Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

Corneliu Drăgan-Târgovişte

Expoziție Corneliu Drăgan-Târgovişte

  • Arta
  • Corneliu Drăgan-Târgovişte
  • Galeria Luceafărul
  • Expoziţii
Data: 
6 Aug 2018
Eveniment special: 
Nu

Primăria SECTOR 2 și Centrul Cultural “MIHAI EMINESCU” au plăcerea să vă invite în cadrul Galeriei LUCEAFĂRUL, luni 6 august, între orle 16:00 și 20.00 la vernisajul expoziției de acuarelă “CADRE” semnată de artistul vizual Corneliu DRĂGAN-TÂRGOVIȘTE.

Expoziția poate fi vizionată în perioada 6 - 31 august, de luni până joi, între orele 09:00 - 17:00, vineri 09:00 - 14:00. Galeria Luceafărul este situată în incinta Parcului Național, cu intrare prin bulevardul Basarabia sau strada Maior Coravu.

Evenimentul este curatoriat de Răzvan Ionuț CIRICĂ și Valeriu DRĂGAN.

Acuarela – Profesiune de Credință

Artist total dedicat menirii sale, Corneliu Drăgan Târgovişte se manifestă acum, în peisajul artistic contemporan, într-o singură tehnică: acuarela. Până a se hotărî că acesta-i este drumul de urmat, el a trecut prin diferite etape ce au presupus căutări, provocări, tatonări ale stilului şi, în final, desoperirea tehnicii care să-i corespundă întru totul temperamentului dar şi tipului de mesaj adresat privitorului.

În treacăt fie spus, acuarela ar putea părea – însă doar la o vedere superficială – „uşor” de executat. Poate chiar plasarea ei treptată într-un con de umbră şi nedreapta-i depreciere sunt dovada că tehnica îşi are dificultatea şi „capcanele” ei, nu tocmai uşor de depăşit. Iar astăzi, când tot mai mulţi artişti aleg calea facilă, într-o epocă a dispreţului parcă tot mai pronunţat faţă de meşteşugul artistic, cu atât mai vitregită e soarta diafanei acuarele.

Opţiunea lui Corneliu Drăgan Târgovişte dobândeşte astfel un merit suplimentar: poziţionarea sa în afara „curentului”, urmată, firesc, de stimularea interesului publicului faţă de această tehnică situată pe graniţa fragilă între grafica de şevalet şi pictura propriu-zisă.

Însă Corneliu Drăgan Târgovişte şi-a ales în egală măsură, cu toată convingerea, şi genurile de abordat în pictura sa, respectiv peisajul şi natura statică, precum şi zona de studiu predilectă: oraşul. De aceea peisajele pe care le semnează acest foarte prolific artist sunt, în majoritatea lor, urbane. Doar că e departe de a „reproduce” pe suport ceea ce vede, de a realiza un fel de „fotografie” a străzilor, a arhitecturilor sau a colţurilor de oraş pe care le cercetează. Dimpotrivă. Lucrările sale trec motivele prin filtrul unei transfigurări interioare, astfel încât cel mai contemporan dintre peisajele urbane ale lui Corneliu Drăgan Târgovişte capătăt un fel de patină a vremii şi se înnobilează cu nostalgia privirii care-l surprinde în cele mai tainice dintre unghiuri. Arhitecturile de case şi biserici se subţiază, se alungesc şi îşi estompează delicat conturururile iar siluetele personajelor surprinse în mişcare se alcătuiesc din pete diafane de culoare.

Corneliu Drăgan Târgovişte poate fi considerat şi un pictor al anotimpurilor, pentru că reuşeşte să surprindă şi să valorifice, cu egală măiestrie, lumina reţinută şi rece a soarelui de iarnă, pe cea generoasă a verii, pe cea blândă de toamnă, care potenţează căldura culorilor, ori lumina proaspătă şi dătătoare de optimism a primăverii, în peisajele realizate prin studiul după natură. Interesul pentru reprezentarea cerului, ca fundal pe care se profilează arhitecturi sau forme de relief, ori ca sursă naturală a luminii filtrate prin nori, în oricare dintre peisaje, constituie o trăsătură distinctă a creaţiei lui Corneliu Drăgan Târgovişte.

Şi în naturile statice, în care artistul abordează adesea florile bogat revărsate din vase ori compoziţii cu uneltele şi culorile pictorului, şi în peisaje, Corneliu Drăgan se exprimă cu aceeaşi temperată exuberanţă. El îşi construieşte ca un arhitect lucrările, nu lasă nimic la voia întâmplării, urmează liniile directoare ale perspectivei şi alcătuieşte structuri coerente, folosindu-se de nuanţe discrete de culoare. Griurile colorate îi sunt mai familiare decât tonurile pline. Arareori o pată puternică de culoare primară răzbate din compoziţiile sale şi doar pentru a adăuga un plus de strălucire ansamblului.

Corneliu Drăgan Târgovişte se manifestă cu sinceritate şi dăruire în arta noastră contemporană ca un pictor al reveriei şi al nostalgiei, capabil să privească tot ceea ce-l înconjoară cu un ochi atent, mereu îndrăgostit de armonie. Echilibrul dintre natură şi cultură rămâne nealterat în acuarelele sale, iar realitatea surprinsă de artist se transfigurează, primind patina caldă şi evocatoare a timpului ce se scurge necontenit.

 

 

Expoziție de acuarelă Corneliu Drăgan-Târgoviște la U_Art Gallery

  • Arta
  • Corneliu Drăgan-Târgovişte
  • U-ART Gallery
  • Expoziţii
Data: 
11 May 2018
Eveniment special: 
Nu

U-Art Gallery din Bucureşti, are deosebita plăcere de a vă invita la vernisajul expoziţiei de pictură în acuarelă, intitulată „SUAVE”, semnată de artistul vizual Corneliu Drăgan-Târgoviste

Vernisajul va avea loc la U-Art Gallery, Bd. Iancu de Hunedoara nr. 8, Sector 1, București pe 9 mai 2018, ora. 18.00.

Prezintă Luiza Barcan, critic de artă
Curator – artportfolio.ro

Expoziţia poate fi vizitată în perioada 7 - 31 mai 2018.

 

 

Expoziția AMPRENTE la Galeria 2ART

  • Arta
  • Corneliu Drăgan-Târgovişte
  • Florin Bârză
  • Galeria 2ART
  • Expoziţii
Data: 
2 May 2018 - 1 Jun 2018
Eveniment special: 
Nu

Primăria Sector 2 și Centrul Cultural “Mihai Eminescu” au plăcerea să vă invite în cadrul Galeriei 2ART, joi 3 mai, ora 18:00 la vernisajul expoziției AMPRENTE.
Expoziția este semnată de artiștii vizuali Florin Bârză (cărbune) și Corneliu Drăgan-Târgoviște (peniță/acuarelă) și poate fi vizionată în perioada 2 mai – 1 iunie, de luni până vineri, între orele 09:00 – 17:00.

Evenimentul este curatoriat de Răzvan Ionuț Cirică și va fi prezentat de criticul de artă Luiza Barcan.

 

 

Expoziție Corneliu Dragan-Târgoviște @ Galeria Artis, Slatina

  • Arta
  • Corneliu Drăgan-Târgovişte
  • Galeria Artis - Slatina
  • Slatina
  • Expoziţii
Data: 
13 Feb 2018 - 4 Mar 2018
Eveniment special: 
Nu

Consiliul Județean Olt în colaborare cu Muzeul Județean Olt prezintă la Galeria ARTIS din Slatina, expoziția de acuarelă cu titlul "Oameni și locuri", semnată de artistul plastic Corneliu Drăgan-Târgoviște.

Vernisajul expoziției va avea loc în ziua de marți, 13 februarie 2018, orele 17.00 și va fi prezentată de dr. Laurențiu Guțică - director al Muzeului Județean Olt.

Expoziția va rămâne deschisă publicului până în data de 4 martie 2018.

În ceea ce înseamnă peisajul citadin artistul ne devoalează admirația sa pentru civilizația arhitectonică a sfârșitului de secol XIX și a primei jumătăți a secolului XX. Case vechi, monumente, biserici, străzi, parcuri, toate aceste repere emoționale sunt peliculizate în scenele unui film acuarelistic original, în care regizorul este spontan, fluent și convingător. Frontoane, ancadramente și cornișe de clădiri construite în stil clasic, baroc sau neoromânesc, poezia zidurilor ce se înalță către ceruri, ferestre deschise în timp, ne spun povestea unei lumi pline de nerv și substanță. Pe străzile din inima lui Corneliu Drăgan-Târgoviște domină forfota vieții urbane de odinioară înnobilată de grațioase siluete umane ce pășesc în ritmul alert al vieții cotidiene.
Alchimia peisajelor sale rurale, a paradisului floral, vine din biografia sa artistică, ca amintiri edenice dintr-o copilărie trăită și visată cu ochii deschiși sub cupola cerului nemărginit din Bărăganul Ialomiței. Cel care se încumetă să privească, să asculte și să atingă acuarelele Corneliu Drăgan-Târgoviște va fi iradiat pe viață cu lumină, energie și revelație. (dr. Laurenţiu Guţică , istoric, director Muzeul Judeţean Olt)

 

 

Expozitie Corneliu Drăgan-Târgovişte - Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion-Ionescu Quintus”

  • Corneliu Drăgan-Târgovişte
  • Muzee
  • Expoziţii
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus“
Data: 
3 May 2017
Eveniment special: 
Nu

Consiliul Judeţean Prahova și Muzeul Judeţean de Artă Prahova “Ion-Ionescu Quintus” în parteneriat cu Asociaţia Localităţilor şi Zonelor Istorice şi de Artă din România prezintă in luna mai 2017, expoziţia “Acuarela, o frumoasă poveste” semnată de artistul plastic Corneliu Drăgan-Târgovişte.

Vernisaj - Miercuri, 3 mai 2017, ora 17:00 - Muzeul Judeţean de Artă Prahova “Ion-Ionescu Quintus” - Bulevardul Independenţei nr. 1, Ploieşti.

Curator: Aurelia - Rodica Drăgan, istoric de artă.

Cuvânt de deschidere - Luiza Barcan, critic de artă.

Expoziţia “Acuarela, o frumoasă poveste”, cu un titlu inspirat de sensibilitatea, graţia şi fineţea văluirilor de ape colorate infuzate în porii hârtiilor, prezintă creaţia recentă a unui artist care îşi dedică existenţa pasiunii sale pentru acuarelă. Naraţiunea propusă de Corneliu Drăgan-Târgovişte este compusă dintr-un ansamblu de 32 de lucrări, care se conturează asemeni unor apariţii fluide, străvezii, distinse cu căldura emoţiilor sedimentate şi încununate de un farmec atemporal. Constituite în jurul a două tematici, natura statică (ce punctează studiul de atelier) şi peisajele citadine (care vădesc munca en plein-air a autorului) reprezentând privelişti extrase din spaţiul prahovean, alături de vedute ale lagunei veneţiene, lucrările expuse la Muzeul Judeţean de Artă Prahova “Ion Ionescu-Quintus” vă aşteaptă să le savuraţi pe îndelete, în decursul lunii mai. ( curator - Aurelia - Rodica Drăgan, istoric de artă )

“Corneliu Drăgan-Târgovişte este prin excelenţă un acuarelist. A ales această tehnică şi nu a ales-o pe cea mai uşoară, ba din potrivă. Astăzi, când privim o acuarelă poate că ni se pare că-i un lucru uşor de realizat, pentru că avem tendinţa să o comparăm cu alte tehnici în care lucrează artiştii, însă făcând acest lucru este posibil să ne înşelăm. Uneori este chiar mai dificilă decât uleiul, pentru că spre deosebire de acesta, asupra acuarelei nu se mai poate interveni. Deci ce ai făcut, rămâne bun făcut. Prin urmare, eu cred că artistul care selectează această tehnică şi îşi doreşte să lucreze astfel, trebuie să aibă o anumită structură interioară ca artist şi trebuie să fie un om suficient de bine motivat şi de cerebral, încât să ştie exact ce îşi doreşte să facă. Asta, în pofida faptului că acuarela este atât de diafană. Iar de acest lucru puteţi să vă convingeţi doar privind lucrările expuse în această seară.” (Luiza Barcan, critic şi istoric de artă, jurnalist, membră a U.A.P. din România şi a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă)

 

 

Expoziţie de acuarelă Corneliu Drăgan-Târgovişte - Galeria ARTIS, Muzeul Judeţean Olt

  • Arta
  • Corneliu Drăgan-Târgovişte
  • Muzee
  • Muzeul Judeţean Olt
  • Expoziţii
Data: 
14 Feb 2017
Eveniment special: 
Nu

Consiliul Judeţean Olt împreună cu Muzeul Judeţean Olt, vă propun în perioada 14 februarie - 6 martie 2017, la Galeria ARTIS din Slatina, expoziţia de acuarelă semnată de artistul Corneliu Drăgan-Târgovişte.

Vernisajul va avea loc în ziua de marţi, 14 februarie, la ora 16:00.

Cuvântul de deschidere va aparţine domnului dr. Laurenţiu Guţică, director al Muzeului Judeţean Olt.

 

 

Expoziţia aniversară Corneliu Drăgan-Târgovişte la Elite Art Gallery

  • Arta
  • Corneliu Drăgan-Târgovişte
  • Expoziţii
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Elite Art Gallery
Data: 
7 Mar 2016 - 21 Mar 2016
Eveniment special: 
Nu

EMOŢIA BALCICULUI
la Elite Art Gallery, Piaţa Naţiunilor Unite, nr. 3-5, bl. B2, parter, București

În perioada 7 - 21 martie, Elite Art Gallery vă aşteaptă la expoziţia personală aniversară a artistului Corneliu Drăgan-Târgovişte, intitulată „Emoţia Balcicului”. Deschiderea oficială a expoziţiei se va ţine pe data de 7 martie, ora 18.00. În pragul primăverii şi în preajma sărbătorilor dedicate femeii, evenimentul organizat oferă publicului un Suvenir de Martie încărcat de emoţie. Întrucât vernisajul se ţine în ajunul Zilei Internaţionale a Femeii, în cadrul evenimentului se va organiza o tombolă dedicată doamnelor şi domnişoarelor. În urma extragerii pictorul va oferi trei lucrări de acuarelă, realizate și dedicate cu precădere acestui eveniment. Expoziţia reuneşte peisaje, flori şi naturi statice ce reuşesc să transmită prin măiestria execuţiei o frumuseţe sublimă.
„Criticile scrise de-a lungul anilor plasează numele pictorului Corneliu Drăgan-Târgovişte sub semnul unui acuarelist de excepţie. Lucrările încărcate de emoţia Balcicului poartă misterul unor transparenţe la graniţa dintre văzut şi nevăzut sau realitate şi poezie. Lumina care se strecoară printre picăturile de apă se aşterne pe hârtie în manieră impresionistă. Peisajul, cu o sporadică prezenţă a figurativului, traduce intensitate artistică și încărcătura cromatică a unor instantanee fotografice. Detaliile reuşesc să reflecte caracteristicile arhitecturii orientale şi să creeze un stil nou, plin de fantezie, veselie şi căldură. Jocul de lumini care se aşterne pe cornişe, calcane impresionante, decoraţiuni sculptate şi ferestre transmit atmosfera feerică a Coastei de Argint. Peisajul citadin însoțit de întinderi cu o natură luxuriantă reflectă o semisolitudine populată cu oameni ușor de zărit, cu o rețea de drumuri și case desprinse parcă de terestru. Această poezie picturală, cu elemente împrumutate din pictura olandeză din secolul al XVIII-lea prezintă marea calmă sau răvășită în preajma țărmului cu o natură îmbelșugată sau a portului aglomerat de bărcile pescarilorˮ. (Ana Neagoe, curator)
Corneliu Drăgan-Târgovişte s-a născut pe data de 3 martie 1956 la Bucureşti. Artistul a făcut studii libere de pictură cu maestrul Horea Cucerzan şi desen cu sculptorul Iorgos Iliopolos. Începând cu anul 1981 artistul se remarcă pe plan naţional şi internaţional ca grafician, scenograf şi acuarelist de succes. În anul 2012 Corneliu Drăgan-Târgovişte participă la Shanghai Zhujiajiao Internaţional Watercolour Biennial din China iar în anul 2013 devine membru internaţional al Societăţii de Acuarelă din Birmingham, Marea Britanie. Retrospectiv, pe parcursul unui traseu artistic fructuos pictorul a avut numeroase expoziţii personale şi de grup, în ţară şi străinătate, având de asemenea lucrări în colecții din România şi din afara ţării.

Expoziția va fi deschisă publicului în intervalul 7-21 martie 2016, la Elite Art Gallery, Piaţa Naţiunilor Unite, nr. 3-5, bl. B2, parter, București

Elite Art Gallery are drept scop promovarea artiștilor plastici contemporani, prin organizarea unor ample proiecte culturale care expun publicului noi forme de exprimare artistică, abordări inovatoare ale artei moderne precum și ale unor valori deja consacrate. Asociația implementează proiecte în domeniul artelor vizuale, muzicii dar și proiecte educaționale.

 

 

Expoziție Corneliu Drăgan-Târgoviște la Cercul Militar Naţional

  • Arta
  • Cercul Militar National
  • Corneliu Drăgan-Târgovişte
  • Expoziţii
Data: 
7 Mar 2016
Eveniment special: 
Nu

Cercul Militar Naţional – Galeria ARTELOR

Expoziţie de acuarelă
Corneliu Drăgan-Târgoviște

SOLOSHOW2016
29 februarie – 17 martie 2016

Vernisaj – Luni, 29 februarie 2016, ora 18,00

Invitat in expoziţie Lucian Muntean – fotografie

Parteneri media: artindex.ro, onlinegallery.ro, artportfolio.ro, intellnews.ro, julnalulbucurestiului.ro

Corneliu Drăgan-Târgovişte sau oraşul ca structură a individului

“Peisajele lui Corneliu Drăgan- Târgovişte sunt relaţionate cu stările sensibile ale fiinţei sale. Contaminate de farmecul pitorescului interbelic, acestea reprezintă, în mare parte, lumea citadinului. Oraşul, acel refugiu al omului, matca sa protectoare, este evocat în preţioasele transparenţe ale culorilor de apă, tehnică ţinută la mare preţ de toţi marii nostri artişti dintre cele două războaie mondiale. Astăzi este practicată cu prudenţă datorită necesităţii siguranţei de execuţie, care nu permite intervenţii pentru corecturi.

Corneliu Drăgan-Târgovişte îndrăzneşte să îşi asume riscurile genului, pendulând între efectele picturale şi grafice, între aspectele de loisir ori cele ale unei contemporaneităţi existenţiale simţită epidermic de artistul născut şi trăit în forfota urbană. El însuşi personaj al unui citadin în care oamenii devin subiecte alături de arhitecturi capabile de senzorialitatea unei atmosfere nostalgice în care regăsim vechiul Bucureşti sau fragmente urbane care ne proiectează în centrul civilizaţiei româneşti din prima jumătate a sec. a sec. al XX-lea, Corneliu Drăgan-Târgovişte inserează acestora un aer romantic, o linişte nedisimulată regăsită în monumente interbelice, lăcaşuri sacre, case vechi cu calcane strălucitoare sau ziduri pe care descifrăm limpezimea eclerajului diurn şi faţade pitoreşti, specifice spiritului balcanic sau neoromânesc.” Amelia Dincă - critic de artă

 

 

FroniusArt 2013, tabără de pictură la Sighişoara

  • Adrian Ioan Podoleanu
  • Arta
  • Ciprian Istrate
  • Cornel Vana
  • Corneliu Drăgan-Târgovişte
  • Gabriela Dobre
  • Gheorghe Coman
  • Horea Cucerzan
  • Marius Tita
  • Mirela Hagiu
  • Neculai Ardelean
  • Rareş Kerekeş
  • Sighisoara
  • Vitalie Butescu
  • Expoziţii
  • General
Data: 
31 Mar 2013 - 8 Apr 2013
Eveniment special: 
Nu

 

Comunicat de presă
 
În perioada 31 martie – 8 aprilie 2013, la Sighişoara se va desfăşura o nouă ediţie a taberei de creaţie FroniusArt 2013. Participă cunoscuţi pictori români, nume importante ale creaţiei contemporane din întreaga ţară.
Neculai Ardelean, cetăţean sighişorean, stăpâneşte mai multe forme de exprimare plastică, de la frământarea ceramicii la clipa surprinsă prin lentila fotografică.
Vitalie Butescu este un neobosit căutător în viaţa care ne înconjoară şi în suprafaţa picturală, descoperind Balcicul ca nimeni altul, peisajul urban dar şi colţul de natură, arlechinul şi columbina, nudul sepia de atelier.  
Gheorghe Coman aduce o forţă aparte a dedicaţiei pentru creaţia plastică iar Horea Cucerzan, cunoscut simezelor redutabile şi al iniţiativelor de prestigiu, mai ales în Blajul său natal, se pregăteşte de un moment aniversar căruia îi va da lumină şi culoare.
Corneliu Drăgan-Târgovişte revine la Sighişoara după o serie importantă de realizări personale în care includem expoziţii de succes, participarea la bienala de acuarelă din Shanghai şi primirea în Societatea de Acuarelă din Birmigham.
Gabriela Dobre cunoaşte bine Sighişoara, unde a participat la mai multe ediţii ale taberei de creaţie FroniusArt, şi aduce o notă aparte cu pictura sa modelată ca o ceramică în care regăsim profunzimea pământurilor şi delicateţea luminii.
Mirela Hagiu a dovedit una dintre cele mai bune priviri asupra peisajului urban iar Ciprian Istrate, care vine de la Piatra Neamţ, este cel care îşi duce atelierul pe schelele înalte ale frescelor bisericeşti  şi impresionează prin modernitatea viziunii sale laice, pe care o stăpâneşte la fel de bine.
Copil al Sighişoarei, Rareş Kerekeş are privilegiul ca la tânăra sa vârstă să privească drept în ochi simezele de la noi sau de peste hotare, cu curajul celui care s-a format în peisajul cetăţii.
Adrian Ioan Podoleanu caută în Sighişoara misterul delicat al peisajului medieval iar Cornel Vana, care vine de la Turda, îşi exprimă preaplinul liric şi pe pânză, într-un mod magistral, dar şi în înscrisuri numai bune de recitat.
Coordonatorul artistic al grupului de participanţi la tabăra de creaţie FroniusArt 2013 este criticul de artă Marius Tiţa, care a girat o serie de iniţiative ce au avut în centru legendarul Balcic şi mai multe proiecte expoziţionale.
Sâmbătă, 6 aprilie, participanţii îşi vor prezenta creaţiile într-o expoziţie ce va fi vernisată la ora 18, la Galeria de artă „Turnul fierarilor”. Gazda generoasă a plasticienilor va fi, ca de fiecare dată, uimitoarea vilă Fronius (Fronius Residence), obiectiv esenţial pentru vizitatorii şi iubitorii Sighişoarei. Ca de fiecare dată, amfitrion şi organizator este Ioan Lazăr, om de afaceri şi promotor al artei şi culturii, cel care a făcut posibile mai multe festivaluri emblematice ale Sighişoarei şi, în ultimii ani, tabăra de creaţie a pictorilor. Aşadar, luna aprilie începe la Sighişoara sub zodia artelor plastice, cu creatori renumiţi din întreaga ţară care se întâlnesc la casa Fronius şi expun în Turnul fierarilor.
 
 
 
 

 

Corneliu Drăgan Târgovişte: Expozitie „Mărtişor“ la Elite Art Gallery

  • Arta
  • Corneliu Drăgan-Târgovişte
  • Expoziţii
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Elite Art Gallery
Data: 
5 Mar 2013 - 15 Mar 2013
Eveniment special: 
Nu

Marţi, 5 martie 2013 la ora 18:00, va avea loc la Elite Art Gallery din strada Academiei nr. 15, vernisajul expoziţiei de grafică şi pictură „Marţisor” semnată Corneliu Drăgan Târgovişte. 
 
La intâlnirea de marţi vor fi prezenţi Mihaela Dragomir, preşedinte Elite Art Club Unesco şi Marius Tiţa, cunoscut publicist şi analist al pieţei de artă. 
„Pictorul Corneliu Drăgan-Târgovişte este o revelaţie constantă a creaţiei plastice contemporane. De fapt, preferăm să ne răsfăţăm descoperind mereu minunile pe care ni le dăruieşte la fiecare simeză, ştiind că o expoziţie Corneliu Drăgan-Târgovişte ne relevă orizonturi noi şi apropieri pline de plăcutul mister al descoperirii. După o intensă imersiune în paradisul de acuarelă, a venit şi clipa aşteptată a coborârii acrilului pe paletă şi pânză, a revenirii la tuşa mângâiată, modelată. Rezultă o transparenţă aparte care ne descrie lumea învăluită în desen măiestrit, aşadar, o nouă revelaţie Corneliu Drăgan-Târgovişte, pictorul.” 
Marius Tiţa
 
Expoziţia poate fi vizitată în perioada 1–15 martie, în fiecare zi de luni până vineri de la ora 11:00 la ora 19:00, iar sâmbătă de la ora 10:00 la ora 14:00, la ELITE ART GALLERY din strada Academiei, nr.15. Iar in data de 5 martie, Corneliu Drăgan Targovişte va fi prezent la Elite Art Gallery in intervalul orarar 14 – 18:00. 
 
ELITE ART GALLERY este un proiect al Asociaţiei ELITE ART Club UNESCO, iniţiat în 2008 în urma dezvoltării proiectului PICTORI DE AZI LA BALCIC şi se doreşte a fi o modalitate modernă, atractivă şi interactivă de a pune la dispoziţie servicii care ţin de domeniul artei: expoziţii şi vernisaje, consultanţă, impresariat artistic. 
 

© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact