Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

Asociația Art Conservation Support

„Despre restaurare”

  • Arta
  • Asociația Art Conservation Support
  • Expoziţii
  • Programe pentru copii
Data: 
14 Nov 2016
Eveniment special: 
Nu

Povestea balaurului cu șapte capete ce apără comori neprețuite – un final fericit

Cu cinci luni în urmă, vara era în drepturi depline, iar elevii așteptau nerăbdători vacanța mare. Echipa asociaţiei Art Conservation Support se punea atunci pe treabă, odată cu lansarea, în luna iunie, a proiectului cultural „Despre restaurare”.
Am început prin a invita copiii – bucureșteni și bucovineni - la povești. Povești altfel, despre comori de mare preț, aproape de noi și de realitate, însă neștiute și neapreciate îndeajuns – monumentele istorice. Am descoperit o parte din frumusețea comorilor și am învățat cum să le prețuim! Timp de cinci luni, am povestit cu imagini, pictate apoi pe traistuțe pe care copiii le vor purta, amintindu-și de timpul petrecut împreună, fie în gradini, la muzee, în asociații și fundații, fie în școli din București și județul Suceava.
Pentru a afla și mai multe, am pornit apoi în câteva tururi ghidate pe străzi din București, la Stavropoleos, Casa Mincu, ori la monumente din Suceava.
În prezent, până pe 12 noiembrie, invităm copiii cu vârste între 7 și 12 ani să ne scrie povestea lor - o impresie sau o amintire personală legată de un monument istoric. Nu ne supărăm dacă povestea este însoțită de schițe sau desene realizate de către copii. Astfel vor putea câștiga unul din cele 10 premii oferite în cadrul concursului online “Despre restaurare”.
Și pentru că toamna se numără roadele, a venit vremea pentru o expoziție cu picturile realizate de copii în cadrul atelierelor. A fost foarte greu pentru juriul asociației să aleagă din cele peste 400 de lucrări, însă am pregătit o selecție de lucrări care vor fi expuse și un montaj multimedia, cu o selecție mai amplă. Vă așteptăm să le vizionăm împreună, la vernisajul expoziției, care va avea loc luni, 14 noiembrie, ora 18 la Centrul Socio-Cultural „Jean-Louis Calderon” din str. Jean Louis Calderon nr. 39, București. Cu această ocazie, va avea loc și premierea participanților la concurs.
Evenimentele fac parte din proiectul ”Despre restaurare” al Art Conservation Support, proiect cultural finanțat de ARCUB în cadrul Programului cultural București - Orașul in-vizibil și co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Parteneri activitate: Colegiul Romano-Catolic Sf. Iosif din București, Școala Generală nr. 28 din București, Școala Gimnazială „Dimitrie Vatamaniuc” din Sucevița, Școala Gimnazială „Luca Arbore” dinArbore, județul Suceava, Muzeul Național al Țăranului Român, Fundația „Sf. Nicolae” a Mitropoliei Olteniei, Asociația pentru Andrei.
Mai multe detalii referitoare la proiectul ”Despre restaurare” și despre alte proiecte ale Asociației Art Conservation Support puteți găsi pe www.paginarestaurarii.ro sau www.acs.org.ro sau pe Facebook: Art Conservation Support sau Pagina restaurarii.

 

 

Asociația Art Conservation Support: „Despre restaurare”

  • Arta
  • Asociația Art Conservation Support
  • Institutii culturale
  • Proiecte
Data: 
7 Oct 2016
Eveniment special: 
Nu

DESPRE RESTAURARE

Despre comorile care definesc identitatea orașului și despre punți între generații, în câteva evenimente organizate de Art Conservation Support

Asociația Art Conservation Support (ACS) a lansat în luna iunie 2016 proiectul cultural „Despre restaurare”. Despre patrimoniul cultural material și cum interacționăm cu el, despre moștenirea culturală și de ce este importantă, despre tehnici de lucru și materiale, despre intervenții și cum au fost făcute – sunt câteva dintre ideile abordate în activități dedicate pe de o parte elevilor din școli bucureștene, dar și specialiștilor restauratori care se apleacă cu grijă peste monumentele sau componentele artistice care definesc identitatea orașului.
Odată cu sosirea toamnei și începerea noului an universitar, ACS a deschis seria de prezentări dedicate specialiștilor și viitorilor specialiști din domeniul restaurării, dar și celor dornici să cunoască mai multe din “culisele” acestuia. Domeniul restaurării este prin excelență unul al studiului și abordării interdisciplinare. Orice intervenție presupune cercetare prealabilă, documentare și colaborare între specialiști din domenii variate: restauratori, istorici de artă, chimiști, fizicieni, biologi, geologi, meșteri populari, artiști plastici.
Prin aceste evenimente ne propunem să creăm punți de comunicare între generații, contribuind astfel la perfecționarea continuă și actualizarea cunoștințelor specialiștilor în ceea ce privește metodologia de lucru și împărtășirea experiențelor de pe diferite șantiere de restaurare.

Calendarul anunțat pentru luna octombrie în București cuprinde următoarele prezentări:

  • “Biserica Sf. Nicolae – Albă din București. Acțiuni principale privind conservarea și restaurarea iconostasului”. Evenimentul va fi găzduit de Biserica Albă, Calea Victoriei 110, și este programat pentru miercuri, 5 octombrie 2016, începând cu ora 18. Prezentările vor fi susținute de dr. Sultana-Ruxandra Polizu, coordonator proiect prin Iorux Restorations și prof. univ. dr. Mihail-Simion Săsăujan, preot paroh.
  • “Paraclisul Sf. Mare Mucenic Gheorghe, de pe Dealul Mitropoliei, București” – cu Oana și Dumitru Gorea, coordonatori intervenții de conservare-restaurare a picturilor murale de la monument prin Rest-Art-Dec S.R.L. și “Tehnici ale picturilor murale din case bucureștene” – cu Anca Gavril și dr. Maria Dumbrăvician din partea Faber Studio S.R.L., prezentări găzduite de Casa Mincu, str. Arthur Verona 19, miercuri, 12 octombrie, de la ora 15.
  • “Restaurarea picturilor murale din biserica unitariană Dârjiu, județul Harghita” – prezintă Kiss Lorand și Peter Pall din partea Imago Picta S.R.L. Evenimentul se va desfășura miercuri, 19 octombrie și va fi găzduit de Cărturești – Ceainăria de pe Arthur Verona 11.
  • “Caietele restaurării 2016” – lansarea publicației Editurii ACS, prezentări și discuții despre conservarea patrimoniului mobil. Eveniment găzduit de Ministerul Culturii, Bld. Unirii 22, sâmbătă, 22 octombrie, ora 11. Prezintă dr. Dana Postolache și dr. Ioan Darida, Danart Restaurări S.R.L.
  • “Pictura murală a bisericii Doamnei din București: o nouă restituire a ansamblului iconografic”, prezintă prof. univ. dr. Dan Mohanu și specialist restaurator Elena Vasilica Martin.

Participanții la evenimente vor purta discuții pe marginea subiectului propus și vor primi gratuit (în limita stocului) broșura evenimentului.
Totodată, vă așteptăm cu drag, pe toți cei interesați de temele propuse să fiți alături de noi!

Evenimentele fac parte din proiectul ”Despre restaurare” al Art Conservation Support, proiect cultural finanțat de ARCUB în cadrul Programului cultural București - Orașul in-vizibil și co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Parteneri activitate: Iorux Restorations S.R.L., Rest-Art-Dec S.R.L., Faber Studio S.R.L., Imago Picta S.R.L., Pro Patrimoniu S.R.L, Parohia Bisericii Sf. Nicolae - Albă, Ordinul Arhitecților din România, Ministerul Culturii, Inter News, Jurnalul Bucureștiului.

Mai multe detalii referitoare la proiectul ”Despre restaurare” și despre alte proiecte ale Asociației Art Conservation Support puteți găsi pe www.paginarestaurarii.ro sau www.acs.org.ro sau pe Facebook: Art Conservation Support sau Pagina restaurarii.

 

 

© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact