418 Contemporary Art Gallery

418 Contemporary Art Gallery are plăcerea să vă invite vineri, 24 aprilie 2015,  ora 20.00 la sediul central UniCredit Tiriac Bank din Bulevardul Expozitiei nr. 1F pentru vernisajul expoziției Diet Sayler.
Expoziția poate fi vizitată până pe 30 iunie și este deschisă publicului larg de luni până vineri in intervalul orar 10.00 - 20.00

418 Contemporary Art Gallery has the pleasure to invite you on Friday the 24th of April 2015 at UniCredit Tiriac Bank ( Bulevardul Expozitiei no. 1F) for the opening of the exhibition Diet Sayler. The event starts at 8pm.
The exhibition is open to the public until ​June 30th ​2015 from Monday to Friday between 10am - 8pm.

418 Contemporary Art Gallery has the pleasure to invite you to the exhibition
FINAL SCENE signed by Maria Manea Bordeanu. This is the first solo exhibition of the artist in the gallery space.
The opening will take place on Thursday, the 26th of March 2015, starting 6 PM.
The exhibition will be on view until May the 10th 2015, from Monday to Friday, 11 AM – 7 PM or by appointment.

Maria Manea Bordeanu’s dystopian painting is like the silence before the storm. Serene, clear and well-illuminated, the scenes selected by the artist seem to predict an ending, nobody knowing which kind, and her fascination for a staged world, as seen from a cinematographic perspective represents the lecture key of these paintings.

The artist has a special connection with photography. It becomes a transparent screen through which she sees the world. It is also the main source of inspiration for her paintings, which are almost always based on static image, and not on nature itself. Her realistic painting method is a slow and thorough process that makes time flow slowly, too. The image is final after dozens of layers and perfectionist corrections of shapes and textures, of a rare preciousness. Her topics vary from silent fragments of intimacy to landscapes and complex, vivacious scenes, closely observed by the artist, both morphological and conceptual.

The stages of construction of these painted dioramas are complex, everything starts with the identification of subjects in the surrounding nature, in movies or in her personal collection of photographs, it continues with the selection of the most relevant captured moment and culminates with its transposition on a compatible canvas and the painting process, with successive layers of fine oil colours.

She creates a collection of images related as signification, but different from the content point of view. The tiles (canvases) do not arrange as in a puzzle, but they harmonize and create a sequential story, like a summary of an extended narration.

Travelling is also a source of inspiration for the artist, because it activates “the third eye” of the camera, capturing all the details. It later becomes painted subjects and reflection material, such as the habitat she visited during a voyage to Canada.

The artificial habitat is a recurring theme, it appears both as a microclimate thorough description and as a metaphor for an unbearable world. The same importance is to be found in the movie stills, artificial through their finitude, through the imposed boundaries of the screen and the camera’s line of sight.

The fragility of nature often announces a dying era, an abused, groaning planet and a consumers’ world producing too much trash. Although our minds, science and gadgets are more and more developed and refined, the trash we produce weighs enough to create serious imbalances that can lead to a disastruous, apocalyptic ending. The beauty of these artificial habitats unveils the same type of rottenness hidden behind Rococo wigs and dresses.

The luxurious dress theme and the detail seen as a quotation from the classics is an old preoccupation of Maria Manea, as she had been the author of an impressive „Ingres seen from a lens” series while she was a student. She had selected an apparently unsignificant fragment from a famous painting by Ingres and replicated it on a gigantic scale, changing the perspective and philosophy completely. She continued rendering fashion and fashion models, in the same elegant, luxurious key, in the same time with small fragments of kitsch gewgaws and sweet memorabilia. This path led her to the point she reached today, when she follows different directions in the same time, in order to render the same concept.

Maria Manea Bordeanu (b.1982) has got a MFA degree in Painting from UNA Bucharest since 2007. She has been working independently as a painter, photographer and 3D artist after graduation. She participated in several collective exhibitions, such as Transmissionen III (2006, University of Arts and Design, Stuttgart), Zoom In (2007, Artis Gallery, Bucharest), The Silk Exhibition: Presence, Affinity and Loss (2011, LC Foundation Bucharest), The Other Body (2011, Victoria Art Center Bucharest), Fur & Skin (2011, Artyourself Bucharest). She has been represented by 418 Gallery since 2011. Final Scene is her first solo-show.

Simona Vilău, March 2015

Joana Grevers Foundation and 418 Contemporary Art Gallery invite you on Saturday, 13th of December, at 7pm, at the opening of the exhibition Workshop Cetate VII

The exhibition presents the artworks of Anca Bodea (Cluj-Napoca, Painting), Raphaelle Boutie (special guest from Paris, Painting and Drawing), Stefan Radu Cretu (Sibiu, Kinetic Art), Cristian Raduta (Bucharest, Sculpture, Installation) and Petrica Stefan (special guest from Timisoara, Painting) from the seventh edition of Cetate Arts Danube Artists-in-Residence which took place from July 25th to August 15th, 2014 at Barbu Druga Mansion in Cetate.
 

RO   ENG

418 Contemporary Art Gallery are plăcerea să vă invite la expoziția Sensus Propero, semnată de Ștefan Radu Crețu. Artistul se află la cea de-a doua sa expoziție personală în spațiul galeriei, care îl reprezintă din 2011. Prima expoziție, Paratarrasius Hibridus, a avut loc in 2012 și a fost curatoriată de Liviana Dan.

Vernisajul va avea loc luni, 15 septembrie 2014, începând cu orele 19:00. Expoziția se poate vizita până la data de 15 noiembrie 2014, de luni până vineri, între 11:00 și 19:00. Cu ocazia noii expoziții va fi lansat un catalog cu lucrările recente ale artistului și texte critice.

Ștefan Radu Crețu s-a născut în 1983, în Câmpina, România. Locuiește la Sibiu, a studiat la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca și a absolvit secția Ceramică-Sticlă-Metal în 2006. În 2005 a obținut o bursă Erasmus pentru o perioadă de un an de zile la Academia de Arte Frumoase din Wroclaw, Polonia. În 2008 a obținut diploma de master în cadrul departamentului de Sculptură al Universității de Artă, București. Din 2011 participă la workshop-urile anuale Cetate Arts Danube la conacul Barbu Drugă, organizate de Fundaţia Joana Grevers.

De la Duchamp la Pegas-ul postdecembrist. Un eseu despre sculptură ca joc

Ludicul este o dimensiune a artei de multe ori neglijată în detrimentul profunzimii sau tragicului. E o dimensiune care rămâne tributară unei epoci a experimentului și a şansei, iar până la Dada, era de neconceput ca arta să fie luată în derâdere. Tranziţia de la conservatorism la modernism a fost una brutală, iar artiştii, aceşti copii teribili, au explorat cu sete şi curiozitate toate aspectele care nu mai fuseseră luate în considerare în epocile precedente. Cum secolul al XX-lea a fost unul al vitezei şi al marilor descoperiri radicale, secolul XXI, până acum, e o prelungire fastă şi selectivă a unei lumi a tuturor posibilităţilor. Lupta pentru libertate sau drepturi s-a rafinat, libertatea de expresie este, aparent, nelimitată, iar artiştii au totul la dispoziţie, de la material la idee. Doar filtrele şi selecţiile diferă.
În acest carusel al tuturor posibilităţilor, Ştefan Radu Creţu s-a oprit asupra unor subiecte şi tehnici mai puţin explorate – lumea animalelor şi circuitele electrice – rezultatul fiind unul neaşteptat, o combinaţie de desen liniar, volume tridimensionale, materiale sintetice intens colorate şi circuite electrice rudimentare. Lucrările cu care s-a remarcat până acum poartă titluri latineşti inspirate din lumea animalelor şi insectelor, ce îi îndeamnă pe neavizaţi să pună mâna pe dicţionarele de termeni zoologici/entomologici. Să fie pasăre, să fie animal? Sau poate insectă? Ne întrebăm uimiţi de formele plate tăiate ascuţit, semiabstracte, bricolate pe volume misterioase şi grele. Sau la formele hidrodinamice, suspendate şi mobile. Surpriza unui teritoriu terminologic necunoscut creează iniţial confuzie, iar apoi interpretare nelimitată. Ca atunci când auzim pentru prima oară o limbă străină şi încercăm să dăm sens sunetelor noi şi să le apropiem de ceva familiar. Chiar dacă ai uitat titlul instantaneu, rămâne imaginea întipărită mult timp. Monștrii și creaturile fantastice nu au neapărat un chip până nu vedem o ilustrație, iar după ce am vazut-o, asta e! Rămâne arhetipul și toate variațiunile descoperite mai târziu sunt comparate instinctiv cu prototipul. Pentru mine, ca neavizată, Coccinella nonpunctata e mai întâi lucrarea lui Ștefan Radu Crețu și abia apoi devine buburuză, cazul repetându-se de fiecare dată.
Arta cinetică îşi are originea în plină avangardă şi este sincronă cu progresele ştiinţei şi inserţia spiritului dada în conştiinţa artiştilor. Cinetismul se referă atât la iluzia mişcării, cât şi la mişcarea propriu-zisă, generată voluntar de circuite şi impuls electric, aşa cum este cazul artistului nostru. Un precursor al cinetismului ca iluzie optică este Marcel Duchamp, cu celebra pictură Nud coborând o scară (1913), însă pe acelaşi palier experimental regăsim şi futuriştii italieni, activi în anii precedenţi – Boccioni, Balla, Carra, preocupaţi de redarea vitezei şi a dispersiei cu mijloace picturale. Mai târziu, Alexander Calder, Jean Tinguely sau Eduardo Paolozzi au experimentat iluzia mișcării în operele lor.
Dincolo de conotaţia metafizică a mişcării în artele vizuale (care sunt considerate, prin definiţie, statice), arta cinetică are o dimensiune pur fizică, comensurabilă şi dinamică. Spre deosebire de modernii amintiți, Ştefan Radu Creţu nu lucrează cu iluzia mişcării, ci cu mişcarea însăşi. Un plus de inovație și un plus de detașare față de sculptura consacrată. Lucrările sale nu se venerează, nu se îmbrățișează (pot înțepa!) și nu se țin minte așa cum ținem minte lucrurile omenești. Sfera devine labirint. Lumina nu învăluie și ascunde, ci disecă și înșală. Artistul e o prelungire a operei, e portretul unui inventator-sportiv roșcovan și excentric, care a învățat mecanică reparându-și bicicleta. Dacă roata de bicicletă a lui Duchamp a modificat percepția asupra artei pe soclu, Pegas-ul lui Ștefan i-a transformat dălțile în șurubelnițe. “What goes around, comes around”, cum zice englezul. Paranteza forțată e menită să puncteze un specific, nicidecum să creeze un panteon al cineticii. Cu siguranță, chiar acum, în câteva mii de puncte de pe glob, simultan, câte un băiat își repară bicicleta. (Simona Vilău, august 2014)

418 Contemporary Art Gallery has the pleasure of inviting you to the exhibition Sensus Propero, signed by Ștefan Radu Crețu. This is the second solo exhibition of the artist in 418 Contemporary Art Gallery, which represents him since 2011. His previous exhibition, Paratarrasius Hibridus took place in 2012 and was curated by art critic Liviana Dan.

The opening will take place on Monday, 15th of September 2014, starting 7 PM. The exhibition can be seen until 15th of November 2014, from Monday to Friday, 11 AM – 7 PM. A catalogue containing recent works and critical reviews of the artist will be available on the occasion of his newest solo-show.

Ștefan Radu Crețu was born in 1983, in Câmpina, România. He studied at the Art and Design University in Cluj and graduated from the Ceramics-Glass-Metal Department in 2006. In 2005 he received an Erasmus grant for one year at the Fine Art Academy, Wroclaw, Poland. In 2008 he achieved his master degree in Sculpture at the National University of Arts in Bucharest. In 2013 he became a PhD candidate in Visual Arts at the National University of Arts in Bucharest.
Since 2011 he’s been participating to the annual workshops Cetate Arts Danube organised by Joana Grevers Foundation in Barbu Drugă Villa.

From Duchamp to the post-1989 Pegasus. An Essay on Sculpture as a Playful Game

Playfulness is a dimension overlooked in art, often neglected to the detriment of depth or tragic. It is a dimension which remains linked to an epoch of experiment and chance, and until Dada, it was unconceivable that art could be mocked at. The transition from conservatism to modernism was violent, and artists, these “enfants terribles” have explored with thirst and curiosity all that was not considered in the previous eras. As the 20th century was one of speed and of the great discoveries, the 21st century is, until now, auspiciously and selectively, an extension of a world of all possibilities. Fighting for freedom and rights has been refined, freedom of expression is, at least apparently, unlimited, and artists have everything at their disposal, from materials to ideas. Only filters and selections differ from the past.
In this carousel of all possibilities, Ştefan Radu Creţu has set his attention on several less explored topics and techniques – such as animals and electrical circuits – with unexpected outcomes such as a combination of linear drawing, three-dimensional volumes, synthetic fabrics brightly coloured, and rudimentary electrical circuits. Ştefan stood out so far with works bearing Latin titles inspired from the world of animals and insects, who invite non connoisseurs to open Zoology or Entomology dictionaries. Is it a bird, an animal? Or maybe an insect? This is what we may wonder, amazed in front of the plain shapes sharply cut, half abstract, superimposed to mysterious and heavy volumes. Or hydrodynamic shapes, suspended and mobile. The surprise of a technological field may engender initially some confusion and then a sort of endless interpretation. Like when you hear for the first time a foreign language and try to make sense to new sounds and associate them to something familiar. Even if you forget the title instantly, the image will remain in the memory for a long time. Monsters and fantastic creatures don’t necessarily have a face not until we see a picture, and after seeing it, that’s it! The archetype will remain in the memory and all variations discovered lately will be compared instinctively with the prototype. For me, as I am not a connoisseur, Coccinella nonpunctata is firstly Ştefan Radu Creţu’s work and only after it will turn into a ladybird, and this will be repeated with every work.
Kinetic art is rooted back in the Avant-garde and is synchronous with the progress of science and the insertion of the Dada spirit in the consciousness of artists. Kinetic Art refers both to the illusion of movement, as well as to movement itself, generated voluntarily by circuits and electric impulse, which is the case of our artist. A precursor of Kinetic Art as optical illusion was Marcel Duchamp, with his famous painting Nude descending a staircase (1913), but the same expressive level is to be found also in the Italian futurists, active previously – such as Boccioni, Balla, Carra, who were interested in rendering speed and dispersion by using the means of painting. Later on, Alexander Calder, Jean Tinguely and Eduardo Paolozzi have also experimented the illusion of movement in their works.
Beyond the metaphysical connotation of movement in Visual Arts (which are considered, by definition, static), Kinetic Art has a purely physical, commensurable and dynamic dimension. Unlike the modern artists quoted above, Ştefan Radu Creţu doesn’t work with the illusion of movement, but with movement itself. A further innovation and distance as compared to the consecrated sculpture. His works cannot be worshiped, embraced (they may sting!) and cannot be remembered the way we remember human things. The sphere becomes a labyrinth. Light in his works doesn’t surround and hide, but dissects and misleads. The artist is an extension of his work, the portrait of a sportsman - inventor, redheaded and eccentric, who has learned mechanics while repairing his bike. And if Duchamp’s bicycle wheel has changed the perception of art on the pedestal, Ştefan’s Pegasus has turned his chisels into screwdrivers. “What goes around, comes around”, as English say. The forced bracket is meant to highlight a specific peculiarity and not to create a pantheon of Kinetic Art. Undoubtedly, right now, in a few thousand different points on the globe, simultaneously, one boy is repairing his bicycle. (Simona Vilău, August 2014, translated by Irina Ungureanu)
 

Comunicat de presă

418 Contemporary Art Gallery are plăcerea să vă invite la expoziția Unattended Ceremony, semnată de Cristian Răduță. Artistul se află deja la cea de-a treia sa expoziție personală în spațiul galeriei. Expozițiile anterioare, Alb de corn (2010, curator Aurelia Mocanu) și Terraferma (2011, curator Adriana Oprea), alături de participările sale în rezidențele estivale de la Cetate, organizate de Fundația Joana Grevers, în parteneriat cu 418 Contemporary Art Gallery, începând cu anul 2008, demonstrează o colaborare fructuoasă ce datează de peste șase ani și care s-a concretizat în numeroase expoziții locale și internaționale, participarea la târguri de artă internaționale, publicarea unor cataloage etc.

Vernisajul va avea loc luni, 3 martie 2014, începând cu orele 18:00. Expoziția se poate vizita până la data de 30 aprilie 2014, de luni până vineri, între 11:00 și 19:00. Un catalog cu lucrările recente ale artistului și cu texte critice apărute în ultimii ani va fi disponibil cu ocazia noii sale expoziții.

Ceremonia neonorată sau “Locul spre care ne grăbim mereu și ajungem mereu prea târziu”

Cristian Răduță este un artist preocupat. De artă ca subiect, de artă ca obiect, de evoluțiile și schimbările continue din peisajul artistic contemporan, de relațiile operei cu spațiul, de reinventarea unor forme consacrate, primordiale și de crizele care pot apărea pe parcursul unei opere.

Activitatea sa susținută și prolifică din ultimii zece ani ar descrie fără urmă de îndoială o personalitate artistică plenară, așezată, de ce nu, patriarhală – a tăcerii și a volumelor albe de piatră și gips ce se vor transforma în creații metafizice, în spatele cărora apare corpul încordat al artistului-bărbat care cioplește și modelează neîncetat, ca să descriem doar un instantaneu cu care ne-am obișnuit în imaginile cu sculptori în atelier, de acum și de aiurea. Cristian Răduță nu face obiectul acestei descrieri, ba dimpotrivă, fascinația sa pentru aceste volume se transformă în explorare continuă care duce la transformare și schimbarea sensului. El ia un volum grosier și îl face diafan sau aduce în operă animale exotice ca să sublinieze stranietatea, alienarea socială. Rinocerul cu formele sale stranii, acest melanj de stângăcie, timiditate și violență a devenit de peste nouă ani, personaj. Așa cum un scriitor cercetează ani de zile același personaj, la fel sculptorul cercetează aceeași formă. Până îi respiră aerul. Apoi, impregnat de această descoperire, merge mai departe, transformat. De la delicatețea paradoxală a unui corp violent, artistul a ajuns în mod spontan la violența latentă a unor spații sigure și la anxietatea generată de acestea. Simbol al siguranței și solidității – zidul de beton – devine aici obiect al stagnării, drumul fără întoarcere. Aceste momente de criză pot apărea în existența oricărui om preocupat de lucrurile incuantificabile, așa cum este arta în stare pură, în timpul creației și în mintea artistului.

Anxietatea artistică cotidiană se materializează adesea în aceste ziduri de beton, din cauza idealurilor suprapuse, listelor prea lungi de speranțe, dosarelor prea stufoase de călătorii râvnite, cerințelor mult prea mari și promisiunilor mult prea mici. Abrutizează într-atâta, încât se ocolește miezul problemei, subiectul acestei anxietăți, arta înseși. Ca un fluture prins într-o mansardă cu ferestre închise, artistul încearcă să scape din propriile frici vătămându-se pe sine și propria creație. Făcând-o din ce în ce mai mică, mai sfioasă și mai rar.

Cristian Răduță, care nu face deloc obiectul descrierii de mai sus, simte în proximitatea sa acest pericol și îl materializează într-un proiect despre curse întrerupte, despre blocaje, întârzieri, rute ocolitoare și fluturi fragili prinși în ziduri de beton.

Celebrarea vieții, “ceremonia” simbolică pe care aceasta o implică și toate ritualurile necesare sunt adesea neonorate din cauze multiple. Vitalitatea și seva pot seca adesea, iar arta intră în conflict cu existența atunci când nu este o prelungire firească, ci o entitate izolată într-un turn de fildeș intangibil. Adesea, un artist își poate construi opera ca pe un castel imaginar, pe care nu îl va locui niciodată, ci doar îi va purta numele. Cele mai recente lucrări ale lui Cristian Răduță sunt o combinație de materiale rezistente (ciment, rășină, os) și materiale fragile (scobitori, crengi), de volume întregi și tăieturi expresive, care întrerup armonia formei. Dimensiunile obiectelor sunt înșelătoare – micul devine mare și marele devine mic. Copacul e miniatural, steagul e supradimensionat, iar scobitorile pot fi sulițe înfipte în zidul unei cetăți.

Arta lui Cristian Răduță de azi se situează între activism și poezie, iar rinocerul său emblematic i-a împrumutat epiderma tăbăcită, din care au crescut ziduri. (Simona Vilău, curatoare, februarie 2014)

Cristian Răduță (n. 1982) trăiește și lucrează la București. Face sculptură, desen și instalație și deține un doctorat în arte vizuale (2013). A fost studentul artistului Mircea Spătaru (promoția 2005) și, în prezent, este lector universitar asociat la Universitatea Națională de Artă din București, secția Sculptură. În perioada 2006-2008 a fost bursier “Vasile Pârvan” la Accademia di Romania din Roma, iar din 2008 este reprezentat de 418 Contemporary Art Gallery, alături de care a participat în numeroase proiecte personale și de grup. Lucrările sale se regăsesc în colecții publice și private din țară și străinătate, precum Canadian Clay and Glass Gallery, Waterloo, Ontario, Colecția MNAC București, Art in Embassies Collection, U.S.A. etc.

418 Contemporary Art Gallery
Intrarea Armașului 12, sector 1, Bucharest

Press Release

418 Contemporary Art Gallery has the pleasure to invite you to the exhibition Unattended Ceremony, signed by Cristian Răduță. This is the third exhibition of the artist in the gallery space. His previous exhibitions, Horn White (2010, curated by Aurelia Mocanu) and Terraferma (2011, curated by Adriana Oprea), together with his participation in the summer residencies from Cetate, organized by Joana Grevers Foundation in partnership with 418 Contemporary Art Gallery since 2008, have proven a fruitful and rewarding collaboration that has lasted for over six years, in which he participated in numerous local and international exhibitions, international art fairs, book publishing etc.

The opening will take place on Monday, 3rd of March 2014, starting 6 PM. The exhibition can be seen until April 30th, from Monday to Friday, 11 AM – 7 PM. A catalogue containing recent works and critical reviews of the artist will be available on the occasion of his newest solo-show.

The Unattended Ceremony or “The Place Where We Always Hurry to Arrive and Always Come Too Late”

Cristian Răduță is a preoccupied artist. Preoccupied with art as a subject, with art as an object, with the evolution and continuous changes in the contemporary artistic landscape, with the relations between the artwork and the surrounding space, with the reinvention of some consecrated, primordial forms, as well as with the crises which can occur during the evolution of a work of art.

His uninterrupted and prolific activity in the last 10 years may seem to describe, undoubtedly at a first glance, a plenary artistic personality, well established and even patriarchal – an artist of silence and of white volumes of stone and plaster, all turned into metaphysical creations, and behind which we can find the strained body of the man - artist who carves and models incessantly: this would be a snapshot of the artist if we were to recall one of the most common images of the sculptor in his studio, either from present times or from the past.

Yet Cristian Răduță doesn't fit such a description, on the contrary, his fascination with these volumes will be turned into a continuous exploration which leads to the transformation and changing of the meaning. In his hands, a rough volume will become diaphanous, while exotic animals will be brought in his art in order to highlight the strangeness and the social alienation. The rhino with his strange shapes, this mix of awkwardness, shyness and violence has become, for 9 years now, a character. Similarly to a writer who studies for years the same character, the sculptor has studied the same form. Until he has ended up by breathing its air. And then, fulfilled with this discovery, he would go on, transformed.

From the paradoxical softness of a violent body, the artist has reached spontaneously the latent violence of some safe spaces and the anxiety generated by them. A symbol of safety and strength – the concrete wall – will become in this case an object of stagnation, the way of no return. Such moments of crisis may occur in the existence of anybody who is interested in the undetermined things, such as pure art, the way it is perceived during creation and by the artist's mind.

The artistic anxiety of everyday life will be materialized often in these concrete walls, due to the overlapping of ideals, to a too long list of dreams, to the too thick files of desired travels, to the too big demands and to the too small promises. A dehumanization to such a degree that it would bypass the heart of the matter, the reason of this anxiety, the art itself. Like a butterfly caught in an attic where windows have been closed, the artist attempts to escape his own fears by harming himself and his own creation. By making it increasingly smaller, shyer and rarer.

Cristian Răduță, who doesn't find his place in the frame of the description above, feels very near this danger and will express his feeling into a project about interrupted races, about obstructions, delays, alternative routes and fragile butterflies caught in concrete walls.

The celebration of life and the symbolic “ceremony” derived from it, together with all the necessary rituals, will remain all unfulfilled due to multiple causes. The vitality and the sap can dry up often, and art can be in a conflict with the existence when it is not a natural extension of it, but an isolated entity in an ivory tower. An artist can often conceive his work as an imaginary castle, which he will never inhabit, and will only bear his name. Cristian Răduță's most recent works feature a combination between resistant (concrete, resin, bone) and fragile materials (toothpicks, branches), entire volumes and expressive cuts which trouble the harmony of form. The dimensions of objects are misleading – the small gets bigger and the large gets smaller. The tree is a miniature, the flag is over-sized, while the toothpicks can be seen as spears stuck into the wall of a fortress.

Cristian Răduță's art can be placed today between activism and poetry, while his emblematic rhino has lent to the artist his tanned skin, and walls have risen up out of it. (Simona Vilău, curator, February 2014)

Cristian Răduță (b. 1982) lives and works in Bucharest. He is a sculptor that also uses drawing and installation and he earned a PhD title in Visual Arts (2013). He studied with Mircea Spataru (class of 2005) and currently he is associate lecturer at the National University of Arts from Bucharest, Sculpture Department. From 2006 to 2008, he has been an alumnus of Vasile Parvan Scholarship at the Accademia di Romania in Rome, Italy. He has been represented by 418 Contemporary Art Gallery since 2008. The gallery organized numerous solo and collective exhibitions in Romania and abroad. His works can be found in public and private collections from different countries, such as Canadian Clay and Glass Gallery, Waterloo, Ontario, MNAC Collection Bucharest, Art in Embassies Collection U.S.A. etc.