Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

Alexandra Odoroagă

PAPARAZZI sau Cronica unui rasarit de soare avortat

  • Alexandra Odoroagă
  • Andreea Mocan
  • Ciprian Vultur
  • Dorin C. Zachei
  • Eliza Labancz
  • Ionuţ Mateescu
  • Matei Vişniec
  • Ovidiu Caiţa
  • Radu Botar
  • Satu Mare
  • Stelian Roşian
  • Teatru
  • Premiere
  • Spectacole
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Teatrul de Nord - Satu Mare
Data: 
16 Feb 2013 - 17 Feb 2013
Eveniment special: 
Nu

Sâmbătă 16 februarie, ora 19.00 – Avanpremieră: abonament „Vasile Savinescu” 
Duminică 17 februarie, ora 19.00 – Premieră: abonament „Ştefan Mareş”

PAPARAZZI sau Cronica unui răsărit de soare avortat
 
Sâmbătă 16 şi duminică 17 februarie, de la orele 19.00, secţia română a Teatrului de Nord prezintă avanpremiera şi premiera spectacolului PAPARAZZI sau Cronica unui răsărit de soare avortat de Matei Vişniec în regia lui Ovidiu Caiţa. Decorul şi costumele: Eliza Labancz. 
În distribuţie: Distribuţia: Ciprian Vultur, Alexandra Odoroagă, Ionuţ Mateescu, Dorin C. Zachei, Andreea Mocan, Stelian Roşian, Radu Botar, Vlad Mureşan, Raluca Mara şi Andrei Soponar. 
 
Azilant politic de cetăţenie franceză, Matei Vişniec trece la scrisul în limba franceză în anii ’90. „Piesele sale au reuşit, treptat, să se impună într-un spaţiu suprasaturat de valori culturale. Jucate întâi de teatre de amatori din oraşe de provincie, de studenţi, de adepţii teatrului experimental, susţinute la distanţă, din România, aceste piese s-au infiltrat – ca apa într-un dig – în indiferenţa publicului occidental şi au făcut-o să se prăbuşească.” (Alex. Ştefănescu) Instituţii teatrale prestigioase din România şi din străinătate includ în repertoriul lor, la loc de cinste, titluri din creaţia lui Matei Vişniec. 
În Paparazzi sau Cronica unui răsărit de soare avortat se succed caleidoscopic fragmente de viaţă într-o lume ameninţată de apocalipsă. Apariţii bizare, personajele lui Vişniec sunt fiinţe inconsistente, devitalizate, incapabile de comunicare, blocate într-o lume haotică… şi totuşi atât de frumoasă.
Vă invităm într-un univers hipersensibil, poetic, seducător, tragic şi înspăimântător în care descoperim cât de fragilă este umanitatea din noi atunci când e pusă la încercare. 
 
 PAPARAZZI sau Cronica unui răsărit de soare avortat
de Matei Vişniec
Regia: Ovidiu Caiţa
Scenografia: Eliza Labancz
Distribuţia: 
Ciprian Vultur - Paparazzo 1, Bărbatul cu flautul, Omul pentru care naşterea a fost o prăbuşire, Bătrân
Alexandra Odoroagă - Vocea şefului, Femeia care vrea să plece cu trenul, Bătrâna doamnă cu busolă
Dorin C. Zachei - Bărbatul cu cutia de violoncel, Străinul
Ionuţ Mateescu - Bărbatul cu cutia de saxofon, Bărbatul care vrea să plece cu trenul, Bărbatul legat în sac, Bătrân
Andreea Mocan - Patroana de cafenea, Bătrână
Stelian Roşian - Vocea orbului, Casierul, Orbul care stă la televizor şi schimbă canalele, Bătrân
Radu Botar - Omul care trăieşte pe trotuar şi ascultă muzică la cască, Funcţionarul de la municipalitate
Vlad Mureşan - Paparazzo 2, Bătrân
Raluca Mara - Femeia desculţă, Bătrână
Andrei Soponar - Automatul cu băuturi
 
Durata spectacolului: 2 ore
Preţ bilete:
Avanpremieră - 18 lei, 12 lei pentru elevi, studenţi, pensionari
Premieră - 30 lei
 
www.teatruldenord.ro 
 

„Într-un fel, ca de viitor“ cu Compania R d’un (d)ART la Teatrul de Nord

  • Alexandra Odoroagă
  • Ciprian Ciuciu
  • Ovidiu Caiţa
  • Raluca Mara
  • Satu Mare
  • Teatru
  • Spectacole
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Teatrul de Nord - Satu Mare
Data: 
17 Nov 2012
Eveniment special: 
Nu

Sâmbătă 17 noiembrie, ora 19.00 – Sala Studio

 
Compania R d’un (d)ART în parteneriat cu Teatrul de Nord
prezintă spectacolul
 
ÎNTR-UN FEL, CA DE VIITOR
scenariu dramatic după romanul
Generaţia X de Douglas Coupland
cu: Ciprian Ciuciu, Raluca Mara, Alexandra Odoroagă
scenariul şi regia Ovidiu Caiţa
 
Ceva unic e pe cale să se întâmple în viaţa ta, în ceea ce tu numeşti încă viaţa ta, chiar dacă nu mai ştii foarte bine ce anume să defineşti astfel. Cărui act, într-adevăr, cărui individ real, cărei entităţi singulare să-i atribuim această definiţie – viaţa? Cum îi vom trasa graniţele? Unde începe şi mai ales cum se sfârşeşte? Ce iei la pachet din ea? Cuvintele pe care le-ai folosit pentru a o defini nu maschează cumva ceva care nu are chip? Ne întrebăm sperând, temându-ne şi înfiorându-ne de ceea ce va putea fi acest chip. Oare mai semănă şi o recunoşti, acum, în clipa în care îţi pui în vreun fel aceste întrebări? Iar dacă neasemănările şi neconcordanţele ei or mai avea trăsăturile viitorului? Ale viitorului tău?
Speranţa, teama şi înfiorarea sunt pe măsura semnelor care ne vin de peste tot din lumea civilizată, de acolo de unde cele mai insuportabile agresiuni asupra individului, cele pe care le recunoaştem prea bine sau cele la care nu am apucat să reflectăm încă – consumismul, hiper-marketizarea, crizele sociale şi economice, fanatismul religios sau politic – se amestecă, se încâlcesc, se contopesc cu suflul, cu respiraţia, cu însuşi spiritul speranţei.
Astăzi se întâmplă să fie primul cuvânt cu adevărat definitoriu în noua ta (dez)ordine. Chiar dacă nu e ultimul, mai cu seamă pentru că nu este, el armonizează, trasează. Pentru a-ţi lua o autentică răspundere în faţa lui astăzi, ar trebui să te limitezi la decizii imposibile, impracticabile, inacceptabile. Spectacolul Într-un fel, ca de viitor relansează cu insistenţă întrebarea: Ce vei face ASTĂZI?
Apropo… de unde începi când vrei să o iei de la început?
 
Preţul biletului: 12 lei
http://www.facebook.com/cadeviitor
 
 
© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact