Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

Festivalului internațional al teatrului contemporan de animație – ImPuls

FITCA ImPuls: Copilul e implicat total; teatrul pentru el este aici și acum!

  • Festivalului internațional al teatrului contemporan de animație – ImPuls
  • Teatru
  • Festivaluri
  • Spectacole
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Teatrul Ţăndărică
Data: 
19 Nov 2016 - 28 Nov 2016
Eveniment special: 
Nu

La cea de-a XII-a ediție a Festivalului internațional al teatrului contemporan de animație – ImPuls, organizat de Teatrul Țăndărică din Bucureşti, susținut financiar de PMB și CGMB, în parteneriat cu UNIMA România, nu puteau lipsi spectacolele pentru copiii de toate vârstele. 16 asemenea reprezentații vor avea menirea să-i aducă în sala de spectacol pe aceia care, peste ani, vor deveni adevăratul public de teatru. Tocmai de aceea, aceste producții au menirea de a-i înveseli, de a-i relaxa, de a-i educa, de a-i dezinhiba, de a-i face să reacționeze corect la o reprezentație pe micii spectatori.
Basme cunoscute sau mai puțin cunoscute, decoruri colorate, actori la vedere sau ascunși în spatele unor panouri, păpuși expresive de diferite dimensiuni - toate se regăsesc în producțiile acestui festival, formând un festin de zile mari pentru cei mici. Și poate nu doar pentru ei, ci și pentru aceia care nu și-au uitat copilăria și/sau pentru cei care doresc să și-o reamintească, pentru aceia care mai păstrează în suflet, cu nostalgie, personaje ale unor povești ce le-au luminat primii ani ai vieții.
Pot fi văzute, prin urmare: Crăiasa Zăpezii (Teatrul Ariel, Târgu Mureș), Prințesa mecanică (Teatrul pentru Copii, Ploiești), Aleodor împărat (Teatrul de Păpuși Puck, Cluj-Napoca), Fârtații și dracii (Teatrul de Păpuși Puck - secția maghiară, Cluj-Napoca), Când visăm (Teatrul pentru copii și tineret Luceafărul, Iași), Ridichea uriașă (Teatrul de Animație Țăndărică, București), Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele (Teatrul de Animație Țăndărică, București), Ursul păcălit de vulpe (Teatrul de Animație Țăndărică, București), Romeo și Julieta - o iubire mai puternică decât moartea (Teatrul Tony Bulanda, Târgoviște, Eu, Oblio (Teatrul de Animație Țăndărică, București), Muzicanții din Bremen (Teatrul de Animație Țăndărică, București), Imaginarium (Compania de Teatru Horizon, Sydney, Australia), Pescarul și peștișorul fermecat (Teatrul de Animație Țăndărică, București), Visul unei nopți de vară (Teatrul de Animație Țăndărică, București), Fata babei și fata moșneagului (Teatrul de Animație Țăndărică, București), Muck cel Mic (Teatrul de Păpuși Prichindel, Alba Iulia).
După cum spune Domnul Călin Mocanu, directorul Teatrului Țăndărică:
”Copiii se exprimă: sar, au păreri, se sperie, devin curajoși, comentează ceea ce văd, vin de acasă cu o cultură, vin de acasă cu niște spații goale, cu niște spații pline sau în curs de mobilare. Noi, aici, vorbim de lucru cu un PUBLIC care se lasă în mâinile noastre și care ne dă voie să lucrăm cu el. Mai puțin părinții, care știu „cum trebuie să fie la teatru”, dar copiii ne dau voie să ne apropiem de ei. Cele mai reușite spectacole pe care le avem sunt cele în care se aud cu greu actorii pentru că sala/publicul are păreri. Se spune ”atât de slab a fost spectacolul încât copiii vorbeau peste actori”. Nu e deloc adevărat. Este exact invers. Copilul e implicat total, teatrul pentru el este aici și acum.”
De fapt, acest gen de teatru poate fi pentru noi toți un moment de reală delectare. Uneori, ajunge să privești reacțiile savuroase ale copiilor ca să-ți amintești cum erai la vârsta lor și cât de importantă era o evadare din realitate în poveste!

Teatrul de Animație Țăndărică

 

 

© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact