Stiri Oana Pellea

Oana Pellea

Vocea umană

Teatrul: 
Teatrul Metropolis
Regia: 
Regia: 
Cu: 
Scenograf: 
Premiera: 
16 Nov 2011

VOCEA UMANĂ
de Jean Cocteau

cu: Oana PELLEA
Regia: Sanda MANU
Scenografia: Iuliana VÂLSAN

Durată spectacol: 1h (fără pauză)

O femeie - un bărbat - o iubire…. Sau poate nu.
O iluzie? O minciună? Durere, fericire, speranţă, iar durere…
un telefon care tace… sau sună…
bărbatul vorbeşte, ea il aude şi sufletul ei devine sonor - VOCEA UMANĂ.
Vocea Oanei Pellea de data asta.
Ce inseamna "vocea umana" de jean Cocteau pentru Oana Pellea...

"Câteodata e vorba despre teatru. Câteodata e vorba despre puţin mai mult…
O întâlnire cu o partitură aproape imposibilă şi o reîntâlnire după 26 de ani cu PROFESOARA MEA în ale actoriei şi nu numai- Doamna Sanda Manu.
O reîntoarcere la "ŞCOALĂ". Studiu.
O îndragostire de un text important şi afirmarea unei iubiri faţă de un mare artist şi pedagog.
A te arunca în gol fără plasa. o voluptate descoperită de curănd...
50 de minute… deasupra lumii faţă în faţă doar cu…
Mă simt ca un artist instrumentist. O partitură ce îmi oferă ocazia de a sonda limitele şi posibilităţile instrumentului artistic numit Oana Pellea.
Nu îl consider un spectacol de teatru ci un laborator.
Textul este o generoasă şi umană declaraţie de dragoste.
Spectacolul este un credo artistic.
Şi la origine şi mai presus de toate este declaraţia mea de dragoste faţă de fenomenul numit Doamna Sanda Manu.
Un serios "te iubesc" ce se regăseşte şi în text îi este adresat Domniei Sale."

OANA PELLEA

“Mă reîntâlnesc cu mica mea studentă după 26 de ani de când a părăsit facultatea.
Mă reîntâlnesc cu actriţa clovn, actriţa furtună, actriţa excentrică, actriţa elaborată, într-un cuvânt cu actriţa celebră.
Repetiţiile, au fost un Dar. De fapt un Lux. N-am cum să explic în vorbe… Mă pândeşte mereu complexul Cordeliei, fiica lui Lear. Acolo unde este iubire nu e nevoie de vorbe.
Concluzia mea în privinţa repetiţiilor? ... Sau concluzia piesei? … sau amandouă.
Francezii zic “aimer malgré que”.
Adică “a iubi în ciuda faptului”.

SANDA MANU

Oscar şi Tanti Roz

Teatrul: 
Teatrul Bulandra
Regia: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Scenograf: 
Premiera: 
6 Mar 2010

Oscar şi Tanti Roz nu e doar povestea unui copil nedreptăţit de soartă, care stă de vorbă cu Dumnezeu; e povestea noastră, a tuturor. Există în textul lui Eric Emmanuel Schmitt un mesaj tulburător: oricare dintre noi poate fi Oscar, dar cu un dram de noroc în plus. Mai multe zile dăruite înseamnă să încerci să te bucuri de viaţă, indiferent de cum ţi-e hărăzită - în chip de premiu ori de pedeapsă –  fără a uita totuşi să răspândeşti binele în jurul tău.

Scaunele

Teatrul: 
Teatrul Bulandra
Regia: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Scenograf: 
Premiera: 
7 Apr 2004

„Scaunele" - poate cea mai metafizică dintre piesele lui Ionesco, continuă sa ne răscolească existenţa, pe care o credem, sau vrem cu disperare să o credem, plină de sens şi de evenimente importante. Ionesco ne arată, fără menajamente, golul în care ne zbatem, o imagine a omenirii în căutarea propriei identităţi şi a unui scop care să ne justifice viaţa. Căutare iluzorie. Suntem resturile omenirii, dar cu asemenea resturi se mai poate face încă o ciorbă pe cinste, spune bătrânul din piesă. Cinism salvator." (Felix Alexa)

Buzunarul cu pâine

Teatrul: 
Teatrul Metropolis
Regia: 
Cu: 
Cu: 

Un spectacol care vorbeste despre principiile morale fundamentale ale naturii umane – generozitate, toleranta, reconciliere, intelegere – nu ar avea cum sa nu ne starneasca interesul, noua celor care traim intr-o lume care si-a pierdut candoarea, obisnuita cu violenta de toate tipurile, subminata de sisteme politice corupte, ruinata de razboaie devastatoare, religioase sau de fraticid.
   
Acesta este motivul pentru care am ales aceasta piesa.
Acesta este motivul pentru care am ales sa traim in acest spectacol si sa ne lasam invadati de el.

 

De ce Buzunarul cu paine?

 

“Buzunarul cu paine” este o piesa... realista. Simpla prin situatia dramatica, piesa devine universala, in sensul cel mai dureros, prin felul in care se dezvolta. Morala acestei fabule atinge partea invizibila a lasitatii noastre, atat de caracteristica naturii umane. Din cauza filozofarii excesive pe tema virtutilor si frumusetii actiunii, personajele mele raman paralizate tocmai atunci cand ar trebui neaparat sa actioneze. Asta nu va aminteste de ceva cunoscut? (Matei Visniec)

 

Poate ca toate situatiile cu care ne intalnim in viata noastra au fost create pentru ca spiritul nostru sa se vada in ele, ca intr-o oglinda si sa poata deveni, treapta cu treapta, intamplare de intamplare, mai bun, mai generos, mai intelept, mai asemanator celui ce ne-a creat.
Si, daca am inteles asta, nu vad de ce nu ne-am bucura, nu vad de ce nu am da si altora bucuria venita odata cu intelegerea. “Buzunarul...” este o astfel de intamplare, o astfel de intelegere, deci... Bucurati-va! (Mihai-Gruia Sandu)

 

De ce “Buzunarul”? Un text inteligent. Vorbeste despre noi. Asa cum suntem. Cinici si superficiali. Inteligenti si penibili. Generosi si lasi. Noi cu toate cele ale noastre. Bune si rele.
Intr-o lume inghetata in vorbe. Nemiscata. O lume caraghioasa si trista in acelasi timp. Un text emotionant. Visniec undeva intre Caragiale si Beckett. Si ce atatea cuvinte!... De ce Buzunarul? Pentru ca imi face pur si simplu mare placere sa exist in aceasta piesa. (Oana Pellea)

 

Mă tot duc

Teatrul: 
Teatrul Foarte Mic
Regia: 
Cu: 
Cu: 
Premiera: 
10 Dec 2004

Reteta: 2 romani, 1 canadian, 250 gr de emotie, 300 gr comedie, un varf de cutit de tristete, 2 nasuri rosii... adaugati dupa gust franceza, italiana, romana... amestecati totul cu delicatete, pudrati cu magie si... oferiti publicului. Temperatura... inimii.

Amintirea unui spectacol
Intr-o zi, mai curand intr-o dupa-amiaza, am descoperit spectacolul "Je m'en vais". Aparent, imi parea ca facand parte din categoria obisnuitelor spectacole cu clovni. Dar incetul cu incetul, o relatie speciala s-a instalat si un mic univers s-a construit. Univers pe care cu ingrediente clovnesti actorii l-au colorat in culorile nostalgiei si fragilitatii, ale mirarii si tristetii. In final, ceea ce se dezvaluie este o parabola a vietii traite cu iluzia pe care ne-o confera solutiile simple. Je m'en vais! - Mereu destinati esecului trecator. Si mereu pregatiti s-o luam de la capat.
Prezenta Oanei Pellea aduce spectacolului o poezie particulara. Aceasta mare actrita joaca in spectacol cu o poezie auto-ironica, care ne invita sa-l parafrazam pe Cehov pentru a o caracteriza mai bine, poezie a "rasului care traverseaza lacrimile". Fragilitatea si speranta fac din aceasta fiinta o incarnare poetica a sperantei permanent renascuta. In aceasta dupa-amiaza (m-a invadat la satisfactia de a regasi poezia secreta a unui spectacol calificat a priori minor, dar in acelasi timp atat de cuceritor... deci) am uitat marile texte, fantome care-l urmaresc pe spectatorul care sunt, pentru a ma bucura de aceasta picatura de roua. Roua a carui gust nu l-am uitat pana azi.

(George Banu)

Ma tot duc... este un experiment incantator de teatru original. Intr-un spatiu scenic simplu, lipsit de orice obiect, imbracat in negru, vom intalni un cuplu care incearca sa-si rezolve neintelegerile intimitatilor, abordand masca unor clovni ce sunt intr-un amuzant dar si dramatic emotionant conflict. Cu finete si poezie este astfel tratat un conflict al existentei unui cuplu in pragul destramarii. Comedia exploziva a unor pentru cateva secunde la nasul cel rosu al clovnului ce le mascheaza suferinta.
Greu de gasit sunt cuvintele de pretuire care sa poata defini superbele evolutii ale Oanei Pellea si Mihai Gruia Sandu.

(Ileana Lucaciu - Timpul liber 23-29 decembrie 2004)