Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

C. Fierbinţeanu

„Îngândurerile lui Ianus“ la Muzeul Naţional al Satului

  • Arta
  • C. Fierbinţeanu
  • Muzee
  • Expoziţii
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti
Data: 
9 Jul 2015 - 9 Sep 2015
Eveniment special: 
Nu

COMUNICAT  DE PRESĂ

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” alături de Editura Detectiv Literar prezintă publicului Expoziţia Îngândurerile lui Ianus, o inedită incursiune în lumea ilustraţiei de carte, domeniu care în arealul artelor plastice ocupă un loc distinct.

Reprezentând o componentă aflată într-o continuă dezvoltare, importantă datorită calităţilor sale artistice - ilustraţia exprimă cele mai sensibile şi mai profunde idei, decriptând universuri poetice prin intermediul elementelor de limbaj plastic.

Graficianul C. Fierbinţeanu propune o prezentare neconvenţională pentru cele cincizeci şi şase de lucrări ale sale, fiecare înfăţişând două feţe, la fel ca zeul sărbătorilor şi riturilor de trecere, Ianus, cel care i-a inspirat şi titlul expoziţiei.

Autorul este prezent, la rândul său, în două ipostaze: cea de poet şi cea de artist plastic. Ca şi în postura lui de poet (C. Fierbinţeanu este pseudonimul lui Marin Constantin) artistul este creionat în câteva cuvinte de criticul de artă Corneliu Ostahie astfel: „un adevărat virtuoz atent la toate detaliile şi, pe de altă parte, un stilist ce nu se lasă încorsetat de reguli inflexibile, dovadă fiind creaţia sa aşezată temeinic sub semnul unui rafinament cu multiple manifestări şi faţete, ale căror registre sugerative şi tonalităţi ferme merg de la evanescenţa lirică la patetismul justiţiar, de la tonul moralizator la exagerările caricaturale şi de la smerenie ori resemnare în numele credinţei la virulenţă în perceperea şi comentarea realităţilor sociale.”

În cadrul expoziţiei va fi lansat volumul de versuri Îngândurerile al poetului Marin Constantin, un poet ce uceniceşte pe drumul credinţei. Poezia sa din ultimul timp este apreciată de criticul literar Ioan Adam drept jurnal liric, cronică mâhnită, depoziţie indignată pentru care Îngândurerile aştern, între Aici şi Dincolo, o punte de cuvinte.

Cartea va fi însoţită de un audio - book editat, ca şi aceasta, în limbile română, engleză şi franceză.

Vernisajul va avea loc joi 9 iulie, ora 5.05 p.m. în Sala de Sticlă a Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Şoseaua Kiseleff nr. 30.

Expoziţia va fi deschisă în perioada 9 iulie – 9 septembrie 2015, de miercuri până duminică, în intervalul orar 10.00 -18.00.
 


Un artist, două limbaje

Concepută după toate aparenţele, doar pentru a ilustra poeziile proprii, grafica lui C. Fierbinţeanu (pseudonimul lui Marin Constantin) reprezintă, fără doar şi poate, mai mult decât atât. După ce am citit ultimele două volume de versuri ale sale, volume ce cuprind şi câteva zeci de desene, şi după ce am parcurs şi manuscrisul cărţii de faţă, am înţeles ceea ce era, de fapt, evident de multă vreme, adică faptul că steaua de creator a lui Marin Constantin este asemenea astrelor duble, care se însoţesc, unul pe altul, în mersul lor celest, fără putinţa vreunei prezente sau viitoare separări.
Altfel spus, artistul gândeşte şi se exprimă, simultan, în două limbaje organic articulate, între care circulaţia imaginilor, a simbolurilor mai mult sau mai puţin evazive şi a mesajelor explicit formulate se produce în mod firesc şi necesar. În acest context pe cât de complex, pe atât de funcţional, grafica lui Marin Constantin îşi depăşeşte cu lejeritate statutul de element auxiliar, explicativ şi, deopotrivă, pe cel de stimulent al expresivităţii cuvintelor „potrivite”, devenind parte a poeziei înseşi. Ceea ce nu înseamnă că ea, grafica, nu poate şi nu trebuie să fie investigată şi din perspectiva apartenenţei inerente la regnul estetic al artelor plastice.
Din acest punct de vedere, sunt de remarcat ductul preponderent narativ, compoziţiile cu substrat alegoric, limbajul metaforic, predispoziţia ludică susţinută şi exprimată prin calambururi semiotice şi alte genuri de echivocuri abil insinuate cu ajutorul minimului de mijloace aflate la dispoziţie: linia, punctul, tuşul negru şi albul hârtiei.
Conchizând, graficianul Marin Constantin este, ca şi în postura lui de poet, un adevărat virtuoz atent la toate detaliile şi, pe de altă parte, un stilist ce nu se lasă încorsetat de reguli inflexibile, dovadă fiind creaţia sa aşezată temeinic sub semnul unui rafinament cu multiple manifestări şi faţete, ale căror registre sugerative şi tonalităţi ferme merg de la evanescenţa lirică la patetismul justiţiar, de la tonul moralizator la exagerările caricaturale şi de la smerenie ori resemnare în numele credinţei la virulenţă în perceperea şi comentarea realităţilor sociale

Corneliu Ostahie

 

 

© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact