Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF

Anton Vidokle și Pierre Huyghe, se văd la BIEFF

  • Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF
  • Mapamond
  • Teatru
  • Festivaluri
  • Film
Data: 
14 Mar 2016 - 20 Mar 2016
Eveniment special: 
Nu

Maeștrii artei vizuale de la Berlinale Forum Expanded, Anton Vidokle și Pierre Huyghe, se văd la BIEFF

Între 14 și 20 martie, Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF va împărtăși publicului din România cele mai provocatoare titluri de la Berlinale Forum Expanded. Pierre Huyghe, unul dintre cei mai mari artiști conceptuali contemporani, Anton Vidokle, fondatorul celei mai mari platforme curatoriale de artă contemporană - e-flux - și Bjørn Melhus, artist vizual german de referință, sunt câteva dintre numele momentului în arta vizuală și cinema-ul experimental mondial ale căror lucrări vor fi aduse în premieră la Bucureşti.

Programul Rebranding Humanity reunește filmele de la Berlinale și discută, alături de programul Digital Dystopias din competiția internațională, condiția umană în contextul actual în care manifestări specifice omului lucrează împotriva umanității. Fie că este vorba de forme de guvernare dictatoriale, de abuzuri la adresa identității religioase și culturale sau de intervenții dezastruoase asupra mediului, filmele distilează viziuni artistice angajate care trag un semnal de alarmă prin înfățișarea unor traiectorii distopice (și uneori post-apocaliptice) ale omenirii.
Un amestec de realitate și ficțiune ni se înfățisează în Untitled (Human Mask), filmul artistului vizual Pierre Huyghe, prezentat în 2015 la Metropolitan Museum of Art, New York. Pornind de la povestea reală a maimuței dresate să lucreze ca ospătăriță, spre amuzamentul clientelei, artistul o suprapune unui decor distopic, undeva în zona interzisă a dezastrului nuclear de la Fukushima. Figura singuratică, ce apare drept unică supraviețuitoare a unui dezastru nuclear, ne atrage atenția asupra pericolului reducerii ființei umane la baza sa biologică, cauzat de politica mondială de a pune avantajele energiei nucleare mai presus de siguranța oamenilor pe care ar trebui să îi servească.
Viitorul omenirii, într-o perspectivă utopică ce promite nemurire și înviere, este abordat de Anton Vidokle, fondatorul e-flux, în This Is Comos, o narațiune complexă concentrată pe operele filosofului rus Nikolai Fedorov, gravitând în jurul ideilor indestructibilității energiei și a potențării condiției umane drept concepte-cheie ale cosmismului, orientare contemporană comunismului. Filmul este construit ca un colaj vizual și auditiv, intrerupt la intervale de timp de ecrane roșii cu un așa-zis efect terapeutic. Creația lui Vidokle invită la reflecție asupra prăpastiei etice ce se ascunde dincolo de visul de a ridica omul la o condiție considerată superioară.
And on a Different Note este o intimă observație a comportamentului uman în situații de criză. Autorul, Mohammad Shawky Hassan, este un expat egiptean ce locuiește în New York și care experimentează primăvara arabă din țara natală, expunându-se unui flux interminabil de talk-show-uri politice egiptene. Șuvoiul auditiv transpune spectatorul în lumea interioară a regizorului, alienat față de propria țară, față de identitatea sa națională și în final față de sine însuși.

Programul Digital Dystopias anunță că viitorul promițător previzionat de evolutia economică și tehnologică, întrezărit în zorii modernității, nu va avea loc. Alături de această conștientizare, era digitală pune la dispoziția artilștilor și noi instrumente de a construi vizual un viitor copleșit de fragilitatea existenței umane.
Un one-man show de mare clasă, filmul Freedom & Independence, al lui Bjørn Melhus, o caricaturizează pe cunoscuta capitalistă Ayn Rand, drept stareţa domnului Freedom şi a doamnei Independence, personaje trimise în prima ţară din lumea a treia. Repetând mecanic platitudini raţionale şi teologice, cei doi protagonişti scot în evidenţă, fără să-şi dea seama, mania de îndoctrinare capitalistă, în timp ce îi prezic inutilitatea inevitabilă. Retorica lor reductivă, de a striga şi a răspunde, este juxtapusă cântecului şi dansului celui mai sigur şi constant Adevăr din viaţă: moartea.
Transformând subtil fibra ADN-ului arhitecturii, Ulu Braun creează în Architektura o distopie digitală literală, post-apocaliptică, post-capitalistă, unde clădiri din baloane de săpun stau alături de biserici ruinate transformate în parcuri auto. Fiind o parabolă pentru generaţiile viitoare, pune sub semnul întrebării dacă minunea arhitecturală alchimică a urbanizării – şi efectele ei estetice şi de mediu – reprezintă o moştenire care merită primită.
Habana, din filmul distopic prin excelență al lui Edouard Salier, serveşte drept punct de aterizare pentru a experimenta direct o lume în ruină. Filmul oferă o investigaţie rapidă a Cubei sub asediu, unde forţe tehnologice superioare (non)umane au impus legea marţială locuitorilor capitalei. Habana, imortalizată într-o elegantă cinematografie clar-obscură, unitară (şi digitală), reflectă un prezent infiltrat de un viitor imaginat.
BIEFF 2016 - The Invention of the Desert, de Thibault Le Texier
În prevestitorul The Invention of the Desert, al lui Thibault Le Texier, peisajul s-a schimbat complet spre digital, iar clipuri demo virtuale cu imobiliare (acasă, serviciu, recreativ) înlocuiesc lumea noastră dispărută. Complacerea omenirii în optimizarea existenței prin tehnologie a devenit catalizatorul temerii distopice supreme: Inteligenţa Artificială subjugă specia umană, iar existenţa noastră nu mai este luată în calcul.
BIEFF 2016 - The Reflection of Power, de Mihai Grecu
Cum îşi poate imagina cineva viitorul într-o ţară insulară totalitară precum Coreea de Nord, unde trecutul atestă un prezent în care (r)evoluţia şi progresul sunt suprimate? Pentru renumitul artist român Mihai Grecu răspunsul vine din interior, aşa cum filmul lui, The Reflection of Power oglindeşte meditativ puterea absolută şi megalomană a statului. Singure şi golite de prezenţa umană, monumentele dictatoriale emană o neclintită folie-de-grandeur care începe să fie înghiţită încet de un potop de dimensiuni biblice.
BIEFF 2016 - The Park, de Randa Maroufi
Un loc cu granițe și legi confuze. Personaje captive într-o existență ale cărei limite le depășesc pe cele cuprinse de camera de filmat. Așa arată lumea din Arab League Park din Casablanca în care ne conduce artista vizuală Randa Maroufi. În The Park, acțiunile încremenite în gesturi de schimb, așteptare și agresiune sunt jucate urmărind o partitură dirijată de artistă, care folosește compoziția pentru a explora realitatea. Dar și această realitate este virtuală, pentru că scenele provin dintr-un repertoriu de auto-reprezentări violente găsite pe Internet. Artista le repetă vocabularul. Violența, ne spune ea, este un limbaj, iar interpretarea sa ține de context. (Inès Bouaillon). Acest film este prezentat în parteneriat cu Le Fresnoy - Studio National des Arts Contemporains.
Filmele din programul Rebranding Humanity sunt proiectate cu susținerea generoasă a Institutului pentru Film și Artă Video Arsenal, iar cele din Digital Dystopias cu sprijinul Goethe-Institut.
Cea de-a șasea ediție a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF are loc în perioada 14–20 martie 2016 și este susţinută de: Administrația Fondului Cultural Național, Forumul Cultural Austriac, Goethe-Institut, Ambasada Statelor Unite ale Americii, Ambasada Regatului Țărilor de Jos, Ambasada Israelului, Ambasada Suediei, Institutul Francez, Institutul Cervantes, Le Fresnoy – Studio National des Arts Contemporains, Universitatea Națională de Arte, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, TNT.

Parteneri media: TVR, Radio România Cultural, HotNews, Zile și Nopți, Cinemap, Cinemagia, CinemaRx, LiterNet, The Romania Journal, Ziarul Metropolis, B365, Cinefan, All about Romanian Cinema, Revista Arta, Graphic Front, Igloo, The Institute, VICE, Think Outside the Box, SUB25.ro, IQads, Cărturești, Cooperativa Urbană, Urban.ro, TeenPress, Revista @FILM, Movienews.ro, Acoperișul de sticlă.

 

 

Scurtmetrajele câștigătoare la Locarno și Rotterdam din programul BIEFF 2016 deschid porțile subconștientului

  • Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF
  • Teatru
  • Festivaluri
  • Film
Data: 
14 Mar 2016 - 20 Mar 2016
Eveniment special: 
Nu

Festivalul Internațional de Film Experimental București explorează puterea emoțiilor în cadrul a trei noi programe: You Run Through My Veins, Journeys into Subconscious, Love Is the Sweetest Experiment.

You Run Through My Veins – rezultat al colaborării unice în România cu Festivalul de la Rotterdam – aduce în capitală câștigătorul Tiger Award la Rotterdam 2015 și cele mai provocatoare scurtmetraje din competiția aceluiași festival. Proiecția este susținută de Ambasada Regatului Țărilor de Jos.

„Aceste filme conturează natura profund contradictorie a legăturilor noastre afective, care pe de o parte ne hrănesc, ne protejează și ne susțin în evoluția noastră, în timp ce, pe de altă parte, ne pot limita libertatea personală și impulsul natural de a explora viața, prin modele de comportament și de gândire mai mult sau mai puțin conștiente, dar adânc imprimate în propriul psihic.” (Adina Pintilie, curatorul selecției BIEFF)

Greetings to the Ancestors, câștigătorul Tiger Award 2015, regizat de Ben Russell – o mostră de etnografie psihedelică – combină elemente de documentar, etnografie și cinema oniric, pentru a ilustra fluiditatea frontierelor conștiinței. Camera de filmat este fie angajată antropologic în cadrul ceremoniei de inducere a transei a Congregației Jericho, fie urmărește vindecători care descriu vise induse de halucinogenul African Dream Root, deschizând pentru spectator o cale către lumea invizibilă și puterea divină a viselor.

În Time and Place, a Talk with My Mom, Martijn Veldhoen își îndreaptă camera de filmat către povestea vieții mamei sale, într-un experiment cinematografic unic, ce reconstituie cincizeci de ani din viața acesteia. Dincolo de istoria familiei, suntem martorii furtunoaselor schimbări culturale și sociale ale anilor 60–70 (lupta pentru libertatea de expresie, primele printuri pornografice) redate cu măiestrie prin reconstituiri vizuale originale.

Un spațiu intim, în care nota profund personală se contopește cu condiția umană în genere, este creat de Nina Yuen, în Raymond, un așa-zis monolog al tatălui artistei. Narațiunea percutantă din punct de vedere vizual se deplasează liber și jucăuș, de la reminiscențe ale copilăriei tatălui la amintirile autoarei, ca bebeluș.

O invitație în lumea subconștientului

Journeys into Subconscious, o nouă secțiune tematică în competiția internațională BIEFF, prezentată cu sprijinul Ambasadei Suediei și al Forumului Cultural Austriac, invită spectatorii la introspecție asupra straturilor profunde ale minţii, dezvăluind ce sălăşluieşte în spaţiul palpitant al ideilor conflictuale şi extreme, al dorinţelor puternice şi traumelor aflate în stare latentă.

Câştigător al premiului Cinema & Gioventù la Festivalul Internațional de Film de la Locarno 2015, filmul lui Marcus Lindeen, Dear Director, este o creație captivantă care vorbeşte despre căutarea identităţii. În 1980 cântăreaţa de jazz Kazzrie Jaxen a avut parte de o experienţă care i-a schimbat complet viaţa: în timp ce urmărea filmul From the Life of Marionettes, absorbită de cinematografia lui Ingmar Bergman, plină de dualitate şi de identităţi fragmentare, ea şi-a dat seama că era un „geamăn supravieţuitor”, singurul copil născut dintr-o sarcină de gemeni.

Freud and Friends de Gabriel Abrantes va putea fi vizionat la BIEFF la o lună după premiera sa în cadrul Berlinale 2016. Regizorul „Herner Werzog” relatează dintr-un laborator, unde merge să îl observe chiar pe G. Abrantes, acesta din urmă oferindu-se voluntar pe post de cobai prietenei sale, om de ştiinţă implicat în experimente pentru citirea gândurilor. Pătrunderea în mintea cobaiului țintește de fapt nu doar expunerea unor frici sau dorințe individuale, ci obsesia culturii media pentru frumuseţe şi sex, precum şi eterna frică de angajament.

Premiat cu Menţiunea Specială în cadrul debutului său de anul trecut la Quinzaine des Réalisateurs de la Cannes, The Exquisite Corpus, realizat de Peter Tscherkassky, are ca material şi bază tematică imagini erotice culese din surse variate. Regizorul foloseşte tehnicile de manipulare a materialului analog pentru a-și cufunda spectatorii în detaliile vizuale al visului erotic al oricărui pasionat al celuloidului.

My Mommy, regizat de artistul FALCK, înfățisează o cameră goală, fără decor, în care două femei de vârsta a doua interpretează o scenă sfâşietoare despre abuzul unui copil. Mărturia se transformă în reconstituire, iar pe masură ce exerciţiul psihologic este reluat, spectatorul e atras tot mai adânc în starea experienţială a neputinţei victimei. În final, catharsis-ul simţit de victimă și agresor se dezvăluie ca având o răspândire mult mai semnificativă: printr-o simplă mișcare de panoramare a camerei ni se transmite un mesaj puternic despre transferul (involuntar) al traumei de-a lungul generaţiilor: de la victimă la copilul său.

Proiecție BIEFF la Lente & șotron

Love Is the Sweetest Experiment – o colecție de viziuni extrem de sensibile asupra variatelor forme ale iubirii: fie că este vorba de afecțiune împărtășită, de dragoste imposibilă, de atașament părintesc, de îndrăgostiri online sau de erotism nestăvilit, cele șase scurtmetraje vor introduce publicul în atmosfera festivalului și în freamătul specific Valentine's Day, cu ocazia proiecției organizate la Lente & șotron, sâmbătă, 13 februarie, de la ora 20:00. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile, iar Lente & șotron se află pe Blvd. Pache Protopopescu, nr. 20.

În program:
Mondial 2010, de Roy Dib - Teddy Award la Festivalul de la Berlin 2014
Undress Me, de Victor Lindgren - Teddy Award la Festivalul de la Berlin 2013
Noah, de Walter Woodman & Patrick Cederberg - Grand Prix și Premiul Publicului în Lab Competition la Festivalul de la Clermont-Ferrand 2014
Questions to My Father, de Konrad Mühe - Mențiune Specială la Festivalul de la Berlin 2011
You and Me, de Karsten Krause - Prize of the Cinema Jury la Festivalul de la Oberhausen 2010
Florentina, de Eva Pervolovici

Cea de-a 6-a ediție a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF are loc în perioada 14 – 20 martie 2016 și este susţinută de: Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), Forumul Cultural Austriac, Goethe-Institut, Ambasada Regatului Țărilor de Jos, Ambasada Israelului, Ambasada Suediei, Institutul Francez, Institutul Cervantes, Le Fresnoy – Studio National des Arts Contemporains, Universitatea Națională de Arte, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, TNT.

Parteneri media: TVR, Radio România Cultural, HotNews, Cinemagia, CinemaRx, LiterNet, The Romania Journal, Ziarul Metropolis, B365, Cinefan, All about Romania Cinema, Revista Arta, Graphic Front, The Institute, VICE, Think Outside the Box, SUB25.ro, IQads, Cărturești, Cooperativa Urbană, Urban.ro, TeenPress, @FILM, Movienews.

 

 

BIEFF 2016 sparge tiparele proiecției de cinema cu artă vizuală transpusă pe marile ecrane

  • Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF
  • Mapamond
  • Teatru
  • Festivaluri
  • Film
Data: 
14 Mar 2016 - 20 Mar 2016
Eveniment special: 
Nu

Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF își schimbă locul în calendarul evenimentelor culturale, odată cu cea de-a șasea ediție, care va avea loc între 14 – 20 martie 2016.

Noua ediție BIEFF invită publicul la o negociere a granițelor cinema-ului, printr-o selecție bogată în creații ce provin din zona de intersecție între cinema și artele vizuale și prin expunerea a numerosi artişti vizuali proeminenţi, ale căror lucrări sunt îndeobşte prezentate în muzee şi galerii de artă şi doar rareori în săli de cinema.
BIEFF 2016 - This Is Cosmos by Anton Vidokle
Punctul central al acestei abordări îl constituie parteneriatele unice în Romania cu Berlinale Forum Expanded și cu Oberhausen International Short Film Festival, care oferă cinefililor români ocazia rară de a vedea o selecție de titluri din progamele acestor festivaluri, inclusiv cele mai recente creații ale lui Anton Vidokle, fondatorul platformei editoriale și arhivei e-flux (una dintre cele mai mari comunități pentru arta contemporană), Pierre Huyghe și ale lui Bjorn Melhus.

Competiţia internaţională BIEFF revine sub forma a șase programe construite în jurul a șase teme menite să intrige și să aprindă imaginația publicului: Digital Dystopias, Journeys Into the Subconscious, Transgressive Bodies, Urban Rituals, The Artist Is Present, Danger Is My Business.
BIEFF 2016 - Untitled (Human Mask) by Pierre Huyghe
Cele mai bune scurtmetraje ale anului 2015, premiate cu aur în festivalurile de prim rang ale lumii (Cannes, Veneția, Berlin, Clermont-Ferrand) vor putea fi urmărite în cadrul proiecției-eveniment Golden Shorts, iar filmele create exclusiv de artiști vizuali vor fi aduse în fața publicului din București în sălile de cinema în cadrul programului Films by Visual Artists, susținut de celebrul Oberhausen International Short Film Festival.

În 2016 BIEFF continuă o colaborare unică în ţară, cu Festivalul Internaţional de Film Rotterdam, care aduce în capitală un program tematic inedit: You Run Through My Veins – o proiecție dedicată familiei și puterii memoriei. Programele de tradiție cu care BIEFF și-a obișnuit spectatorii nu vor lipsi nici ele. Astfel, în cadrul Programului Special Quinzaine des Réalisateurs, cinefilii se vor întâlni cu un film de excepție din cadrul acestei secțiuni a festivalului de la Cannes.

Popularul program de film-dans va fi prezentat pentru al doilea an consecutiv în colaborare cu festivalul Cinedans – Dance on Screen Festival Amsterdam, având tematica Intimacy and Technology, iar Experimentat in Romania va prezenta cele mai noi provocări ale regizorilor și artiștilor vizuali români de a testa limitele limbajului cinematografic. Publicul tânar se va putea familiariza cu creația experimentală în cadrul proiecțiilor de matineu, reunite sub tema Rebel Without a Cause.
Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF este susţinut de: Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), Forumul Cultural Austriac, Goethe-Institut, Ambasada Suediei, Institutul Francez, Institutul Cervantes, Le Fresnoy – Studio National des Arts Contemporains, Universitatea Națională de Arte, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică.

Parteneri media: TVR, Cinemagia, CinemaRx, VICE, All about Romania Cinema, LiterNet, B365, Ziarul Metropolis, Urban.ro, Cooperativa Urbană, Cinefan, The Romania Journal, Cărturești.

Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF
14 - 20 martie 2016 — ediția a 6-a

 

BIEFF continuă colaborarea de succes cu CNDB: Proiecție Body Thoughts, Body Works

  • Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF
  • Teatru
  • Festivaluri
  • Film
Data: 
17 Dec 2015
Eveniment special: 
Nu

Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF deschide pentru spectatorii săi o nouă zonă de explorare: abordarea cinematografică a perfomance-ului și a dansului contemporan, în cadrul proiecției speciale Body Thoughts, Body Works ce va avea loc joi, 17 decembrie, începând cu ora 19:00, la Centrul Național al Dansului București (Blvd. Mărășești, nr. 80-82).

Cele șase filme din program surprind esența acestei arii de confluență artistică și redau în toată complexitatea lor de la situații politico-religioase și până la subtile forme ale evoluției umane, prin dialogurile și monologurile purtate de corpurile umane în relație unele cu altele, cu sine sau cu lumea înconjurătoare.

Accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile.

PROGRAM

Giant, Finlanda / România, 2014, 14', de Salla Tykkä
(Tiger Award pentru Scurtmetraj - International Film Festival Rotterdam 2014)
Observația aparent distantă a unor foarte tinere gimnaste în sala de antrenament de la Deva devine o stilizare subtilă a realității, creând un spațiu-timp alternativ al contemplării și reflectării. Prin eleganța coregrafiei aparatului de filmat și prin senzualitatea coloanei sonore, ce mizează inteligent pe jocul dintre tăcere și zgomote, Giant oferă o experiență senzorială, care ne face să simțim la nivel visceral tensiunea dintre fascinația umană pentru grație și frumos și dezumanizarea procesului prin care se ajunge la acestea.

That Has Been Bothering Me the Whole Time, Austria, 2013, 10', de Arash T. Riahi
(Rome Film Festival Cinema XXI 2013)
Un film-coregrafie încărcat cu semnificație politică, ce ridică întrebări legate de libertate și prohibiție în viața femeilor musulmane. Aici burka reprezintă o formă de auto-exprimare. Spectatorul este ţinut la distanță prin cadre disparate înfățișând un trup în mișcare, în timp ce foşnetul hainelor şi sunetul respiraţiei îl implică direct. Din moment ce aşa ceva, de fapt, nu ar fi niciodată posibil în public, mesajul scurtmetrajului nu poate fi transmis decât arătând că filmul în sine este o iluzie. Scena finală, de culise arată că totul a fost doar o reprezentație, deturnând cinema-ul prin cinema.

Intrinsic Moral Evil, Olanda, 2013, 11', de Harm Weistra
(Cinedans - Dance of Film Festival Amsterdam 2014)
Un protagonist masculin, singur în mijlocul unui interior întunecat de marmură. Privit de un alt bărbat, el intră într-un joc ludic si magnetic, trupurile lor atrăgându-se și respingându-se reciproc printr-o senzualitate sinuoasă. Staza introduce o terță persoană, cea care le separă pe cele două și atrage protagonistul în metafora dezvoltării sale (sexuale) personale. Curând, dansul lor îmbrățișat este tăiat din scurt și personajul rămâne din nou singur, de data aceasta cu o încredere și înțelegere de sine care radiază în interiorul ca de mormânt. Un joc de atracții și identitate, ce se urmăresc reciproc spre destinația lor finală - cea a auto-emancipării și mândriei, strălucind în fața prejudecăților.

Flight of Life, Olanda, 2013, 9', de Elbe Stevens
(Cinedans - Dance of Film Festival Amsterdam 2014)
Un cuplu tânăr ia micul dejun împreună și se îndreaptă, şofând pe coasta unui munte, spre o petrecere. Dragostea nemuritoare poartă trecutul în prezent: în timp ce flashback-uri amintesc de prima lor întâlnire, prezentul se îndreaptă spre tragedia inevitabilă. Ritmul și miscarea le cuprind trupurile într-un dans al vieții sincronizat, moartea fiind singurul element perturbator care rupe continuitatea iubirii lor intense. O dramă efervescentă, Flight of Life poartă privitorul într-o călătorie atemporală și fatidică ce leagă două suflete de cursul vieții.

Memory Lane, Olanda, 2011, 9', de Paul & Menno de Nooijer
(Cinedans - Dance of Film Festival Amsterdam 2014)
În acest scurt metraj suprarealist de dans, regizorii vorbesc despre un cuplu aflat la apusul vieții, ce frunzărește prin fotografii vechi pentru a analiza dinamica relației lor de-a lungul timpului. În fragmente de viață pline de flirturi, scandaluri, detașare, pasiune, afecțiune și furie, dansul este în fiecare clipă limbajul potrivit pentru a le spune povestea. Speranța, dezamăgirea și perspectivele se scurg una după alta, așa încât tema efemerității trece prin diferite metamorfoze, alternate cu himere ale unei grădini luxuriante și portretul soției. Memory Lane este o istorie aproape arhetipală a bărbatului și femeii, în care visul și iluzia se succed rapid.

Silent Places, România, 2013, 12', de Simona Deaconescu
O colaborare inedită între coregraful-regizor Simona Deaconescu şi directorul de imagine Oleg Mutu, în care dansul nu se ilustrează, ci se interpretează şi reinterpretează cu ajutorul limbajului cinematografic. Silent Places este un dance-film bazat pe examinarea vieții interioare a personajelor, surprinde nedumeririle, întrebările și temerile lor într-un moment de intimitate. Cruzimea și frenezia, copilăria, sentimente pentru care nu există cuvinte, dar pe care cu toții le simțim, angoasa sufletească și haosul interior și recuperarea stării de echilibru, sunt sentimente care redau conștiința aglomerată a personajelor din film, autoevaluarea. Prin mișcare și acțiune, cele cinci personaje înfățișează sentimente care se transformă în agonie, oameni prizonieri ai libertății infinite într-un spațiu infinit.

BIEFF 2015 este susţinut de Centrul Național al Cinematografiei. Parteneri: Centrul Național al Dansului București, Forumul Cultural Austriac, Institutul Cultural Român, Universitatea Națională de Arte București, UNA Galeria, PoliticALL.
Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF
2015

 

© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact