Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

Festivalul „Viața e frumoasă!“

Retrospectiva Festivalului „Viața e frumoasă“, ediţia a VI-a

  • Festivalul „Viața e frumoasă!“
  • Muzica
  • Teatru
  • Festivaluri
Data: 
18 Nov 2013
Eveniment special: 
Nu

Unul dintre evenimentele majore ale anului, Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă!” s-a încheiat aseară, după ce, timp de 11 zile, publicul bucureştean s-a bucurat de spectacole provocatoare, concerte numeroase şi variate ca gen, recitaluri, debuturi, dar şi evenimente conexe (expoziţii, lansări de carte, proiecţii şi emisiuni on-air).

Chiar dacă cea de-a şasea ediţie a festivalului organizat de Teatrul de Operetă şi Musical „Ion Dacian” a fost condiţionată de contextul financiar dificil, organizatorii festivalului au păstrat standardul înalt de calitate cu care şi-au obişnuit publicul de la ediţiile precedente. Astfel, Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă!”, desfăşurat în perioada 7 – 17 noiembrie, a inclus peste 50 de evenimente care au avut loc în 13 locaţii diferite printre care Opera Naţională Bucureşti, Grand Cinema Digiplex din Băneasa Shopping City, Centrul Cultural „Ion Manu” din Otopeni, Godot Cafe-Teatru, Teatrul Metropolis, Teatrul Nottara, Teatrul Odeon, Teatrul Studenţesc „Podul”, Biblioteca Naţională a României, biserici şi spaţii de ateliere şi întâlniri. În total, aproximativ 15.000 de spectatori i-au aplaudat pe cei 300 de artişti români şi cei aproape 200 de invitaţi străini din cele nouă ţări prezente la această ediţie a festivalului: Spania, Lituania, Georgia, Grecia, Italia, Rusia, Suedia, Bulgaria şi România.

Şi din punct de vedere al spectacolelor şi concertelor prezentate în premieră în România, Festivalul a oferit spectatorilor săi întâlniri memorabile concretizate în evenimente precum concertul susţinut de interpreta de flamenco Concha Buika, spectacolele de teatru-dans „Carmen” (Teatrul Muzical şi Dramatic Tbilisi, Georgia) sau „Nuntă Însângerată” (Teatrul Muzical de Stat Klaipeda, Lituania) sau recitalul de lieduri susţinut de soprana Sonia Theodoridou (Grecia). Tot în cadrul festivalului „Viaţa e frumoasă!” au fost prezentate evenimente aparte care au purtat, într-un fel sau altul, semnătura unor nume importante din domeniul artelor spectacolului muzical precum Viktoria Tolstoy, Gigi Căciuleanu, Dragos Galgoţiu, Alfredo Pascu, Alexandra Coman sau Mioara Manea-Arvunescu.

Invitaţii speciali ai ediţiei din 2013 au fost membrii Workcenter of Jerzy Grotowski and Thomas Richards, coordonaţi de Thomas Richards şi Mario Biagini, care au susţinut două ateliere şi o conferinţă destinată tinerilor profesionişti din domeniul artelor spectacolului muzical, dar şi un număr de şase spectacole care au adus în prim plan relaţia aproape senzorială dintre artist şi spectatorul său.

„Iniţiat cu scopul de a aduce mai aproape de publicul din România diferitele forme de manifestare ale spectacolului muzical, festivalul „Viaţa e frumoasă!” trasează, cu fiecare ediţie, noi contururi ale unei forme artistice aflate la intersecţia dintre teatru, muzică, dans şi film, formă ce se constituie în limbajul universal al imaginaţiei şi al bunei-dispoziţii. Deşi desfăşurată pe fundalul unor tensiuni economice greu de ignorat, ediţia de anul acesta a menţinut tonusul specific unei sărbători a muzicii autentice, oferind publicului un program care a inclus artişti renumiţi din sfera artelor spectacolului muzical-teatral din România şi din străinătate. Astfel, a continuat tradiţia de a le oferi locuitorilor Capitalei, în luna noiembrie a fiecărui an, 11 zile mai senine, graţie energiei molipsitoare a spectacolului muzical.”
Răzvan Ioan Dincă – Director General al Festivalului
Alina Moldovan – Director Artistic al Festivalului
 

 

Retrospectiva zilei a 10-a si programul ultimei zile a Festivalului „Viata e frumoasa!“

  • Festivalul „Viața e frumoasă!“
  • Muzica
  • Teatru
  • Spectacole
Data: 
17 Nov 2013
Eveniment special: 
Nu

Sâmbătă, 16 noiembrie, cea de-a zecea zi a festivalului, „Viața e frumoasă!” s-a deschis cu spectacolul de teatru-dans „Nuntă însângerată” susținut în premieră la București de artiștii Teatrului Muzical de Stat din Klaipėda, Lituania, spectacolul desfășurându-se în prezența E.S. Vladimir Jarmolenko, Ambasador al Republicii Lituania în București, dar și al altor reprezentanți diplomatici acreditați în România. Muzica lui Astor Piazzola precum şi coregrafia lui Jurijus Smoriginas au transformat reprezentaţia într-una cu totul aparte pe care spectatorii au apreciat-o cu nenumărate aplauze.

În aceeași seară, dar la Centrul Cultural „Ion Manu” din Otopeni, s-a desfășurat spectacolul-atelier „Secretul Doctorului Honigberger” în regia lui Dragoș Galgoțiu, o producţie a Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, iar la Godot Cafe-Teatru, tinerii artiști care au participat la Studioul de Canto coordonat de Alfredo Pascu au interpretat fragmente din musicaluri celebre în cadrul concertului de absolvire a cursurilor intitulat „Musical-Studio Live”.

Tot în Centrul Vechi, dar la restaurantul Caru’ cu Bere, artiștii Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian” au susținut un recital de romanțe spre încântarea celor aflați la acea oră în restaurant. Mioara Manea-Arvunescu, Tina Munteanu, Ernest Fazekas şi Cătălin Petrescu au reînviat atmosfera cafenelelelor interbelice interpretând – de multe ori alături de spectatori – melodii precum: „Ionel, Ionelule”, „Dragoste buruiană rea” sau „Mi-am pus busuioc în păr”.

Programul ultimei zile

Pentru ultima seară a festivalului, organizatorii au pregătit alte trei evenimente menite să evidențieze frumusețea și diversitatea spectacolului muzical.

Seria evenimentelor va începe la ora 19.00 cu un concert de operetă menit să încheie fastuos cea de-a 6-a ediţie a Festivalului „Viaţa e frumoasă!”: „Alfredo Pascu și invitații săi”.Evenimentul se va desfăşura la Opera Națională București şi le va aduce pe scenă – alături de prim solistul Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian” – şi pe Katarzyna Mackiewicz (Polonia/Rusia), Vessela Neinski (Bulgaria), Irina Polivanova (Ucraina/Rusia) şi Maria Simion (România). Evenimentul va fi urmat de lansarea cărții „În dialog cu Alfredo Pascu” scrisă de Gabriela Lupu.

Tot de la ora 19.00, dar la Centrul Cultural „Ion Manu” din Otopeni, va avea loc o nouă reprezentație a spectacolului de teatru-dans „Nuntă insângerată”, producție a Teatrului Muzical de Stat Klaipėda din Lituania.

Seara se încheie la la Godot Cafe-Teatru unde, începând cu ora 22.00, „Dacika” – Lounge Music Night cu Mihai Toma va închide oficial cea de-a șasea ediție a Festivalului Internațional al Artelor Spectacolului Muzical „Viața e frumoasă!”. Piesele aflate pe setlist-ul acestei seri sunt parte din proiectul „Dacika” și conțin un mix de ritmuri tribale ritualice, sunete sintetice și instrumente etnice, ilustrând o gamă complexă de texturi sonore liniștitoare, eterice, spațiale, venite din muzica New Age. Astfel, cu ajutorul fluierului, taragotului, naiului, viorii și al sintetizatoarelor, Mihai Toma reactualizează esența trăirilor sufletești românești sub orice formă s-ar manifesta: dans, melancolie, rugăciune, meditație, iubire. Mihai Toma este singurul muzician român a cărui compoziţie, „Flutaka”, a fost inclusă pe cea mai recentă compilaţie Buddha Bar (Vol. XV).

„Alfredo Pascu şi invitaţii”

concert de operetă

ora 19.00, Opera Naţională Bucureşti

concertul va fi urmat de lansarea volumului „În dialog cu Alfredo Pascu” de Gabriela Lupu

„Nuntă însângerată”

spectacol de teatru-dans

Teatrul Muzical de Stat, Klaipeda (Lituania)

Ora 19.00, Centrul Cultural „Ion Manu”, Otopeni

„Dacika”

Lounge Music Night cu Mihai Toma

ora 22.00, Godot Cafe-Teatru

Urban latina. Mucchachito Bombo Infierno. Vamos que nos vamos

ora 23.00, Radio România Cultural
 

Retrospectiva zilei a 8-a si programul zilei a 9-a a Festivalului „Viata e frumoasa!“

  • Festivalul „Viața e frumoasă!“
  • Muzica
  • Teatru
  • Festivaluri
Data: 
15 Nov 2013
Eveniment special: 
Nu

Două spectacole – de operetă și teatru experimental –, o expoziție de fotografie și o lansare de carte, dar și un concert de jazz. Acestea au fost evenimentele oferite publicului bucureștean de către organizatorii Festivalului Internațional al Artelor Spectacolului Muzical „Viața e frumoasă!” în cea de-a opta zi de festival.

 

Seria de evenimente a debutat în Foaierul Galben al Operei Naționale București unde Thomas Richards și Focused Research Team de la Workcenter of Jerzy Grotowski and Thomas Richards au oferit celor prezenți un spectacol de teatru intitulat „The Living Room” și menit să demonstreze că în continuare spectacolul înseamnă inovație, dar și că spectatorul este parte a spectacolului. Tot la Opera Națională București, dar în Sala Mare, s-a desfășurat apoi unul dintre cele mai așteptate evenimente din cadrul festivalului. Este vorba de spectacolul de operetă „Contele de Luxemburg” realizat de Teatrul de Stat de Comedie Muzicală din Sankt Petersburg. O prezență constantă în cadrul festivalului „Viața e frumoasă!”, Teatrul din Sankt Petersburg i-a cucerit pe iubitorii de operetă prin producțiile prezentate în București, iar spectacolul de aseară nu a făcut excepţie de la această excepție. Înainte de începerea spectacolului de operetă, în foaierul ONB a avut loc şi lansarea volumului „Voievodul Țiganilor” de Jókai Mór, o reeditare așteptată de către iubitorii genului.

 

Cea de-a opta seară a festivalului „Viața e frumoasă!” s-a încheiat la Grand Cinema Digiplex. Vernisajul expoziției de fotografie „Alt.Undeva.Aici.” semnată de Andreea Ciolacu și Cristian Irian a precedat mult-aşteptatul concert de jazz susținut de Viktoria Tolstoy și Jacob Karlzon. Concertul intitulat „A moment of Now” a celebrat colaborarea de aproape 15 ani a celor doi muzicieni şi a reprezentat o avanpremieră a turneului de promovare a albumului, care va include reprezentaţii în Suedia, Germania şi Austria. Cei doi au interpretat, de asemenea, şi câteva dintre piesele de pe albumul „Letters to Herbie”, lansat de solista suedeză în 2011.

 

Programul zilei a 9-a

 

„Viaţa e frumoasă!” continuă și în acest weekend, astfel că, astăzi de la ora 17.00, în Foaierul Galben al Operei Naționale, va avea loc cea de-a doua reprezentație a spectacolului de teatru experimental „The Living Room” în regia lui Thomas Richards, spectacol prezentat de Focused Research Team de la Workcenter of Jerzy Grotowski and Thomas Richards.

 

De la ora 19.00, soprana Alexandra Coman este protagonista concertului intitulat „Magia Operetei”, invitații speciali ai spectacolului desfășurat la Opera Națională București fiind tenorul spaniol Enrique Ferrer și dirijorul rus Andrey Alekeeev. Aflaţi pentru prima dată împreună pe scenă, în această formulă, soprana – cunoscută pentru duetele ei cu artişti celebri printre care se numără Jose Carreras, Placido Domingo sau Carry Persson – şi tenorul spaniol se vor aventura într-un duet plin de pasiune.

 

Pentru că în lumea spectacolului viața e frumoasă, tot de la ora 19.00 se vor desfășura alte două evenimente. La Godot Cafe - Teatru are loc concertul „Cu sau fără clape” susținut de Ștefan Doniga și Martin Budinsky (Slovacia), concert ce conține prelucrări de muzică folclorică și clasică pentru pian și țambal. Cei doi artişti au pregătit un repertoriu din care nu vor lipsi lucrări ale lui George Enescu, Anatoli Gaidenko, Angelo Conti şi mulţi alţii.

 

Nu în ultimul rând, la Grand Cinema Digiplex din Băneasa Shopping City trupa Cobzality susține un inedit concert de electro-world music. Trupa este formată din şase tineri cu o pasiune pentru folclorul şi datinile româneşti iar în concerte obişnuieşte să folosească atât voci cât şi linii melodice din înregistrări vechi. Concertul va fi precedat de proiecţia unui film documentar 3D în regia lui Gabriel Bolhoţ – „Culegătorii de folclor”.

 

„The Living Room”

Workcenter of Jerzy Grotowski

and Thomas Richards

ora 17.00, Foaierul Galben,

Opera Naţională Bucureşti

 

„Magia Operetei”

Alexandra Coman, invitat – Enrique Ferrer

concert de operetă

ora 19.00, Opera Naţională Bucureşti

 

„Cu sau fără clape”

Martin Budinsky – ţambal

Ştefan Doniga – pian

ora 19.00, Godot Cafe-Teatru

acces gratuit pentru studenţi în baza prezentării Carnetului de student

 

Cobzality

concert de electro-world music

ora 20.00, Grand Cinema Digiplex, Băneasa Shopping City

 

Mercedes Sosa. Corazon Libre.

ora 23:00, Radio România Cultural

 

 

Deschiderea celei de-a VI–a ediţii şi programul zilei a II-a a festivalului internaţional „Viaţa e frumoasă!”

  • Festivalul „Viața e frumoasă!“
  • Muzica
  • Teatru
  • Festivaluri
  • Spectacole
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Teatrul Metropolis
Data: 
8 Nov 2013
Eveniment special: 
Nu

COMUNICAT DE PRESĂ

Ediţia a VI-a / 7-17 noiembrie 2013 / Bucureşti

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Internațional al Artelor Spectacolului Muzical "Viata e Frumoasa!" organizat de Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian” s-a deschis aseară la Opera Națională București printr-un concert de excepție desfășurat în prezența Ministrului Culturii, Daniel Barbu. Astfel peste 900 de persoane au  venit să o asculte pe cântăreața Cochia Buika intrepretând melodii fado cu inflexiuni de jazz și blues, în cadrul unui eveniment ale cărui bilete s-au epuizat în timp record. Prezentă pentru prima data pe o scenă din România, Buika i-a cucerit pe români prin timbrul său vocal special și prin emoția transmisă, spectatorii răsplătindu-o la final cu mai bine de 20 de minute de aplauze la scenă deschisă.
 
PROGRAMUL ZILEI A II-A

Festivalul „Viața e Frumoasă” continuă și astăzi cu evenimente unice menite să aducă în prim plan farmecul spectacolului muzical. În cea de-a doua zi de festival, Teatrul Musical și Dramatic din Tbilisi (Georgia) prezintă pe scena Operei Naționale București începând cu ora 19.00 spectacolul coregrafic „Carmen”, inspirat de opera omonimă a lui Georges Bizet, biletele pentru acest eveniment fiind de asemeanea epuizate. Tot la Opera Națională București, însă de la ora 18.30 va avea loc vernisajul Expoziției de Costume de Operă, expoziție care dorește a fi un omagiu adus marilor voci ale scenei lirice românești.

Teatrul Metropolis va fi începând cu ora 19.00 locul în care iubitorii de teatru-dans sunt așteptați la un spectacol cu totul aparte, este vorba de premiera spectacolului „6 - o piesă neterminată pentru pian, idei și muză” în regia Ancăi Maria Colțeanu, după o idee de Ștefan Doniga.

Tot de la ora 19.00 dar la Teatrul Studenţesc Podul, va avea loc „The Wedding Chamber – A Meeting through Creation”, eveniment marca Workcenter of Jerzy Grotowski and Thomas Richards. Spectacolul este coordonat de Thomas Richards și realizat cu tinerii actori care au participat la workshop-ul susținut de acesta la București în cadrul festivalului.

Tenorul Florin Budnaru și baritonul Cătălin Petrescu îi invită pe iubitorii de operetă și musical să fie martorii unui duel muzical de excepție. Spectacolul-concert „Bellissimi”, în regia lui Dragoș Galgoțiu, se desfășoară de la ora 20.00 la Grand Cinema Digiplex din Băneasa Shopping City, marcând astfel deschiderea unei serii de evenimente speciale desfășurate într-o locație „altfel”.
Concertul va fi precedat de lansarea volumului „Florin Budnaru... între două lumi” scrisă de jurnalistul Ion Moldovan.

 

Retrospectiva celei de-a doua zile a Festivalului "Viata e frumoasa!" si programul pentru a treia zi

  • Festivalul „Viața e frumoasă!“
  • Muzica
  • Teatru
  • Spectacole
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian“
Data: 
9 Nov 2013
Eveniment special: 
Nu

Evenimente diverse desfășurate în premieră la București, sute de spectatori și zeci de artiști, acestea au fost coordonatele celei de-a doua zi a Festivalului Internațional al Artelor Spectacolului Muzical „Viața e Frumoasa!” organizat la București de Teatrul de Opereta și Musical „Ion Dacian”.

Seara s-a deschis cu vernisajul Expoziției de Costume de Operă găzduită de Opera Națională București, expoziție prin care se aduce un omagiu marilor voci feminine ale scenei lirice românești. Tot la Opera Națională București, însă în holul de la etaj, a avut loc un alt vernisaj, de această dată fiind prezentată publicului o inedită expoziție filatelică. De la ora 19.00, în aceeași locație, iubitorii de dans contemporan au urmărit spectacolul „Carmen”, prezentat în premieră la București de Teatrul Musical și Dramatic de Stat din Tbilisi. Transpunerea în teatru coregrafic a celebrei opere „Carmen” compusă de G. Bizet a captivat publicul bucureștean, spectacolul fiind de altfel sold out în scurt timp de la punerea în vânzare a biletelor.

Seria premierelor din cadrul Festivalului „Viața e Frumoasa!” a continuat, de această dată pe scena teatrului Metropolis unde s-a desfășurat “6 – O piesă neterminată pentru pian, idei și muză”, un inedit spectacol de teatru-dans realizat după o idee a lui Ștefan Doniga și pus în scenă în regia Ancăi Maria Colțeanu. Într-o altă locație a festivalului, Teatrul Studenţesc “Podul”, a avut loc spectacolul „The Wedding Chamber – A Meeting through Creation” marca Workcenter of Jerzy Grotowski and Thomas Richards, o producţie coordonată de Thomas Richards și realizată cu tinerii actori care au participat la workshop-ul susținut de acesta în cadrul festivalului.

Cea de-a doua seara din cadrul „Viața e Frumoasa!” s-a încheiat cu un spectacol-concert de excepție susținut de doi dintre cei mai iubiți artiști ai Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian”, tenorul Florin Budnaru și baritonul Cătălin Petrescu. Intitulat sugestiv „Bellissimi”, concertul a deschis astfel seria de evenimente muzicale desfășurate la Grand Cinema Digiplex din cadrul Baneasa Shopping City și a fost urmat de lansarea volumului „Între două lumi... Florin Budnaru” scris de jurnalistul Ion Moldovan.

PROGRAMUL celei de-a 3-a zile a Festivalului - 9 noiembrie

Festivalul Internațional „Viața e Frumoasa!” continuă și astăzi cu evenimente aparte. Astfel, de la ora 19.00, Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian” o celebrează pe primadona Mioara Manea Arvunescu printr-un spectacol-concert aniversar desfășurat la Opera Națională București. În cadrul concertului aniversar „Mioara Manea-Arvunescu - 25 de ani de carieră”, alături de soprana Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian” vor fi prezenţi pe scenă, în calitate de invitaţi, tenorii Florin Budnaru şi Anton Zidaru, başii Viorel Ciurdea, Mihnea Lamatic şi Orest Pîslariu-Ranghilof, baritonii Cătălin Petrescu şi Stefan Popov, precum şi actorul Valentino Tiron, împreună creionând un spectacol-poveste. Evenimentul este precedat de lansarea cărții „Fascinația ca destin al operetei – Mioara Manea Arvunescu” scrisa de Ion Moldovan. Lansarea de carte are loc în Foaierul Operei Naţionale, începând cu ora 18.30, volumul fiind prezentat de prof.univ.dr. Viorel Cosma.

Pentru spectatorii care nu au putut ajunge la spectacolele susținute de Teatrul Muzical și Dramatic de Stat din Tbilisi, dar și de Workcenter of Jerzy Grotowski and Thomas Richards desfășurate în primele zile ale festivalului au fost programate astăzi noi reprezentații. Astfel de la ora 19.00 la Teatrul Studenţesc „Podul”, are loc spectacolul „The Wedding Chamber – A Meeting through Creation” marca Workcenter of Jerzy Grotowski and Thomas Richards, spectacol coordonat de Thomas Richards și tot de la ora 19,00, însa la Centrul Cultural „Ion Manu” din Otopeni, Teatrul Muzical și Dramatic de Stat din Tblisi prezintă spectacolul de teatru-dans „Carmen”.

 

Lansare de carte „Fascinaţia ca destin al Operetei – Mioara Manea-Arvunescu”

de Ion Moldovan

ora 18.30, Opera Naţională Bucureşti (foaier)

Mioara-Manea Arvunescu –

25 de ani de activitate

Concert aniversar

ora 19.00, Opera Naţională Bucureşti

„Carmen”

Teatrul Muzical şi Dramatic de Stat, Tbilisi

ora 19.00, Centrul Cultural „Ion Manu”

, Otopeni

„The Wedding Chamber –

A Meeting through Creation”

Workcenter of Jerzy Grotowski

and Thomas Richards

ora 19.00 – Teatrul Studenţesc Podul

On air: Jazz cafe.

The Soul Mix... Funk and easz listening

ora 23.00, Radio România

 

Retrospectiva celei de-a treia zile a Festivalului "Viata e frumoasa!" si programul celei de-a patra zile

  • Festivalul „Viața e frumoasă!“
  • Muzica
  • Teatru
  • Spectacole
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian“
Data: 
10 Nov 2013
Eveniment special: 
Nu

Cea de-a treia zi a Festivalului Internațional al Artelor Spectacolului Muzical „Viața e Frumoasă!”, organizat de Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”, a oferit publicului bucureștean alte trei spectacole susținute în locații diferite. La Opera Națională București, iubitorii de operetă și musical au participat la concertul aniversar „Mioara Manea-Arvunescu– 25 de ani de carieră”, eveniment ce a adus în prim plan cele mai frumoase arii de operetă dar și fragmente din musicaluri celebre interpretate de soprana Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian” și invitații săi. Concertul a fost precedat de lansarea volumului „Fascinația ca destin al Operei: Mioara Manea-Arvunescu” scris de Ion Moldovan şi prezentat de prof.univ.dr Viorel Cosma. Cu ocazia acestui eveniment aniversar, soprana Angela Gheorghiu a transmis un mesaj video.

Tot aseară, la centrul Cultural „Ion Manu” din Otopeni a avut loc cea de-a doua reprezentație a spectacolului de teatru coregrafic „Carmen” al Teatrului Muzical și Dramatic din Tblisi, iar la Teatrul Studențesc „Podul” s-a desfășurat cea de-a doua reprezentație „The Wedding Chamber – A Meeting through Creation” marca Workcenter of Jerzy Grotowski and Thomas Richards. Spectacolul coordonat de Thomas Richards a marcat finalul seriei de workshopuri destinate tinerilor profesioniști în artele spectacolului susținute în cadrul Festivalului „Viața e Frumoasă!” de Mario Biagini și Thomas Richards.

PROGRAMUL celei de-a 4-a zile a Festivalului – 10 noiembrie

Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului Muzical „Viața e Frumoasa!” continuă și astăzi cu noi evenimente menite să demonstreze că viața poate fi cu adevărat frumoasă. Astfel, de la ora 17.00 în Foaierul Galben al Operei Naționale București se va desfășura recitalul de lieduri „Kavafis. Umbrele iubirii” susținut de soprana Sonia Theodoridou (Grecia), care va fi acompaniată de pianistul Markos Kotsias.

De la ora 18.30 în foaierul principal al Operei Naţionale Bucureşti va avea loc lansarea cărții „Scrisori către un tânăr dansator” de Maurice Bejart, tradusă de Ștefan Doniga. Prezentarea volumului va fi realizată de către coregrafii Mihai Babuşka şi Răzvan Mazilu. Evenimentul va fi urmat de spectacolul de balet „Baiadera” pus în scenă la Opera Națională București de către coregraful Mihai Babușka.

Cea de-a patra zi a festivalului se va încheia cu o nouă reprezentație „Bellissimi”, a soliștilor Florin Budnaru și Cătălin Petrescu, desfășurată începând cu ora 19.00 la Centrul Cultural „Ion Manu” din Otopeni unde spectatorii sunt invitați la un duel muzical de excepție.

„Kavafis. Umbrele iubirii”

Recital susţinut de Sonia Theodoridou şi Markos Kotsias (Grecia)

ora 17.00, Foaierul Galben al Operei Naţionale Bucureşti

Lansare de carte „Scrisori către un tânăr dansator” de Maurice Bejart,

trad. Ştefan Doniga

ora 18.30, Opera Naţională Bucureşti (foaier)

„Baiadera”

Spectacol de balet

ora 19.00, Opera Naţională Bucureşti

„Bellissimi”

Florin Budnaru şi Cătălin Petrescu

ora 20.00, Centrul Cultural „Ion Manu”, Otopeni

On air: Epoca tango „Inspiracion Espiracion” con Gotan Project „La Revancha del Tango”

ora 23.00, Radio România Cultural

 

Programul Festivalului „Viața e frumoasă!“ - 2013

  • Festivalul „Viața e frumoasă!“
  • Muzica
  • Teatru
  • Spectacole
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian“
Data: 
7 Nov 2013 - 17 Nov 2013
Eveniment special: 
Nu

07/11/2013, ora 18.30
Ziua 1

08/11/2013, ora 18.30
Ziua 2

09/11/2013, ora 18.30
Ziua 3

10/11/2013, ora 17.00
Ziua 4

11/11/2013, ora 17.00
Ziua 5

12/11/2013, ora 19.00
Ziua 6

13/11/2013, ora 19.00
Ziua 7

14/11/2013, ora 17.00
Ziua 8

15/11/2013, ora 17.00
Ziua 9

16/11/2013, ora 19.00
Ziua 10

17/11/2013, ora 19.00
Ziua 11

 

 

© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact