Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

Eduard Antal

Eduard Antal ajunge cu turneul naţional „Orgile României” în Moldova pe 7, 14 şi 16 august

  • Eduard Antal
  • Muzica
  • Concerte
  • Turnee
Data: 
7 Aug 2022 - 28 Aug 2022
Eveniment special: 
Nu

​După o primă etapă desfăşurată în luna iulie la Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti şi în patru localităţi din Transilvania (Sibiu - Catedrala evanghelică CA „Sfânta Maria”, Deva - Biserica Reformată, Arad - Palatul Culturii şi Vinga - Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime”), turneul naţional Orgile României susţinut de tânărul organist Eduard Antal, continuă cu a doua sa etapă, în luna august,în Moldova şi Transilvania.

​Primele repere ale traseului lunii august sunt 7 august, ora 19:00 - Bacău, Biserica Romano-Catolica "Fericitul Ieremia" (Inaugurarea orgii), 14 august, ora 19:00 – Iași, Catedrala Romano-Catolică „Sfânta Fecioară Maria Regin㔺i 16 august, ora 19:00 – Cacica, Basilica Minor „Adormirea Maicii Domnului”.

​Aflat la mijlocul turneului, Eduard Antal declara: „Concertele din luna iulie au însemnat pentru mine o nouă șansă de a descoperi instrumente, locuri și oameni. Bineînțeles, aveam unele proiecții și așteptări pozitive, dar acestea au fost amplificate de realitatea din teren. În prima parte a turneului am parcurs peste 2000 de km și am avut șansa să descopăr România așa cum nu o mai văzusem până acum. De la oamenii prezenți în număr foarte mare la toate cele cinci concerte, până la peisajele mirifice care îmi tăiau respirația, totul a fost minunat.

Consider că este o mare șansă pentru orice artist să se simtă apreciat în patria sa, iar eu mă simt unul dintre cei privilegiați, abia aștept să revin în Moldova, zona mea natală și să susțin cele trei concerte programate la Bacău, Cacica și Iași. La Bacău va fi un concert premieră pentru turneu deoarece voi avea bucuria de a susține concertul de inaugurare a noii orgi de la Biserica Fericitul Ieremia. Un astfel de eveniment implică un anume tip de repertoriu, motiv pentru care am ales să prezint publicului și alte lucrări decât cele anunțate anterior. Invit toți oamenii de bunăvoință să vină să asculte și să savureze frumusețea și puritateamuzicii de orgă.”

​Turneul naţional Orgile României, ajuns la a patra sa ediţie, a revenit în lunile iulie şi august cu zece concerte în întreaga ţară, susţinute de tânărul organist Eduard Antal, continuând incursiunea în istoria acestui fabulos instrument pe teritoriul României, invitând la descoperiri şi redescoperiri ale unui tezaur cultural ascuns, prin recitaluri extraordinare susţinute în nouă catedrale şi biserici catolice şi reformate din România dar şi la Palatul culturii din Arad.

În bisericile din România există peste 1500 de orgiclasice cu tuburi. Acestea reprezintă un tezaur de tradiție culturală pe cât de bogat, pe atât de neștiut de public. Repertoriul ales de Eduard Antal propune o panoramare plină de culoare a modului în care s-a scris pentru "Regina Instrumentelor" în secole de istorie a muzicii, cuprinzând lucrări adaptate sau scrise în original pentru orgă din repertoriul universal şi românesc din creaţia lui Louis-Nicolas Clérambault, Johann Pachelbel, Juan Cabanilles, Girolamo Frescobaldi, Padre Davide da Bergamo, Johann Sebastian Bach, Theodor Grünberger, Béla Bartók.

 

 

 

 

 

 

Turneul național – Orgile României

ediția a IV-a - iulie-august 2022

 

EDUARD ANTAL – orgă

3 iulie, ora 20 - Bucureşti, Catedrala Sfântul Iosif

5 iulie, ora 19:00 – Sibiu, Catedrala evanghelică CA „Sfânta Maria” (Zilele Muzicale Româno-Americane)

6 iulie, ora 19:00 – Deva, Biserica Reformată

8 iulie, ora 19:00 – Arad, Palatul Culturii

9 iulie, ora 19:00 – Vinga, Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime”

7 august, ora 19:00 - Bacău, Biserica Romano-Catolica "Fericitul Ieremia" (Inaugurarea orgii)

14 august, ora 19:00 – Iași, Catedrala Romano-Catolică „Sfânta Fecioară Maria Regină”

16 August, ora 19:00 – Cacica, Basilica Minor „Adormirea Maicii Domnului”

27 August, ora 18:00 – Brașov, Biserica Neagră (Festivalul „Organ Nights”)

28 August, ora 18:00 – Codlea, Biserica Evanghelică

 

https://www.youtube.com/watch?v=-V0MV18kd00

Detalii pe www.orgileromaniei.ro.

 

 

Program muzical

Eduard Antal – orgă

 

Louis-Nicolas Clérambault (1676-1749) – Suite du Deuxiéme Ton

Johann Pachelbel (1653-1706) - Chaconne în re minor P. 41

Juan Cabanilles (1644-1712) – Corrente italiana

Girolamo Frescobaldi (1583-1643) – Aria detta la Frescobalda, F 3.32

Padre Davide da Bergamo (1791-1863) - Elevazione in Re minore

Johann Sebastian Bach (1685-1750) – Fantezia în sol major, BWV 572

Theodor Grünberger (1756-1820) – Nach der Epistel

Béla Bartók (1881-1945) – Șase dansuri românești

 

Producător: Pro Contemporania

 

Coproducător: Radio România

 

Cu sprijinul: Alliance Healthcare, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti, JTI.

 

Parteneri media : Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional, Mediatrust, România TV, Liternet, Agenţia de carte, Observator cultural, Viewfinder Solutions, The Culture Club, Angelus TV, Enarmonia.

 

 

Parteneri culturali: Catedrala „Sfântul Iosif“ şi Arhiepiscopia Romano Catolică Bucureşti, Filarmonica de Stat din Sibiu, Catedrala evanghelică CA „Sfânta Maria” Sibiu, Primăria Municipiului Deva, Centrul cultural Drăgan Muntean din Deva, Biserica Reformată dn Deva, Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad, Filarmonica din Arad, Primăria Municipiului Arad, Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” şi Primăria Vinga, Biserica Romano-Catolica "Fericitul Ieremia" din Bacău, Catedrala Romano-Catolică „Sfânta Fecioară Maria Regină” din Iaşi, Basilica Minor „Adormirea Maicii Domnului” Cacica, Biserica Neagră din Braşov, Biserica Evanghelică din Codlea.

 

,

Turneul naţional „Orgile României” – ediţia a III-a – iunie-iulie 2021

  • Eduard Antal
  • Muzica
  • Turnee
Data: 
27 Jun 2021 - 4 Jul 2021
Eveniment special: 
Nu

    Turneul naţional Orgile României, ajuns la a treia sa ediţie, continuă incursiunea în istoria acestui fabulous instrument pe teritoriul României, invitând la descoperiri şi redescoperiri ale unui tezaur cultural ascuns, prin recitaluri extraordinare susţinute în catedrale şi biserici catolice şi evanghelice din Bucureşti, Deva, Sibiu şi Braşov, de tânărul organist Eduard Antal.
    În vara anului 2021, Turneul naţional „Orgile României” propune o a treia ediţie, mai specială, care ştim când începe, pe 27 iunie, dar nu ştim când se va termina. Primul concert va avea loc pe 27 iunie la Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti, după care turneul va continua pe 1 iulie, la Biserica Reformată din Deva, pe 2 iulie, la Biserica Evanghelică Sf. Ioan din Sibiu, în cadrul Festivalului Româno-American şi pe 4 iulie, la Braşov, la Biserica Romano-Catolică Sf. Petru și Paul.
    În bisericile din România există peste 1000 de orgi. Acestea reprezintă un tezaur de tradiție culturală pe cât de bogat, pe atât de neștiut de public. Repertoriul ales de Eduard Antal propune o panoramare plină de culoare a modului în care s-a scris pentru "Regina Instrumentelor" în secole de istorie a muzicii, cuprinzând lucrări adaptate sau scrise în original pentru orgă din repertoriul universal şi românesc din creaţia lui Nicolas de Grigny, Johann Sebastian Bach, George Enescu, Dinu Lipatti, Louis Vierne, Gabriel Faure sau Alfred Hollins.

Turneu Național – Orgile României
ediția a III-a

27 iunie, ora 20 - Bucureşti, Catedrala Sfântul Iosif
01 iulie, ora 19 - Deva, Biserica Reformată
02 iulie, ora 19 - Sibiu, Biserica Evanghelică Sf. Ioan
04 iulie, ora 19 - Braşov, Biserica Romano-Catolică Sf. Petru și Paul

www.orgileromaniei.ro

Program muzical
Eduard Antal – orgă

Nicolas de Grigny (1672-1703): Veni, Creator Spiritus - en taille à 5
Johann Sebastian Bach (1685-1750): Passacaglia și fuga în do minor BWV 582
George Enescu (1881-1955):  Preludiu din Suita în stil vechi, op. 3
Dinu Lipatti (1917-1950): Nocturnă în fa# minor, op. 6
Louis Vierne (1870-1937): Hymne au Soleil din Suita 2, op. 53
Gabriel Fauré (1825-1924): Siciliana în sol minor, op. 78 din Pelléas et Mélisande
Alfred Hollins (1865-1942): Uvertura de concert nr. 2 în do minor

Producător: Pro Contemporania

Coproducători:  Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional

Cu sprijinul:  JTI, JOROM Accent

Parteneri culturali: Filarmonica de Stat din Sibiu, Primăria Municipiului Deva, Centrul cultural Drăgan Muntean din Deva, Biserica reformată din Deva, Biserica Evanghelică Sf. Ioan din Sibiu, Biserica Romano-Catolică Sf. Petru şi Paul din Braşov, Catedrala „Sfântul Iosif“ din Bucureşti

Foto: Virgil Oprina

 

 

Ambasadori muzicali online ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti

  • Eduard Antal
  • Institutii culturale
  • Muzica
  • Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti
  • Concerte
Data: 
15 Dec 2020
Eveniment special: 
Nu

    Ambasadorii muzicali ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti pot fi urmăriţi online din luna decembrie pe canalele oficiale de pe internet ale UNMB.
    Proiectul ”Tineri muzicieni, ambasadori ai Universității Naționale de Muzică București” – “Young Musicians, Ambassadors of the National University of Music Bucharest”, finanțat din Fondul de Dezvoltare Instituțională (FDI), și-a propus inițial organizarea de concerte în câteva mari capitale ale lumii pentru cele mai bune ansambluri studențești din UNMB – cu scopul promovării internaționale a studenților implicați și a universității și, nu în cele din urmă, a artei interpretative din România și a culturii române.
    Cum pandemia a restricționat deplasările și concertele cu public, proiectul a trebuit să fie adaptat la noua situație, așa că promovarea celor mai buni studenți ai Universității Naționale de Muzică București s-a făcut prin realizarea unor filme-portret, în care studenții să se prezinte și să interpreteze ceva reprezentativ pentru ei.
    Un prim exemplu, avându-l ca protagonist pe tânărul organist Eduard Antal, poate fi vizionat la adresa https://www.youtube.com/watch?v=pwyVPnC70ls.
    Eduard Antal (orgă), Constantin Borodin (violoncel), Maria Diana Petrache (pian), Adriana Cîlțea (harpă), Ștefan Cazacu (violoncel), Andrei Petrache (compoziție), Daniel Dascălu (pian), Irina Naneș (flaut), Marta Popovici (vocal jazz) sunt câțiva dintre studenții, masteranzii sau doctoranzii UNMB cărora le-au fost dedicate filmele de prezentare, nume de care cu siguranță publicul meloman va mai auzi.
    Sub coordonarea managerului de proiect Cezar Paul Bădescu, aceste filme realizate de Sorin Antonescu şi Virgil Oprina vor fi difuzate pe canalele oficiale de pe internet ale UNMB (site-ul unmb.ro, Youtube, rețele sociale etc.), şi sunt propuse, spre redifuzare, instituțiilor partenere din străinătate.

 

 

 

© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact