Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

Cătălin Milea

Din Olanda la Bucureşti: saxofonistul CĂTĂLIN MILEA alături de Big Band-ul Radio!

  • Cătălin Milea
  • Muzica
  • Jazz & ...
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Sala Radio
Data: 
19 Feb 2015
Eveniment special: 
Nu

În luna februarie, se reiau la Sala Radio concertele BIG BAND-ULUI RADIO din cadrul seriei „JAZZ PE ROMÂNEŞTE”, evenimente dirijate de IONEL TUDOR şi moderate de FLORIAN LUNGU şi care se bucură de un real succes mai ales în rândul publicului tânăr, iubitor al genului.

Joi 19 februarie (19.00), primul eveniment de acest gen al anului 2015 va fi unul special graţie invitatului serii. Stabilit în Olanda, saxofonistul CĂTĂLIN MILEA - unul dintre cei mai activi şi mai apreciaţi muzicieni de jazz ai generaţiei sale, artist aplaudat atât pentru ipostaza sa de interpret, cât şi pentru cea de compozitor - evoluează la Sala Radio într-un concert în care vor alterna momente solistice şi de orchestră, sub semnul improvizaţiei, al compoziţiei şi al aranjamentelor proprii. Considerat unul dintre cei mai creativi muzicieni români de jazz, Cătălin Milea va prezenta pe scena Sălii Radio - în premieră în România - lucrări ca "Perpetuum", "Sarmis", "Valse for Sophie", "Snow Trails", "My Cousin Dracula", "Notes for Oatts" şi altele, toate purtând semnătura artistului.

În perioada 2008-2010, CĂTĂLIN MILEA a primit bursa Huygens Beurs a Guvernului olandez şi, sprijinit de o fundaţie privată, a înregistrat albumele ”Re-Bop Unit featuring Dick Oatts“, cu participarea unuia dintre cei mai apreciaţi muzicieni ai genului din New York şi “Something for Now’, înregistrat alături de trio-ul de muzică improvizată RAM (Rodriguez/Aksunger/Milea). Deţinător a numeroase premii internaţionale, artistul român şi-a început studiile de specialitate la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, dar le-a continuat în Olanda, la Prins Claus Conservatoire şi la Hague Royal Conservatory.
Saxofonistul a înregistrat piese și a concertat cu diverşi artiști/ansambluri: ca invitat a evoluat alături de European Youth Big-Band (condus de Peter Herbolzheimer), European Contemporary Orchestra (ECO), Camerata Ardesko; ca lider, cu trio-ul Synaesthetik, Confluence Quartet, Re-Bop Unit, Cătălin Milea Hammond Trip.
În prezent, Cătălin Milea poate fi văzut concertând cu Romanian Jazz Collective (un grup axat pe compoziții de jazz exclusiv româneşti),  Pierre Dunker Quartet, Giovanca, Imagination Orchestra, Cătălin Milea Hammond Trip etc. Printre muzicienii cu care acesta a colaborat se numără: Carlo de Rosa, Eric Revis, Tommy Crane, Nasheet Waits, Anthony Pinciotti, Dick Oatts, Sam Newsome, John Engels, Eugen Gondi, Mircea Tiberian, Anca Parghel, Johnny Răducanu ş.a.
Cătălin Milea are şi o activitate pedagogică intensă, oferind ateliere de lucru și cursuri de măiestrie. El este, de asemenea, redactor-șef al primei reviste româneşti de jazz: Jazz Compas.

Biletele sunt disponibile pe bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.  Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia „Radio România” – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bdul. Eroilor, Calea Plevnei, Bdul. Dinicu Golescu - autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc.

 

JAZZ COMPAS LIVE la Sala ArCub din Bucureşti. O seară cu două concerte pentru îndrăgostiții de jazz

  • Cătălin Milea
  • Elena Mîndru
  • Muzica
  • Jazz & ...
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
ARCUB
Data: 
31 Jan 2014
Eveniment special: 
Nu

Vineri, 31 ianuarie 2014, de la ora 20:00, scena ArCub din Bucureşti găzduiește două proiecte de jazz care aduc laolaltă artiști români și străini, dar și sonorități vechi și noi: ELENA MÎNDRU Q-TET feat. Tuomas J. Turunen și CĂTĂLIN MILEA Hammond TRIP. După terminarea concertelor seara va continua în spiritul improvizaţiei, cu un Jam Session PARTY în foaierul Sălii Arcub. Jazz Compas Live înseamnă sesiuni lunare extraordinare de concerte, conferinţe, workshopuri, audiţii şi întâlniri cu artişti români şi străini.

Elena Mîndru este câştigătoare a două premii la prestigioasa competiţie de la Montreux, acolo unde a cucerit cu prezenţa şi muzicalitatea ei atât publicul cât şi juriul prezidat de Quincy Jones, celebrul jazzman, compozitor şi aranjor, producător aflat în spatele carierei unor staruri precum Michael Jackson sau Frank Sinatra.
În prezent stabilită în Finlanda, la Helsinki, experienţele muzicale ale Elenei încep cu studiul pianului şi al viorii încă din copilărie, studii de compoziţie la Cluj, oraşul ei natal, apoi la Arhus, Stockholm şi Helsinki. Aici începe colaborarea cu pianistul Tuomas Juhani Turunen, invitatul din Finlanda al quartetului. Tuomas este absolvent al celebrei Academii Sibelius din Helsinki, iar colaborările sale ca pianist, aranjor sau compozitor includ proiecte precum Tribute to Ella, Nina Mya, The Fifth Avenue. Elena Mîndru Q-tet feat.Tuomas J. Turunen va oferi un recital de poveste spus în limbajul internaţional de jazz şi având drept cuvinte cheie : compoziţie, improvizaţie, atitudine şi rafinament. Mai mult info pe www.elenamindru.ro.

Cătălin Milea „Hammond TRIP”, al doilea grup al serii, este condus de saxofonistul Cătălin Milea, probabil unul din cei mai creativi muzicieni ai generaţiei sale. Stabilit în Olanda, muzicianul este inspirat din întâlnirea şi colaborările cu muzicieni de top ai scenei modiale de jazz precum David Liebman, John Ruocco, Ari Hoenig, Dick Oatts, Eric Revis, Nasheet Waits, proiecte precum “European Big Band Academy” (Peter Herbolzheimer) sau European Contemporary Orchestra (E.C.O.). Colaborarea sa cu organistul Adi Stoenescu şi bateristul Tavi Scurtu pune bazele unui grup ce urmează o direcţie proprie în încercarea de a descoperi sonorități noi ale orgii Hammond – instrument devenit celebru sub mâna lui Joey De Francesco, Jimmy Smith sau Larry Goldings. Muzica trioului aduce combinații sonore inedite prin compoziţiile şi sound-urile individuale ale membrilor grupului. Hammondistul Adi Stoenescu, un muzician inventiv şi versatil, discipol al lui Marius Popp, Tavi Scurtu un adevărat “must-see-to-believe” şi saxofonistul Cătălin Milea vă iau cu ei într-o călătorie în care aduc un amalgam de jazz, funk, rock, muzică spectrală, noise, serialism, pentru a străbate teritoriile unei muzici neimaginate încă, Cătălin Milea Hammond Trip. Mai mult info pe www.catalinmilea.com.

Accesul publicului în sală se va face începând cu orele 19:30, iar concertele încep la ora 20:00 respectiv 21:00.

BILETE
Biletele se pot cumpăra prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librăriile Cărtureşti şi Humanitas) şi online pe eventim.ro
 

 

 

Tuesday Jazz @ Mignon - Catalin Milea Hammond Trip

  • Cătălin Milea
  • Muzica
  • Teatru
  • Jazz & ...
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Teatrul Mignon
Data: 
26 Nov 2013
Eveniment special: 
Nu

Tuesday Jazz @ Mignon propune aşa cum ne-a obişnuit în fiecare marţi, pentru cea care urmează ne pregătim de călătorie. Luăm la noi o orgă Hammond, un set de pedale, un set de tobe, cinele şi beţe, cele 2 saxofoane şi un caval şi pornim la drum cu Cătălin Milea, Adi Stoenescu şi Tavi Scurtu. Cei trei încep împreună o călătorie în care aduc cu ei un un amalgam de jazz, funk, noise, rock, muzică spectrală, serialistă, și străbat teritoriile unei muzici ne-imaginate încă.


TUESDAY JAZZ @ Mignon sau ,,mica stagiune de jazz de la Mignon” este o serie de concerte săptămânale propuse de revista Jazz Compas. Începând din noiembrie Teatrul Mignon găzduieşte seri de muzică improvizată şi jazz cu artişti români şi străini. În spaţiul elegant al teatrului situat lângă Piaţa Rosetti din Bucureşti veţi putea petrece serile de marţi la un concert, alături de prieteni şi un pahar cu vin din partea casei. Începând cu ora 21.

Marţi, 26 noiembrie:

Cătălin Milea Hammond Trip

Cătălin Milea - saxofoane
Adi Stoenescu - orgă Hammond
Tavi Scurtu - tobe, percuţii

Tuesday Jazz @ Mignon, prezentat de Jazz Compas
Bilete: 30 RON (la intrare)
 

Debut al Verii de Jazz si Poezie la Palatul Mogosoaia

  • Cătălin Milea
  • Elena Moroşanu
  • Institutii culturale
  • Ionuţ Bica
  • Marcel Moldovan
  • Michael Acker
  • Muzee
  • Muzica
  • Jazz & ...
  • Spectacole
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti - Mogoşoaia
Data: 
7 Jul 2013
Eveniment special: 
Nu

Comunicat de presă

Primaria Municipiului Bucuresti si Consiliul General al Municipiului Bucuresti, prin Centrul Cultural Palatele Brancovenesti, va invita din 7 iulie 2013 la a treia editie a Verii de Poezie si Jazz.

Primul spectacol va începe la ora 18 şi îi va avea protagonisti pe Traian T. Cosovei, poetul care împreună cu Florin Iaru, Ion Stratan și Mircea Cărtărescu, creează primul nucleu elitist al Generației ‘80 (Generația în blugi) si pe vocalista Elena Moroşanu, pianistul Ionuţ Bica, contrabasistul Michael Acker, percuţionistul Marcel Moldovan, adică “Three for Helen”, invitat fiind saxofonistul Cătălin Milea.

După succesele anilor anteriori, în care la marea majoritate a spectacolelor desfăşurate în curtea de onoare a Palatului, publicul a venit în număr impresionant, anul acesta Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, ExcesMusic, Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România prin programul ”Oportunităţi la Tine Acasă”, Radio Romania Cultural şi Asociaţia Pro Valores, propun iubitorilor de frumos, spectacole inedite, în aer liber, coordonate muzical de Sebastian Gheorghiu și moderate de Dan Mircea Cipariu.

Astfel Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia se trasformă într-un loc al întâlnirii dintre mari poeţi contemporani şi importanti artişti de jazz.

Programul complet pe: http://www.ucimr.ro/ şi www.excesmusic.ro

Organizatori: Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi ExcesMusic

Parteneri: Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România prin programul ”Oportunităţi la Tine Acasă”, Radio Romania Cultural şi Asociaţia “Pro Valores”

Parteneri media sunt: Observator cultural, Port.ro, Agentia de carte.ro, Artindex, Looms, Onlinegallery.ro, SensoTv, Diseara.ro, Modernism, Calendar evenimente, Art Act magazine.

 

 

© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact