Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă
Aniversari
Anticariate, librarii
Arhitectura
Arta
Balet
Burse
Casting
Cluburi, cafenele
Comemorari
Concerte
Concursuri
Conferinte
Cursuri
Dans
Dezbateri
Educatie
Emisiuni
Etnografie
Evenimente
Expoziţii
Fashion
Festivaluri
Film
Finantari
Forum
Foto
General
Institutii culturale
interviu
Istorie, arheologie
Jazz & ...
Lansari de carte
Lansari de disc
Lectură
Licitaţii
Mapamond
Muzee
Muzica
Premiere
Premii
Programe pentru adolescenti
Programe pentru copii
Programe pentru familii
Proiecte
Proiecţii
Publicatii
Seminare
Simpozion
Spectacole
Sport
Tabăra de creaţie
Targuri
Teatru
Turnee
Vernisaje
Workshops

Weekend dedicat modei - Festivalul PASARELA

  • Fashion
  • Festivaluri
Muzeul Naţional de Artă Contemporană al României

Festivalul de modă Pasarela revine anul acesta cu un weekend dedicat modei și tinerei creații, pe 2 și 3 iulie, la Anexa MNAC de la Sfântu Gheorghe. Desfășurarea de forțe va avea loc pe trei etaje ale clădirii, ocupate provizoriu de ultimele creații ale tinerilor români din domeniul modei. Publicul se va putea desfăta la expoziția-concurs de accesorii Pasarela Access (etajul 2), la târgul de Modă și de Design care cuprinde proiectele absolvenților facultăților de modă din toată țara (etajul 3) și la defilarea Espoir Mode, la sfârșitul căreia va fi aleasă tânăra speranță 2011 (etajul 1). Câștigătoarea din 2009 a acestui concurs, Laura Popoviciu, lucrează în prezent pentru Louis Vuitton. În programul de weekend sunt incluse și proiecții de filme consacrate lui Jean-Paul Gaultier, Chanel, Sonia Rykel și Louis Vuitton, prezentarea colecției de modă masculină a lui Florin Dobre și instalația spectacol a Andreei Bădală – colecția Murmur.

Concursul Espoir Mode (etajul 1, sâmbătă 2 iulie, ora 11:30)

« Experiența "Pasarela" își trăiește pe deplin înțelesul, pentru că pentru mine într-adevăr, asta a însemnat acest concurs: o cale de acces spre un alt sistem. A fost un eveniment pe care îl prețuiesc pentru că mi-a deschis drumul și gustul pentru călătoria de la un loc la altul, de la o idee la alta. » Laura Popoviciu, Espoir Mode 2009

Cei cinci tineri designeri aleși de juriul Pasarela pentru concursul de la această ediție

sunt Teodora Baciu, Constantin Băbeanu, Ioana Ciolacu, Lana Dumitru şi Ovidiu Pop. Aceștia vor participa la defilarea comună Espoir Mode de pe 2 iulie 2011, ora 11:30 și câștigătorul va beneficia de o bursă universitară de 10 luni la Institutul Francez al Modei (IFM).

Concursul Pasarela Access (etajul 2, sâmbătă și duminică)

Pasarela Access este o expoziție concurs a 10 designeri de bijuterie aflați la început de drum. Fiecare designer își prezintă bijuteriile sub formă de instalație, premisa fiind cea a unei expoziții de artă contemporană. Designerii au deplină libertate de exprimare pentru a-și prezenta creațiile într-un mod cât mai personal și asumat. În urma deliberării juriului, câștigătorul va desfășura un stagiu de o lună la designerul consacrat Dice Kayek.

Cei 10 designeri din expoziție :

Angi Apostol - http://www.cultmix.ro/

Ioana Matei - http://ioanamatei.com/

Ileana Danci - http://ileanadanci.blogspot.com/

Mona Velciov - http://extins.com/mona-velciov/

Andra Lupu - http://www.andralupu.com/

Angela Ciobanu - http://www.angelaciobanu.ro/

Mihaela Zvinca - www.zvinca.ro

Raluca Buzura - http://ralucabuzura.blogspot.com/

Ana Marchetanu - www.anamarchetanu.ro

Romana Topescu - http://romana-accessories.tumblr.com/

 

Juriul concursurilor Pasarela Access și Espoir Mode este compus din : Sylvie Ebel, Director General Adjunct al Institutului Francez de Modă de la Paris (IFM), Karine Piotraut, Director de recrutare al IFM, Pascal Morand, Director al Ecole Supérieure de Commerce de Paris - Europe (ESCP Europe), Francine Pairon, fashion energizer și Philippe Airaud, creator de bijuterii « couture », Ruxandra Demetrescu, rector al Universității Naționale de Artă București (UNARTE), Ioana Avram, profesor UNARTE, secția de modă, Elena Basso Stănescu, profesor Universitatea de Artă și Design din Cluj Napoca și Ovidiu Buta, stilist și critic de modă.

Filme de Loic Prigent (etajul 3, sâmbătă și duminică)

- Le Jour d’avant - Jean-Paul Gaultier (2009)

- Le jour d’avant – Sonia Rykiel (2009)

- Signé Chanel (2005)

- Marc Jacobs & Louis Vuitton (2007)

 

Defilare Florin Dobre (etajul 1, sâmbătă, ora 19 :30)

„We Should All Be a Little Incredible…” – colecţia prezentată de tânărul designer Florin Dobre în cadrul Pasarela 2011, porneşte de la termenul „Bobo”, prescurtare de la sintagma bourgeois-bohème, termen ce definea, la începutul anilor 2000, o nouă categorie socială, un mix între burghezi şi boemi, două caste sociale ce nu păreau a se întâlni vreodată. Şi, pentru că cei ce au tot pot alege orice, alegerile lor sunt aproate tot timpul paradoxale, îmbinând luxul cu obişnuitul, mixând stiluri.

Colecţia lui Florin Dobre prezintă expresia contemporană a acestui enunţ şi marchează libertatea de a construi costumul. Punctul de plecare al construirii fiecărei ţinute gravitează în jurul modelului ales special să o poarte, culorile ţesăturilor fiind alese dintr-o paletă de non culori, cu accente de roşu, verde şi galben.

Instalație Andreea Bădală (etajul 1, duminică, ora 12)

Andreea Bădală împreună cu LUNDI et DEMI (designer Ciprian Țocu și arhitect Attila Kim) continuă povestea Murmur printr-o interpretare a evenimentului de lansare a acestui brand din luna aprilie 2011. Asemănător primei expoziții vor fi prezentate tot 12 ținute și produsul deja consacrat, tricoul coroziv, toate acestea făcând parte din colecția toamnă-iarnă 2011-2012.

Urmând conceptul schițat cu ocazia primului eveniment, LUNDI et DEMI propune o prezentare care are un caracter de spectacol – expoziție. Creatoarea avertizează că publicul interesat trebuie să fie acolo la ora 12 fix pentru a nu rata spectacolul.

Festivalul de modă Pasarela este organizat de Ambasada Franței în România și Institutul Francez din București, sub direcția artistică a lui Philippe Guilet de Saint Mart și în colaborare cu Institutul Francez al Modei de la Paris. Scopul festivalului este acela de a promova creațiile designerilor români atât la București cât și la Paris și de a aduce publicul român mai aproape de valorile industriei franceze a modei.

Mulțumiri : Mihai Oroveanu, Sylvie Ebel, Karine Piotraut, Pascal Morand, Francine Pairon, Philippe Airaud, Ruxandra Demetrescu, Ioana Avram, Elena Basso Stănescu, Ovidiu Buta. Arta Grafică, Bacardi, BestModels, French Bakery, Fratelli, Ici et là.

  • Share/Save

Stiri Fashion

Festivalul „NAMASTE INDIA” la Casa Universitarilor din...
25 Jun 2022 - 26 Jun 2022
Stilul Doina Levintza
25 Mar 2022 - 28 Apr 2022
ARCUB
Începe Primavera Vintage Bazaar/ 24 februarie - 12 martie /...
24 Feb 2022 - 12 Mar 2022
50 de ani. Școala de Modă din București
7 Jul 2021 - 5 Sep 2021
Muzeul Naţional de Artă al României
O expoziție excepțională se deschide pentru vizitare în...
8 Jun 2021
Teatrul Naţional Bucureşti
10 ani de cand cei mai mari artisti tatuatori internationali...
1 Nov 2019 - 3 Nov 2019
Cel mai important eveniment dedicat tatuajelor revine la...
19 Oct 2018 - 21 Oct 2018
Un veac de frumusețe
24 Jul 2018
Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti
Now online! The Art & Fashion for Education Benefit...
3 Nov 2015
Tăietura perfectă la Galeria Posibilă
15 Oct 2015
mai multe
 
© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact