Stiri Adriana Urmuzescu

LOHENGRIN – premieră extraordinară a Operei Naţionale Bucureşti, la cea de-a XX-a ediţie a Festivalului „George Enescu”

Iubitorii muzicii clasice din ţară şi din străinătate vor asista sâmbătă, 3 septembrie, la o sărbătoare a genului liric: Opera Naţională Bucureşti va prezenta, în cadrul celei celei de-a XX-a ediţii a Festivalului internaţional „George Enescu”, premiera operei „Lohengrin”, creaţie semnată de Richard Wagner.
Alegerea acestui titlu nu este una deloc întâmplătoare: teatrul liric bucureştean anticipează aniversarea a 90 de ani de la instituţionalizare, spectacolul inaugural desfăşurat la data de 8 decembrie 1921 fiind cu acelaşi titlu, interpretat atunci sub bagheta lui George Enescu însuşi. Ulterior, în stagiunea 1966 – 1967, Opera Naţională Bucureşti a prezentat publicului o nouă montare a operei „Lohengrin”, sub conducerea muzicală a dirijorului Mircea Popa, regia fiind semnată de Jean Rânzescu. Distribuţia reunea solişti vocali de excepţie, precum: Ludovic Spiess, Elena Dima, David Ohanesian sau Zenaida Pally.
Premiera mondială a operei „Lohengrin” a avut loc la Grossherzogliches Hof Theater din Weimar la 28 august 1850. Povestea lui Lohengrin, supranumit şi „Cavalerul cu lebădă”, este inspirată de mai multe legende care au circulat în mitologia mai multor popoare, numele eroului fiind legat de mitul Sfântului Graal şi al Cavalerilor Mesei Rotunde. Firul narativ se desfăşoară la Antwerp (actuala Belgie), în prima jumătate a secolului al X-lea, când Elsa este acuzată pe nedrept de uciderea fratelui său, iar în apărarea ei soseşte cavalerul Lohengrin, între cei doi ţesându-se o frumoasă poveste de dragoste.
Montarea operei „Lohengrin”, una dintre creaţiile ce solicită cel mai mult colectivul unui teatru liric şi impune un înalt standard de calitate artistică, reprezintă o sărbătoare în sine pentru orice operă din lume. Regia noii producţii a ONB îi aparţine lui Ştefan Neagrău, scenografia Adrianei Urmuzescu, iar la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Cristian Mandeal. Corul este pregătit de Stelian Olariu. Ileana Niculescu a conceput mişcarea scenică a producţiei. Montarea este coordonată artistic de Cătălin Arbore, care semnează şi conceptul de lumini al spectacolului.
În cadrul celor două reprezentaţii desfăşurate în timpul Festivalului „George Enescu” – 3 şi 6 septembrie – personajele vor prinde viaţă graţie unei distribuţii extraordinare ce va cuprinde atât artişti şi colaboratori ai ONB, cât şi invitaţi din străinătate: Lohengrin: Johan Botha, Elsa von Brabant: Emily Magee, Friedrich von Telramund: Valentin Vasiliu, Ortrud: Petra Lang, Heinrich der Vogler: Horia Sandu / Marius Boloş, Der Heerrufer des Königs: Vasile Chişiu.

Richard Wagner
1813 – 1883

    Richard Wagner este una dintre cele mai controversate personalităţi din istoria culturii, un artist care a influenţat în aceeaşi măsură atât evoluţia muzicii cât şi a teatrului. Pe lângă activitatea sa de compozitor, Wagner este autorul unui număr important de volume şi articole, în care şi-a expus atât teorii privitoare la genul liric, cât şi idei generale despre artă, filosofie şi politică. Inovaţiile sale în materie de muzică şi teatru continuă să fie revoluţionare chiar şi astăzi.

    În tinereţe, Wagner şi-a dorit să devină dramaturg, interesul său pentru muzică fiind motivat de dorinţa de a introduce momente muzicale în piesele sale de teatru. Născut la Leipzig la data de 22 mai 1813, s-a mutat la Dresda la vârsta de un an, după moartea tatălui său şi după ce mama sa s-a recăsătorit. S-a înscris la Universitatea din Leipzig în 1813 pentru a studia muzica, iar prima sa operă „Die Feen” („Zânele”), care imita stilul compozitorului Carl Maria von Weber, a fost scrisă în 1833. Periodic a fost numit director muzical la diferite teatre de operă, marele său vis fiind să construiască o scenă care să corespundă cerinţelor sale estetice.
În 1836 s-a căsătorit cu Christine Planer apoi s-a mutat la Riga, unde a compus „Der Fliegende Holländer” („Olandezul zburător”) şi „Rienzi”. Apoi s-a mutat la Dresda unde a compus „Lohengrin”.
În urma implicării sale în viaţa politică, Richard Wagner şi-a petrecut majoritatea perioadei creatoare în exil. Izolat, cu o situaţie financiară precară, a început să schiţeze fragmente care vor face parte mai târziu din celebrul ciclu al nibelungilor, „Tetralogia nibelungilor”. În această perioadă şi-a conturat ferm concepţiile despre artă în general, într-o serie de eseuri.
În 1857, dragostea sa pentru poeta Mathilde Wesendonk a stat la baza inspiraţiei pentru libretul şi compoziţia operei „Tristan şi Isolda”, al cărei început disonant este considerat de muzicologi ca piatra de temelie a „muzicii moderne”.
În 1861, când a fost scos de sub urmărire politică, Wagner s-a stabilit la Biebrich unde a început lucrul la „Die Meistersinger von Nurnberg” („Maeştrii cântăreţi din Nurnberg”.
În 1864 a răspuns invitaţiei regelui Ludwig al II-lea de a se stabili în Bavaria. Un an mai târziu, compozitorul a fost însă obligat să plece din nou în exil după o serie de scandaluri, mai ales în legătură cu aventura sa cu Cosima von Bullow, fata lui Franz Lizst şi soţia dirijorului de la Opera din Munich. Richard Wagner şi Cosima s-au căsătorit în 1870.
Relaţiile cu regele Ludwig s-au restabilit şi împreună au început să facă planuri pentru construirea unui nou teatru de operă, unde tetralogia lui Wagner putea fi pusă în scenă. Aşa a luat naştere Teatrul de la Bayreuth, care a fost deschis în august 1876. Wagner a început să lucreze la „Parsifal”, ultima sa operă. În această perioadă, a scris şi o serie de eseuri reacţionare în legătură cu religia şi arta. „Parsifal” a fost definitivată în ianuarie 1882 şi al doilea Festival de la Bayreuth a fost ţinut special pentru prezentarea acestei creaţii. Wagner, extrem de bolnav, a intrat în în fosă în timpul actului al III-lea al ultimei reprezentaţii cu „Parsifal”, a luat bagheta din mâna dirijorului Hermann Levi şi a dirijat mai departe spectacolul. Cinci luni mai târziu a murit la Veneţia, apoi a fost înmormântat la Bayreuth.

Cristian Mandeal - dirijor

    În cei aproape 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Cristian Mandeal şi-a exercitat profesia atât în România, cât şi în străinătate. A studiat la Conservatorul “Ciprian Porumbescu” timp de 10 ani (1965 – 1975) pianul ca instrument principal, dirijatul (cu maestrul Constantin Bugeanu) şi compoziţia, completându-şi ulterior studiile la Berlin (cu Herbert von Karajan, în 1980) şi München (cu Sergiu Celibidache, în 1990).
Şi-a început cariera în calitate de corepetitor la opera din Bucureşti (1974 – 1977), devenind apoi dirijor al filarmonicilor din Târgu Mureş (1977 – 1980), Cluj (1980 – 1987) şi Bucureşti (1987 – 2009). A fost Director Artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, ediţiile din 2001 şi 2003.
Ca Dirijor Principal şi Director General al Filarmonicii „George Enescu” (1991 – 2009) a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie-etalon pentru România. În acest răstimp a fost restaurată şi modernizată clădirea Ateneului Român (1991 – 2003). S-au realizat din venituri proprii dotări complexe în infrastructură şi în orchestră, în valoare de multe sute de mii de Euro. Repertoriul a fost constant îmbogăţit şi înnoit. Personalul artistic s-a bucurat de respect şi recunoaştere naţională şi internaţională, beneficiind timp de patru ani de o lege salarială specială. Au avut loc peste 30 de turnee atât în Europa, cât şi în Asia. S-a realizat o discografie relevantă pe CD şi DVD, printre care integralele Enescu şi Brahms. Au avut loc o mare serie de concerte-eveniment de răsunet naţional şi internaţional şi o constantă participare la toate ediţiile Festivalului „Enescu”, atât prin implicarea tuturor formaţiilor muzicale ale instituţiei, cât şi prin participări individuale ale artiştilor de prim rang. A fost reînfiinţată Orchestra de Cameră a Filarmonicii, formaţie de elită a orchestrei simfonice.
În străinătate, Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte ca invitat a zeci de orchestre, pe 4 continente, în 35 de ţări şi 31 de capitale. A participat la multe festivaluri internaţionale de prestigiu în compania celor mai reputaţi solişti ai contemporaneităţii.
A fost Director Artistic al Northern Israelian Orchestra - Haifa (1999 - 2002) şi la Orchestra Naţionala Bască - San Sebastian (2001 – 2008), Dirijor Permanent la “Orchestra Haydn” di Bolzano e Trento (2000 – 2003); Dirijor Oaspete Principal al Orchestrei “Halle” Manchester (2003 – 2008) - primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007) şi al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – prezent).
Cristian Mandeal a dirijat peste 60 de prime audiţii absolute, în special ale compozitorilor români, dar şi străini, o parte dintre acestea fiindu-i dedicate. Este un promotor neobosit al lui George Enescu, programându-i muzica pe toate meridianele. Printre altele a dirijat opera “Oedipe” în primă audiţie britanică (la Festivalul de la Edinburgh - 2002) şi italiană (Teatro Lirico di Cagliari, 2005). Din 2008 este Preşedintele Societăţii “George Enescu” din Londra.
A realizat sute de minute de imprimări de radio şi a înregistrat pe LP, CD şi DVD pentru Electrecord, BMG Ariola, AIX Record (SUA), Claves, Bis şi Nimbus. A realizat trei CD-uri aniversare ale Filarmonicii “George Enescu” la aniversarea a 125, 135 şi 140 de ani de la fondarea instituţiei.
Este membru, dar şi preşedinte în juriile unor concursuri internaţionale de dirijat. A primit numeroase premii şi distincţii româneşti şi străine. Este cetăţean de onoare al oraşului Braşov.
Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal o reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008. În prezent Cristian Mandeal este liber profesionist.

arh. Cătălin I. Arbore – scenograf

Cu peste 30 de ani de experienţă în domeniul artelor spectacolului, arh. Cătălin I. Arbore deţine un impresionant palmares în calitate de scenograf. Născut într-o familie de artişti, a avut contact cu scena de la o vârstă fragedă, în copilările interpretând chiar mici roluri în spectacole. A studiat pianul de la vârsta de 6 ani şi a fost puternic influenţat de activitatea artistică a tatălui său, cunoscutul regizor de operă Anghel Ionescu Arbore.
Îndrăgostit de lumea operei, după ce a dorit să fie pe rând pianist, dansator, cântăreţ şi actor, s-a oprit asupra scenografiei, un domeniu în care îşi poate exprima pe deplin forţa imaginaţiei şi fantezia creatoare.
Cătălin I. Arbore a absolvit Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti în 1988, specializându-se în scenografie. A urmat de asemenea cursuri la Stratford upon Avon, oraşul natal al lui William Shakespeare şi la Columbia University din SUA. În prezent este doctorand al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” Bucureşti.
De-a lungul carierei a colaborat cu majoritatea teatrelor dramatice şi lirice din ţară, având de asemenea experienţă în modă, lighting design, scenografie pentru televiziune şi publicitate. A debutat ca scenograf pentru teatrul liric cu opera „Der fliegende Holländer” („Olandezul zburător”) de Richard Wagner, în 1977, iar din 1990 este angajat al Operei Naţionale Bucureşti (ONB).  Din 2005 este director general al ONB.
Pasionat de montările de amploare, a creat de-a lungul timpului decoruri şi costume pentru lucrări de operă precum „Lucia di Lammermoor” de Gaetano Donizetti, „La Traviata”, „Otello”, Nabucco”, „Rigoletto”, „Don Carlo”, „Aida”, „Simon Boccanegra”, „Macbeth” de Giuseppe Verdi, „Ariadna auf Naxos” de Richard Strauss, „Oedipe” de George Enescu, „Faust” de Charles Gounod, „Manon Lescaut” de Giacomo Puccini, „Così fan tutte” de Wolfgang Amadeus Mozart şi multe altele. La acest palmares se adaugă spectacole de balet, de teatru dramatic şi musical-uri. A colaborat cu regizori ca Hero Lupescu, Andrei Şerban, Alexandru Tocilescu, Mihai Mănuţiu, Ognian Draganov, Petrikă Ionesco, Ionel Pantea, Cătălina Buzoianu, Cristian Mihăilescu, Ştefan Iordănescu, Alice Barb, Dominic Dembinski, Cristina Cotescu, Migry Avram Nicolau, Anda Tabacaru Hogea, Marina Emandi Tiron, Rareş Trifan. A creat decoruri şi costume pentru spectacole de balet realizate de maeştri coregrafi ca Ioan Tugearu, Doina Andronache, Adina Cezar, Ileana Iliescu, Răzvan Mazilu.
    De-a lungul carierei a fost recompensat cu numeroase premii precum „Cel mai bun spectacol al anului”, oferit de revista „Actualitatea muzicală” pentru producţia „Don Carlo” de Giuseppe Verdi (în 1991) şi „Mefistofele” de Arrigo Boito (în 1999). Este membru al mai multor societăţi de prestigiu ca Uniunea Arhitecţilor din România, Uniunea Artiştilor Plastici, Uniunea Teatrală din România etc. De asemenea, a susţinut mai multe expoziţii personale şi de grup în România şi străinătate.

Ştefan Neagrău - regizor

Absolvent al Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (astăzi UNATC), Facultatea de Regie, în 1981, Ştefan Neagrău a studiat regia de operă la Conservatorul din Bucureşti, absolvind în 1995. În 1992 a întreprins o călătorie de studii în Europa, vizitând teatrele lirice din Viena, Paris, Londra, Bayreuth, Leeds, Glasgow, Cardiff. Iniţial a fost asistent de regie şi regizor secund la Studioul Cinematografic din Buftea, ulterior regizor artistic la Circul de Stat “Globus”. Din 1990 este regizor al Operei Naţionale Bucureşti, iar din 1995 este profesor asociat al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti.
De-a lungul carierei a pus în scenă mai multe spectacole, la diferite teatre lirice din ţară, dintre care amintim operele „Turandot” şi “Madama Butterfly” de Giacomo Puccini, “L’Elisir d’amore” (“Elixirul dragostei”) de Gaetano Donizetti – debutul ca regizor de operă, „Così fan tutte” de Wolfgang Amadeus Mozart, „Le Nozze di Figaro” („Nunta lui Figaro”) de acelaşi compozitor, „L’Italiana in Algeri” (“Italianca în Alger”) de Gioacchino Rossini, “Il Matrimonio segreto” (“Căsătoria secretă”) de Domenico Cimarosa şi operetele “Lysistrata” de Gherase Dendrino, „Secretul lui Marco Polo” de Francis Lopez – debut ca regizor de operetă. A coordonat de asemenea mai multe reluări ale unor spectacole celebre din repertoriul Operei Naţionale Bucureşti. La Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti a pus în scenă lucrări ca “Evgheni Oneghin” de Piotr Ilici Ceaikovski, “L'Incoronazione di Popeea” (“Încoronarea Popeii”) de Claudio Monteverdi, “Orphée aux Enfers” (“Orfeu în infern”) de Jacques Offenbach, “Die Zauberflöte” (“Flautul fermecat”) şi “Der Schauspieldirektor” (“Directorul de scenă”) de Wolfgang Amadeus Mozart, “Die Fledermaus” (“Liliacul”) de Johann Strauss. A făcut de asemenea asistenţă pentru spectacolele regizorilor Jean Rânzescu, Hero Lupescu, Petrikă Ionesco, Cătălina Buzoianu, Andrei Şerban, Cornel Todea, Alexandru Tocilescu, Beatrice Rancea, Mihai Măniuţiu, Marina Emandi, Alex Rădulescu, Ion Caramitru.
A realizat de asemenea traducerea unor librete de operă din repertoriul universal.
A participat cu spectacole regizate la Festivalul Klassik Sommer în Germania (între anii 2002 – 2005) şi la turneele Operei Naţionale Bucureşti în Marea Britanie, Austria, Germania, Grecia, Ungaria, Japonia, Coreea de Sud şi Thailanda.

Adriana Urmuzescu – scenograf

Adriana Urmuzescu a absolvit Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu”, secţia scenografie. Din anul 1986 a fost angajată ca scenograf la Opera Naţională Bucureşti.
A creat costume şi decoruri atât pentru spectacole de operă, cât şi pentru spectacole de balet. Din repertoriul său de operă a realizat scenografia unor titluri precum “Don Pasquale” de Gaetano Donizetti, “Hänsel şi Gretel” de Engelbert Humperdinck, “Le Nozze di Figaro” (“Nunta lui Figaro”) de Wolfgang Amadeus Mozart, “L’Elisir d’amore” (“Elixirul dragostei”) de Gaetano Donizetti, “Die Entführung aus dem Serail” (“Răpirea din Serai”) de Wolfgang Amadeus Mozart, “Les pêcheurs de perles” (“Pescuitorii de perle”) de Georges Bizet. A realizat de asemenea decoruri şi costume pentru mai multe spectacole de balet ca “Spărgătorul de nuci” şi “Frumoasa din pădurea adormită” de Piotr Ilici Ceaikovski, “Baiadera” şi “Paquita” de Ludwig Minkus, “Simfonia fantastică” de Hector Berlioz, “Corsarul” de Adolphe Ch. Adam.
Adriana Urmuzescu a avut colaborări cu Opera Naţională Română Iaşi, cu Opera din Timişoara şi cu Teatrul Fantasio din Constanţa.
    A susţinut turnee în Elveţia, Austria, Germania, Spania, Grecia, Anglia, Luxemburg.

Stelian Olariu - maestru de cor

Stelian Olariu s-a născut în anul 1928 în comuna Parţa din judeţul Timiș. A urmat cursuri de vioară la Timișoara, la clasele profesorilor Iosef Braudeis, Ion Munteanu și Adelaida Iancovici, apoi a fost student al Conservatorului de Stat din Timișoara, unde i-a avut ca profesori pe Sabin Drăgoi, Nicolae Ursu, Vasile Ijac, Liviu Rusu, Mircea Hoinic, Cornel Givulescu, Ion Ţiculescu, Silvia Humiţa. Din 1950 a venit la București pentru a studia la Conservatorul “Ciprian Porumbescu” pedagogie și dirijat coral cu nume mari ale învăţământului muzical: Ion Dumitrescu, Theodor Rogalski, Nicolae Buicliu, Zeno Vancea, Tudor Ciortea, Mircea Basarab, Dumitru D. Botez, Ion D. Vicol, Ion Șerfezi. După absolvire a fost repartizat la Palatul Copiilor (Palatul Pionierilor) unde a înfiinţat “Corul de Copii al Palatului” pe care l-a condus până în 1966. Cu acest cor a desfășurat o activitate concertistică amplă la București, dar și în alte orașe ale ţării: Iași, Cluj, Timișoara, Craiova, Sibiu, Brașov, Târgu-Mureș, Bacău, Constanţa. Repertoriul foarte bogat (preclasic, clasic, romantic, contemporan) din creaţia naţională și internaţională, colaborările corului cu Filarmonica “George Enescu” pentru lucrări în primă audiţie în România, l-au făcut cunoscut pe maestrul Stelian Olariu ca unul dintre cei mai buni dirijori de cor din ţară. În această perioadă a compus și tipărit o culegere de cântece pentru copii, apărută în două ediţii, care să asigure pregătirea vocală de la vârste foarte fragede. În 1956 a înfiinţat Corul Studenţilor la Casa de Cultură a Studenţilor din București.
În anul 1962 a fost numit asistent - maestru de cor la Opera Naţională București, unde a colaborat cu dirijorul corului, Gheorghe Kulibin. Din anul 1963, după decesul marelui maestru, Stelian Olariu a preluat conducerea corului operei ca maestru de cor, funcţie pe care o deţine și în prezent. Timp de 45 de ani de activitate ca maestru de cor, a lucrat peste 120 de titluri de operă, operetă și vocal-simfonice și a participat la evenimente muzicale de excepţie în ţară și străinătate. A participat la peste 8000 de spectacole de operă (numai la Opera Naţională București) și a întreprins turnee în ţări precum Franţa, Germania, Anglia, Italia, Elveţia, Spania, Olanda, Belgia, Austria, Ungaria, Grecia, Iugoslavia, Bulgaria, Rusia, Japonia, Thailanda. Corul ONB a făcut, sub îndrumarea sa, și înregistrări ale unor titluri importante precum: “Oedipe” de George Enescu (înregistrare care a luat premiul “Discul de Aur” în Japonia), “Tosca” de Giacomo Puccini, “La Traviata”, “Rigoletto”, “Il Trovatore” (“Trubadurul”) de Giuseppe Verdi, “La Bohéme” de Giacomo Puccini, “Cavalleria rusticana” de Pietro Mascagni, “I Pagliacci” (“Paiaţe”) de Ruggero Leoncavallo, “Motanul încălţat” de Cornel Trăilescu, “Decebal” de Gheorghe Dumitrescu și “Prometeu” de Doru Popovici.

„Lohengrin”
operă în trei acte de Richard Wagner

Personajele:

Regele Henric – bas
Lohengrin – tenor
Elsa de Brabant – soprană
Ducele Gottfried, fratele ei – rol mut
Friedrich von Telramund, conte de Brabant – bariton
Ortrud, soţia sa – mezzo – soprană
Heraldul – bas
Patru nobili din Brabant – tenor, bas
Patru paji – soprană, alto

Acţiunea se petrece la Antwerp, în prima jumătate a secolului al X-lea

Sinopsis

Actul I
Scena I

Împăratul Germaniei, Henric Păsărarul, i-a întrunit pe nobilii Brabantului, în frunte cu Frederic Telramund şi soţia sa Ortrud. Regele le vorbeşte supuşilor săi despre războaiele pe care trebuie să le poarte pentru apărarea creştinătăţii şi-şi exprimă durerea ce o resimte văzând discordia care stăpâneşte ţinutul Brabantului. Telramund o acuză pe Elsa de uciderea fratelui său mai mic, ducele Gottfried îşi revendică sieşi şi soţiei sale dreptul la tronul Brabantului. Toţi cei de faţă şi împăratul însuşi sunt profund miraţi la auzul acestei grave acuzaţii aduse Elsei, acuzaţie pe care Frederic o susţine cu tărie. Împăratul decide atunci ca acuzata să fie adusă dinaintea tribunalului său.

Scena II

Elsa răspunde ca prin vis acuzaţiilor care îi sunt aduse. Într-un fel de extaz şi vorbind parcă cu sine însăşi, ea povesteşte viziunea pe care a avut-o de curând, aceea a unui cavaler într-o armură strălucitoare, venit să-i ia apărarea. Regele invocă “judecata lui Dumnezeu” care după tradiţie consideră că dreptatea aparţine întotdeauna învingătorului unei luptă.
    Telramund, sosit ca acuzator, desfide pe toţi cei care vor avea curajul să apere cauza Elsei. Nimeni nu se prezintă. În sfârşit, după a treia chemare a crainicilor, în depărtare se zăreşte apropiindu-se un cavaler într-o barcă purtată de o lebădă.

Scena III

Cavalerul coboară la ţărm şi-şi ia rămas bun de la lebădă. Îl salută pe împărat şi se prezintă ca apărător al Elsei. El o roagă ca, după ce va ieşi învingător din această luptă, să devină soţia lui, insistând însă asupra faptului că nu va trebui niciodată să-l întrebe cine este şi de unde vine. Apoi Lohengrin îl provoacă pe Frederic şi-l învinge, fără a-i lua însă viaţa. Frederic şi Ortrud se retrag ruşinaţi, dar îndârjiţi, pe când Elsa, radiind de fericire, împreună cu întreaga mulţime îl aclamă pe învingător.

Actul II

Scena I

Frederic şi Ortrud complotează. Frederic, umilit de înfrângere, aruncă în obrazul soţiei sale cele mai grave acuze: ea l-a indus în eroare spunându-i că ar fi văzut-o pe Elsa înecându-şi fratele în lac, ea l-a instigat să se măsoare cu un ales al cerului, protector al celor nevinovaţi. Ortrud îşi explică însă planul: îi va strecura în sufletul Elsei îndoiala asupra ciudatului mister în care vrea să se înconjoare necunoscutul. Cavalerul cu lebădă nu este decât un intrus, altfel n-ar avea de ce să se teamă şi să-şi dea numele în vileag.

Scena II

Elsa visează la fericirea ei. Ortrud reuşeşte uşor să-i câştige mila, cerându-i îndurare şi, profitând de moment, insinuează că misteriosul iubit al Elsei ar putea într-o zi să o părăsească. Elsa respinge cu revoltă acest gând, dar cuvintele lui Ortrud i-au pătruns totuşi în suflet.

Scena III

Trompetele anunţă hotărârea împăratului: crainicul proclamă dizgraţia lui Telramund şi alungarea lui în afara imperiului, iar soţul Elsei este numit protector al Brabantului. Câţiva nobili comentează. Frederic se apropie pentru a le încuraja revolta.

Scena IV

Cortegiul nupţial al Elsei îşi face drum spre locul cununiei. În timpul ceremoniei, Ortrud îndrăzneşte să arunce înjurii necunoscutului, cavalerul Lohengrin. Sosirea împăratului pune capăt scandalului.

Scena V

Frederic încearcă să spulbere încrederea generală în cavaler, cerându-i să-şi spună măcar numele. Lohengrin refuză. Credinţa Elsei este din nou pusă la grea încercare. Frederic se apropie atunci pe furiş de Elsa spuându-i că va veni în aceeaşi seară la ea pentru a o ajuta să afle taina necunoscutului. Logodnicul Elsei îl goneşte pe Telramund, după care, sub privirea ameninţătoare a lui Ortrud, tânăra pereche merge la căsătorie.

Actul III

Scena I

Camera nupţială. Cortegiul însoţeşte pe noii căsătoriţi, apoi se retrage, lăsându-i singuri.

Scena II

Elsa, covârşită de emoţie, îşi îmbrăţişează soţul, dar neliniştea sa nu întârzie să se facă vădită. Urmărită de gândul funest sugerat de Ortrud şi Frederic, Elsa îi cere soţului ei să-şi dezvălui identitatea.
    Aproape imediat, Frederic şi nobilii cu care se înţelesese îl atacă pe Lohengrin. El reuşeşte să-l răpună pe Frederic, apoi ordonă nobililor să ducă trupul lui Telramund la tribunalul împăratului. Acolo, dinaintea întregii lumi, va da toate explicaţiile şi-şi va spune numele.

Scena III

Nobilii şi vasalii se adună. Soseşte şi împăratul. Este adus cadavrul lui Frederic, după care intră şi Elsa, copleşită de remuşcări. Soseşte Lohengrin. Plin de tristeţe, el mărturiseşte că trebuie să se întoarcă în ţinutul de unde a venit, povesteşte ticăloşia lui Frederic şi a lui Ortrud, apoi, cu multă durere, îi reproşează Elsei că şi-a călcat jurământul. Acum va afla secretul pe care amândoi îl vor plăti prin pierderea fericirii. El este unul dintre cavalerii Sfântului Graal, fiul lui Parsifal. Numele său este Lohengrin.
    Lebăda reapare şi cavalerul păşeşte în barcă, înălţând o scurtă rugăciune. Gottfried, fratele Elsei, care fusese de fapt transformat de către Ortrud în lebădă, îşi recapătă chipul omenesc. În locul lebedei coboară un porumbel pentru a-l purta pe Lohengrin înapoi în ţinutul cavalerilor Sfântului Graal.