Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

Galeria Quadro 21

Vernisajul expoziției Planuri de Evacuare la Galeria Quadro

  • Arta
  • Galeria Quadro 21
  • Institutii culturale
  • Expoziţii
  • Vernisaje
Data: 
7 Feb 2020 - 14 Mar 2020
Eveniment special: 
Nu

Ciprian Mureșan
Corneliu Baba, Victor Ciato, Sorin Dumitrescu, Eugen Gâscă, Tibor Kádár
Colecții de modele de ghips și desene din școli clujene
Curatori: Miklós Székely, Sebestyén Székely
Vernisaj: 7.02.2020, ora 19:00
Expoziție: 7.02. – 14.03.2020

Avem plăcerea de a vă invita la vernisajul expoziției Planuri de Evacuare, care va avea loc în data de 7 februarie, începând cu ora 19:00, la Galeria Quadro 21.

Copierea reprezintă o metodă care străbate istoria artei, aflându-se permanent în relație strânsă cu memoria individuală și colectivă. Deoarece avem informații despre practica copierii artei egiptene doar prin multiple transmiteri, se poate pune întrebarea dacă corpul unui sfinx modelat într-un atelier ascuns de provincie a avut ca model copiile necunoscute ale uriașului monument al necropolei din Giza sau, mai degrabă, pisicile din jurul atelierului pietrarilor noștri necunoscuți. Oricum ar fi fost, memoria reprezintă, cu certitudine, legătura de neocolit dintre original și copie.

Cultura noastră iudeo-creștină cu rădăcini greco-romane s-a definit timp de milenii prin imperativul transmiterii tradițiilor. Pe de o parte, expoziția examinează complexitatea relației transmiterii tradiției, aducând sub ochii publicului colecții școlare (modele din ghips, desene de elevi realizate după model), care exemplifică modul în care se raporta la tradiție societatea europeană, prin intermediul educației, la cumpăna dintre secolele al XIX-lea și al XX-lea. Pe de altă parte, sunt expuse opere de artă care semnalează raportările în permanentă schimbare ale artiștilor moderni și contemporani la moștenirea artistică.

Expoziția prezintă așadar atitudini definitorii, de la dorința redării perfecte a patrimoniului artistic, până la refuzarea severității raportării la modele. În multe cazuri, exponatele au legătură cu orașul Cluj, însă ele exprimă un fenomen mai larg, ilustrând fidel modul în care s-a transformat raportarea europenilor la trecut.

Transmiterea tradițiilor este deopotrivă prezentă și în arta laică, și în cea sacră. Cărțile ilustrate cu modele și modelele din ghips sunt mărturii ale urmăririi stricte ale tradițiilor laice, în timp ce limitările iconografice defineau cadrele reprezentărilor religioase atât în apus, cât și la răsărit. Aceste modele iconografice au intrat uneori în mod programatic în practica artistică a unor artiști moderni (Eugen Gâscă) sau contemporani (Sorin Dumitrescu). Eugen Gâscă (1908-1989) a realizat o operă modernă profund spiritualizată încă începând cu anii 1930, raportându-se la iconografia catolică. Prin urmărirea intransigentă a reprezentărilor canonice ortodoxe, Sorin Dumitrescu (1946), reprezentant de seamă al curentului neo-ortodox, se străduiește să ofere actualitate tradiției.

Prin ieșirile ei din tradiție, practica artistică neo-avangardistă nu doar că nu a putut să nege modelele, dar exemplele clujene expuse par să sublinieze că, tocmai în acest punct al Europei de Est, drumul de ieșire din socialismul realist către neo-avangardă trecea exact prin copierea programatică a operelor avangardei istorice. Kádár Tibor (1919–1962), profesor legendar al Institutului de Arte Plastice din Cluj, copia în 1959 compozițiile lui Picasso, Chagall sau Léger din albumele aflate încă pe index în biblioteca institutului. Studentul său, Victor Ciato (1938), realiza în 1964 o serie întreagă de desene după sculpturile lui Henry Moore, urmând să realizeze noi proiecte de sculpturi prin preluarea limbajului lui Moore.

Ciprian Mureșan (1977), reprezentant important al artei contemporane românești, și-a creat un întreg demers conceptual din raportarea la patrimoniul artistic. Special pentru expoziția noastră, artistul a realizat o serie de lucrări în care a modelat din amintire unele sculpturi aflate în expoziția permanentă a Muzeului de Artă Cluj. Metoda lui amintește de modul în care, prin recitarea greșită din memorie, prin uzarea textelor în urma copierilor greșite succesiv, prin traducerile mot-à-mot, prin transcrierile greșite cu voie sau fără voie, transmiterea tradiției devine la fel de imperfectă și accidentală ca orice altă operă umană.

Aducerea aminte nu servește doar la ținerea în viață a trecutului, ci și la îndepărtarea de acesta: reîntoarcerea la izvor este adesea plină de umilință, alteori însă – după cum ne sugerează deseori operele moderne și contemporane – este devastator de rebelă, evacuând prin copiere spațiul pentru a face loc viitorului. – Miklós Székely, Sebestyén Székely

Vă așteptăm cu drag!
Echipa Quadro 21

.

Expoziția Laurențiu Ruță: Fluidity of Bodies (Fluiditatea Corpurilor) la Galeria Quadro 21

  • Arta
  • Galeria Quadro 21
  • Expoziţii
  • Vernisaje
Data: 
29 May 2019
Eveniment special: 
Nu

Vernisaj: 23.05.2019, ora 18:00

Expoziție: 24.05. – 13.07.2019

Avem plăcerea de a vă invita la vernisajul expoziției Laurențiu Ruță: Fluidity of Bodies (Fluiditatea Corpurilor), în data de 23 mai, începând cu ora 18:00.

Capacitatea fotogramei de a înregistra în timp real și, adesea, fără intervenție auctorială fenomene fizice este exploatată în profunzime de Laurențiu Ruță în întreaga sa carieră, începând cu anii de studiu la Școala de Arte de la Timișoara, trecând prin perioada creativă intensă din anii 1980 și, revenind, din 2015 până astăzi.

Expoziția de la Galeria Quadro 21 își propune o amplă prezentare a experimentului fotografic în creația artistului, îmbinând o abordare istorică a creației sale cu una experimentală, în acord cu atitudinea artistului, oferind expoziției o deschidere performativă și participativă.

Preocuparea pentru fotogramă datează din 1972 – 1974, perioadă în care artistul a fost elev al Școlii de Arte Plastice din Timișoara. Aici, profesorii Constantin Flondor, Ștefan Bertalan și Doru Tulcan, membri ai grupării avangardiste SIGMA, îi deschid apetitul pentru studiul formei și al proceselor. Această atitudine care pune studiul înaintea exprimării artistice, înrădăcinată în viziunea Bauhaus, a devenit un program tacit și extrem de consecvent pentru Laurențiu Ruță.

Primele fotograme care figurează în expoziție sunt realizate de artist în vremea în care studia designul la Cluj: în acea perioadă, a intrat în zona de efervescență creativă a Atelierului 35, spațiu dedicat tinerilor artiști și condus de artista Ana Lupaș. Preocupată de promovarea acționismului în România, Ana Lupaș a rezonat cu potențialul de acțiune a fotogramelor lui Ruță, invitându-l să participe la Colocviul de Critică și Artă Tânără de la Sibiu din 1986 (organizat împreună cu Liviana Dan).

Aici artistul a realizat o amplă Performanță, căptușind cu hârtie fotosensibilă pereții încăperii în pivnița Muzeului de Istorie a Farmaciei și transpunând experimentele sale la scara spațiului: el a acționat cu jet de apă, blitz și lanterne asupra pereților. Participanții la eveniment priveau în semiîntuneric ceea ce se petrecea, o acțiune destul de gravă, dar al cărei sens rămânea misterios. Imaginea apărea doar la sfârșit, după aplicarea soluției revelatoare pe pereți. Astfel, atât publicul, cât și artistul asistau la o naștere mistică a imaginii.

Pentru aproape trei decenii, până în 2015, artistul va renunța complet la experimentul fotografic. În noiembrie 2015, el reîncepe ceea ce putem numi un performance de atelier de lungă durată: o serie amplă de micro-experimente care se focalizează asupra studiului fluidității corpurilor. Putem vedea fotogramele ca pe o „lecție de anatomie”, bisturiul fiind blitzul, în acest caz. Lecția lui Ruță este diametral opusă celei a faimosului Dr. Tulp. Prin înlăturarea pielii de pe corp, Dr. Tulp releva ordinea mecanică a corpului, oferind astfel liniște intelectului dornic să se imagineze într-un univers seren supus rațiunii. Corpurile fluide ale lui Ruță ne sugerează un alt tip de înțelegere a lumii; demersul său ne relevă o ordine a mișcării, a fluxului permanent. Aceasta poate fi asemuită cu ordinea oceanului, care invită la participare în mișcare.

În spiritul fluxului creativ al artistului, expoziția devine parte a acestui performance care este adus din atelier în spațiul galeriei, în fața publicului, fără a avea o finalitate proiectată. – Sebestyén Székely, curator

Vă așteptăm cu drag!
Echipa Quadro 21

.

  • Citiţi mai departe

Expoziția Apparatus / Alexandra Mereuți la Galeria Quadro 21

  • Arta
  • Galeria Quadro 21
  • Expoziţii
Data: 
4 Apr 2019
Eveniment special: 
Nu

 

Vernisaj: 4.04.2019, ora 18:00

Expoziție: 5.04. - 4.05.2019

Lucrările expuse sunt rezultatul unui studiu pornit din realitatea imediată, din lucruri comune, aflate la îndemână. Fiind interesată de legătura dintre văz și desen, am ajuns să privesc producerea de imagini în mod general, ca fiind un proces asemănător cu transferul informației de la ochi la creier. Am devenit conștientă de faptul că, indiferent cum ajunge informația să fie translatată de desen, pentru că procesul pornește din realitate și nu doar dintr-un imbold imaginativ, rezultatul translatării va fi în esență același. Astfel, orice semn devine important pentru mine, deoarece este o urmă a informației inițiale. 

Între lucrări și contextul lor se creează o paralelă între un aparat organic (relația ochi-creier-mână) și altul mecanic. 
Dacă, în prima fază a cercetării, desenul este privit ca un martor ce documentează prin semne capacitățile simțului vizual și realitatea, în acest punct aparatul este privit atât ca martor cât și ca propriul său ochi, cu realitatea sa. Acesta nu mai este un servitor al omului, un mecanism ce există doar pentru a ne produce nouă imagini ce seamănă realității, ci este văzut ca un producător aproape independent care citește informația în mod propriu, dar impersonal.
Lucrările video sunt făcute pe parcursul mai multor călătorii cu același mijloc de transport în comun, pe un traseu oarecare, interesul meu fiind concentrat asupra procesului și nu asupra subiectului reprezentat. Intenția lucrărilor este de a accentua proprietățile imagisticii dispozitivului, cu deformările lui, pentru a-i demonstra autonomia în crearea materialului vizual și distanțarea lui față de mimetismul realității.

Studiul desenului își are baza în comportamentul aparatului organic. Vederea este o observare activă, care înregistrează și înmagazinează elemente vizuale ca un comportament obișnuit și non-stop. Am încercat o dezarhivare, prin desen, a informației înmagazinate. Desenele de dimensiuni mari sunt o reacție a aparatului organic la un efort de reamintire. Ele sunt elemente ce au reușit să intre și să iasă prin desen din memoria vizuală a propriului aparat. 
În cursul acestui studiu, interesul pentru desen a avansat concomitent cu interesul față de comportamentul aparatului mecanic. Constatările făcute în observarea comportamentului ambelor aparate ajung să se influențeze reciproc. Pornind de la argumentul că aparatul fotografic este o imitare a ochiului uman, am inversat rolurile și am încercat să mimez cu aparatul organic funcțiile celui mecanic. Într-un efort de a înțelege prin desen informația vizuală aflată la mare depărtare, am experimentat cu capacitatea ochiului de a imita funcția Zoom a camerei foto. - Alexandra Mereuți

Alexandra Mereuți (n. 1997) este studentă a Universității de Artă și Design Cluj-Napoca, în cadrul secției de grafică. A participat la stagii de practică în cadrul Muzeului de Artă Florean, Baia Mare, iar în anul 2018 a finalizat două luni de ucenicie la Catedrala Episcopală Sfânta Treime, alături de pictorul Alexandru Săsărman, în domeniile frescă şi pictură bisericească. În 2018 a beneficiat de o bursă Erasmus la Accademia di Belle Arti din Bari. 

Apparatus este proiectul câștigător al programului entry [ˈentri], inițiat de Quadro 21 Gallery în februarie 2019. Prin entry [ˈentri], galeria își propune să întărească dialogul dintre artiști, galerie și public și să contribuie la diversificarea scenei artistice prin sprijinirea și promovarea tinerilor artiști activi pe scena clujeană.
 
Vă așteptăm cu drag!

.

 

© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact