul se revoltă cu adevărat împotriva puterii financiare, ar câştiga, dar în momentul de faţă nu este cazul. Deci această utilizare a hârtiei este o metaforă, o parabolă care arată puterea şi banii – care nu sunt, până la urmă, decât hârtie. Ceea ce este la fel de important este faptul că în acest spectacol tata şi mama Ubu, precum şi celelalte personaje există în mai multe variante, actorii joacă mai multe personaje, mai multe Ubu-uri, deci Ubu – parabola puterii şi al ubuesque-ului – nu se mai îndreaptă numai împotriva unui tiran sau dictator, deoarece fiecare dintre noi are un Ubu în sine.
A.V.: Tocmai despre asta se poartă la momentul actual numeroase discursuri în Europa, despre dictatura banilor, pe de altă parte avem şi noi experienţa noastră a dictaturii. Cea din urmă este mai concretă, putem să identificăm în spatele ei un dictator, o persoană, sau un cuplu, cea dintâi însă nu…
A.T.: Da, tirania banilor este difuză, mai complicată. Mult mai complicată, deoarece e ca şi cum ceva ar fi explodat, iar această putere dintr-odată este pretutindeni, dar oricât de difuză ar fi, este totuşi o putere imensă, prezentă peste tot, şi fiecare dintre noi poartă în sine o bucată din ea. Este deci mult mai periculoasă, căci luptăm împotriva cui? Împotriva unui sistem mondial. Dar denunţând acest sistem mondial denunţăm de fapt şi sistemul care este în noi.
A.V.: Dacă spunem că este în noi, atunci ce ne spune piesa, cum să luptăm împotriva lui, sau împotriva a ceea ce este în noi?
A.T.: Spectacolul este în acelaşi timp plin de viaţă şi serios. În partea serioasă regăsim tragicul, deoarece denunţă un sistem, vorbeşte despre puterea banului, ascunsă în om, sau acei Ubu din fiecare, şi în acelaşi timp este vioi şi plin de fantezie. Fantezia, ironia, spiritul caustic, umorul – acestea sunt armele cu care putem denunţa, arătând prin intermediul lor că de fapt nimic nu este decât hârtie. Rola simbolică de hârtie seamănă cu hârtia igienică, pe care o târâm după noi, iar după folosire o aruncăm – nu e nimic altceva decât căcart. Ironia, sarcasmul sunt elemente foarte puternice.
A.V.: Hârtia este totuşi un simbol plastic foarte puternic, şi observ că o foloseşti într-un mod foarte inventiv, nu e greu să ajungem la concluzia că aveam de-a face cu un artist plastic-regizor…
A.T.: Această rolă de hârtie este scopul şi provocarea: totul este fabricat din această rolă – costumele, decorul, recuzita, totul se realizează din această rolă, folosită cu un impact estetic foarte puternic. Este un gest contemporan, deoarece poartă în el derizoriul. Uneori – de fapt tot mai des, întâlnim oameni care știu să folosească hârtia, provocând o imagine foarte puternică. Aici nici costumul, nici decorul nu sunt realiste. Tocmai prin utilizarea hârtiei şi prin intermediul distanţei pe care o luăm faţă de ea, parabola şi metafora devin mai puternice.
A.V.: În acelaşi timp piesa este foarte brechtiană, construită pe tehnică brechtiană. Îţi place să abordezi direct publicul?
A.T.: Da, ador. Scena este un pătrat, iar pe două părţi sunt bănci şi instrumente muzicale. Îmi place că acţiunea se petrece în interiorul acestui pătrat, şi ador şi ce numesc eu înăuntru şi afară. Adică iată, actorii sunt aici, urmăresc acţiunea, fac parte din ea, şi iată ei cântă la acele instrumente, iar deodată ei se transformă în hârtie, se şifonează, intră în poveste, ies din ea, se adresează publicului, întregii lumi. Întotdeauna îmi place să mă joc cu aceste convenţii, cu aceste reguli.

Alfred Jarry: Ubu rege

Regia: Alain Timar
Decorul şi costumele: Alain Timar
CU: Zsolt Bogdán, Áron Dimény Loránd Farkas Sándor Keresztes Ervin Szűcs Loránd Váta Csilla Albert Enikő Györgyjakab Emőke Kató Júlia Laczó Tünde Skovrán Csilla Varga

Premiera: 2 decembrie 2011, ora 20.00

Vă asteptăm cu drag la spectacolele noastre!