Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

Victor Brauner

Gală pentru strângere de fonduri organizată de Asociația „Prietenii MNAR”

  • Arta
  • Asociația „Prietenii MNAR”
  • Muzee
  • Victor Brauner
  • Expoziţii
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Muzeul Naţional de Artă al României
Data: 
5 Oct 2022
Eveniment special: 
Nu

Asociația Prietenii Muzeului Național de Artă al României în colaborare cu Muzeul Național de Artă al României a organizat în data de 30 septembrie a.c. o gală pentru strângerea de fonduri necesare organizării în anul 2023 la Muzeul Național de Artă al României a expoziției dedicate lui Victor Brauner, artist originar din România, una dintre cele mai importante figuri ale artei universale.

Au fost colectați 100.000 de euro prin aportul Asociației Prietenilor Muzeului Național de Artă al României și al sponsorilor acesteia: Fildas Art, Catena, Ijdelea și Asociații, Amset, GoldNutrition România, Transavia, Theodora Golf Club, UniCredit Bank, TheEdit.ro, Garanti BBVA, Renovatio Trading, Elefant.ro, BRD - Groupe Société Générale, Ana Hotels, Reciclad’OR, Remat, Tonica Group, Family Business Network România.

Muzeul Național de Artă al României mulțumește tuturor celor implicați în organizarea acestui eveniment și în special Asociației Prietenii Muzeului Național de Artă al României, președintei sale, doamna Anca Vlad, pentru sprijinul constant pe care îl acordă proiectelor și evenimentelor realizate de muzeu.
Asociația Prietenii Muzeului Național de Artă al României a luat ființă în anul 2008, având drept scop sprijinirea activităților muzeului și inițierea în parteneriat cu acesta de noi proiecte menite să crească vizibilitatea acestei instituții la nivel național și internațional.

.

Destine la răscruce. Artişti evrei în perioada Holocaustului

  • Alex Leon
  • Arta
  • Arthur Segal
  • artisti evrei
  • Aurel Mărculescu
  • Ernö Tibor
  • Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel”
  • Iosif Klein
  • Jules Perahim
  • Marcel Iancu
  • Max Herman Maxy
  • Mina Byck Wepper
  • Muzee
  • Victor Brauner
  • Ziua Holocaustului
Institutie gazda: 
Muzeul Naţional de Artă al României
Sectiune: 
Arta
Muzee
Vernisaj: 
11 Oct 2010 - 19:00
Durata: 
13 Oct 2010 - 13 Feb 2011

Vernisaj: 11 octombrie 2010, ora 19.00

Durata: 13 octombrie 2010 – 13 februarie 2011
Unde: Muzeul Naţional de Artă al României, corp Ştirbei (str. Ştirbei Vodă 1-3)
Program: miercuri-duminică, 10:00-18:00 (luni şi marţi închis)
Tarif: 8 lei întreg, 4 lei redus
Gratuit: prima miercuri a fiecărei luni
Muzeul Naţional de Artă al României şi Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” vă invită luni, 11 octombrie, orele 19.00, la vernisajul expoziţiei Destine la răscruce. Artişti evrei în perioada Holocaustului. Evenimentul este organizat cu ocazia comemorării în România a Zilei Holocaustului (9 octombrie).

Expoziţia prezintă operele a 16 artişti evrei care au avut contribuiţii majore la introducerea în spaţiul românesc a „artei noi”, unii dintre ei numărându-se printre iniţiatorii unor direcţii avangardiste occidentale. Alături de nume de referinţă ale modernismului european ca Victor Brauner, Marcel Iancu, Arthur Segal, Jules Perahim sau Max Herman Maxy, în expoziţie sunt prezentaţi şi artişti mai puţin cunoscuţi precum Alex Leon, Iosif Klein, Ernö Tibor, Aurel Mărculescu, Mina Byck Wepper, Lazăr Zin sau Egon Marc Lövith. Victime sau supravieţuitori ai măsurilor opresive îndreptate împotriva evreilor, aceşti artişti nu s-au bucurat decât episodic de atenţia criticii de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Expoziţia îşi propune să demonstreze că evenimentele din România în perioada Holocaustului au distrus iremediabil un mediu artistic efervescent, evolutiv şi aflat în deplină concordanţă cu manifestările din arta europeană a momentului, în care artiştii evrei erau integraţi culturii româneşti.

Artiştii evrei care au supravieţuit anilor 1940 nu s-au mai regrupat. Aceştia fie şi-au continuat parcursul artistic în străinătate (Iancu, Brauner, Perahim), fie s-au reorientat, mai mult sau mai puţin forţat, spre directivele oficiale ale regimului comunist, respectiv spre realismul socialist (Iser, Maxy), fie au renunţat să mai lucreze (Zin, Mina Byck Wepper). Alţi artişti, supravieţuitori ai lagărelor, precum Arnold Daghani şi Egon Marc Lövith au păstrat vie memoria deportării, realizând unele lucrări cu caracter de document.

* * *

Expoziţie organizată cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional

© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact