Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

Adriana Babeţi

Adriana Babeti si Adrian Schiop, laureati ai Galei Industriei de Carte din Romania, editia a III-a

  • Adrian Schiop
  • Adriana Babeţi
  • Institutii culturale
  • Premii
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Biblioteca Naţională a României
Data: 
17 May 2014
Eveniment special: 
Nu

Joi, 15 mai, de la ora 18.00, in Aula Bibliotecii Nationale a Romaniei juriul format din Mircea Martin (presedinte), Carmen Mușat, Simona Kessler, Silvia Colfescu, Laura Grünberg, Oana-Valentina Suciu, Luminița Corneanu, Daniel Nazare, Ciprian Isac și Vlad Puescu a desemnat cistigatorii celei de-a treia editii a Galei Industriei de Carte din Romania.

Printre laureati se numara Adriana Babeti, premiul pentru volumul Amazoanele. O poveste la categoria „Cea mai buna carte a anului” – Nonfictiune, si Adrian Schiop pentru romanul Soldatii. Poveste din Ferentari – la aceeasi categorie, sectiunea Beletristica.

Volumul Amazoanele. O poveste a obtinut Premiul „Cartea anului 2013”, acordat de revista Romania literara si Premiul revistei Observator cultural, editia 2014.

Cu o bibliografie impresionanta, Amazoanele. O poveste reprezinta o incursiune exhaustiva in lumea femeilor razboinice, o calatorie virtuala ce porneste din Antichitate si ajunge pina in secolul XXI. Printre „protagonistele” acestei povesti fascinante se afla Clorinda, Pentesileea, Brunhilda, Jeanne d’Arc, dar si Diane Vernon, Hauteclaire, Ada Razu, domnisoara de Maupin sau Nikita, Beatrix Kiddo si Lisbeth Salander.

Amazoanele. O poveste este un proiect editorial finantat de Administratia Fondului Cultural National.

Adriana Babeti, critic literar si unul dintre cei mai importanti eseisti romani contemporani, este profesor de literatura comparata la Universitatea de Vest din Timisoara si redactor la revista Orizont. Dintre volumele publicate la Editura Polirom: Femeia in rosu (in colab., 2003, 2008, 2011; Premiul Uniunii Scriitorilor), Dandysmul. O istorie (2004; Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Asociatiei de Literatura Comparata si Generala), Prozac. 101 pastile pentru bucurie (2009).

Soldatii. Poveste din Ferentari a obtinut recent Premiul revistei Observator cultural, editia 2014, sectiunea Proza.

Ca sa-si faca viata mai usoara, un jurnalist cu naravuri homosexuale se lasa de presa si de femei si se inscrie la un doctorat despre manele. Ca sa-si documenteze subiectul, se muta in cel mai sarac cartier din Bucuresti, Ferentari, un loc incremenit in anarhia anilor ’90, unde smecheria face legea, iar manelele se aud de peste tot.
Intr-o societate in care oamenii se ghideaza absurd doar dupa etichete si retete ale succesului, personajul lui Adrian Schiop se trezeste intr-o lume a contrastelor, cu smecheri si boschetari, cu smardoi si drogati – adica intr-o comunitate inchisa, dura, in care fraierii ca el nu prea au ce cauta. Romanul lui Adrian Schiop este o poveste de cartier pe ritmuri de manele, cu gasti, drogati si ramificatii mafiote.

Adrian Schiop (n. 1973, Porumbacu de Jos, judetul Sibiu) a absolvit Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei in cadrul Universitatii „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca. Master in lingvistica la Facultatea de Litere a aceleiasi universitati. Recent a obtinut titlu de doctor la SNSPA Bucuresti, cu o lucrare despre manele. A lucrat ca profesor de limba si literatura romana (1997-2001, Liceul Industrial Tehnofrig din Cluj-Napoca), zugrav (2002, Paintech LTD din Auckland, Noua Zeelanda), jurnalist (2004-2010, Evenimentul zilei, Prezent, Romania libera). A debutat in revista Fracturi (2002) si a publicat doua romane, pe bune/pe invers (Polirom, 2004) si Zero grade Kelvin (Polirom, 2009). Prezent cu traduceri in reviste din Belgia (DW B), Elvetia (Hétérographe) si Germania (Parsimonie). Este colaborator al platformei Criticatac.

 

 

Adriana Babeţi despre „Amazoanele pentru toți“ la TNB

  • Adriana Babeţi
  • Teatru
  • Conferinte
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Teatrul Naţional Bucureşti
Data: 
2 Mar 2014
Eveniment special: 
Nu

 

Duminică 2 martie 2014, de la ora 11.00,
la
Sala MICĂ
în cadrul programului

CONFERINŢELE TEATRULUI NAŢIONAL

Adriana Babeţi
prezintă
CONFERINŢA
cu tema

Amazoanele pentru toți

O conferinţă despre amazoane nu poate trăda spiritul eroinelor care sunt aduse în faţa publicului. Prin urmare, ea a fost concepută ca o bătălie, la capătul căreia ar trebui cucerit nu doar subiectul, ci mai ales auditoriul. Aşa a fost construită şi cartea de la care această conferinţă porneşte, Amazoanele. O poveste, apărută nu demult la editura Polirom.
Cu dubla ţintă în faţă, vor fi împresurate treptat cele mai importante teme legate de povestea amazoanelor. Mitul amazonic creat de vechii greci va fi atacat în cercuri concentrice: de la originea numelui, la genealogie (cine sunt părinţii şi proteguitorii amazoanelor, ce obârşii are neamul luptătoarelor) şi până la tărâmurile aflate la graniţa dintre mit şi realitate unde se presupune că ar fi trăit femeile războinice.
După cum, printr-o încercuire, va fi descris ceea ce s-ar putea numi amazonstyle. Adică felul de a fi, de a lupta, iubi şi muri al amazoanelor. Prin toate faptele lor se va contura o adevărată amazonsaga (războaie, lupte corp la corp, pe uscat şi pe mare, probe de rezistenţă, călărie, vânătoare). Toate, însoţite de o descriere amănunţită a corpului amazoanelor, a armelor, veşmintelor, coafurii, ba chiar a dietei lor. Şi, la urmă de tot, adunate laolaltă, poveştile de dragoste şi moarte ale acestor ciudate femei.
Cum vor ieşi amazoanele după un asemenea asediu? Mai puternice sau complet istovite? Chiar dacă ultima parte a conferinţei va sta sub semnul unei retrageri, nu va fi vorba nici pe departe de o înfrângere. Căci, se ştie, orice retragere e o formă de luptă. La capătul ei, când va fi lansată întrebarea  Amazoanele: o poveste?, nu se întrevede capitularea, ci dimpotrivă, începutul unei noi bătălii.   (Adriana Babeţi)

Despre  Adriana Babeţi

Este profesor la Universitatea de Vest din Timişoara, unde predă literatură comparată, şi redactor la revista Orizont. Împreună cu Delia Şepeţean-Vasiliu a îngrijit (selecţie de texte, traducere, aparat critic, prefaţă) volumele Pentru o teorie a textului. Antologie „Tel Quel" (1980) şi Roland Barthes - Romanul scriiturii (1987). A coordonat, împreună cu Cornel Ungureanu, antologiile Europa Centrală. Nevroze, dileme, utopii (Polirom, 1997) şi Europa Centrală. Memorie, paradis, apocalipsă (Polirom, 1998). S-a ocupat de asemenea de traducerea şi selecţia antologiei Barbey d'Aurevilly, Dandysmul (Polirom, ed. I, 1995; ed. a II-a revăzută şi adăugită, 2013). A publicat volumele: Bătăliile pierdute. Dimitrie Cantemir, strategii de lectură (1997; Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru critică şi istorie literară), Dilemele Europei Centrale (1998), Arahne şi pînza (2002), Dandysmul. O istorie (Polirom, 2004; Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru critică şi istorie literară, Premiul Asociaţiei de Literatură Comparată şi Generală din România), Ultimul sufleu la Paris. 69 de reţete culinare (Polirom, 2006), Le Banat: Un Eldorado aux confins (coord., Cultures d'Europe Centrale, CIRCE, Université de Paris IV - Sorbonne, 2007), Prozac. 101 pastile pentru bucurie (Polirom, 2009) şi Femeia în roşu (împreună cu Mircea Mihăieş şi Mircea Nedelciu, 1990, 1997, 1998; Polirom, 2003, 2008, 2011; Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru roman).

Următoarele conferinţe vor fi susţinute de:

Prof. Dr. Ioan Lascăr (16.03.2014): Trecut, prezent și viitor în chirurgia plastică

George Banu (6.04.2014): Parisul personal. Locuri și teatre.

Pentru mai multe informaţii legate de bilete:
021. 314. 71. 71 (Agenţia de bilete)
 

 

 

Cartea Anului 2013: „Amazoanele. O poveste“ de Adriana Babeti

  • Adriana Babeţi
  • Institutii culturale
  • Premii
Data: 
25 Feb 2014
Eveniment special: 
Nu

Sîmbătă, 22 februarie 2014, Premiul „Cartea Anului 2013” a fost decernat scriitoarei Adrianei Babeţi, unul dintre cei mai importanţi eseişti români contemporani, pentru volumul Amazoanele. O poveste, apărut la Editura Polirom, în colecţia „Plural M”, disponibil şi în ediţie digitală.

Festivitatea de decernare a premiului acordat de revista Romania literara s-a desfasurat în Sala Rondă a Hotelului Intercontinental din Bucureşti, iar premiul a fost înmînat de scriitorul Varujan Vosganian, laureat al premiului „Cartea Anului 2009” pentru romanul Cartea şoaptelor (Polirom, 2009). Juriul care a desemnat volumul cîştigător a fost format din Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, şi redactori ai revistei România literară.

Nominalizările pentru Premiul „Cartea anului 2013”:  Fals tratat de manipulare, de Ana Blandiana (editura Humanitas), Exerciţii de imaturitate, de Livius Ciocârlie (Cartea Românească), Ce a fost. Cum a fost, Paul Cornea de vorbă cu Daniel Cristea-Enache (Polirom, în coeditare cu Cartea Românească), Negru şi Roşu, de Ioan T. Morar (Polirom), Costumul negru, de Adrian Popescu (Cartea Românească), şi traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari a volumului Eroul discret, de Mario Vargas Llosa (Humanitas).

Adriana Babeţi despre Premiul „Cartea Anului 2013”: „Un premiu literar pune o coroniţă pe creştetul celui cu numele scris pe coperta cărţii. Aşa este. Numai că, de fapt, premiile acestea ar trebui să îi răsplătească şi pe toţi cei care l-au sprijinit, ajutat, încurajat, îndrumat pe autor. În cazul Amazoanelor... mele ştiu sigur că aşa ar trebui să fie. Faptul că un juriu exigent a ales-o drept «cartea anului» dintr-o suită de volume care puteau cuceri la fel de bine acelaşi titlu încununează şi munca discretă, de nepreţuit, a celor din minunata echipă a Poliromului şi a prietenilor care mi-au fost alături în fel şi chip, pas cu pas, de atîta vreme. Le mulţumesc încă o dată tuturor.”
Cu o bibliografie impresionantă, Amazoanele. O poveste reprezintă o incursiune exhaustivă în lumea femeilor războinice, o călătorie virtuală ce porneşte din Antichitate şi ajunge pînă în secolul XXI. Printre „protagonistele” acestei poveşti fascinante se află Clorinda, Pentesileea, Brunhilda, Jeanne d’Arc, dar şi Diane Vernon, Hauteclaire, Ada Razu, domnişoara de Maupin sau Nikita, Beatrix Kiddo şi Lisbeth Salander.

Amazoanele. O poveste este un proiect editorial finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Din cuprins
:
Femeile virile, Stendhal şi Balzac • Spadasine, corsare, pistolare • Lara Croft, Catwoman et comp. • „Zoe, fii bărbată!” sau amazoneritul la români • Mit şi realitate • Cinci bătălii care-au zguduit lumea • În slujba Dianei. La vînătoare • Mame şi fiice • Mame şi fii • Bodybuilding • Androfagele şi Lumea Nouă • Pantaloniada • Hairstyling • Travestiuri • Nimfomane şi sadice

Adriana Babeţi este profesor la Universitatea de Vest din Timişoara, unde predă literatură comparată, şi redactor la revista Orizont. Dintre volumele publicate la Editura Polirom: Femeia în roşu (în colab., 2003, 2008, 2011; Premiul Uniunii Scriitorilor), Dandysmul. O istorie (2004; Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Asociaţiei de Literatură Comparată şi Generală), Prozac. 101 pastile pentru bucurie (2009).
                            

 

© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact