Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

Asociația Centrul de Studii Istorice și Arhitecturale

Arhitectul George Damian, o recuperare necesară

  • Arta
  • Asociația Centrul de Studii Istorice și Arhitecturale
  • Evenimente
  • Institutii culturale
Data: 
19 Aug 2016
Eveniment special: 
Nu

La finele anului 2015, în urma achiziționării de la Anticariatul Unu din București, arhitectul Mădălin Ghigeanu a intrat în posesia unui cufăr cu aproximativ 150 de planșe originale realizate de Arh. George Damian. Desenele au fost produse, cel mai probabil, între anii 1930 - 1960, perioada în care, conform arhivei de dosare a Uniunii Arhitecților din România, arhitectul Damian apare activ. Printre desenele descoperite, realizate pe diferite tipuri de hârtie și aflate în diferite stadii de degradare, se numără și 20 de proiecte aproape complete.

Identificăm mai cu seamă imobile de locuit, dar și construcții instituționale. În urma studiului pe teren, remarcăm zona Iancului care încă păstrează o serie de locuințe colective realizate la începutul anilor 40, dintre care se remarcă imobilul de pe str. Mătăsari, la numărul 37 și cea de pe str. Agricultori, la numărul 13. Imobilul de pe Dionisie Lupu, nr. 74, în care a și locuit în ultima parte a vieții este de asemenea un reper important.

Stilul său îmbină mai multe tipuri de influențe caracteristice perioadei interbelice, mai cu seamă fiind identificate elemente de tip mediterranean revival.

În urma unui parteneriat de cercetare încheiat cu Asociația Centrul de Studii Istorice și Arhitecturale (ACSIA) și cooptarea unei echipe de specialiști pe documentare istorică și restaurare de documente de arhivă, la începutul anului 2016 s-a dat startul unui demers de analiză și activare culturală a moștenirii arhitecturale purtând semnătura arhitectului George Damian.

Astăzi, proiectul Arhitectul George Damian, o recuperare necesară urmărește aducerea în centrul atenției a lucrărilor și personalității sale prin recuperarea arhivei personale de proiecte desenate, documentarea clădirilor construite și creionarea particularităților stilistice.

Echipa reunită în acest sens este formată din: arh. Vlad Mitric Ciupe - cercetător științific din partea ACSIA, colaborator în elaborarea documentării de arhitectură, arh. Mădălin Ghigeanu - cercetător științific, colaborator în elaborarea documentării de arhitectură, arh. Loredana Brumă - responsabil documentare fotografică proiect, digitalizare planșe restaurate, producție documentar video și elaborarea documentării de arhitectură, Cristina Petcu - expert restaurator carte veche din partea MNIR, responsabil de restaurarea și conservarea desenelor, Gabriela Baciu - manager proiect, Mara Banu - asistent proiect și Reasilvia Ion - responsabil financiar.

De asemenea, mulțumim domnului prof. dr. ing. Radu Mircea Damian pentru că s-a alăturat acestei inițiative în vederea consilierii pe parcursul desfășurării proiectului pentru construcția parcursului biografic al tatălui său.

Desenele descoperite sunt restaurate prin tehnici specifice, digitalizate pentru accesibilizare în format digital și mai apoi expuse spre a fi supuse atenției publicului larg. Documentarea lucrărilor realizate implică analiză pe teren și fotografiere a situației existente a imobilelor precum și cercetarea în arhive a istoricului. Întregul demers constituie o bază documentară consistentă pentru reabilitarea și valorificarea imobilelor semnate de arhitect.

Proiectul se dorește a fi un model de bună practică pentru recuperarea documentelor de arhitectură și cercetarea practicii arhitecturale din prima jumătate a secolului 20, o verigă lipsă în istoria urbanismului local și cercetarea locală de profil.

Pagina faceboook dedicată urmărește acest întreg demers și prezintă caracteristicile stilului specific arhitectului George Damian, evidențiind calitatea creativității sale, mai ales în contextul practicării meseriei de arhitect în perioada comunistă.

Pornim astfel pe urmele descoperirii parcursului său profesional, a timpului în care a creat și a unei arhitecturi tranzitive de mijloc de secol 20.

Vă invităm să fiți alături de noi în acest proces și să descoperim împreună povestea din spatele omului și arhitectului George Damian.

Arhitectul George Damian, o recuperare necesară este un demers inițiat și coordonat de Asociația Centrul de Studii Istorice și Arhitecturale, în colaborare cu Muzeul Municipiului București și ArCuB.

Proiect cultural finanțat în cadrul Programului cultural București - Orașul in-vizibil

 

© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact