Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

BRITISH COUNCIL ROMANIA

Expoziţia „Imagini din Marea Britanie“ la MNAR

  • Arta
  • BRITISH COUNCIL ROMANIA
  • Mapamond
  • Muzee
Institutie gazda: 
Muzeul Naţional de Artă al României
Sectiune: 
Arta
Mapamond
Muzee
Vernisaj: 
3 Oct 2013 (All day)
Durata: 
4 Oct 2013 - 19 Jan 2014

Imagini din Marea Britanie

100 de ani de artă a peisajului din Colecţia British Council
 
Conferinţa de presă: joi, 3 octombrie 2013, ora 11.00
Vernisaj: joi, 3 octombrie 2013, ora 19.00
Durata: 4 octombrie 2013 – 19 ianuarie 2014
Locaţia: Muzeul Naţional de Artă al României, Calea Victoriei 49-53
Program de vizitare: miercuri-duminică, 10.00-18.00
Tarif: 10 lei întreg (redus: 5 lei pentru pensionari, 2,5 lei pentru elevi/studenţi)
Gratuit: în prima miercuri a fiecărei luni
 
Muzeul Naţional de Artă al României şi British Council România au plăcerea să vă invite joi, 3 octombrie 2013, ora 11.00 la conferinţa de presă prilejuită de deschiderea expoziţieiImagini din Marea Britanie. 100 de ani de artă a peisajului din colecţia British Council. Expoziţia se înscrie în seria evenimentelor organizate pentru a sărbători aniversarea a 75 de ani de la înfiinţarea British Council în România. 
Vă rugăm să confirmaţi prezenţa dumneavoastră la comunicare@art.museum.ro.
 
Vernisajul expoziţiei are loc joi, 3 octombrie 2013, ora 19.00. Accesul la vernisaj se face numai pe bază de invitaţie. Presa interesată de eveniment este rugată să se acrediteze la telefon 021.314.81.19.
 
Expoziţia Imagini din Marea Britanie cuprinde 57 de lucrări din Colecţia British Council, care prezintă o imagine complexă a peisajului insular sub diversele lui aspecte rurale şi urbane. Structurată în patru secţiuni – oraşul, industrialul, ruralul şi ţărmul – expoziţia oferă publicului din România o perspectivă unică asupra peisajului britanic văzut prin ochii artiştilor englezi de la sfârşitul secolului al XIX-lea până în zilele noastre. Grupate astfel, operele de artă recompun o hartă subiectivă a Marii Britanii.
 
Artiştii britanici au surprins în lucrările lor priveliştea industrială, dezvoltarea recentă a zonelor suburbane, dar şi peisaje cu megaliţi, ruine romane sau perspective aeriene ale câmpurilor. Pe lângă pictură, grafică, sculptură şi fotografie, în expoziţie sunt prezente şi instalaţii şi intervenţii de tip Land Art - amprente personale ale artistului asupra peisajului.
 
De la peisajul rural vălurit la conturul crestat al coastelor, de la fragmente de peisaj urban până la obiectivele industriale dezafectate din nord-estul Londrei, demolate între timp pentru a face loc construcţiilor care au găzduit ediţia din 2012 a Jocurilor Olimpice, lucrările selectate ilustrează o viziune dinăuntru asupra peisajului britanic, inaccesibilă călătorului străin.
 
Colecţia British Council, iniţiată în 1935, cuprinde în prezent mai mult de 8500 de piese create de peste 1650 de artişti britanici, acoperind o gamă largă de tehnici şi genuri – pictură, sculptură, desen, acuarelă, gravură, fotografie, instalaţie. 
 
 

 

British Documentary - Fratele meu, islamistul

  • BRITISH COUNCIL ROMANIA
  • Institutii culturale
  • Mapamond
  • Muzee
  • Film
  • Proiecte
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Muzeul Ţăranului Român
Data: 
6 Nov 2012
Eveniment special: 
Nu

BRITISH DOCUMENTARY
Muzeul National al Taranului Roman, Studioul Horia Bernea
15 octombrie – 17 decembrie 2012

 

BRITISH COUNCIL ROMANIA prezinta cea de a treia editie a proiectului British Documentary, incepand cu data de 15 octombrie 2012.
Seria de filme documentare de anul acesta include noua proiectii saptamanale care vor avea loc in perioada 15 octombrie – 17 decembrie, la Muzeul National al Taranului Roman, in Studioul Horia Bernea.

Ca si la editiile anterioare, filmele care vor fi prezentate au fost nominalizate sau castigatoare ale premiilor acordate la Festivalul de film documentar Grierson, din Marea Britanie, in 2011.
Patru dintre regizorii inclusi in actuala selectie sint castigatori ai premiului BAFTA, doi dintre acestia fiind si laureati ai premiului Emmy.

Diversitatea temelor abordate este si anul acesta o caracteristica a British Documentary: probleme ale lumii contemporane – razboaiele din ultimii ani, escaladarea extremismului religios, traficul cu organe umane, manipularea mediatica, literatura de larg consum, subiecte stiintifice – statistica si aplicabilitatea ei in cele mai neasteptate domenii, arta – doua filme dedicate lui Leonard Cohen si, respectiv, marelului compozitor britanic Edward Elgar.

Intrarea este libera, in limita locurilor disponibile.

Marti, 6 noiembrie, ora 19.00, va invitam la proiectia filmului Fratele meu, islamistul (2011, regia: Robb Leech, 60 min.)

Lumea asa cum o cunoastem sau credem ca o cunoastem se indreapta uneori in directii neasteptate; ca reactie la diverse probleme sociale, nu putini tineri britanici, albi, se convertesc la islam si se alatura unor grupuri extremiste care militeaza pentru transformarea Marii Britanii intr-un stat islamic, guvernat de Sharia – legea musulmana.
Filmul incearca sa gaseasca raspunsuri si explicatii pentru acest fenomen ingrijorator, alaturand punctului de vedere al acestor protestatari pe cel al familiilor acestora, analizand faptele si situatiile din perspective diferite.

Parteneri media ai MTR: 24-Fun, Radio Romania, Radio Romania Actualitati, Radio Romania Cultural, Radio Bucuresti Fm, Radio Romania Muzical, Radio Romania International, BucurestiFM, RFI, Itsy Bitsy, Zeppelin, Igloo, Observator cultural, Cultura, BeWhere!, LiterNet.ro, Hot News, webpr.ro, Port.ro, b365.ro, onlinegallery.ro, modernism.ro, ArtClue.net, artline.ro, artactmagazine.ro, decosieco.ro, daciccool.ro, inparc.ro, wcomunicatedepresa.ro, Media IQ.

 

 

© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact