Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

Sighisoara

Turneul Naţional “Orgile României” – ediţia I

  • Alba Iulia
  • Arad
  • Bucuresti
  • Cluj Napoca
  • Mediaş
  • Muzica
  • Sighisoara
  • Târgu Mureş
  • Concerte
  • Turnee
Data: 
3 Jul 2019 - 11 Jul 2019
Eveniment special: 
Nu

Arad, Cluj Napoca, Alba Iulia, Mediaş, Sighişoara, Târgu Mureş, Bucureşti

Turneul naţional „Orgile României” îşi propune la prima sa ediţie o incursiune sonoră şi vizuală în lumea acestui instrument, aşa cum poate fi el descoperit în România. Turneul naţional va trece prin 7 oraşe și va fi realizat de un tânăr organist român aflat la început de carieră, Vlad Vişenescu.
Turneul naţional „Orgile României” – ediţia I – este dublat de o serie de sesiuni fotografice menite a pune în valoare aspectul general şi detaliile instrumentelor aflate în bisericile în care vor avea loc concertele din acest turneu. Rezultatul acestor sesiuni foto se concretizează într-o monografie vizuală virtuală on line care va fi prezentată pe site-ul turneului, www.orgileromaniei.ro .
În bisericile din România există peste 1000 de orgi. Acestea reprezintă un tezaur de tradiție culturală pe cât de bogat, pe atât de neștiut de public. În această primă ediție, vor fi cuprinse şapte instrumente foarte diferite din şapte oraşe ale ţării printr-o serie de recitaluri cu program muzical identic – lucrări Georg Muffat, J.S. Bach, W. A. Mozart, F. Mendelssohn, J. Brahms, Valentin Gheorghiu – având ca scop popularizarea acestor instrumente în rândul unui public cât mai larg.
Repertoriul ales de Vlad Vișenescu propune o panoramare plină de culoare a modului în care s-a scris pentru "Regina Instrumentelor" în ultimii 400 de ani, în versiuni care vor demonstra de ce tânărul muzician este deja invitat din perioada studiilor ca organist principal la una dintre importantele biserici de lângă Salzburg.
Perioada în care se va desfăşura turneul este 1-11 iulie 2018, iar traseul va ajunge la: Arad –
Biserica romano-catolică „Sfântul Anton de Padova”, Cluj-Napoca – Biserica reformată centrală, Alba Iulia – Catedrala romano-catolică „Sfântul Mihail”, Mediaş – Biserica evanghelică „Sfânta Margareta”, Sighişoara – Biserica mănăstirii dominicane, Târgu Mureș – Biserica romano-catolică „Sfântul Ioan Botezătorul", Bucureşti – Catedrala „Sfântul Iosif “. Intrarea este liberă.
Turneul Naţional Orgile României este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Turneu Național – Orgile României
ediția I
Vlad Vişenescu – orgă

1 iulie, ora 19.30 - Arad - Biserica romano-catolică „Sfântul Anton de Padova” 
2 iulie, ora 19 - Cluj-Napoca – Biserica reformată centrală
4 iulie, ora 19 - Alba Iulia - Catedrala romano-catolică „Sfântul Mihail”
6 iulie, ora 19 - Mediaş - Biserica evanghelică „Sfânta Margareta”
8 iulie, ora 18 - Sighişoara - Biserica mănăstirii dominicane
9 iulie, ora 19 - Târgu Mureș - Biserica romano-catolică „Sfântul Ioan Botezătorul"
11 iulie, ora 19.30 - Bucureşti - Catedrala „Sfântul Iosif “

Intrarea este liberă
www.orgileromaniei.ro
https://youtu.be/NM-bCjJaSLA

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional

Producător: Pro Contemporania

Coproducatori: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional

Cu sprijinul: JTI, Mindshop, Senia Music, Mercure Hotels, The Culture Hub

Parteneri culturali: Biserica romano-catolică „Sfântul Anton de Padova” din Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad, Biserica Reformată Centrală din Cluj –Napoca, Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Mihail” din Alba Iulia, Municipiul Alba Iulia, Biserica evanghelică „Sf. Margareta” din Mediaş, Biserica mănăstirii dominicane din Sighişoara, Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul" din Târgu Mureş, Catedrala „Sfântul Iosif“ din Bucureşti
Parteneri media: Radio România Actualităţi, Mediatrust, România TV, Liternet, Agenţia de carte, Observator cultural, Mişcarea de rezistenţă, Smart FM, MKlasica, Bistrot Matrioska, The Culture Club, Viewfinder Solutions.

Biografie
VLAD VIŞENESCU – orgă

S-a născut la București în data de 7 mai 1998, într-o familie de muzicieni.
A început studiile de specialitate în muzică la vârsta de 7 ani la Colegiul Național de Muzică “George Enescu” din București. Pe parcursul celor 12 ani de școală, a studiat pianul sub îndrumarea profesoarei Mihaela Zamfirescu. In prezent studiează orga la Universitatea Mozarteum din Salzburg, Austria.
Spre finalul celor 12 ani de studii pianistice la București, a decis că fascinanta lume a artei organistice va fi drumul pe care îl va urma în anii de studenție. Cu sprijinul organiștilor si pedagogilor Dan Racoveanu, Steffen Schlandt, Remus Henning și Marcel-Octav Costea, profesori ce i-au marcat puternic dezvoltarea artistică, s-a pregătit pentru examenul de admitere la facultate. De asemenea, a avut ocazia să evolueze în repetate rânduri pe scena sălii “George Enescu“ a Universității Naționale de Muzică din București.
După examenul de admitere, şi-a început călătoria în deslușirea tainelor acestui instrument deosebit sub îndrumarea profesorului Heribert Metzger, acesta din urmă ocupând prestigiosul post de organist principal al Domului din Salzburg. De la începutul studiilor în străinătate, în octombrie 2017, a avut ocazia de a lua parte la câteva proiecte muzicale, printre care un recital de Advent în biserica cartierului Taxham al orașului Salzburg și numeroase recitaluri lunare din seria “Orgel Meditation”, serie de concerte care au loc în Domul din Salzburg, susținute de studenți ce fac parte din clasa de orgă a profesorului Heribert Metzger, în colaborare cu poeți ce recită texte de natură meditativă, religioasă între lucrările muzicale. La începutul anului 2019 a participat în calitate de invitat la concertul ‘Liebster Jesu, mein Verlangen’ al ansamblului de muzică barocă ‘Barocharest’, concert ce a avut loc la Biserica Lutherană din București.
De asemenea, din octombrie 2017, a avut onoarea de a prelua postul de organist al bisericii parohiale din Grödig, Austria, în cadrul căreia participă la buna desfășurare a slujbelor și sărbătorilor aferente credinţei romano-catolice.
În anul 2018 a participat la turneul naţional COOLsound, susţinând un recital la Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Mihail” din Alba Iulia şi evoluând pe scena Sălii de concerte „Mihail Jora” a Radiodifuziunii Române, pe cea mai mare orgă din sud-estul Europei, instrument ce dispune de aproximativ 80 de registre si de peste 7.000 de tuburi.

Program muzical

Georg Muffat - „Toccata Prima” din Apparatus Musico-Organisticus
J.S. Bach - Preludiul de coral „Wenn wir in höchsten Nöten sein”, BWV 641 din
Orgelbüchlein
J.S. Bach - Trio pe tema coralului „Herr Jesu Christ, dich zu uns wend”, BWV 655
J. S. Bach - Preludiul de coral „Wir Christenleut”, BWV 612 din Orgelbüchlein
J. S. Bach - Preludiu și fugă în fa minor, BWV 534
W. A. Mozart - „Ein Stück für ein Orgelwerk in einer Uhr”, KV 594
F. Mendelssohn - Preludiu și fugă nr. 2 în sol major, op. 37
J. Brahms - Preludiul de coral nr. 2 „Herzliebster Jesu, was hast du verbrochen” în
sol minor din „Elf Choralvorspiele”, opus postum 122
Valentin Gheorghiu - Coral în re minor

.

  • Citiţi mai departe

KUSAK/POP URBAN UNIT in doua evenimente muzicale

  • Liviu Pop
  • Muzica
  • Sighisoara
  • Festivaluri
  • Jazz & ...
Data: 
27 Mar 2015 - 4 Apr 2015
Eveniment special: 
Nu

Liviu Pop va reveni in tara pentru doua evenimente muzicale:

1. Vineri 27 martie: BRUCE KATZ BAND - Festivalul de blues Sighisoara Bruce Katz, este un celebru organist/pianist de blues si soul-jazz care a cantat cu numeroase nume sonore
ale genului din USA, cum ar fi celebrul chitarist Ronnie Earl sau legendarul Gregg Allman, incluzand numeroase aparitii cu Allman Brothers Band. Festival info: www.blues-festival.ro

2. Sambata 4 aprilie: KUSAK/POP URBAN UNIT with special guest ALEX ARCUS - Sala ArCub, Bucuresti Intense but with abandon, exploratory, defiant, style-bending and FREE electro-jazz/trance-funk/world music.
ArCub: Str. Batiştei nr. 14; Tel: 021.319.26.91; www.arcub.ro

 

KRAUSS PER MUSICA

  • Casa Georgius Krauss Sighişoara
  • Muzica
  • Sighisoara
  • Concerte
Data: 
14 Jun 2014 - 30 Aug 2014
Eveniment special: 
Nu

Prima stagiune muzicală de vară de la Casa Georgius Krauss din Sighişoara

O serie de şase concerte cu intrare liberă
Perioada 14 iunie – 30 august 2014
Selecţioner: Radu Rădescu

Oferta repertorială a stagiunii este diversă, de la concerte de muzică veche sau camerală, până la muzică tradiţională şi creaţii contemporane.

Stagiunea încearcă să pună în valoare un instrument cu o valoare specială: clavicordul de la Muzeul de Istorie din Sighişoara (Turnul cu Ceas), lucrat la Biertan (jud. Sibiu), în jurul anului 1825, de către Samuel Maetz, renumit constructor de orgi din Transilvania. Este singurul instrument istoric valoros de acest gen din ţară, aflat în stare foarte bună şi pe care se susţin concerte. Clavicordul a fost restaurat în anul 2005, de către Edmund Handy (Marea Britanie), mulţumită sprijinului acordat de Mihai Eminescu Trust.

Diversitatea şi atractivitatea evenimentelor sunt susţinute prin extinderea tipurilor de expresie şi spre alte forme ale artelor spectacolului: film, teatru, literatură, dans, poezie. Elementului vizual i se acordă o importanţă specială şi prin costumele de epocă sau accesoriile scenografice de care beneficiază o parte din concerte.

Artiştii invitaţi sunt personalităţi de valoare ale lumii muzicale, cu o bogată experienţă şi recunoaştere artistică, atât în ţară, cât şi în străinătate: Germania, Franţa, Italia.

Cu mici excepţii, concertele sunt programate în zile de sâmbătă, începând de la ora 20:00, în frumoasa sală de la parterul Casei Georgius Krauss, clădire monument istoric din patrimoniul UNESCO, recent reabilitată şi decorată cu bun gust, în stil baroc, dar şi, în aer liber în parcul din faţa casei.

Program:

Il curioso
Din bijuteriile muzicale ale Renaşterii
Ansamblul Flauto Dolce (Cluj)
soprană, flaute drepte, percuţii
sâmbătă 14 iunie, ora 20:00

Stay time awhile
Concert de muzică elisabetană
cu sonete de William Shakespeare, oglindite în traducerea imaginară a lui V. Voiculescu
Claudia Codreanu – mezzosoprană
Costin Soare – lăută
Radu Rădescu – lectura versurilor
(Bucureşti)
sâmbătă 28 iunie, ora 20:00

The Wind
(SUA, 1928, regia Victor Sjöström, cu Lillian Gish & Lars Hanson)
Proiecţie de film mut cu sound design live
Foley'Ala (Bucureşti)
live electronics, foley, voce, instrumente acustice
sâmbătă 19 iulie, ora 21:30

Maetz @ Krauss (I)
Concert de clavicord (Samuel Maetz, Biertan, c.1825)
cu sprijinul Muzeului de Istorie Sighişoara
Cipriana Smărăndescu (Roma/Italia)
sâmbătă 9 august, ora 18:00

String trip
Recital de violoncel şi contrabas
Andrei Kivu – violoncel (Paris/Franţa)
Magor Szász – contrabas (Nürnberg/Germania)
sâmbătă 16 august, ora 20:00

Maetz @ Krauss (II)
Concert de clavicord (Samuel Maetz, Biertan, c.1825)
cu sprijinul Muzeului de Istorie Sighişoara
Wilhelm Schmidts (Würzburg/Germania)
sâmbătă 30 august, ora 20:00

Casa Georgius Krauss Sighişoara
strada Bastionului, nr. 11, 545400, jud. Mureş
telefon: +40 365 730 840, +40 722 460 737
http://www.casakrauss.com/
https://www.facebook.com/KraussPerMusica

 

FroniusArt 2013, tabără de pictură la Sighişoara

  • Adrian Ioan Podoleanu
  • Arta
  • Ciprian Istrate
  • Cornel Vana
  • Corneliu Drăgan-Târgovişte
  • Gabriela Dobre
  • Gheorghe Coman
  • Horea Cucerzan
  • Marius Tita
  • Mirela Hagiu
  • Neculai Ardelean
  • Rareş Kerekeş
  • Sighisoara
  • Vitalie Butescu
  • Expoziţii
  • General
Data: 
31 Mar 2013 - 8 Apr 2013
Eveniment special: 
Nu

 

Comunicat de presă
 
În perioada 31 martie – 8 aprilie 2013, la Sighişoara se va desfăşura o nouă ediţie a taberei de creaţie FroniusArt 2013. Participă cunoscuţi pictori români, nume importante ale creaţiei contemporane din întreaga ţară.
Neculai Ardelean, cetăţean sighişorean, stăpâneşte mai multe forme de exprimare plastică, de la frământarea ceramicii la clipa surprinsă prin lentila fotografică.
Vitalie Butescu este un neobosit căutător în viaţa care ne înconjoară şi în suprafaţa picturală, descoperind Balcicul ca nimeni altul, peisajul urban dar şi colţul de natură, arlechinul şi columbina, nudul sepia de atelier.  
Gheorghe Coman aduce o forţă aparte a dedicaţiei pentru creaţia plastică iar Horea Cucerzan, cunoscut simezelor redutabile şi al iniţiativelor de prestigiu, mai ales în Blajul său natal, se pregăteşte de un moment aniversar căruia îi va da lumină şi culoare.
Corneliu Drăgan-Târgovişte revine la Sighişoara după o serie importantă de realizări personale în care includem expoziţii de succes, participarea la bienala de acuarelă din Shanghai şi primirea în Societatea de Acuarelă din Birmigham.
Gabriela Dobre cunoaşte bine Sighişoara, unde a participat la mai multe ediţii ale taberei de creaţie FroniusArt, şi aduce o notă aparte cu pictura sa modelată ca o ceramică în care regăsim profunzimea pământurilor şi delicateţea luminii.
Mirela Hagiu a dovedit una dintre cele mai bune priviri asupra peisajului urban iar Ciprian Istrate, care vine de la Piatra Neamţ, este cel care îşi duce atelierul pe schelele înalte ale frescelor bisericeşti  şi impresionează prin modernitatea viziunii sale laice, pe care o stăpâneşte la fel de bine.
Copil al Sighişoarei, Rareş Kerekeş are privilegiul ca la tânăra sa vârstă să privească drept în ochi simezele de la noi sau de peste hotare, cu curajul celui care s-a format în peisajul cetăţii.
Adrian Ioan Podoleanu caută în Sighişoara misterul delicat al peisajului medieval iar Cornel Vana, care vine de la Turda, îşi exprimă preaplinul liric şi pe pânză, într-un mod magistral, dar şi în înscrisuri numai bune de recitat.
Coordonatorul artistic al grupului de participanţi la tabăra de creaţie FroniusArt 2013 este criticul de artă Marius Tiţa, care a girat o serie de iniţiative ce au avut în centru legendarul Balcic şi mai multe proiecte expoziţionale.
Sâmbătă, 6 aprilie, participanţii îşi vor prezenta creaţiile într-o expoziţie ce va fi vernisată la ora 18, la Galeria de artă „Turnul fierarilor”. Gazda generoasă a plasticienilor va fi, ca de fiecare dată, uimitoarea vilă Fronius (Fronius Residence), obiectiv esenţial pentru vizitatorii şi iubitorii Sighişoarei. Ca de fiecare dată, amfitrion şi organizator este Ioan Lazăr, om de afaceri şi promotor al artei şi culturii, cel care a făcut posibile mai multe festivaluri emblematice ale Sighişoarei şi, în ultimii ani, tabăra de creaţie a pictorilor. Aşadar, luna aprilie începe la Sighişoara sub zodia artelor plastice, cu creatori renumiţi din întreaga ţară care se întâlnesc la casa Fronius şi expun în Turnul fierarilor.
 
 
 
 

 

Mario Bihari si Bachtale Apsa pentru a treia oara in Romania

  • Bachtale Apsa
  • Bucuresti
  • Mapamond
  • Mario Bihari
  • Muzica
  • Sighisoara
  • Timişoara
  • Jazz & ...
  • Turnee
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Clubul Ţăranului
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Centrul Ceh
Data: 
8 Feb 2013 - 16 Feb 2013
Eveniment special: 
Nu

COMUNICAT DE PRESA

Cantaretul ceh Mario Bihari si trupa sa Bachtale Apsa se intorc in Romania, pentru un turneu care va avea concerte la Timisoara, Bucuresti si Sighisoara. Pentru a treia oara in Romania, după un concert la Clubul Taranului in 2011 si participarea la IRAF (International Romani Art Festival) in vara lui 2012, Bachtale Apsa vin in Romania in 2013 pentru un turneu in trei orase, si worshop-uri pentru copii în multe alte localitati ale tarii.

„Toate concertele pe care le-a avut formatia in Romania s-au bucurat de mare succes de public. Ne pare bine ca putem in sfarsit sa-i aducem si in alte orase ale tarii decat Bucuresti”, spune Rene Kubasek, directorul Centrului Ceh.

Mario Bihari este un cantaret rom din Praga, care a ramas orb cand avea opt ani si cu toate astea a devenit un extraordinar pianist, acordeonist si clarinetist, care a reusit sa se impuna ca o personalitate muzicala individuala, in special in peisajul artistic roma.

Bachtale Apsa s-a format in jurul lui Mario Bihari, dar se remarca si prin calitatile vocale si instrumentale ale celorlalti membri: chitaristul si cantaretul Petr Horvath, basistul Frantiaek Raba si percutionistul Tokhi. Numele, care se traduce prin „lacrimi fericite”, face aluzie la varietatea de sentimente si emotii pe care melodiile lor sunt capabile sa le redea. Muzica acestei trupe include influente din toate stilurile traditionale rome, alternate cu influente balcanice, maghiare, spaniole, rusesti, slovace si chiar si elemente de synth-jazz sau csardas. Trupa avut doar anul trecut peste 60 de concerte, in tari precum Franta, Germania, Finlanda, Luxemburg si Algeria și la Festivalul International de arta roma KHAMORO. Formatia si-a lansat primul CD dupa doi ani de colaborare, în august 2011.

Turneul in Romania va contine, pe langa concerte, si workshop-uri pentru copiii din satele cehesti din Banat, cu copiii strazii din Bucuresti, in colaborare cu fundatia Parada si cu copii nevazatori, in colaborare cu organizatia Catharsis, din Brasov.

Intrarea la toate concertele este libera. Un eveniment organizat de Centrul Ceh Bucuresti.

VI 8.02 / Cuib d’Arte, Timisoara / 21:00
VI 15.02 / Clubul Taranului, Bucuresti / 21:00
SÂ 16.02 / Jo Pub, Sighisoara / 21:00

http://www.youtube.com/watch?v=yNMiLNad-Hc
http://www.youtube.com/watch?v=Q4wSVbWi-vE

 

 

 

© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact