Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

Cluj

Se dă startul celei de-a VI-a ediții a Festivalului Interferențe!

  • Cluj
  • Teatru
  • Festivaluri
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca
Data: 
22 Nov 2018 - 30 Nov 2018
Eveniment special: 
Nu

Festivalul Internațional de Teatru Interferențe organizat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj își deschide porțile joi, 22 noiembrie 2018. La conferința de presă organizată la Cluj, studenții la actorie ai Universităţii Babeș-Bolyai, Facultatea de Teatru și Televiziune, au prezentat un flashmob imaginat de Enikő Györgyjakab pornind de la tema centrală a festivalului - Războiul.
Cea de-a VI-a ediție a Festivalului Interferențe va găzdui la Cluj, în perioada 22–30 noiembrie, 16 de trupe de teatru din 13 țări.
Gábor Tompa, directorul și selecționerul Festivalului, a declarat că ediția din acest an își propune să ofere o temă de meditație referitoare la schimbările care s-au petrecut în lume în cei o sută de ani de la sfârșitul Primului Război Mondial. Spectacolele selecționate ridică întrebări legate de individ și societate; ce posibilități de schimbare avem într-o lume din care dialogul a dispărut?
Marea majoritate a spectacolelor invitate provin din țări din Europa Centrală și de Est întrucât aceste regiuni au fost cele mai afectate de Primul Război Mondial.
Publicul clujean va avea ocazia de a vedea producțiile unor creatori de renume  mondial precum: Toni Servillo, Luk Perceval, Milo Rau, Eimuntas Nekrošius, Anna Badora, Gábor Tompa, Cezary Tomaszewski, Csaba Horváth, Balázs Benő Fehér, András Urbán, Attila Vidnyászky jr., Ilan Ronen, Adrian Sitaru, Klim Kozinsky, Marianne Pousseur & Enrico Bagnoli și Stathis Livathinos, mulți dintre artiștii invitați fiind pentru prima oară la Cluj.
Programul va fi întregit de evenimentele OFF, care includ și în acest an discuții cu creatorii spectacolelor, lansări de carte, expoziții și concerte. Tot în cadrul Festivalului va avea loc, pentru prima dată în organizarea Teatrului Maghiar de Stat Cluj, Adunarea Generală a Uniunii Teatrelor din Europa. La acest eveniment vor participa conducătorii teatrelor membre ale Uniunii.  
Co-organizator: Fundația Corvineum.
Finanțatori: Ministerul Culturii și Identității Naționale, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Uniunea Teatrelor din Europa, Institutul Cultural Român, Guvernul României – Departamentul pentru Relații Interetnice, Fondul Bethlen Gábor, Energobit, Fundația Communitas, UNITER.
Printre principalii parteneri ai festivalului se numără Casa TIFF, Casa Tranzit, Teatrul Național Cluj Napoca, Centrul de Cultură Urbană Casino, Deutsches Kulturzentrum Klausenburg, Fabrica de Pensule, Uniunea Studenţească Maghiară din Cluj, Eximtur, Toyota, Aeroportul Internațional Avram Iancu, CTP, Vitrina Advertising, biletmaster.ro.
Pachetul Interferences Grand 2018 – care include bilete la cele opt spectacole prezentate în Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat Cluj – poate fi achiziționat de pe site-ul biletmaster.ro și de la casa de bilete a Teatrului. Prețul pachetului promoțional este de 280 lei.

 

Meniu:Dans – spectacol de dans pentru o cafenea

  • Cluj
  • Cosmin Manolescu
  • Teatru
  • Cluburi, cafenele
  • Dans
Data: 
5 Aug 2017 - 6 Aug 2017
Eveniment special: 
Nu

COMUNICAT DE PRESĂ

„Meniu:Dans” este un proiect performativ neconvențional realizat de coregraful Cosmin Manolescu, ce are ca scop să facă loc dansului contemporan în viața de zi cu zi a unei cafenele, cu o degustare specială și neașteptată propusă clienților acesteia. În 5 și 6 august, de la ora 20:00, pentru peste 2 ore, la Enigma Cafe din Cluj (str. Iulia Maniu nr. 12), clienții vor primi, pe lângă comenzile propriu-zise, și un bonus coregrafic, cu o serie de incursiuni performative în spațiile cafenelei și scurte piese inspirate din meniul acesteia, cum ar fi cappuccino, cocktail, apă, limonadă, etc.

„Meniu:Dans” este inițiat de coregraful Cosmin Manolescu cu participarea interpreților Oana Mureșan, Andreea Maier, Sergiu Diță, Cătălin Filip și Paul Sebastian Popa din Cluj. Proiectul este rezultatul întâlnirii artistice dintre Cosmin Manolescu și Oana Mureșan în vara anului 2016, cu ocazia taberei coregrafice „Ce este dansul contemporan?” de la Cluj, ca și o dezvoltare a atelierului „ZonaD explorare urbană” realizat de Cosmin Manolescu la București, Brașov, Timișoara și Faro. Dezvoltat pe durata a două săptămâni, „Meniu:Dans” se constituie deopotrivă într-un format de susținere și dezvoltare profesională pentru artiștii emergenți din Cluj.

Pentru rezervări de mese la Enigma Cafe, Cluj - 0752 104 642. Spectacolul va fi prezentat ulterior și la București în data de 9 septembrie, la Green Hours Jazz Cafe.

Interpreții participanți despre „Meniu:Dans”:

„Proiectul nostru e despre interiorizare, schimb de energii sau (re)găsirea individualității, care mai apoi se transpune în mișcare. Enigma Cafe, un spațiu inspirat de cultura steampunk, m-a stimulat să fiu creativ și cordial cu cei din jur, în timp ce întâlnirea cu universul propus de Cosmin Manolescu, mi-a înlăturat pesimismul.”

„Colega mea, Oana Mureșan, care m-a invitat în acest proiect, mi-a spus că la finalul acestui atelier, viața mea se va schimba, că voi zbura pe stradă. Pot spune că încep să simt schimbarea. Încă nu simt că zbor, dar sunt pregătit de decolare. Am curaj, răbdare, voință, energie și aripile deschise.”

„A fost o încântare să interacționăm spontan cu publicul în timpul performance-ului de pe terasa cafenelei Enigma, să observăm și să integrăm reacțiile lui în dans.”

„Dansul cu Cosmin Manolescu este o călătorie. Nu știi destinația, dar simți că pe parcurs se schimbă lucruri. Întâlnirea cu universul lui una care te ajută să intri în spațiile de care uiți adesea și care în fond sunt spațiile din noi care contează cel mai mult. Este o bucurie.”

Proiectul este realizat de Fundația Gabriela Tudor în cadrul programului Dans-Colaj, în parteneriat cu Enigma Cafe Cluj, Green Hours Jazz Cafe București și cu sprijinul Fabricii de Pensule/Centrul Național al Dansului. Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Mai multe detalii: http://zonadstudio.wordpress.com/. Clip video: https://vimeo.com/227592699

Credit imagine: Adrian Sucilă

 

Muzică contemporană în ultima săptămână a Toamnei Muzicale Clujene, ediţia 50

  • Cluj
  • Filarmonica de stat „Transilvania“
  • Muzica
  • Concerte
Data: 
24 Oct 2016 - 26 Oct 2016
Eveniment special: 
Nu

Festivalul Toamna Muzicală Clujeană se apropie de ultima săptămână dedicată muzicii culte. Vă invităm luni, 24 octombrie, să ascultaţi, în cadrul secţiunii Contemporania, Ansamblul SonoMania, care vine în premieră la Cluj-Napoca, cu recitalul Doiniri. Evenimentul va avea loc la ora 19, în sala Studio a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”.

Miercuri, 26 octombrie, îl sărbătorim - în cadrul ediţiei aniversare - pe compozitorul Gabriel Irányi, printr-un potret componistic. O parte din lucrările sale vor fi interpretate, în aceeaşi sală a Academiei de Muzică, de tenorul Hector Lopez şi instrumentiştii Vlad Răceu (vioară), Zsolt Török (violoncel) şi Silvia Sbârciu (pian). Recitalul este organizat în parteneriat cu Universitatea de Arte şi Design Cluj-Napoca. În aceeaşi zi, de la ora 11, compozitorul Gabriel Irányi va susţine un curs de măiestrie în compoziţie, la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, cu acces liber.

Unul dintre obiectivele principale ale ansamblului SonoMania, înfiinţat în 2012 de către compozitoarea Diana Rotaru, este câştigarea unui public nou pentru muzica modernă şi contemporană, o muzică vie pe care membrii ansamblului o iubesc şi o cântă cu pasiune încă din primii ani de studiu. SonoMania a participat la festivaluri importante, precum Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi – SIMN (Bucureşti, 2012-2013, 2016), Bucharest Music Film Festival – ArCuB (2012-2014), CIMRO DAYS (2014), Festivalul de Muzică Contemporană Happoman 2012, a 18-a ediţie (Coreea de Sud), Festivalul Internaţional Meridian – Zilele SNR-SIMC (Bucureşti, 2012-2015), Catsheuvel Festival (Haga, 2014). Concertul de debut a fost inclus ca eveniment paralel în cadrul Bienalei Internaţionale de Artă Contemporană din Bucureşti 2012.

Luni, 24 octombrie, ora 19
Sala Studio a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”

Contemporania – Doiniri

Ansamblul SonoMania
Veronica Anuşca soprană
Mihai Pintenaru clarinet
Raluca Stratulat vioară
Olga Podobinschi pian
Diana Rotaru conducerea muzicală

George Balint - A Bradului pentru soprană, clarinet, vioară şi pian, p.a.a.
Diana Rotaru - Meander pentru clarinet
Adrian Pop - Şapte fragmente din Tristan Tzara pentru voce şi pian
Mihai Măniceanu - Cantabile e Presto pentru vioară şi pian
Gabriel Mălăncioiu - Linişte pentru soprană şi clarinet
Toshio Hosokawa -Ancient Dance pentru vioară şi pian
Doina Rotaru – Bocet IV pentru soprană, clarinet, vioară şi pian

Născut la Cluj-Napoca, Gabriel Irányi a studiat compoziţia cu Sigismund Toduţă la Conservatorul „Gheorghe Dima”, ulterior urmând cursurile de masterat la Iaşi. Între 1977/1981, a predat forme, contrapunct şi teoria muzicii la Academia de Muzică din Tel Aviv. În 1978 şi 1984, a fost bursier DAAD al Cursurilor de vară de la Darmstadt, în cadrul cărora a studiat compoziţia cu Cristobal Halffter, Brian Ferneyhough şi Helmut Lachenmann. Importante pentru cariera sa au fost întâlnirile cu György Ligeti, György Kurtág, Morton Feldman, Günther Becker şi Peter Ruzicka. Din 1988, Gabriel Irányi activează ca şi compozitor liber profesionist la Berlin. A susţinut prelegeri despre muzica nouă şi propriile lucrări la Academia de Muzică „Hanns Eisler” din Berlin, la New York University, University of Wisconsin, Landesmusikakademie Berlin, European Piano Teachers Association Berlin, Musikhochschule Rostock, Universitatea de Muzică din Bucureşti şi la Academia de Muzică din Cluj.

Miercuri, 26 octombrie, ora 19
Sala Studio a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”

Aniversări în Festival
Portret componistic Gabriel Irányi (70)

Hector Lopez tenor
Vlad Răceu vioară
Zsolt Török violoncel
Silvia Sbârciu pian

Sechs Denkbilder mit Benjamin pentru tenor (pe texte de Walter Benjamin)
Bird in Space (Constantin Brâncuşi) pentru pian
Hommage à Chagall (Marc Chagall) pentru pian
Klavierzyklus II / Piano Cycle II pentru pian
Quatre mouvements pentru vioară şi pian
Denkbilder pentru violoncel solo
3 Moments musicaux pentru vioară şi violoncel

Programul tuturor concertelor şi recitalurilor se găseşte pe filarmonicatransilvania.ro, iar biletele se pot achiziţiona şi online de pe biletmaster.ro.

Cea de-a 50-a ediţie a Festivalului Toamna Muzicală Clujeană propune o alternativă de petrecere a timpului liber într-un mediu cultural şi o mai bună cunoaştere a ceea ce are de oferit oraşul Cluj-Napoca în materie de evenimente muzicale, la începutul unei noi stagiuni de concerte, la început de an universitar pentru noii studenţi instalaţi în oraş, cât şi pentru melomanii ce aşteaptă reluarea activităţii Filarmonicii, după vacanţă. Festivalul, susţinut şi organizat de instituţia Filarmonicii timp de jumătate de secol în Cluj-Napoca, marchează în tonuri de sărbătoare fiecare început de toamnă şi demonstrează capacitateta urbei de a oferi acte culturale diverse.
Festivalul Internaţional Toamna Muzicală clujeană este realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Sponsori: Weberbau, Energobit, Florăria Dorothy’s, Opera Plaza, Polus Center Cluj
Parteneri: Consiliul Judeţean, Societatea Filarmonica Transilvania, PMA Invest, Universitatea Babeş-Bolyai, Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Consulatul Maghiar, Heraldist & Wondermarks, Hotel Central, Romania Shuttle

Parteneri Media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, TVR Cluj, Radio Cluj, Szabadság, Făclia, Cotidian Transilvan, Monitorul de Cluj, ClujLife, Clujulcultural.ro, Cluj.ro, Radio Classic One, Centrul de presă, Ziua de Cluj, Actualitatea Muzicală, Mklasica, Welcome2Cluj, ClujToday, Evenimente in Cluj, Radio Classic, Librăriile Humanitas, Book Corner Librarium

PREŢUL BILETELOR

Biletele la concertele din cadrul festivalului au fost puse deja în vânzare, atât online, pe biletmaster.ro, cât şi la agenţia de bilete a filarmonicii care se află la parterul Casei de Cultură. Pe lângă Colegiul Academic, concertele vor avea loc şi la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” şi la Biserica Piaristă.
Vă reamintim că preţurile biletelor şi abonamentelor la Filarmonica „Transilvania” se modifică începând cu această stagiune. Preţurile sunt următoarele: 25 lei – 13 lei reducere (elevi, studenţi şi pensionari) pentru concertele incluse în abonament; 40 lei – 20 lei reducere (elevi, studenţi şi pensionari), pentru concertele extraordinare, iar abonamentele ajung la 400 lei, respectiv 200 lei cu reducere.
Biletele se pot cumpăra online de pe biletmaster.ro şi de la agenţia de bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60) conform programului: Luni & Miercuri 10 – 14, Marţi & Joi 12 – 18 şi Vineri 10 – 14 şi cu o oră înainte de concert, direct de la locaţia acestuia.
Atenţie: În ziua concertului, agenţia de bilete este deschisă în intervalul 10-14!

 

 

Recitaluri în cadrul Toamnei Muzicale Clujene

  • Cluj
  • Muzica
  • Festivaluri
Data: 
19 Oct 2016
Eveniment special: 
Nu

Program şi biografii

Luni, 17 octombrie, ora 19
Sala Studio a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”

Contemporania
Servus Darmstadt
Mircea Ardeleanu concept
Cristian Petrescu pian
Mircea Ardeleanu percuţie

Karlheinz Stockhausen - Zyklus für einen Schlagzeuger
Pierre Boulez - Sonata a III-a pentru pian
John Cage - Child of Tree
Karlheinz Stockhausen - Klavierstück IX; Vibra-elufa
Liviu Glodeanu - Sonata a II-a pentru pian
Iannis Xenakis -Oophaa

Discipol al profesoarei Ana Pitiş, la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, Cristian Petrescu a emigrat în Beirut, plecând apoi la New York, în 1970, cu o bursă care i-a permis să studieze la Juilliard School. Doi ani mai târziu, a fost distins cu Premiul „Aram Haciaturian”, destinat muzicienilor de origine armeană. În 1974, anul în care şi-a finalizat studiile de masterat, a primit o altă bursă, de data aceasta la Cursurile de vară pentru muzică nouă din Darmstadt, unde a studiat cu Aloys Kontarsky. La încheierea cursurilor, a fost distins cu Premiul „Kranichstein”, oferit de oraşul Darmstadt, pentru interpretarea în primă audiţie a Klavierstück IV de Wolfgang Rihm şi a Sonatinei pentru flaut şi pian de Pierre Boulez. De aici încolo, Cristian Petrescu şi-a continuat cariera pe două direcţii, cea de pianist şi cea de compozitor. A studiat compoziţia cu Stockhausen la Köln, devenind ulterior asistent al clasei de compoziţie a acestuia, şi a participat, timp de un an, la cursurile de la Hamburg ale lui György Ligeti. În 1981, a devenit pianistul ansamblului de muzică contemporană Intercontemporain, condus la Paris de Pierre Boulez. În 1989, s-a mutat la Berlin, unde a colaborat cu Filarmonica în programe dedicate lui Enescu, Bartók, Ligeti şi Kurtág.

Născut la Cluj, percuţionistul Mircea Ardeleanu a studiat în oraşul natal şi la Basel, dedicându-se ulterior în exclusivitate muzicii contemporane. Laureat al unor concursuri naţionale şi internaţionale, Mircea Ardeleanu şi-a construit cariera în jurul colaborărilor cu compozitori contemporani, rezultând numeroase lucrări pentru percuţie dedicate lui. Mircea Ardeleanu susţine cursuri de măiestrie în ţări din Europa, Asia, America de Nord şi America de Sud şi este, în egală măsură, organizatorul cursurilor de percuţie în cadrul Cursurilor de vară de la Darmstadt. Până în 2006, a fost profesor la Conservatorul din Lugano, iar ulterior profesor invitat la Milano, Beijing, Sankt Petersburg, Lucerna şi São Paulo.

Pe lângă înregistrările pentru posturi de radio şi televiziune, percuţionistul a înregistrat şi discuri cu lucrări de Stockhausen, Xenakis, Hans Werner Henze, precum şi cu lucrări compuse special pentru el de compozitori elveţieni. Înregistrarea lucrării ...pas à pas nulle part de Kurtág a primit, în 2003, Premiul Deutsche Schallplattenkritik pentru cea mai bună înregistrare de muzică contemporană.

Miercuri, 19 octombrie, ora 19
Biserica Piaristă

Contemporania
Muzică modernă la instrumente vechi
In memoriam Erich Bergel

Ansamblul Baroc Transylvania

Zoltán Majo flaut drept baroc
Mátyás Bartha vioară barocă
Ciprian Câmpean violoncel baroc
Erich Türk clavecin
Mihaela Maxim soprană

Hans Peter Türk - Partita in stile antico
Ede Terényi - Gipsy Songs pentru soprană şi pian
Adrian Borza - Suită transilvană
Johann Sebastian Bach / Erich Bergel - Fuga BWV 1080
Cornel Țăranu - Baroccoco
Adrian Pop - Cântece de stea

Ansamblul Baroc Transylvania s-a dedicat, încă din 1995, interpretării muzicii baroce, cu precădere celei autohtone. Folosind cópii ale unor instrumente din Baroc, ansamblul se dedică însă şi muzicii contemporane transilvane, interpretând în primă audiţie absolută lucrări de Hans Peter Türk, Adrian Borza, Dan Voiculescu, Adrian Pop şi Cornel Ţăranu. Activitatea formaţiei este documentată prin cinci CD-uri şi un DVD, transmisii radio, TV şi peste 600 de concerte. În afară de participarea la festivaluri din România, la ceremonii şi recepţii organizate de Preşedinţia României sau misiuni diplomatice, ansamblul a efectuat numeroase turnee în străinătate (Germania, Olanda, Elveţia, Austria, Italia, Belgia, Franţa, Portugalia, Anglia, Ungaria, Republica Moldova). Toţi membrii ansamblului sunt absolvenţi ai Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, perfecţionându-se în continuare la studii şi cursuri de măiestrie în străinătate. Ei desfăşoară, de altfel, o foarte bogată activitate concertistică la nivel european şi în cadrul altor formaţii camerale.

Joi, 20 octombrie, ora 19
Sala Studio a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”

Serate camerale

Cvartetul Transilvan
Gabriel Croitoru vioara I
Nicuşor Silaghi vioara a II-a
Marius Suărăşan violă
Vasile Jucan violoncel

Dorin Marc contrabas
Daniel Goiţi pian

Adrian Pop
8 Bagatele pentru cvartet de coarde
Wolfgang Amadeus Mozart
Cvartetul de coarde nr. 19, în Do major, KV 465, Cvartetul disonanţelor
Franz Schubert
Cvintetul cu pian, în La major, D. 667, Păstrăvul

Intensa activitate artistică a Cvartetului Transilvan se reflectă în multiplele concerte, susținute întotdeauna la un înalt nivel, în România și în întreaga lume. Cvartetul a participat la festivaluri internaționale de prestigiu, precum Aspen Music Festival, Ravinia Festival (SUA), Aldeburgh Festival, Bath Festival, Edinburgh Festival, Belfast Festival (Marea Britanie), Kuhmo (Finlanda), Bad Gleichenberg, Salzburg (Austria), Chemnitz (Germania), Salamanca (Spania), Aiche sur Alsette (Luxemburg), Aix en Provence (Franța).

În nenumăratele concerte susținute în străinătate, ansamblul a evoluat în săli de concert renumite: Wigmore Hall (Londra), Pleyel (Paris), Queens Hall (Edinburgh), Maltings Hall (Aldeburgh), Wheeler Hall (Aspen), Mandell Hall (Chicago), Willshire Ebel Theatre (Los Angeles), Elmwood Hall (Belfast), Conservatoire Royale (Bruxelles).

Cvartetul Transilvan a colaborat în interpretări camerale de excepție cu artiști consacrați, atât în România, cât și pe mari scene ale lumii: Ştefan Ruha, Cristina Anghelescu, Marin Cazacu, Dana Borşan, Aurel Marc, Adriana Bera, Daniel Goiţi, Mihai Ungureanu, Dan Grigore, Valentin Gheorghiu, Mirel Iancovici, Şerban Lupu, Aurelian Octav Popa, Rudolph Firkushny, Michel Bourdoncle, Rita Sloan, Erik Friedmann, Luz Leskowitz, Sharon Bezaly, Jeremy Menuhin, Vladimir Mendelsohn, Aaral Arad, Dejan Lazic, Götz Teutsch, János Bálint.

Repertoriul Cvartetului cuprinde creații ale marilor compozitori clasici, romantici, moderni și contemporani (incluzând realizarea unui mare număr de prime audiții absolute). În cei peste douăzeci și cinci de ani de activitate artistică, Cvartetul Transilvan a susținut peste 2000 de concerte, reprezentând totodată România și prin concerte organizate cu ocazia evenimentelor importante și a întâlnirilor diplomatice la nivel înalt (Consiliul Europei, Comisia Europeană, vizite prezidențiale, aniversări naționale etc.). Pe lângă activitatea artistică, membrii Cvartetului Transilvan îndrumă în prezent o serie de tineri valoroși prin activitatea didactică pe care o desfășoară în cadrul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” și al Universității de Muzică din București.

Sâmbătă, 22 octombrie, ora 19
Sala Studio a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”

Aniversări în Festival
Portret componistic Adrian Pop (65)

Ansamblul AdHOC
Raluca Ilovan flaut
Adrian Cioban oboi
Aurelian Băcan clarinet
Rareş Sângeorzan fagot
Ionuţ Marina corn
Radu Dunca vioară
Ovidiu Costea violă
Vlad Raţiu violoncel

Cu participarea sopranei Mihaela Maxim

Gordun pentru violoncel solo
Și-acum dormi și Viziune pentru voce și pian, după Ion Minulescu
Onkel Fritz – scenă pentru voce și pian, după Wilhelm Busch, p.a.
Aana pentru flaut și pian, p.a.a.
Ricorrenze pentru trio de coarde
Sonata pentru cvintet de suflători

Program prezentat de autor

Născut la Cluj în anul 1951, compozitorul Adrian Pop s-a format sub îndrumarea succesivă a tatălui său, reputatul dirijor de cor şi profesor Dorin Pop, apoi a maeştrilor Sigismund Toduţă şi Cornel Ţăranu. Afirmarea sa în context naţional şi internaţional s-a produs la sfârşitul anilor ’70, prin câteva lucrări simfonice şi corale ce au dobândit un durabil succes. Creaţiile sale au fost distinse, de-a lungul timpului, cu numeroase premii (în mai multe rânduri Premiul Uniunii Compozitorilor din România, Premiul „George Enescu” al Academiei Române, premii la concursuri internaţionale de compoziţie în Franţa, Italia, Austria, Spania, Africa de Sud).

O îndelungată colaborare l-a legat de prestigioasa Filarmonică de Stat „Transilvania”, ca secretar şi consultant artistic şi ca director general (1991-1995). A fost rector al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, actualmente fiind profesor de compoziţie la aceeaşi instituţie. A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural acordat de Preşedintele României şi este Cavaler al „Ordre des Arts et des Lettres”, acordat de Ministerul Culturii din Franţa.

 

 

Concert Caritabil – Muzica ne uneşte pentru Crina Terheş

  • Cluj
  • Filarmonica de stat „Transilvania“
  • Muzica
  • Concerte
Data: 
18 Oct 2016
Eveniment special: 
Nu

Corul şi Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” vă invită marţi, 18 octombrie 2016, de la ora 19, la Colegiul Academic, la concertul caritabil pentru Crina Terheş, soţia colegului nostru, tenorul Călin Terheş, care este diagnosticată cu cancer de gradul IV.

Concertul de marţi seara reprezintă un eveniment aparte în cadrul căruia valorile morale exprimate prin muzică primesc o însemnătate mult mai concretă. Astfel, legătura dintre public şi interpret devine în acest context un sprijin direct, un act de altruism şi umanitate.

Dincolo de toate, poate cel mai important şi totodată cel mai frumos lucru, care se reflectă prin prezenţa dumneavoastră în această seară, este că, în cele mai profunde momente de cumpănă ale noastre, dovediţi că nimeni nu trebuie să fie singur.

Marţi, 18 octombrie, ora 19
Colegiul Academic

Concert caritabil pentru Crina Terheş

Corul şi Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”

David Crescenzi dirijor
Diana Ţugui soprană
Ştefan von Korch tenor
Florin Estefan bariton

Cornel Groza dirijorul corului

Carl Orff
Carmina Burana

Locurile în sală se primesc exclusiv de la agenţia de Bilete a Filarmonicii de Stat „Transilvania”, Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3 (la parter, în incinta Casei de Cultură a Studenţilor), Tel. 0264-43 00 60 sau începând cu o oră înainte de concert, în foaierul Colegiului Academic.

Programul agenţiei de bilete:
Luni & Miercuri: 10,00 – 16,00
Marti & Joi: 12,00 – 18,00
Vineri: 10,00 - 14,00

Intrare pe bază de donaţii. Donaţie minimă recomandată: 30 lei
Banii vor fi utilizaţi pentru tratamente în clinicile de specialitate din ţară şi străinătate.
Donaţiile se pot face şi în contul soţului doamnei Terheş - TERHEŞ ROMEO-CĂLIN: RO23INGB0000999900555337

De asemenea, în perioada desfăşurării festivalului Toamna Muzicală Clujeană, între 7-28 octombrie 2016, vă invităm la concertele noastre, să fiţi alături de Crina Terheş, în momentele grele prin care trece. Puteţi găsi cutiile de donaţii în holul sălii de concert, la Colegiul Academic, dar şi la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”.

 

Toamna Muzicală Clujeană începe cu primul concert al filarmonicii clujene din 1955

  • Cluj
  • Daniel Goiţi
  • Filarmonica de stat „Transilvania“
  • Horia Andreescu
  • Muzica
  • Concerte
  • Festivaluri
Data: 
7 Oct 2016
Eveniment special: 
Nu

Comunicat de presă

Ediţia cu numărul 50 a festivalului toamnei dedicat muzicii la Cluj începe cu un program special, este vorba de primul program al orchestrei clujene, interpretat sub bagheta maestrului Ciolan, la concertul inaugural din decembrie 1955:
Richard Wagner
Uvertura operei Maeştrii cântăreţi din Nürnberg
Sigismund Toduţă
Concertul nr. 1 pentru orchestră de coarde
Serghei Rahmaninov
Concertul nr. 2 pentru pian, în do minor, op. 18
Ludwig van Beethoven
Simfonia a III-a în Mi bemol major, op. 55, Eroica

La pupitrul orchestrei filarmonicii îl avem invitat, pentru acest concert dedicat memoriei maestrului Antonin Ciolan, pe Horia Andreescu. Daniel Goiţi e invitat şi el pe scena Colegiului Academic, pentru interpretarea Concertului nr. 2 pentru pian, de Serghei Rahmaninov.

Horia Andreescu este dirijorul principal al Filarmonicii „George Enescu", fondator al Orchestrei de Cameră „Virtuozii” din Bucureşti, profesor asociat al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti şi a fost, o lungă perioadă, director al formaţiilor muzicale Radio. Studiile sale la Conservatorul din capitală, la Academia de Muzică din Viena, precum şi cursurile cu Sergiu Celibidache au reprezentat o bază solidă a devenirii sale dirijorale.

A colaborat cu numeroase orchestre, ca London Symphony Orchestra, Wiener Symphoniker, Royal Philharmonic Orchestra, Filarmonicile din Amsterdam, Stuttgart, Orchestrele Simfonice din Ierusalim, Nagoya, BBC Scottish, Orchestrele Radio din Madrid şi Leipzig, şi a participat la festivaluri ca Wiener Festwochen, Dresdner Festspiele, Europa Musicale München şi Festivalul Internaţional „George Enescu".

Ultimele dintre cele aproximativ 50 de înregistrări ce poartă semnătura lui Horia Andreescu sunt două compact discuri apărute în 2003 şi 2004, alături de Rundfunk Sinfonieorchester Berlin (lucrări de Prokofiev, Respighi, Hindemith, Constantin Silvestri şi – pentru firma RCA, Red Seal – Georg Katzer), un compact disc cu Orchestra Naţională Radio (cu lucrări de Olah, Mendelssohn şi Enescu) şi încă un CD, alături de Nordwestdeutsche Philharmonie, cu lucrări de Pascal Bentoiu, realizat pentru Radiodifuziunea din Köln şi casa germană de discuri Hastedt.

În luna decembrie 2004, Horia Andreescu a pregătit, din nou alături de Rundfunk Sinfonieorchester Berlin, o altă înregistrare pentru Deutschland-Radio Berlin şi pentru firmă germană CPO. Acesta a fost cel de-al cincisprezecelea album discografic semnat alături de o orchestră din Europa. Un alt eveniment important a fost concertul de deschidere a Festivalului „George Enescu”, ediţia 2005.

Preocuparea sa constantă pentru muzica românească reiese din eforturile sale – în Berlin, Viena, München, Amsterdam, Madrid, Japonia a prezentat lucrări de Enescu şi numeroşi alţi compozitori români. Dar acest interes este subliniat mai ales de cele peste 2000 de minute de muzică românească aflate în Kardex-ul Radiodifuziunii Române. Între premiile şi distincţiile dirijorului Horia Andreescu, Premiul UNESCO (România 2003) cinsteşte tocmai acest efort de afirmare a identităţii muzicale româneşti în lume.

Şcoala pianistică clujeană se mândreşte cu unul dintre cei mai importanţi pianişti ai ţării, Daniel Goiţi. Absolvent al Liceului de Muzică „Sigismund Toduţă”, iar mai apoi al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, la clasa profesoarei Ninuca Oşanu-Pop, Daniel Goiţi este el însuşi profesor la Academia de Muzică din Cluj, formând noi generaţii de muzicieni pianişti.

După absolvirea Academiei clujene, Daniel Goiţi a obţinut o bursă de studii la Hochschule der Künste din Berlin, unde a lucrat cu renumitul pianist, de asemenea de origine clujeană, Georg Sava. După un parcurs mereu ascendent, marcat de diferite premii naţionale şi internaţionale, de multe apariţii concertistice şi nenumărate recitaluri solistice şi camerale, Daniel Goiţi a obţinut două premii importante, care l-au propulsat în lumea muzicală internaţională: Premiul I şi titlul de laureat al Concursului Internaţional „George Enescu” (1991) şi Premiul I la Concursul de pian „Arthur Schnabel” din Berlin (1994).

Astăzi Daniel Goiţi face parte din elita de pianişti români, iar prestigiul său este susţinut de numeroasele apariţii pe podiumul concertistic (în SUA, Anglia, Franţa, Italia, Germania, Austria, Grecia, Japonia, Israel), în cadrul recitalurilor solistice sau camerale, de invitaţiile de susţinere a unor cursuri de măiestrie, de cererile de participare în juriile unor concursuri naţionale şi internaţionale, de apariţii în media (radio, televiziune).

***
Cea de-a 50-a ediţie a Festivalului Toamna Muzicală Clujeană propune o alternativă de petrecere a timpului liber într-un mediu cultural şi o mai bună cunoaştere a ceea ce are de oferit oraşul Cluj-Napoca în materie de evenimente muzicale, la începutul unei noi stagiuni de concerte, la început de an universitar pentru noii studenţi instalaţi în oraş, cât şi pentru melomanii ce aşteaptă reluarea activităţii Filarmonicii, după vacanţă. Festivalul, susţinut şi organizat de instituţia Filarmonicii timp de jumătate de secol în Cluj-Napoca, marchează în tonuri de sărbătoare fiecare început de toamnă şi demonstrează capacitateta urbei de a oferi acte culturale diverse.
Festivalul Internaţional Toamna Muzicală clujeană este realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Sponsori: Weberbau, Energobit, Florăria Dorothy’s, Opera Plaza, Polus Center Cluj
Parteneri: Consiliul Judeţean, Societatea Filarmonica Transilvania, PMA Invest, Universitatea Babeş-Bolyai, Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Consulatul Maghiar, Heraldist & Wondermarks, Hotel Central, Romania Shuttle
Parteneri Media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, TVR Cluj, Radio Cluj, Szabadság, Făclia, Cotidian Transilvan, Monitorul de Cluj, ClujLife, Clujulcultural.ro, Cluj.ro, Radio Classic One, Centrul de presă, Ziua de Cluj, Actualitatea Muzicală, Mklasica, Welcome2Cluj, ClujToday, Evenimente in Cluj, Radio Classic, Librăriile Humanitas, Book Corner Librarium

PREŢUL BILETELOR
Biletele la concertele din cadrul festivalului au fost puse deja în vânzare, atât online, pe biletmaster.ro, cât şi la agenţia de bilete a filarmonicii care se află la parterul Casei de Cultură. Pe lângă Colegiul Academic, concertele vor avea loc şi la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, dar şi la Biserica Piaristă.
Vă reamintim că preţurile biletelor şi abonamentelor la Filarmonica „Transilvania” se modifică începând cu această stagiune. Preţurile sunt următoarele: 25 lei – 13 lei reducere (elevi, studenţi şi pensionari) pentru concertele incluse în abonament; 40 lei – 20 lei reducere (elevi, studenţi şi pensionari), pentru concertele extraordinare, iar abonamentele ajung la 400 lei, respectiv 200 lei cu reducere.
Biletele se pot cumpăra online de pe biletmaster.ro şi de la agenţia de bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60) conform programului: Luni & Miercuri 10 – 14, Marţi & Joi 12 – 18 şi Vineri 10 – 14 sau cu o oră înainte de concert, direct de la locaţia acestuia.
Atenţie: În ziua concertului, agenţia de bilete este deschisă în intervalul 10-14!

 

Festivalul Internaţional Toamna Muzicală Clujeană

  • Cluj
  • Filarmonica de stat „Transilvania“
  • Muzica
  • Festivaluri
Data: 
7 Oct 2016 - 28 Oct 2016
Eveniment special: 
Nu

Ediţia 50 — 7 - 28 octombrie 2016

*În deschiderea festivalului se va interpreta programul primului concert al orchestrei clujene, din 1955 – „un iureş în crescendo”
*Concertele cap de afiş – simfonice şi vocal-simfonice, îi omagiază pe dirijorii Antonin Ciolan, Emil Simon, Erich Bergel, iar în închiderea festivalului îl sărbătorim pe Cristian Mandeal
*Întregul program al ediţiei 50 este dedicat aniversărilor muzicale

Filarmonica de Stat „Transilvania” invită clujenii la ediţia aniversară a festivalului internaţional Toamna Muzicală Clujeană, cea mai longevivă manifestare dedicată muzicii culte din România, care împlineşte 50 de ani. Timp de trei săptămâni sunt aşteptaţi şi vor fi ascultaţi la Cluj artişti străini şi români care vor contribui la sărbătoarea pe care filarmonica clujeană o dedică muzicii şi celor care au edificat şi susţinut această instituţie de cultură.
Astfel, ediţia din acest an le este dedicată maeştrilor Antonin Ciolan, Emil Simon, Erich Bergel şi Cristian Mandeal. Pe lângă cele patru mari concerte dedicate lor, în programul festivalului veţi regăsi serate camerale, recitaluri din zona muzicii contemporane, concerte aniversare, o conferinţă despre Dinu Lipatti şi un curs de măiestrie în compoziţie, susţinut de compozitorul Gabriel Irányi.
Ediţia cu numărul 50 a festivalului toamnei dedicat muzicii la Cluj începe cu un program special, respectiv primul program al orchestrei clujene, interpretat sub bagheta maestrului Ciolan, la concertul inaugural din decembrie 1955:
Richard Wagner
Preludiul operei Maeştrii cântăreţi din Nürnberg
Sigismund Toduţă
Concertul nr. 1 pentru orchestră de coarde
Serghei Rahmaninov
Concertul nr. 2 pentru pian, în do minor, op. 18
Ludwig van Beethoven
Simfonia a III-a în Mi bemol major, op. 55, Eroica

Horia Andreescu, dirijorul care va deschide festivalul, a precizat că fiecare lucrare din acest prim concert ales de Antonin Ciolan are un titlu de o importanţă specifică, este un „iureş în crescendo”. Despre repetiţia primul concert al Orchestrei Filarmonicii din Cluj, Gheorghe Muşat – membru fondator al orchestrei - a declarat, în cadrul conferinţei de presă de astăzi: „Prima repetiţie pentru acest program a avut loc în sala mică a Operei Române, iar orchestra era alcătuită, la vremea aceea, din instrumentişti de la operă, studenţi de la Conservator şi chiar şi profesori. Maestrul Antonin Ciolan ne-a spus că trebuie să cântăm mai în crescendo, ca la Viena, dar pentru că pe vremea aceea nu prea puteai da referinţe vestice, maestrul a completat... şi ca la Moscova”.

Publicul meloman nu poate să ignore, din întreaga sărbătoare muzicală pe care Filarmonica îşi propune să o însufleţească începând de vineri, şi celelalte recitaluri şi concerte din programul generos al festivalului.

Sâmbătă, 8 octombrie, Trio Diogenis, format din trei tineri talentaţi – Maria Marica, Cornelius Zirbo şi Cadmiel Boţac, vor interpreta, pe scena Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, lucrări de Luigi Boccherini, Edvard Grieg şi Felix Mendelssohn.

Săptămâna viitoare o vom începe în forţă, cu o conferinţă dedicată lui Dinu Lipatti – Beyond the Studio. The Hunt for Recordings of Dinu Lipatti, susţinută de canadianul Mark Ainley, unul dintre cei mai pasionaţi cercetători ai lui Dinu Lipatti. Seara de luni îi este dedicată compozitorului Sigismund Toduţă.

Miercuri, 12 octombrie, Colegiul Academic îşi va deschide porţile din nou, dar de data aceasta pe scenă nu va mai fi o orchestră şi un cor, după cum bine v-am obişnuit, ci... O voce. O lăută. O chitară, potrivit numelui recitalului ce va fi susţinut de Claudia Codreanu şi Costin Soare.

Festivalul va continua apoi cu un concert simfonic In memoriam Emil Simon, care-l readuce la pupitrul orchestrei pe maestrul Lawrence Foster şi la pian pe îndrăgitul Dan Grigore.

După concerte simfonice, serate camerale şi aniversări, festivalul va continua cu două seri dedicate muzicii contemporane. Mircea Ardeleanu vine la Cluj-Napoca, alături de pianistul Cristian Petrescu, în cadrul evenimentului Servus Darmstadt. Cei doi vor cânta lucrări compuse în secolul al XX-lea, de Pierre Boulez, Karlheinz Stockhausen, Yannis Xenakis, John Cage şi Liviu Glodeanu. După o seară ce promite mai mult descoperiri muzicale, vă invităm pe 19 octombrie să redescoperiţi Biserica Piaristă şi să ascultaţi Muzică modernă la instrumente vechi, într-un recital susţinut de Ansamblul Baroc Transylvania, in memoriam Erich Bergel.

În această ediţie, Cvartetul Transilvan revine pe scena festivalului, acompaniaţi de această dată de contrabasistul Dorin Marc şi de pianistul Daniel Goiţi, cu care ne întâlnim şi în prima seară a festivalului.

Al treilea concert cap de afiş din festival îi este dedicat maestrului Erich Bergel. Corul şi Orchestra vor interpreta, sub bagheta dirijorului Mihail Agafiţa, în primă audiţie absolută, lucrarea Vocile nopţii/Les voix de la nuit 2 de Adrian Pop. Acest cadou pe care domnul Adrian Pop ni-l face va fi urmat de seara dedicată dumnealui, în 22 octombrie, când îl vom aniversa printr-un recital susţinut de Ansamblul AdHOC şi soprana Mihaela Maxim.

În 24 octombrie, ansamblul SonoMania vine pentru prima dată la Cluj, sub conducerea muzicală a Dianei Rotaru.

Ziua de 26 octombrie îi este dedicată compozitorului de origine română Gabriel Irányi, care va susţine la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” un curs de măiestrie şi ale cărui lucrări vor putea fi ascultate în aceeaşi seară, în Sala Studio a AMGD, în interpretarea soliştilor Hector Lopez, Vlad Răceu, Zsolt Török şi Silvia Sbârciu.

Festivalul se va încheia pe 28 octombrie sub semnul sărbătorii şi al bucuriei. Sub bagheta dirijor sărbătorit Cristian Mandeal, Orchestra şi Corul filarmonicii vor interpreta Simfonia a IX-a de Beethoven, alături de soliştii Diana Ţugui, Cristina Damian, Tiberius Simu şi Cristian Hodrea, iar pentru că pianul va deveni, până la final de Toamnă Muzicală Clujeană, instrumentul oficial al acestei ediţii, pianista Oxana Corjos este invitată pentru interpretarea Concertului nr. 2 pentru pian de Brahms.
Se anunţă, astfel, o toamnă muzicală plină şi ne simţim onoraţi să vă invităm să o sărbătorim împreună prin muzică.

***
Cea de-a 50-a ediţie a Festivalului Toamna Muzicală Clujeană propune o alternativă de petrecere a timpului liber într-un mediu cultural şi o mai bună cunoaştere a ceea ce are de oferit oraşul Cluj-Napoca în materie de evenimente muzicale, la începutul unei noi stagiuni de concerte, la început de an universitar pentru noii studenţi instalaţi în oraş, cât şi pentru melomanii ce aşteaptă reluarea activităţii Filarmonicii, după vacanţă. Festivalul, susţinut şi organizat de instituţia Filarmonicii timp de jumătate de secol în Cluj-Napoca, marchează în tonuri de sărbătoare fiecare început de toamnă şi demonstrează capacitateta urbei de a oferi acte culturale diverse.
Festivalul Internaţional Toamna Muzicală clujeană este realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Sponsori: Weberbau, Energobit, Florăria Dorothy’s, Opera Plaza, Polus Center Cluj
Parteneri: Consiliul Judeţean, Societatea Filarmonica Transilvania, PMA Invest, Universitatea Babeş-Bolyai, Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Consulatul Maghiar, Heraldist & Wondermarks, Hotel Central, Romania Shuttle

Parteneri Media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, TVR Cluj, Radio Cluj, Szabadság, Făclia, Cotidian Transilvan, Monitorul de Cluj, ClujLife, Clujulcultural.ro, Cluj.ro, Radio Classic One, Centrul de presă, Ziua de Cluj, Actualitatea Muzicală, Mklasica, Welcome2Cluj, ClujToday, Evenimente in Cluj, Radio Classic, Librăriile Humanitas, Book Corner Librarium

PREŢUL BILETELOR
Biletele la concertele din cadrul festivalului au fost puse deja în vânzare, atât online, pe biletmaster.ro, cât şi la agenţia de bilete a filarmonicii care se află la parterul Casei de Cultură. Pe lângă Colegiul Academic, concertele vor avea loc şi la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” şi la Biserica Piaristă.

Vă reamintim că preţurile biletelor şi abonamentelor la Filarmonica „Transilvania” se modifică începând cu această stagiune. Preţurile sunt următoarele: 25 lei – 13 lei reducere (elevi, studenţi şi pensionari) pentru concertele incluse în abonament; 40 lei – 20 lei reducere (elevi, studenţi şi pensionari), pentru concertele extraordinare, iar abonamentele ajung la 400 lei, respectiv 200 lei cu reducere.
Biletele se pot cumpăra online de pe biletmaster.ro şi de la agenţia de bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60) conform programului: Luni & Miercuri 10 – 14, Marţi & Joi 12 – 18 şi Vineri 10 – 14 şi cu o oră înainte de concert, direct de la locaţia acestuia.
Atenţie: În ziua concertului, agenţia de bilete este deschisă în intervalul 10-14!

 

Spectacolul „Numai din izvor curat”

  • Cluj
  • Mapamond
  • Muzica
  • Orchestra Filarmonicii Naţionale Maghiare
  • Târgu Mureş
  • Concerte
  • Turnee
Data: 
7 Sep 2016 - 8 Sep 2016
Eveniment special: 
Nu

COMUNICAT DE PRESĂ

Miercuri, 7 septembrie 2016, ora 19.00, la Opera Maghiară de Stat din Cluj şi joi, 8 septembrie 2016, ora 19.00, la Palatul Culturii din Târgu Mureş va avea loc spectacolul intitulat
„NUMAI DIN IZVOR CURAT” dedicat memoriei compozitorilor„gemeni” Bartók Béla şi Kodály Zoltán, susţinut de Orchestra Filarmonicii Naţionale Maghiare, Corul Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş, mezzosoprana Balga Gabriella şi baritonul Palerdi András, precum şi de câţiva dintre participanţii concursului de talente Fölszállott a páva, ediţiile 2012 şi 2014: Csizmadia Anna, Kubinyi Júlia, Zsikó Zoltán cântăreţi de muzică populară, Kurdi Gábor fluiere şi cimpoi, respectiv taraful Parapács Zenekar şi ansamblul de dans Czifra Táncegyüttes

Dirijor: Kocsis Zoltán
Gazda serii: Sebő Ferenc
Cu sprijinul Közszolgálat a Magyar Kultúráért Alapítvány
(Fundaţia Serviciul Public pentru Cultura Maghiară)

Program:

Dansuri ardeleneşti – varianta originală, interpretează: Parapács Zenekar şi Czifra Táncegyüttes
Bartók Béla: Dansuri ardeleneşti
Interpretează: Orchestra Filarmonicii Naţionale Maghiare

Árva madár / Pasăre orfană – varianta originală, interpretează: Csizmadia Anna (voce)
Kodály-Kocsis: Árva madár / Pasăre orfană
Interpretează: Balga Gabriella (voce) şi Orchestra Filarmonicii Naţionale Maghiare

Angoli Borbála – varianta originală, interpretează: Kubinyi Júlia (voce)
Bartók Béla: Cântece ţărăneşti maghiare – Angoli Borbála
Interpretează: Orchestra Filarmonicii Naţionale Maghiare

Dansuri din Galanta – varianta originală, interpretează: Parapács Zenekar
Kodály Zoltán: Dansuri din Galanta
Interpretează: Orchestra Filarmonicii Naţionale Maghiare

PAUZĂ

Dansuri populare româneşti – varianta originală, interpretează: Kurdi Gábor (fluier), Parapács Zenekar şi Czifra Táncegyüttes
Bartók Béla: Dansuri populare româneşti
Interpretează: Orchestra Filarmonicii Naţionale Maghiare

Puciné - varianta originală, interpretează: Zsikó Zoltán (voce)
Kodály-Kocsis: Puciné
Interpretează: Palerdi András (voce) şi Orchestra Filarmonicii Naţionale Maghiare

Azt akartam én megtudni / Eu am vrut să aflu – varianta originală, interpretează: Kubinyi Júlia (voce)
Bartók-Kocsis: Douăzeci de cântece populare maghiare – Székely lassú / Dans secuiesc lent
Interpretează: Balga Gabriella (voce) şi Orchestra Filarmonicii Naţionale Maghiare

Beteg az én rózsám nagyon / Iubita mi-e tare bolnavă – varianta originală, interpretează: Csizmadia Anna (voce)
Bartók Béla: Cinci cântece ţărăneşti maghiare – Panasz / Jelanie
Interpretează: Palerdi András (voce) şi Orchestra Filarmonicii Naţionale Maghiare

Dansuri din Nagykálló – varianta originală, interpretează: Parapács Zenekar şi Czifra Táncegyüttes
Kodály Zoltán: Kállai kettős
Interpretează: Orchestra Filarmonicii Naţionale Maghiare şi Corul Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş

Spectacolul intitulat „Numai din izvor curat” îşi propune să prezinte publicului patrimoniul spiritual – în întreaga sa complexitate – creat de Bartók Béla şi Kodály Zoltán, cele două genii ale vieţii muzicale maghiare. Un aspect aparte al acestui spectacol este faptul că melodiile prelucrate de cei doi compozitori sunt interpretate, cântate, jucate întâi în forma lor originală, de către participanţi la concursul de talente în domeniul folclorului muzical „Fölszállott a páva”, în portul popular specific zonei de provenienţă, apoi prelucrarea „clasică” a acestor melodii sunt interpretate de Orchestra Filarmonicii Naţionale Maghiare, sub bagheta maestrului Kocsis Zoltán. Programul va fi prezentat de Sebő Ferenc, artist distins cu premiul Kossuth, muzician polivalent cu pregătire atât în domeniul muzicii clasice, cât şi în domeniul muzicii tradiţionale.

Spectatorii acestui program pot descoperi că varietatea şi complexitatea stilului maghiar, a motivelor din folclorul maghiar se datorează faptului că acesta cuprinde şi elemente care nu erau cunoscute în Bazinul Carpatin înainte de apariţia lor, şi nicidecum faptului că noi, maghiarii am fi mai frumoşi şi mai deştepţi. Despre acest aspect Bartók Béla spunea: „Vecinii noştri nu au influenţat semnificativ stilul melodiilor arhaice şi nici al celor de astăzi, mai degrabă ei au fost influenţaţi de folclorul nostru, într-o măsură mai mare sau mai mică. De aceea apar ici-acolo în colecţiile slovace, croate şi româneşti melodii maghiare aparţinând startului arhaic, oriental. Urmele acestor melodii le regăsim din Ungaria până în Moldova şi din Cantonul Medimurje până în Galiţia.”

„Esenţial în acest spectacol este faptul că piesele pe care oamenii le cunosc şi le iubesc de aproape un secol în forma lor de muzică cultă, să fie prezentate în formă originală, aşa cum probabil le-au auzit Bartók şi Kodály în călătoriile lor de culegere. Putem transmite publicului cea mai scumpă comoară, acea valoare estetică la care Bartók şi Kodály au ridicat muzica populară maghiară şi est-europeană. Nu trebuie să ne oprim din a atrage atenţia publicului larg asupra originii acelui stil pe care îl considerăm stilul lui Bartók şi Kodály. Pentru amândoi sursa, izvorul primordial este întreg patrimoniul folcloric est-european, însă în timp ce Kodály s-a concentrat în primul rând asupra folclorului maghiar, Bartók a călătorit în Bulgaria, Turcia, Algeria ş.a.m.d. să cerceteze originea muzicii populare maghiare. Potrivit lui Kodály şi Bartók muzica populară în straie orăşeneşti, în mediul sălilor de concert este stângace, sfielnică. Straiele în care Bartók şi Kodály îmbracă cântecele populare pentru a le prezenta publicului, sunt straie fantastice, lipsite de infatuare, dar exprimă în întreaga grandoare valoarea universală reprezentată de aceste cântece populare. Fiecare din acestea prezintă o situaţie şi spune esenţialul despre starea sufletească a personajului principal şi despre situaţia dată, care determină cursul vieţii acelui personaj. " – spune Kocsis Zoltán.

 

 

Ce este dansul contemporan - tabara de creatie coregrafica la Cluj

  • Cluj
  • Cosmin Manolescu
  • Teatru
  • Dans
Data: 
29 Aug 2016 - 3 Sep 2016
Eveniment special: 
Nu

Coregraful Cosmin Manolescu susține în perioada 29 august - 3 septembrie 2016 la Cluj tabăra de creație coregrafică CE ESTE DANSUL CONTEMPORAN, un program-pilot de dezvoltare profesională și cercetare coregrafică organizat de Fundația Gabriela Tudor în colaborare cu Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia”.

Tema centrală a taberei de creație artistică este relația dintre corp și emoție, spațiu și identitate. Cine suntem, ce este dansul contemporan, care este viitorul dansului în România sunt câteva din întrebările de la care participanții vor pleca într-o călătorie dansantă de cîteva zile. Toate activitățile propun o structură intensivă și experimentală care va include improvizații, jocuri performative, vizionări de filme, sesiuni de discuții, precum și realizarea unui mini-spectacol de final. Programul de lucru al atelierului va fi unul intensiv cu exerciții zilnice de yoga, explorare senzorială și emoțională, exerciții de scriere creativă, improvizații și compoziții coregrafice individuale sau de grup, ce vor avea loc în studioul de dans, precum și în spații neconvenționale din Cluj.

Înscrierile pentru tabăra de creație sînt deschise publicului larg, actorilor sau altor artiști pentru două module de cursanți – începători (15 persoane) sau avansați (15 persoane), pînă la data de 20 august. Detalii suplimentare sînt disponibile la https://zonadstudio.wordpress.com/ sau serial.paradise@artsf.ro.

Următorul eveniment în cadrul turneului Paradis Serial este o rezidență artistică pentru dezvoltarea unei viitoare piese de dans, găzduită la Timișoara de Ambasada, ca rezultat al atelierului susținut în luna iunie, apoi turneul continuă cu alte atelier și reprezentații ale spectacolulului [Fragil] în Sibiu, Brașov și București în perioada septembrie-octombrie.

Cosmin Manolescu este coregraf, performer și director artistic al companiei Paradis Serial/Fundației Gabriela Tudor. Spectacolele sale au fost prezentate cu succes la București, New York, Paris, Lyon, Roma, Dublin, Porto, Amsterdam, Beirut, Riga. În decembrie 2015 Fundația Alexandrion i-a oferit premiul secțiunii dans pentru spectacolul „Zmeul”.

Turneul Paradis Serial 2016 este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Partener media local: I Like Cluj.

Foto: imagine de la atelierul din luna iunie de la Timișoara, Galeria Jecza.

Contact: serial.paradise@artsf.ro, 0722 322 366, http://zonadstudio.wordpress.com/

 

 

Concert vocal-simfonic - sub bagheta dirijorului Zsolt Jankó

  • Cluj
  • Filarmonica de stat „Transilvania“
  • Muzica
  • Concerte
Data: 
27 Nov 2015
Eveniment special: 
Nu

Filarmonica de Stat „Transilvania”, instituţie de cultură subordonată Consiliului Judeţean Cluj, vă invită la concertul-vocal simfonic dirijat de Zsolt Jankó.

Corul şi Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” vor interpreta Misa nr. 4, de György Orbán alături de soprana Daniela Păcurar şi membrele Corului „Junior Vip” Karina Mitrana, Alexandra Ilea şi Alexandra Toşa, dirijate de Anca Mona Mariaş. Dirijorul Corului este Cornel Groza.

Programul serii va începe cu Preludiu şi Moartea Isoldei din opera Tristan şi Isolda, de Richard Wagner.

Pe scena Colegiului Academic va urca şi Bence Haáz (oboi), pentru a interpreta Concertul pentru oboi, în Re major, de Richard Strauss.
Concertul va avea loc vineri, 27 noiembrie, începând cu ora 19, la Colegiul Academic.

Născut la Cluj în 1978, Zsolt Jankó este dirijorul permanent al Operei Maghiare din Cluj, al Orchestrei Filarmonicii din Oradea şi dirijor asistent al Orchestrei Festivalului din Budapesta.
Studiile sale includ cursuri la Conservatorul „Benedetto Marcello” din Veneţia (cu Giorgio Proietti), cursuri de master la Universität für Musik und darstellende Kunst din Viena (cu Leopold Hager) şi la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” (cu Petre Sbârcea), unde şi-a obţinut licenţa în Dirijat Orchestră. A participat, în egală măsură, la cursurile de măiestrie susţinute de David Zinman (Zürich), Ivan Fischer (la Festivalul de la Schleswig-Holstein) şi cu László Tihanyi, Zoltán Pesko şi Péter Eötvös (la Seminarul Internaţional „Bartók”).
Zsolt Jankó a dirijat Orchestra de Cameră Radio din Bucureşti, Orchestra Filarmonicilor din Braşov, Satu Mare şi Sibiu, Opera Română din Cluj, Orchestra Simfonică MAV din Budapesta, Konzerthausorchester din Berlin, Orchestra Tonahlle din Zürich, Orchestra Savaria din Szombathely, Orchestra Simfonică din Szeged, Orchestra oraşului Pärnu din Estonia. A participat, în calitate de invitat, la Festivalul de Primăvară de la Budapesta, la Festivalul de la Nyírbátor, Seminarul şi Festivalul Internaţional „Bartók” şi la Festivalul „Bartók” de la Cluj-Napoca.

Haáz Bence şi-a început studiile muzicale la Liceul de Artă „Palló Imre” din Odorheiul Secuiesc, absolvind, în 2000, Liceul de Artă din Târgu Mureş, secţia oboi, la clasa prof. Czirják László. În 2005, a absolvit cursurile Academiei de Muzică „Gh. Dima”, la clasa de oboi a prof. univ. dr. Aurel Marc, unde a urmat şi specializarea de masterat.

La Olimpiadele Naţionale de Interpretare Muzicală a obţinut, între anii 1993 şi 2000, trei premii I şi un premiu II. În 1994, a obţinut Menţiune la Concursul Internaţional pentru Suflători din Braşov, în 2005 Premiul Special la Concursul Internaţional Sigismund Toduţă, Cluj‑Napoca şi Premiul II la Concursul Internaţional pentru suflători de la Braşov. A participat la cursuri de măiestrie în România, Ungaria, Republica Moldova şi Austria, susţinute de profesori ca Aurel Marc, Hans Elhorst (Elveţia), Hadadi László (Franţa), Thuomas Kaipainen (Elveţia), Christian Wetzel, Hansjörg Schellenberger (Austria).

Pe lângă activitatea competiţională, Haáz Bence a activat ca solist cu Orchestra Filarmonicii din Târgu Mureş, cu Orchestra Liceului de Artă din acelaşi oraş, cu Orchestra Academiei de Muzică „Gh. Dima” şi cu Orchestra simfonică din Odorheiu Secuiesc. Din 2006, Haáz Bence este angajat în Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Transilvania”.

Soprana Daniela Păcurar a absolvit cursurile de canto, nivel licenţă şi masterat, ale Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”. În 1999 şi 2001, a participat la cursurile de vară ale Academiei Bach din Stuttgart, iar ulterior la cursurile de măiestrie susţinute de Mariana Nicolesco şi Theodore Coresi.

În activitatea sa artistică, se regăsesc colaborări cu ansamblurile Flauto dolce şi Cantate Domino, dar şi cu Operele Naţionale din Bucureşti şi Cluj-Napoca, Opera Maghiară din Cluj, Opera din Craiova, Orchestrele Filarmonicilor din Cluj, Târgu Mureş, Arad, Sibiu şi Iaşi. Prezenţa sa pe scena internaţională s-a concretizat prin turnee în ţări precum Italia, Franţa, Austria, Spania sau Elveţia.

În 2007, a obţinut Premiul Special la concursul Hariclea Darclée de la Brăila şi Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, iar în 2008 Premiul II la Concursul Ionel Perlea de la Slobozia şi Premiul I la Concursul Naţional de Interpretare a Liedului Românesc de la Braşov.

Repertoriul de lied al Danielei Păcurar însumează lucrări de gen de la Mozart la compozitori contemporani, iar larga paletă a genului operistic cuprinde, printre altele, titluri ca Don Giovanni (Donna Elvira) şi Flautul fermecat (Susanna) de Wolfgang Amadeus Mozart, Turandot (Liu) şi Boema (Mimi) de Giacomo Puccini, Falstaff (Alice) şi Othello (Desdemona) de Giuseppe Verdi sau Carmen (Michaela) de Georges Bizet. Soprana nu neglijează nici creaţia vocal‑simfonică, reprezentată în repertoriul său prin lucrări ca Stabat Mater de Giovanni Pierluigi da Palestrina, Matthäus Passion, Magnificat şi Misa în si minor de Johann Sebastian Bach, Misa Încoronării şi Requiem de Wolfgang Amadeus Mozart, Creaţiunea de Joseph Haydn sau Elias de Felix Mendelssohn.

Vineri, 27 noiembrie 2015, ora 19, Abonament 9
Colegiul Academic
Concert vocal-simfonic
Corul şi Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”

Zsolt Jankó Dirijor
Bence Haáz Oboi 
Daniela Păcurar Soprană

Cornel Groza Dirijorul Corului

Richard Wagner - Preludiu şi Moartea Isoldei din opera Tristan şi Isolda
Richard Strauss - Concertul pentru oboi, în Re major, TrV 292
György Orbán - Misa nr. 4

Participă Karina Mitrana, Alexandra Ilea şi Alexandra Toşa din Corul "Junior Vip"
dirijor Anca Mona Mariaş
PREŢUL BILETELOR
Biletele se pot cumpăra de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60) conform programului: Luni & Miercuri 10 – 14, Marţi & Joi 12 – 18 şi Vineri 10 – 14 sau cu o oră înainte de concert, direct de la locaţia acestuia.
20 lei preţ întreg / concert
10 lei preţ redus (elevi, studenţi şi pensionari) / concert
Atenţie: În ziua concertului, Agenţia de bilete este deschisă în intervalul 10-14!
FILARMONICA DE STAT „TRANSILVANIA”
P-ţa Lucian Blaga nr. 1-3, Cluj Napoca
Tel. 0264-43 00 60, Fax. 0264-59 78 12

 

 

  • 1
  • 2
  • 3
  • ›
  • »
© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact