Stiri A. P. Cehov

Livada cu vişini
de A.P. Cehov
traducerea Elisabeta Pop
un spectacol de Gelu Badea

Distribuţia:
Ranevskaia Liubov Andreevna – Dana Moisuc
Ania – Alina Negrău
Varia – Alexandra Odoroagă
Gaev Leonid Andreevici – Vlad Mureşan
Lopahin Ermolai Alexeevici – Ciprian Vultur
Trofimov Piotr Sergheevici – Vlad Chico
Simeonov-Pişcik Boris Borisovici – Carol Erdös
Charlotta Ivanovna – Adriana Vaida
Epihodov Semion Panteleevici – Tibor Székely
Duniaşa – Andreea Mocan
Firs – Valeriu Doran
Iaşa – Sergiu Tăbăcaru
Copiii - Silvia Temian, Toma Badea

Regia tehnică - Dorel Iurcencu
Light design - Gelu Badea

Lumini - Mihai Zima, Ioan Dindiligan, Tudor Gătina
Sunet - Szatvári Csaba
Sufleur - Viorica Botar

„Cu Livada de vişini se termină secolul al XIX-lea şi începe seco­lul XX, secolul reînnoirii generalizate. Relaţiile între frumos şi util, între memorie şi utopie sunt marile interogaţii puse de Cehov în opera sa testamentară. Ce moare? Ce se naşte în vremuri de tranziţie? Alianţă între realitate şi simbol, livada e un loc concret şi o proiecţie mintală. Ea confruntă orice regizor cu pariul esenţial - acela al invizibilului devenit pe scenă vizibil... Întrebările cehoviene de ieri revin nelinişti­tor în prezent: care va fi soarta «livezilor noastre», azi ameninţate?"

George Banu

Viaţa noastră ca o livadă…

George Banu, într-o remarcabilă carte intitulată chiar aşa, Livada de vişini, teatrul nostru, ne surprinde asociind livada de vişini cehoviană cu teatrul nostru… Dar ce-ar fi oare, dacă ne-am imagina că Cehov, în chiar anul premergător morţii sale la doar 44 de ani - o moarte… anunţată de altfel doctorului care era, printr-un diagnostic sigur - ar fi gândit această piesă (dramă, comedie, farsă?) ca un dureros cântec de lebădă?
Un „cântec” în care, cu geniul de care dispunea, aduce câteva din temele care l-au preocupat toata viaţa de cetăţean şi de scriitor?
De ce oare s-ar mai juca această piesă, pe toate scenele lumii, din 1904 până azi, dacă aceste teme n-ar interesa la fel ca atunci când a fost scrisă?
E limpede că, precum în „Mantaua” lui Gogol, în LIVADA lui Cehov încap o mulţime de păcate şi virtuţi omeneşti, concentrate cu talent, cu geniu, în câteva personaje ce pot să pară, pentru cine le percepe superficial, nişte oameni ca toţi oamenii… Ei bine, ei chiar asta sunt, oameni obişnuiţi, investiţi însă cu aură artistică, imposibil de imitat…
Ne întâlnim astfel cu risipa şi nonşalanţa, cu iubirea romantică, necondiţionata (Ranevskaia), cu hărnicia şi zgârcenia (Varia), cu lenea păguboasă (Gaev), cu setea de parvenire, dar şi cu isteţimea căţărătorului (Lopahin), cu demagogia primejdioasă (Trofimov), cu gingăşia şi iubirea în stare pură (Ania), cu impostura (Iaşa), cu perdanţa eternă (Epihodov), cu oameni fără identitate, pierduţi într-o lume indiferentă (Charlotta), cu sărăcia fără demnitate (Pişcik), în fine cu fidelitatea necondiţionată, cu încercarea de a păstra tradiţiile cu orice preţ, preţul fiind uneori chiar viaţa (Firs).
Despre toate acestea şi încă despre atâtea şi atâtea teme prezente în viaţa noastră, începând cu dragostea şi sfârşind cu înserarea, cu distrugerea naturii (oare nu ne vom gândi şi noi, românii, la Roşia Montana auzind cuvintele lui Lopahin despre „binefacerile” tăierii livezii, în vederea modernizării?) cu acel crepuscul întrezărit în puţinele cuvinte rostite când de un personaj, când de altul, cu moartea… ne povesteşte cu farmec, cu puţin umor şi cu multă tristeţe, Anton Pavlovici…în Livada lui… O livadă ca o viaţă… În care rămâne un loc foarte mic pentru speranţă… dacă ne gândim că piesa a fost scrisa în 1903, când autorul ei ştia că e condamnat la moarte? S-o citim oare ca pe un cântec de lebădă??? Un alt… cântec de lebădă?

ELISABETA POP