Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

Festivalul Internațional de Film Timishort

Toamna filmelor scurte a început cu sala plina la Timishort 2014

  • Festivalul Internațional de Film Timishort
  • Mapamond
  • Teatru
  • Festivaluri
  • Film
Data: 
3 Oct 2014
Eveniment special: 
Nu

Ieri, în 2 octombrie, a avut loc deschiderea Festivalului Internațional de Film Timishort în prezența a peste 500 de cinefili care au umplut sala cinematografului Timiș. Proiecția care a dat startul celei de-a șasea ediții a festivalului a fost Love Bus, o producție independentă a studenților de la UNATC. Aceasta a avut parte atât de un feedback pozitiv din partea publicului timișoarean, cât și de succes național, câștigând marele premiu în cadrul Festivalului Producătorilor Independenți de Film. Roxana Andrei și Florin Babei, doi dintre regizorii proiectului au avut pe urmă o dezbatere cu publicul pe subiectul filmului.

În a doua parte a serii s-a difuzat primul calup de scurtmetraje care concurează pentru trofeul competiției internationale. Toate scurtmetrajele pot fi urmărite în reluare cu o zi la Aula BCUT.

Astăzi proiecțiile vor fi difuzate începând cu ora 14.00 la cinematograful Timiș, urmând ca seara la ora 20.00, la Sinagoga din Cetate să fie prezentate scurtmetrajele înscrise în competiția filmelor experimentale, Videorama.

Sâmbătă la ora 22.00, la Sinagoga din Cetate va avea loc spectacolul Drifters realizat de Jason Singh care produce o coloană sonoră live, la filmul mut al lui John Grierson, "Drifters". O experientă unică ce combină efecte vocale live, beatbox și manipulare a vocii, cu una dintre cele mai semnificative lucrări din istoria filmului britanic. Având premiera in 1929, alături de "Crucisatorul Potemkin", filmul "Drifters" urmărește pescarii de hering din Marea Nordului în rutina lor zilnică precum și în zbaterea între tradiție și modernitate. Singh creează o textură ambientală, o atmosferă și ritmuri experimentale, toate realizate vocal și manipulate prin tehnologie de procesare a vocii.

Creația lui Jason Singh se axează pe inspirarea oamenilor prin folosirea vocii, tehnologiei, manifestării si participării. Creațiile lui Singh se misca printre domenii ca: muzică, live performance, sound design, dans, film, teatru, stiinta, educație și cercetare. Colaborari trecute și prezente, includ SONOS, National Trust, BBC, BFI, V&A Museum, Nitin Sawhney, Celtic Connections, London Jazz Festival si Music Tech Fest.

Festivitatea de închidere, proiecția și premierea scurtmetrajelor câștigătoare se va întampla duminică, 5 octombrie, ora 20.00, la cinematograful Timiș.

Festivalul Internațional de Film Timishort este organizat de Asociația Română a Filmului Independent, cu suportul Primăriei și al Consiliului Local Timișoara, promovat de TVR Timișoara, Radio România Cultural, Radio Timișoara, West City Radio, Digi24 Timișoara, 24Fun, Observator Cultural, Modernism.ro, Dordeduca.ro, LiterNet, Cinemagia, CinemaRx, AaRC.ro CineFAN, PoliticALL, Sub25, Marele Ecran, în parteneriat cu Centrul Cultural German Timișoara, Ambasada Israelului la București și susținut de Cuib D’Arte, Van Graph K’fe, RDS/RCS, Music Service, Elba Timișoara, Porsche România.

Pentru  mai multe detalii urmăriți www.timishort.ro!

 

© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact