Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

Roxana Moişanu

Violoncelul, harpa şi emoţiile – concert de violoncel şi harpă celtică cu ocazia sărbătorilor de iarnă 2019

  • Ambasada Spaniei la Bucureşti
  • Asociaţia pentru Muzică Artă şi Cultură
  • Institutii culturale
  • Muzica
  • Pedro Bonet
  • Roxana Moişanu
  • Concerte
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Muzeul Naţional „George Enescu“
Data: 
11 Dec 2019
Eveniment special: 
Nu

11 decembrie, 19:30, Catedrala “Sfântul Iosif” din Bucureşti

Bucureşti, 27 noiembrie. Miercuri, 11 decembrie, orele 19:30, la Catedrala „Sfântul Iosif” din capitală, va avea loc concertul „Violoncelul, harpa şi emoţiile” organizat de Ambasada Spaniei la Bucureşti, cu sprijinul Asociaţiei pentru Muzică, Artă şi Cultură şi al Muzeului Naţional George Enescu. Concertul va fi susţinut de muzicianul spaniol Pedro Bonet (violoncel) şi artista româncă Roxana Moişanu (harpă celtică).
Acest spectacol, organizat cu ocazia sărbătorilor de iarnă, îşi propune să evidenţieze modul armonios în care cele două instrumente fuzionează, punând în valoare capacitatea acestora de a sensibiliza şi de a transmite publicului emoţii, trăiri şi sentimente.
Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile.

Astfel, publicul va avea ocazia de a-l asculta pe muzicianul spaniol Pedro Bonet, interpretând Suita nº 3 pentru violoncel solo de Johann Sebastian Bach, marcată de armonii îndrăzneţe pentru vremurile respective şi polifonii ce creează senzaţia că se aud simultan mai multe instrumente. Va urma Suita pentru violoncel solo a compozitorului spaniol Gaspar Cassadó, o piesă emoţionantă dar şi veselă totodată, cu o pronunţată componentă ritmică, urmată de Variaţiunile Sacher pentru violoncel solo ale cunoscutului compozitor polonez Witold Lutoslawski.

Prin intermediul lucrărilor pentru harpă selectate pentru această ocazie, Roxana Moişanu propune o călătorie imaginară de-a lungul a peste şapte veacuri de muzică, ce îi va purta pe ascultători prin sonorităţi maiestuoase provenind din întreaga Europă: Spania, Germania, Italia, Franţa şi România. Recitalul debutează cu lucrări din Spania secolului al XIII-lea: Cantigas de Santa María, o colecţie de cântece închinate Fecioarei Maria. “Cantigas” erau cântate de coruri, cântăreţi solo cu castaniete sau tamburine, precum şi în variante instrumentale pentru dansuri.

Bransle de la Torche face parte din volumul de dansuri instrumentale franceze intitulat “Terpsichore”. Compozitorul şi organistul german Michael Praetorius a denumit acest volum după muza greacă a dansului imaginată, de obicei, stând jos, tinând o liră şi acompaniind ansamblurile de dansatori cu muzica ei.

Il Bianco fiore este un dans renascentist compus de Cesare Negri. Dansul face parte din colecţia Le gratie d´amore publicată în anul 1602. Lucrarea Ribambelle #5 / Carol of the Bells, scrisă de Megan Metheney, este de fapt o juxtapunere muzicală între piesa Ribambelle #5 compusă de Bernard Andrès şi colindul Carol of the bells compus de ucraineanul Mikola Leontovici.
Recitalul de harpă celtică se încheie cu Dansuri şi hore din Transilvania de Ioan Căianu, într-un aranjament pentru harpă celtică de Roxana Moişanu.

Programul serii se va încheia cu o lucrare adaptată pentru violoncel şi harpă celtică, Siciliana, atribuită în mod eronat compozitoarei și pianistei de origine austrică Maria Theresia von Paradis. Conform ultimelor descoperiri, lucrarea a fost compusă de violonistul american de origine poloneză Samuel Dushkin.

PEDRO BONET - violoncel
Începe studiul violoncelului încă de la o vârstă fragedă, sub îndrumarea prof. María Lopes da Cunha şi îşi continuă pregătirea muzicală în cadrul Centrului “Federico Moreno Torroba” din Madrid.
În 2018 câştigă editia a VII-a a Concursului de Coarde din oraşul Vigo, specializarea violoncel, şi Premiul I (categoria superioară) la Concursul “Melómano”. În 2017 a fost selectat să participe la Competiţia Internaţională “Witold Lutoslawski” de la Varşovia şi la ediţia nr. 89 a Concursului de Coarde “Juventudes Musicales”.
Colaborează cu ansamblul de muzică barocă “La Folía” şi face parte din trio-ul “Euphoria” şi din Octetul de violoncele “KG”. A susţinut concerte alături de Orchestra Simfonică din Madrid şi a interpretat în direct, în calitate de invitat, în cadrul mai multor emisiuni transmise la postul public de radio din Spania (Radio Nacional de España).

ROXANA MOIŞANU – harpă celtică
Este absolventă a Liceului de Muzică “George Enescu”, clasa prof. Ioana Brustur, şi a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, clasa c.d.a. dr. Ion Ivan Roncea și Elena Ganțolea (muzică de cameră).
În 1997 a fost distinsă cu “Premiul de Excelenţă al Uniunii Interpreţilor, Coregrafilor şi Experţilor Muzicali”. În anul 2002 a debutat ca solistă cu Orchestra Filarmonicii din Ploieşti, sub bagheta dirijorului Ilarion Ionescu Galaţi. În același an a contribuit la înregistrarea coloanei sonore a filmului “Youth without Youth”, realizat de Francis Ford Coppola. Începând cu anul 2010, Roxana Moişanu susţine recitaluri şi la harpă celtică profesională.
A înființat Asociația Harpiștilor din România (AHR) în 2016, devenind totodată co-organizator pentru Festivalul de Harpă București, împreună cu Universitatea Națională de Muzică București.
În 2018 devine corespondent oficial al României și Republicii Moldova, pentru revista oficială a Congresului Mondial de Harpă.
În prezent, Roxana este artist instrumentist și șefă a partidei de harpă în cadrul Orchestrei Operei Naționale din București, unde lucrează de aproape 20 de ani.

Organizatori: Ambasada Spaniei la Bucureşti

Cu sprijinul: Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură şi Muzeul Naţional George Enescu

Parteneri media: Agenția de Carte, ArtLine, ArtOut, Autentici.info, BookHub, Bucharest Cultural Events, Bucureştii vechi şi noi, Business24, Bzi.ro, B365, Calendar Evenimente, Catchy, Ceașca de Cultură, DCNews, IQads, Jurnalul de Afaceri, Jurnal de București, În Oraș, Literomania, LiterNet.ro, Onlinegallery.ro, Orașul Meu, Promenada Culturală, Prwave, Radio Clasic, Radio Trinitas, Republika Kritica, Revista Actualitatea Muzicală a UCMR, Revista Tango – Marea Dragoste, Revista Urbea Mea, RoEvents, România Pozitivă, România 24, Senso TV, Ziarul Metropolis, Ziare.com, 4Arte.ro.

.

  • Citiţi mai departe

Spectacol de Ziua Regalităţii

  • Aniversari
  • Cristian Popa
  • Institutii culturale
  • Jockey Club Român
  • Mladen Spasinovici
  • Radu Rădescu
  • Regele Mihai I al României
  • Roxana Moişanu
  • Concerte
Data: 
9 May 2013
Eveniment special: 
Nu

Jockey Club Român
Joi, 9 mai 2013, ora 18:30

Fleur de lys
concert aniversar dedicat Zilei Regalităţii din România, însoţit de pasaje din mărturiile Regelui Mihai I şi de proiecţii video

DUO CELL’ARPA:
Roxana Moişanu – harpă celtică
Mladen Spasinovici – violoncel
invitat: Cristian Popa – lectura textelor
colaborează: Radu Rădescu – visuals

Duo Cell’Arpa propune publicului o călătorie care porneşte din epocile medievală şi renascentistă, face un popas consistent în barocul muzical, purtând ascultătorii prin sonorităţi maiestuoase venind din întreaga Europă, de-a lungul a peste opt veacuri de muzică, şi ajungând până în ultimele decenii ale secolului XX. Din dorinţa de a descoperi noi sonorităţi, membrii duoului sunt preocupaţi constant de interpretarea unor lucrări mai puţin cunoscute, de aranjamente sau de compoziţii proprii pentru violoncel şi harpă celtică. Finalitatea acestui demers este de a îmbogăţi repertoriul literaturii muzicale pentru cele două instrumente din categoria corzilor cu rezonanţe grave. Fiind vorba despre un concert aniversar, dedicat Zilei Regalităţii din România, au fost alese cu această ocazie piese reprezentative din sfera muzicii cu conotaţii regale sau imperiale, în care solemnitatea şi distincţia compoziţiilor se îmbină armonios cu caracterul festiv şi galant al ceremoniilor sau contextelor istorice speciale cărora aceste creaţii le-au fost destinate.

Actorul Cristian Popa va da glas cătorva dintre mărturiile şi confesiunile Regelui Mihai I al României, pasaje extrase din convorbirile Majestăţii Sale cu scriitorul Mircea Ciobanu şi care au apărut între 1991 şi 2008 la Editura Humanitas. Proiecţiile video vin să însoţească şi să susţină vizual mesajul pieselor muzicale din program.

Intrarea este liberă.

 

 

© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact