Gabriel Duţu
Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă
Următoarea premieră a secţiei române reprezintă redescoperirea unei capodopere a dramaturgiei naţionale contemporane, piesa lui Horia Lovinescu fiind aproape interzisă până acum douăzeci de ani. Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă este un spectacol despre sfârşitul lumii (oricând posibil) şi despre un alt început (mereu amânat).
Este o poveste despre cum devenim - de când ne naştem - nişte Robinsoni Crusoe exilaţi pe insulele din sufletul fiecăruia şi cum ne căutăm cu disperare toată viaţa câte un Vineri. Trupa sortită să se măsoare cu acest text este alcătuită din: Radu Botar, Dorina Nemeş, Ciprian Vultur şi Gabriel Duţu. Roluri copleşitoare pentru actori minunaţi.
