Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

Cvartetul VOCES

VOCES, cel mai longeviv cvartet de coarde din Romania, canta HAYDN la Sala Radio!

  • Cvartetul VOCES
  • Muzica
  • Concerte
Data: 
1 Apr 2015
Eveniment special: 
Nu

Prima zi a lunii aprilie propune publicului la Sala Radio nu un concert „păcăleală”, ci un recital conceput exclusiv în jurul unuia dintre compozitorii cei mai „optimişti” ai repertoriului simfonic şi cameral: HAYDN. Lucrările sale sunt definite de o tehnică perfectă, o expunere clară şi o notă de optimism ce rezultă într-o adevărată bucurie a compoziţiei, Haydn însuşi declarând despre creaţiile sale: „Din moment de Dumnezeu mi-a dat o inimă veselă, mă va ierta pentru că îl slujesc cu veselie”.
Compozitor clasic prin excelenţă, HAYDN a fost unul dintre cei mai prolifici muzicieni din toate timpurile: a compus pentru aproape toate formele existente în vremea sa, fiind numit mai ales părintele simfoniei şi al cvartetului de coarde. Cel pe care întreaga Europă îl recunoştea drept un mare maestru a compus 104 simfonii, aproape 90 de partituri pentru cvartet de coarde, 62 de sonate de pian, 23 de opere etc.

În recitalul programat miercuri, 1 aprilie (19.00), la Sala Radio, veţi avea ocazia de a asculta trei dintre cvartetele sale pentru coarde - Cvartetul op. 9, nr.4 re minor, Cvartetul op. 9, nr.1 do major şi Cvartetul op.9 nr. 3 Sol major – în interpretarea Cvartetului VOCES - cvartetul de coarde cu cea mai lungă tradiţie în România, parte a Orchestrelor şi Corurilor Radio.

Cu o activitate bogată şi un palmares pe măsură în ţară şi peste hotare, VOCES a aniversat în 2013 patruzeci de ani de activitate şi reuneşte astăzi patru muzicieni de valoare: Bujor Prelipcean - vioara I, Vlad Hrubaru - vioara a II-a, Constantin Stanciu - violă şi Dan Prelipcean – violoncel.
Alcătuită din absolvenţi ai Conservatorului “George Enescu” din Iaşi, formaţia s-a impus imediat prin valoarea sa, desăvârşită prin studii de specializare în ţară cu W.G. Berger şi peste hotare la cursuri de măiestrie în Israel, Italia, Ungaria, Germania şi cu Cvartetul „Amadeus”- Londra. Premii prestigioase îi confirmă valoarea în ascensiunea spre o notorietate internaţională: Colmar-Franţa (1974), Bordeaux-Franţa (1976), ”Karl Klinger” – Hanovra, Germania (1979). Un repertoriu deosebit de vast reuneşte integrale clasice, romantice, opusuri româneşti şi universale ale compozitorilor secolului XX. Cvartetul “Voces” este adesea prezent în turnee sau la festivalurile de la Bratislava, Torino, Siena, Salzburg, Salonic, Istanbul, Bucureşti, Bayreuth etc. Cvartetul “Voces” a fost distins cu Premiul Criticii Muzicale în anul 1997. Membrii săi susţin şi o importantă activitate didactică în cadrul Universităţii de Arte “George Enescu” – Iaşi, fiind şi profesori de onoare ai Academiei de Muzică din Cluj.  

Biletele sunt disponibile pe bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com. Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia „Radio România” – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bdul. Eroilor, Calea Plevnei, Bdul. Dinicu Golescu - autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc.

 

 

Cvartetul VOCES: Ultimele şapte cuvinte ale Mântuitorului pe cruce

  • Cvartetul VOCES
  • Muzica
  • Concerte
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Sala Radio
Data: 
16 Apr 2014
Eveniment special: 
Nu

Partitura lui Haydn, în Săptămâna Mare, la Sala Radio

Ştiţi care au fost ultimele cuvinte rostite de Hristos pe cruce ? Plecând de la citate din Scripturi, ca „Tată, iartă-i, că nu ştiu ce fac” sau „Tată, în mâinile Tale îmi încredinţez Spiritul”, HAYDN, un geniu al perfecţiunii în muzica clasică, a compus o lucrare comandată pentru Vinerea Mare, de către catedrala din Cadiz (Spania).

Miercuri, 16 aprilie 2014 (19.00), chiar în Săptămâna Mare, partitura sugestiv intitulată „Ultimele şapte cuvinte ale Mântuitorului pe cruce” va fi interpretată la Sala Radio – în versiunea adaptată pentru cvartet de coarde – de cea mai importantă şi mai longevivă formaţie de cvartet din România: VOCES.

Parte a Orchestrelor şi Corurilor Radio România, ansamblul a aniversat anul trecut 40 de ani de activitate şi îi reuneşte astăzi pe cei patru muzicieni de valoare: Bujor  Prelipcean - vioara I, Vlad  Hrubaru - vioara a II-a, Constantin  Stanciu - violă şi Dan  Prelipcean – violoncel.
Premii prestigioase au atestat valoarea cvartetului VOCES: Colmar-Franţa (1974), Bordeaux-Franţa (1976), „Karl Klinger” Hanovra - Germania (1979). Formaţia are un repertoriu deosebit de vast ce reuneşte integrale clasice, romantice, lucrări româneşti şi universale ale compozitorilor secolului XX şi creaţii recente. Cvartetul „Voces” organizează turnee sau este adesea prezent la festivalurile de la Bratislava, Torino, Siena, Salzburg, Salonic, Istanbul, Bucureşti, Bayreuth etc.

Biletele sunt disponibile pe bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.  

Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia „Radio România” – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bul. Eroilor, Calea Plevnei, Bul. Dinicu Golescu - autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc.

 

© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact