Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

Festivalul SoNoRo

Festivalul de Muzică de Cameră SoNoRo la Arezzo și Sansepolcro

  • Festivalul SoNoRo
  • Mapamond
  • Muzica
  • Concerte
  • Festivaluri
Data: 
2 Jun 2014 - 7 Jun 2014
Eveniment special: 
Nu

COMUNICAT DE PRESĂ

În perioada 2 – 7 iunie 2014, în continuarea workshopurilor de la Montepulciano, incluse în programul SoNoRo - Interferențe 2014 organizat cu sprijinul Institutului Cultural Român și al Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, cele mai prestigiose săli de concert din Arezzo și Sansepolcro vor găzdui Festivalul de Muzică de Cameră SoNoRo Arezzo, cu participarea următorilor muzicieni: pianista Diana Ketler, violonista Alina Pogostkina, violonistul Thomas Gould, violistul Răzvan Popovici, violoncelistul Valentin Răduțiu și flautistul Massimo Mercelli. Concertele organizate în cadrul Festivalului de Muzică de Cameră SoNoRo Arezo vor avea loc după cum urmează:

- 2 iunie 2014, ora 21:00, Teatro Vassariano – Piazza del Praticino din Arezzo – concert de deschidere
- 4 iunie 2014, ora 21:00, Auditorium Santa Chiara – Piazza Santa Chiara din San sepolcro
- 5 iunie 2014, ora 21:00, Casa Museo Petrarca din Arezzo
- 7 iunie 2014, Palazzo Albergotti din Arezzo – Via Borgunto – concert de închidere

În cadrul celor 4 concerte tinerii muzicieni invitați vor interpreta piese de George Enescu, Wolfgang Amadeus Mozart, Carla Maria Von Weber, Johannes Brahms, Antonín Dvořák, Franz Schubert, Anton Webern, Zoltan Kodaly, Ludwig Van Beethoven și Gabriel Fauré.
Eveniment organizat cu sprijinul Institutului Cultural Român și al Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția.
***
Creat în 2007, programul educativ SoNoRo – INTERFERENŢE este o iniţiativă în premieră în România, care doreşte să contribuie la ridicarea nivelului profesional al tinerilor muzicieni români şi la lărgirea orizonului lor cultural, în context european. Unul dintre scopurile acestui program educativ este crearea, pe termen lung, a unei elite muzicale, pentru a continua demersul Festivalului SoNoRo de a include România în circuitul de vârf al vieții muzicale europene.
Tinerii muzicieni români admişi la selecţia ediției 2014 au avut ocazia să studieze muzica de cameră alături de artişti de talie internaţională şi de profesori de la diferite Universități de Muzică din Europa. Astfel, anul acesta au fost organizate în cadrul programului patru workshop-uri de câte o săptămână, în România, la Portul Cultural Cetate și la Busteni, în Castelul Cantacuzino, în Italia, la Montepulciano (Palazzo Ricci), și, în premieră, și în Germania, la Academia de Muzică Bad Endorf. La finalul fiecărei sesiuni de lucru, tinerii muzicieni au interpretat lucrările studiate în cadrul workshopului, alături de profesorii lor, în concerte special organizate. Concertele finale au avut loc la Portul Cultural Cetate, Bucureşti, Bușteni, Montepulciano și Bad Endorf.

 

 

SoNoRo a strâns 2365 de euro in 21 de zile - cea mai mare suma donată în campania We Are Here

  • Festivalul SoNoRo
  • Muzica
  • Festivaluri
  • Proiecte
Data: 
29 Apr 2013
Eveniment special: 
Nu

În cele 21 de zile de campanie We Are Here, care s-a finalizat marți, 23 aprilie, Festivalul SoNoRo a reușit să acumuleze 2365 de euro, cea mai mare suma donată catre unul dintre cele 8 proiecte culturale înscrise pe platforma de crowdfunding.

“Această inițiativă a fost prilejul unei asocieri fericite a unor festivaluri independente de film, teatru și muzică și a demonstrat că împreună putem schimba felul în care privim cultura românească. Ne bucurăm că am luat parte la această campanie de pionierat cultural, în care am interacționat direct cu publicul nostru. De 8 ani luna noiembrie înseamnă luna SoNoRo. Dorim să le mulțumim celor 133 de susținători și donatori, care ne-au arătat că au încredere in ceea ce facem și ca nu suntem singuri pe acest drum, dar si echipei We Are Here, care a făcut posibilă această întâlnire virtuală. Și, desigur, vă invităm la toamnă la o nouă ediție a Festivalului Internațional de Muzică de cameră SoNoRo!”- Răzvan Popovici, directorul festivalului SoNoRo.

Înfiinţat în anul 2006, Festivalul SoNoRo a adus muzica de cameră în prim planul vieţii culturale româneşti şi a inclus scena muzicală românească într-o reţea de festivaluri europene de înaltă ţinută. Pe lângă parteneriate regulate cu festivaluri din Italia, Letonia, Germania, Anglia, Israel şi Japonia, SoNoRo a concertat în unele dintre cele mai renumite săli din lume, cum ar fi Wigmore Hall din Londra, Konzerthaus din Viena, YMCA din Ierusalim şi Carnegie Hall din New York.

Festivalul Internațional de Muzică de cameră SoNoRo este un proiect al Asociației SoNoRo.
Mai multe detalii despre edițiile anterioare ale festivalului pe www.sonoro.ro.

 

 

© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact