Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

Cătălina Butcaru

VIOLONCELISTUL CVARTETULUI ALBAN BERG, VALENTIN ERBEN ȘI PIANISTA CĂTĂLINA BUTCARU PE SCENA ATENEULUI

  • Cătălina Butcaru
  • Muzica
  • Valentin Erben
  • Concerte
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Ateneul Român
Data: 
19 Oct 2019
Eveniment special: 
Nu

MUZICA DE CAMERĂ LA SUPERLATIV!

Clasic și romantic! Muzică de cea mai bună calitate, un program atractiv, alcătuit din adevărate hit-uri ale muzicii clasice, și prezența în România a unuia dintre fondatorii legendarului cvartet Alban Berg, iată ingredientele unui nou eveniment special ce va avea loc pe scena Ateneului Român, pe 19 octombrie, de la ora 19:00.
În desfășurare de câțiva ani pe scenele din România, proiectul Vienna meets România, inițiat de pianista Cătălina Butcaru și dedicat întâlnirilor speciale ale muzicienilor din cele două țări cu publicul, dar și colaborărilor și schimburilor de idei și experiență, înscrie în programul toamnei muzicale bucureștene un nou recital excepțional.
Binecunoscută publicului din România, deși stabilită în capitala Austriei unde se bucură de un frumos parcurs artistic, pianista Cătălina Butcaru îl invită de data aceasta pe scena Ateneului Român pe violoncelistul renumitului cvartet Alban Berg, Valentin Erben.

Este o reîntâlnire specială între pianista aflată acum la maturitatea artistică și celebrul violoncelist, membru fondator al cvartetului care a scris pagini de istorie în interpretarea muzicii de cameră, un adevărat etalon pentru muzicieni și una dintre cele mai iubite formații camerale de publicul de pe toate continentele.
Cei doi au mai cântat împreună în urmă cu două decenii, atunci când experimentatul și celebrul muzician a invitat-o pe tânăra pianistă să îi fie alături într-o serie de concerte.

”Toată perioada pregătirii acestor concerte mi-a rămas în amintire ca una din cele mai frumoase și  intense experiențe muzicale. Prin abordarea pieselor pe care le-am cântat împreună, mi s-a dezvăluit o lume fascinantă. După trecerea a douăzeci de ani, ne-am reîntâlnit în Viena și am redescoperit cu bucurie tot ceea ce m-a fascinat la douăzeci de ani: același simț analitic, umorul și dorința de a redescoperi și recrea organic muzică. Sunt fericită că vom prezenta și publicului de la București un program deosebit de atractiv“. (Cătălina Butcaru)

Despre program a vorbit și Valentin Erben:
“Violoncelul nu are copleșitoarele posibilități sonore ale pianului, nici strălucirea virtuoză a viorii, dar sunetul violoncelului atinge în modul cel mai direct inimile. Dacă sonata beethoveniană op 5, nr 2 în sol minor a fost scrisă în vremea în care compozitorul descoperea încântat posibilitățile acestui instrument, zece ani mai târziu, când compune sonata în la major, op.69, era complet familiarizat cu posibilitățile de expresie ale instrumentului și ajunge la un echilibru desăvârșit între cele două instrumente. Alte două lucrări din program sunt: "Adagio și Allegro" de R.Schumann, o lucrare de mare lirism, al cărei tumultuos Allegro este pătruns de spiritul curentului "Sturm und Drang" și sonata în si bemol major de Mendelssohn Bartholdy, un alt desăvârșit exemplu de măiestrie a muzicii romantice, o poveste, în care însă chiar și în momentele de liniște vibrează o frământare continuă, dorul către ceva de neatins.”

PROGRAM:
R. Schumann: Adagio & Allegro, op.70
L. van Beethoven: Sonata nr 2 în sol minor, op 5

Mendelssohn Bartholdy: Sonata nr 1, in si bemol major, op 45
L. van Beethoven: Sonata nr 3 în la major, op 69

BIOGRAFII:

Valentin Erben
Fondator al Cvartetului Alban Berg, violoncelistul a studiat la München, Viena şi Paris cu André Navarra şi Josef Calvet, şi la Cincinatti, cu Cvartetul LaSalle. În 1970 a pus bazele Cvartetului Alban Berg, împreună cu care a susţinut concerte în toată lumea, până la destrămarea formaţiei, în 2008. În ultimul deceniu, Valentin Erben şi-a extins activitatea pedagogică, în calitate de profesor la Universitatea de muzică din Viena, la Conservatorul din Köln, la Şcoala de vară din Hamburg, Accademia Chigiana din Siena şi, din 1995, precum şi în cadrul programului ProQuartet-CEMC. În acelaşi timp, Valentin Erben este invitat să susţină concerte în compania altor cvartete de coarde: Cvartetul Belcea (cu care a înregistrat Cvintetul de Schubert la casa de discuri EMI) , Cvartetul Arditi, Ysaye şi Appolon Musagete. De curând, a înregistrat integrala sonatelor de Beethoven împreună cu pianista Shani Diluka.

Cătălina Butcaru
Pianista născută la Constanța și stabilită la Viena, a fost admisă la Conservatorul din capitala Austriei la numai 16 ani, de unde a obținut diploma de solist. În 2006 a debutat cu succes ca solistă în Londra și doi ani mai târziu a lansat compact-discul de debut solo, imprimat la Wigmore Hall, din capitala britanică. Albumul, care conține lucrări de A. Berg, M. Ravel şi R. Schumann, a fost primit cu entuziasm de critica internațională și prezentat în întregime de Radiodifuziunea Austriacă. Cu această ocazie, renumitul critic muzical D.C.F. Wright a scris în cronica sa: „…This is a must have disc. It is the best piano playing I have heard for many years… ”. Susţine concerte, printre altele, în seria de concerte "Musica Juventutis" găzduită de Konzerthaus din Viena, pe scena Radiodifuziunii din Viena, sala Muth din Viena, sala Filarmonicii din Luxemburg, la Ateneul Român, la Sala Radio din Bucureşti, sala Ehrbar din Viena, sala Esterházy in Eisenstadt, Centrul Liszt din Raiding (Austria), sala "Martinu" (Praga), etc.

.

Concertmaestrul Filarmonicii din Viena, Volkhard Steude, pentru prima dată pe scenele din România

  • Cătălina Butcaru
  • Muzica
  • Volkhard Steude
  • Concerte
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Ateneul Român
Data: 
2 May 2016 - 4 May 2016
Eveniment special: 
Nu

Concertmaestrul filarmonicii din Viena, Volkhard Steude, și pianista Cătălina Butcaru vor susține, cu prilejul Zilei Europei 2016, trei recitaluri extraordinare în România: la Ateneul Român din București, pe 2 mai, la Sala Thalia din Sibiu, pe 3 mai și la Filarmonica Banatul din Timișoara, pe 4 mai. Toate recitalurile încep la ora 19.00.

Recitalurile se vor desfășura sub patronajul Excelenței Sale, Ambasadorul Austriei în România, Mag. Gerhard Reiweger.

Cei doi muzicieni se află pentru prima dată împreună pe scenele din România. Programul prezentat este unul atractiv și variat, menit să pună în valoare calitățile celor doi interpreți și să ofere publicului o plăcută călătorie muzicală însoțită de sonorități de la cele mai clare, inocente, pure sau efervescente, cum se întâmplă în Sonata primăverii de Beethoven, la cele învolburate, pasionale sau pline de resemnare din lucrările lui Dvorak și Strauss, pentru a se ajunge la un anume rafinament și timbralitate tipice muzicii franceze, prin celebra lucrare Tzigane Rhapsodie a lui Ravel.

Volkhard Steude, un împătimit al muzicii de cameră, cântă pe o vioară Antonius Stradivarius 1714 (ex Smith-Querson), care i-a fost pusă la dispoziție de Banca Națională a Austriei. Din anul 2000 este concertmaestrul Filarmonicii din Viena.
Ca solist, împreună cu Filarmonica din Viena, a susţinut concerte sub bagheta unor dirijori renumiţi ca Giuseppe Sinopoli, Daniel Barenboim şi Tugan Sokhiev. Turneele sale în Europa și Japonia, dar și impresionanta discografie, coturează cariera unui mare muzician care se prezintă acum și publicului din România.

Cătălina Butcaru, pianista născută la Constanța și stabilită la Viena, a fost admisă la Conservatorul din capitala Austriei la numai 16 ani, de unde a obținut diploma de solist. Pianista reunește in palmaresul său numeroase premii la competiții naţionale şi internaţionale, cum ar fi: Concursul Steinway în Viena, Concursul Lira de Aur, Concursul Mozart, etc. In 2006 a debutat cu succes ca solistă în Londra și doi ani mai târziu a lansat compact-discul de debut solo, imprimat la Wigmore Hall, din capitala britanică. Albumul, care conține lucrări de A. Berg, M. Ravel si R. Schumann, a fost primit cu entuziasm de critica internațională și prezentat în întregime de Radiodifuziunea Austriacă. Cu această ocazie, renumitul critic muzical D.C.F. Wright a scris in cronica sa: „…This is a must have disc. It is the best piano playing I have heard for many years… ” Din anul 2000, Cătălina Butcaru are o bogată activitate concertistică în Austria, Italia, Marea Britanie, Germania, Franta, Spania, Luxemburg, Ungaria, Olanda, Turcia, Bulgaria şi România.

PROGRAM:

L.van Beethoven: Sonata pentru vioară și pian nr.5 op.24 in fa major " Sonata primăverii"
A. Dvorak: 4 piese romantice op.75
R.Strauss: Sonata pentru vioară și pian op.18
M. Ravel: Tzigane Rhapsodie

Turneu susținut de Erste Group Bank.

Organizatori: Filarmonica ‘’George Enescu’’ din Bucureşti, Filarmonica de Stat din Sibiu, Filarmonica Banatul Timişoara.

Cu sprijinul Ambasadei Austriei la București și al Societății Austro-Română.

Sponsori: B3Globalcon, SC Sorena SA, SC Vadeco SA, SC Canal Sea Service SRL.

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Hotnews, România Liberă, Revista 22, Cariere, Șapte Seri, Epoch Times Romania, Romania Pozitivă , agentiadecarte.ro.

 

 

 

© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact