Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

Violeta Huluba

„România. Inchis pentru inventar“ la Compania de teatru „Passe-Partout Dan Puric“

  • Dragoş Huluba
  • Eduard Adam
  • Sala Rapsodia
  • Teatru
  • Violeta Huluba
  • Spectacole
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Compania Passe Partout DP
Data: 
25 May 2014
Eveniment special: 
Nu

Duminică, 25 mai, de la orele 19:00, Compania de teatru "Passe-Partout Dan Puric" prezintă, la sala Rapsodia a Teatrului de pe Lipscani, spectacolul „România. Inchis pentru inventar“.

“O inlantuire de perle negre, pline de amar sufletesc adunate din adancul sensibil al unor constiinte de artisti, ce n-a vrut sa moara pe fundul marii.
Raspunsul tandru, simplu, inteligent al sensibilitatii romanesti pusa la incercare de seismul unei lumi malefice venite din afara – comunismul.
Unda de soc tarzie, dar nu intarziata a dainuirii noastre. In esenta imaginea zambetului romanesc strabatut pururea de un suspin.
Acesta e spectacolul “Romania. Inchis pentru inventar”, crescut ca o floare de colt pe terenul arid al României de azi.” Dan Puric

Regia: Dragos Huluba
Cu: Eduard Adam, Dragoş şi Violeta Huluba

„Ne-am imaginat un scenariu suprarealist. Cum ar fi dacă, la întoarcerea în ţară, am găsi sub inscripţia ROMÂNIA, o alta, scrisă de mână, în grabă: Închis pentru inventar. Români cu bagaje, copii, turişti, străini, televiziuni, toţi privind peste gard în România aflată dintr-o dată la un moment important… O dare de seamă în faţa istoriei sau pur şi simplu un pas suspendat în aer, venind dintr-o întrebare legitimă: şi totuşi cine am fost noi în anii „aceia”? Ce am gândit, ce am visat, cu ce ne hrăneam existenţa, cum erau soarele, aerul, apa, dragostea, râsul, durerea? Erau la fel ca acum sau erau estompate de un sistem închis şi opresiv? Sau poate erau mai colorate, mai pline de substanţă într-o lume în care imaginaţia era un loc de refugiu? Acest spectacol nu este o teză sau o lecţie de istorie. E doar o înşiruire de diapozitive colorate sau alb-negru reprezentând imagini din viaţa unor oameni din acea lume.”

Spectacolul – scenariu, regie, interpretare – este, cu siguranţă, una dintre cele mai valoroase poveşti care s-au spus, scris sau filmat de la Revoluţie încoace, despre acea perioadă.

Bilete si rezervari la Casa de bilete a Companiei de teatru "Passe-Partout Dan Puric", str. Lipscani 53,
Telefon 021-315.89.80 sau 0761.319.819.
Web: http://www.companiadanpuric.ro/piesa/rom%C3%A2nia-%C3%AEnchis-pentru-inventar

 

 

"RENCONTRES" la Compania de teatru "Passe-Partout Dan Puric"

  • Dragoş Huluba
  • Teatru
  • Violeta Huluba
  • Spectacole
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Compania Passe Partout DP
Data: 
22 Mar 2014
Eveniment special: 
Nu

Compania de teatru "Passe-Partout Dan Puric" va oferă un spectacol romantic prezentat la sala Rapsodia a Teatrului de pe Lipscani, sâmbată, 22 martie, de la orele 19:00. “RENCONTRES” este numele spectacolului creat de Dragoş şi Violeta Huluba, doi actori consacraţi, care îşi trăiesc propria iubire pe scenă şi în viaţă. Asta conferă piesei o energie aparte şi un realism inedit.

Spectacolul "Rencontres" ("Întâlniri") este o artă dezbrăcată de cuvânt, dar acoperită de multe alte straturi calde: pantomimă, dans, step, teatru, muzică şi lumină.

Dragostea răbufneşte în 1.000 de gesturi. O oră tensionată sexual de reprize de tango, priviri aprige şi atingeridelicate.

Dragostea există în antichitate, Evul Mediu sau în era tehnologiei şi îi loveşte năprasnic, ba la zoo, ba la restaurant, aeroport sau concert, pe el şi pe ea. Rar vezi un asemenea spectacol, ca un puzzle, format din scenete scurte, plin de ironie şi gaguri, o întâlnire între mai multe lumi şi civilizaţii, între un bărbat şi o femeie. Timpul şi spaţiul nu le influenţează alegerile, iar ei aleg mereu extremele: să iubească sau să se perpelească în suferinţă. O enciclopedie în gesturi a pasiunii, care pune lumea pe roate.

Bărbatul şi femeia se caută, se aleargă şi se împletesc în diferite ipostaze şi episoade de viaţă, film, istorie. Creaţia lor izbucneşte doar din câteva schimbări de costume şi cu o minimă scenografie. Tot decorul ţi se naşte în cap, pentru că imaginaţia îţi este stimulată în fiecare secundă de desfăşurarea de forţe de pe scenă (mâini care nu stau locului, deschid uşi, forţează gratii imaginare, sprâncene arcuite, ochi daţi peste cap).

"Rar un asemenea spectacol în lumea teatrală de azi... un comentariu fin asupra dragostei cu un umor rafinat marca sigură a unui talent inteligent" Dan Puric

Bilete si rezervari la Casa de bilete a Companiei de teatru "Passe-Partout Dan Puric", str. Lipscani nr. 53, Telefon 021-315.89.80 sau 0761.319.819.
http://www.companiadanpuric.ro/piesa/rencontres

 

 

„ROMÂNIA. Închis pentru inventar“ la Compania „Passe-Partout Dan Puric“

  • Dragoş Huluba
  • Eduard Adam
  • Teatru
  • Teatrul de pe Lipscani
  • Violeta Huluba
  • Spectacole
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Compania Passe Partout DP
Data: 
25 Jan 2014
Eveniment special: 
Nu

Sambata, 25 ianuarie, de la orele 19:00, la Teatrul de pe Lipscani va vom spune o poveste dulce amara despre o lume disparuta sau nu in ’89. O calatorie in timp, o rememorare a trecutului acestui popor.
Un spectacol vintage.
Cu: Dragos Huluba, Eduard Adam, Violeta Huluba.
Regia: Dragos Huluba

“Ne-am imaginat un scenariu suprarealist. Cum ar fi daca la intoarcerea in tara am gasi sub inscriptia ROMANIA, o alta, scrisa de mana, in graba: “Inchis pentru inventar”. Romani cu bagaje, copii, turisti, straini, televiziuni, toti privind peste gard in Romania aflata dintr-o data la un moment important. O dare de seama in fata istoriei sau pur si simplu un pas suspendat in aer, venind dintr-o intrebare legitima: si totusi cine am fost noi in anii “aceia”. Ce am gandit, ce am visat, cu ce ne hraneam existenta, cum era soarele, aerul, apa, dragostea, rasul, durerea. Erau la fel ca acum sau erau estompate de un sistem inchis si opresiv? Sau poate erau mai colorate, mai pline de subsatanta intr-o lume in care imaginatia era un loc de refugiu. Acest spectacol nu este o teza sau o lectie de istorie. E doar o insiruire de diapozitive colorate sau alb-negru reprezentand imagini din viata unor oameni din acea lume.”
Despre romanii care au incercat sa emigreze in perioada comunismului s-a scris mult. Despre Securitatea care pandea fiecare miscare s-a tot vorbit. Pentru cozile interminabile de la carne, lapte si fructe stau marturie numeroase fotografii si relatari din epoca.
Cum era, de fapt, viata de zi cu zi a unei familii din Romania? Care erau problemele si bucuriile lor?

Bilete si rezervari la Casa de bilete a Companiei de teatru "Passe-Partout Dan Puric" din str. Lipscani 53.
Telefon 021-315.89.80 sau 0761.319.819.
 

"RENCONTRES" ...un spectacol "Passe-Partout Dan Puric"

  • Dragoş Huluba
  • Teatru
  • Violeta Huluba
  • Spectacole
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Compania Passe Partout DP
Data: 
12 May 2013
Eveniment special: 
Nu

Duminică, 12 Mai, de la orele 19:00 va invitam la spectacolul “Rencontres”…o arta dezbracata de cuvant, dar acoperita de multe alte straturi calde: pantomima, dans, step, teatru, muzica si lumina. O piesa cu un incredibil umor, care dinamiteaza cliseele; un spectacol epuizant, cu actori care au o conditie fizica de maratonisti.

Inteligenta lor si modul in care isi traduc corporal povestile, te iau prin surprindere. Violeta si Dragos Huluba, intr-un spectacol gandit, montat si jucat chiar de ei, isi trec multiplele personalitati prin cateva momente febrile din istoria filmului. Subit recognoscibile, personajele in alb-negru din zorii cinematografiei amintesc cu haz de marile povesti de amor din “Casablanca”, “Titanic”, “Singing in the Rain”.

Barbatul si femeia se cauta, se alearga si se impletesc in diferite ipostaze si episoade de viata, film, istorie. Creatia lor izbucneste doar din cateva schimbari de costume si cu o minima scenografie. Tot decorul ti se naste in cap, pentru ca imaginatia iti este stimulata in fiecare secunda de desfasurarea de forte de pe scena (maini care nu stau locului, deschid usi, forteaza gratii imaginare, sprancene arcuite, ochi dati peste cap).
Se spune ca cel mai greu pe scena este sa reprezinti lucrurile cele mai obisnuite din viata, actiunile pe care oamenii le fac aproape inconstient.
Reflexele zilnice si semnele cotidianului sunt materia prima folosita de autorii spectacolului “RencontreS”. Din ele se desprinde poezia unor momente importante ale vietii, tot ele conduc la sentimente si stari sublime, pe care actorii le “joaca”, le “mimeaza” si le “danseaza” cu placere, ajutati de un al treilea personaj, care este fundalul sonor. Emotioneaza prin inocenta si simplitate acest limbaj comic al corpurilor care isi vorbesc si se arata publicului cu timiditate, inventand situatii prin care sentimentele se materializeaza in gest si miscare.

Bilete si rezervari la Casa de bilete a Salii Rapsodia, str. Lipscani 53, Telefon 021-315.89.80 sau 0761.319.819.

Program: Marti-Miercuri: 11 – 18, Joi – Duminica: 12 – 19.

http://www.companiadanpuric.ro/piesa/rencontres

Foto: Tomoaki Minoda

 

 

© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact