Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

Dan Tudor

Premiera spectacolului de teatru „Omul cu mârțoaga”

  • Corina Grămoşteanu
  • Dan Tudor
  • Teatru
  • Teatrul George Ciprian - Buzău
  • Premiere
Data: 
10 Jul 2021
Eveniment special: 
Nu

PREMIERA SPECTACOLULUI „OMUL CU MÂRȚOAGA” ÎN REGIA LUI DAN TUDOR, PE SCENA TEATRULUI GEORGE CIPRIAN DIN BUZĂU

Spre încântarea iubitorilor de teatru, una dintre cele mai cunoscute comedii ale dramaturgiei românești interbelice, piesa de teatru „Omul cu mârțoaga” de George Ciprian, revine pe scenă într-o nouă viziune regizorală modernă, în montarea regizorului Dan Tudor.
Premiera spectacolului „Omul cu mârțoaga” în regia lui Dan Tudor și scenografia Corinei Grămoşteanu va avea loc sâmbătă, 10 iulie, la Teatrul George Ciprian din Buzău, de la ora 18:00.
Din distribuția spectacolului fac parte artiști de calibru ai scenei teatrului românesc, precum: Dan Tudor, Marius Bodochi, Ana Ioana Macaria, Adrian Păduraru, Afrodita Androne, Gabriel Fătu, Orodel Olaru, dar și actori talentați din noua generație, ca Theodor Dincă, Florin Dobre, Luana Lute, Ioana Budu și Vlad Vîlciu.
Așadar, pe 10 iulie, vă invităm la un spectacol plin de farmec și culoare, cu umor fin, despre lumea de ieri dar și despre cea actuală, cu exemple de oameni buni sau răi, cu fețe ce ascund falsitatea și aspiră la faimă cu orice preț. O poveste cu tâlc despre câștigarea unor pariuri pe care nimeni nu le vede posibile datorită perseverenței și credinței neclintite într-un ideal anume.

Modestul arhivar Chirică, interpretat de Dan Tudor, este mistuit de pasiunea pentru cai care îl face să cumpere cea mai jalnică mârţoagă. Această pasiune îl face să piardă, nu numai banii, dar și încrederea propriei soții (Ana Ioana Macaria), care îl părăsește plecând cu un fost prieten ajuns milionar, Nichita (Marius Bodochi). În plus, mai pierde și încrederea tuturor celor de care, într-un fel sau altul, depind soarta sa: proprietarul casei în care locuiește cu chirie (Florin Dobre), proprietarul calului (Gabriel Fătu) și inspectorul general (Orodel Olaru). Singurii oameni care îi rămân alături sunt: Varlam, cel mai devotat prieten (Adrian Păduraru) și Fira, servitoarea (Afrodita Androne).
Piesa de teatru "Omul cu mârţoaga", scrisă de George Ciprian, a fost publicată în 1927 şi în acelaşi an a avut premiera la Teatrul Naţional din Bucureşti cu George Calboreanu în rolul principal (Chirică). Piesa s-a bucurat de un mare succes în România, dar şi în străinătate, fiind jucată la Berlin (1929), Praga (1930) şi Berna (1932). De asemenea, a fost jucată şi la Théâtre des Mathurins din Paris, la 16 iulie 1937.
Biletele pentru premiera spectacolului programat pe 10 iulie, la Teatrul George Ciprian, la ora 18:00 pot fi achiziționate de la casa de bilete a Teatrului George Ciprian, sau online de pe site-ul teatrului: https://www.teatrulgeorgeciprian.ro/sala-teatru.php?id=88 .

Prețul unui bilet este de 35 de lei pentru adulți și 20 de lei pentru studenți.
Important!
Vizionarea spectacolului este permisă numai cu purtărea măştii de protecţie și nu este nevoie de dovada scrisă a vaccinării sau a unui test negativ.

 

Ultimele spectacole ale anului cu „Ceapa” de Aldo Nicolaj la Teatrul „Stela Popescu” pe 19 noiembrie, 3 şi 15 decembrie

  • Dan Tudor
  • Teatru
  • Teatrul Stela Popescu
  • Spectacole
Data: 
19 Nov 2019 - 15 Dec 2019
Eveniment special: 
Nu

Ultimele spectacole ale anului cu „Ceapa” de Aldo Nicolaj la Teatrul „Stela Popescu” pe 19 noiembrie, 3 şi 15 decembrie

După succesul premierei din luna octombrie, spectacolul Ceapa de Aldo Nicolaj, un titlu pe cât de simplu, pe atât de surprinzător, în regia lui Dan Tudor, producţie a Primăriei Municipiului București, prin Teatrul „Stela Popescu”, mai poate fi văzut la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor pe 19 noiembrie, ora 19.30, pe 3 si 15 decembrie.
Cu această nouă producție, Ceapa de Aldo Nicolaj, un titlu simplu, dar surprinzător, cei trei creatori ai spectacolului - regizorul Dan Tudor, scenografa Corina Grămoşteanu şi muzicianul Vlaicu Golcea - își propun să prezinte publicului o comedie cu note grave, avându-i în distribuţie pe Adrian Păduraru (Piero della Pineda), Alexandra Velniciuc (Giulia), Sorin Aurel Sandu (Oreste), Silvia Stanciu (Bianca), Cătălin Frăsinescu (Mimo Rassi), Ana Maria Ivan (Lucia), Irina Cărămizaru (Liza), Cristian Neacșu (Nando).
Povestea spune că Piero, un prosper impresar, se hotărăște, cu o luciditate rece, să-și pună capăt vieții sale aparent fericite chiar în momentul ei de apogeu. El se "dezbracă" în fața publicului de rolurile pe care le joacă în propria-i viață, exact așa cum s-ar desface foile unei... cepe. Într-un parcurs teatral presărat cu mult umor, autoironie, dar și cu reflecție amară, soția, amanta, prietenul cel mai bun, secretara, ba chiar și cei doi copii își redefinesc raporturile cu Piero, spre surprinderea acestuia.
Spectacolul plăsmuit de regizorul Dan Tudor conține imagini surprinzătoare care îl obsedează și îl urmăresc pe eroul principal, o muzică originală creată pe parcursul repetițiilor de compozitorul Vlaicu Golcea, momente de mișcare expresive atent coregrafiate, precum și un decor funcțional realist, cu multiple posibilități de transformare, semnat de scenograful Corina Gramoșteanu.
Teatrul Stela Popescu este astăzi un spațiu deschis tuturor posibilităților de expresie teatrală. Producțiile noastre aduc pe scenă atât artiști consacrați, cât și creatori tineri, la început de carieră, iar textele alese pentru a fi puse în scenă - aparţinând dramaturgiei clasice, moderne şi contemporane - îi provoacă atât pe iubitorii de teatru, cât și pe împătimiții spectacolelor de dans și muzicale să fie martorii unor reprezentaţii cu suflu nou şi spectaculoase.
Următoarele reprezentaţii sunt programate pentru 19 noiembrie, 3 decembrie şi 15 decembrie la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor.

Pentru acreditări de presă : Simona Iordache 0753174618, florentina.iordache@teatrulstelapopescu.ro.

Bilete online: www.mystage.ro, www.bilete.ro, www.startickets.ro,www.bilet.ro şi la casa de bilete StarTickets de la Palatul Național al Copiilor.

https://www.youtube.com/watch?v=Kiru3rPR31s

.

  • Citiţi mai departe

„Quartet“ la Teatrelli

  • Adela Mărculescu
  • Costel Constantin
  • Damian Crâșmaru
  • Dan Tudor
  • Florina Cercel
  • sala Teatrelli
  • Teatru
  • Spectacole
Data: 
30 Mar 2014
Eveniment special: 
Nu

Duminică, 30 martie, ora 20:00, cu piesa „Quartet“ vom urmări povestea emoționantă a patru foști artiști de operă care reușesc să-și unească forțele în efortul de a susține „un ultim concert“, de ziua lui Giuseppe Verdi. Adela Mărculescu, Florina Cercel, Costel Constantin și Damian Crâșmaru, în regia lui Dan Tudor, dau viață unui spectacol emoționant, un adevărat elogiu adus ARTISTULUI, a cărui bucurie de a „arde“ în fața publicului de oriunde rămâne nealterată de-a lungul timpului.

 

 

Premiera ,,Quartet“ şi concertul ,,Light up the classics“ vă așteaptă la Teatrelli!

  • Adela Mărculescu
  • Classic Beat Orchestra
  • Costel Constantin
  • Damian Crâșmaru
  • Dan Tudor
  • Florina Cercel
  • Muzica
  • sala Teatrelli
  • Teatru
  • Concerte
  • Spectacole
Data: 
2 Mar 2014 - 8 Mar 2014
Eveniment special: 
Nu

Duminică, 2 martie, de la ora 20:00, sala Teatrelli găzduiește prima producție proprie și vă așteaptă la un spectacol de excepție ce are în distibuție mari actori ai scenei teatrului românesc: Florina Cercel, Damian Crâşmaru, Adela Mărculescu și Costel Constantin.

Piesa ,,Quartet”, în regia lui Dan Tudor, este un elogiu adus Artistului a cărui bucurie de a ,,arde” în fața celorlați rămâne nealterată de-a lungul timpului. Un spectacol emoționant care ascunde, dincolo de umorul savuros al replicilor, adevărul despre o lume trecătoare și despre viața artistului, mereu fidel propriilor valori și condiții.
Costel Constantin, Adela Mărculescu, Damian Crâșmaru și Florina Cercel sunt patru foști artiști de operă care au format cândva un renumit Quartet iar acum se reunesc pentru a susține „un ultim concert” – de ziua lui Verdi – în fața spectatorilor, de data asta de la azilul de bătrâni în care sunt obligați să-și petreacă anii din urmă ai vieții.

Sâmbătă, 8 martie, de la ora 20:00, vă așteptăm la concertul ,,Light up the classics” cu Classic Beat Orchestra, singura trupă din România care readuce muzica clasică în actualitate. Componenții trupei sunt Mischa Simeonov – pian, Emanuel Vots – violă, Gabriel Cârcea – percuție, Mihail Grigore – violoncel.
Săptămâna viitoare este dedicată, cu precădere, spectacolului ,,Quartet”, care va fi pus în scenă în datele de 2, 4, 5 martie, urmând ca acesta să fie jucat întreaga stagiune, până în luna iunie a anului curent.
Detalii despre spectacolele din noua stagiune puteți găsi pe site-ul creart la secțiunea teatrelli.
Biletele pot fi achiziționate la sediul creart din Piața Alexandru Lahovari, Nr. 7 (Program – L: închis; Ma – Mi: 14.00 – 18.00; Joi – Vi – Sâ: 16.00 – 20.00; D: închis. Tel: 0723 057 440) sau prin rețeaua de bilete Eventim.

Partenerii media ai sălii teatrelli sunt: Radio România Cultural, Calendar evenimente, onlinegallery.ro, Big City Life, PR Wave, Teatral.ro, PORT.ro, Diverta, Fundația Muzza și Bucharest Herald.

 

Deschiderea stagiunii 2013-2014 la Teatrul Mignon

  • Amalia Huţan
  • Dan Tudor
  • Lari Giorgescu
  • Marius Bodochi
  • Monica Davidescu
  • Răzvan Vasilescu
  • Ştefan Ruxanda
  • Teatru
  • Spectacole
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Teatrul Mignon
Data: 
5 Oct 2013
Eveniment special: 
Nu
Teatrul Mignon, cel mai nou teatru independent din Bucureşti, este pregătit să-şi întâmpine publicul peste câteva zile! Un spaţiu intim şi elegant, repertoriu de calitate, actori tineri şi talentaţi pe care suntem încântați să vi-i prezentăm, actori consacraţi pe care suntem onorați să-i avem pe scena noastră şi o echipă entuziastă vă aşteaptă la Mignon în stagiunea 2013-2014!  
 
Luna octombrie va prilejui întâlnirea sau reîntâlnirea cu Răzvan Vasilescu, Marius Bodochi, Monica Davidescu, Dan Tudor, Amalia Huţan, Ştefan Ruxanda, Lari Giorgescu  - vă oferim doar câteva nume – şi va aduce pe scenă multe titluri în premieră. Publicul se va delecta cu un repertoriu variat, de la dramaturgi români clasici şi moderni – I.L. Caragiale, Ion Băieșu, Dumitru Solomon – la dramaturgi contemporani de pe meleaguri străine, jucați și premiați la nivel internațional – Jean-Pierre Dopagne. 
 
Deschiderea stagiunii va avea loc sâmbătă, 5 octombrie, ora 19:30 cu premiera spectacolului „Vorbe, vorbe, vorbe...”, pe texte de Dumitru Solomon, în regia Deliei Nartea. La avanpremiera din vară tinerii actori Luminiţa Bucur, Oleg Apostol şi Alexandru Sinca s-au bucurat de un real succes la public şi suntem siguri că acest spectacol va avea viaţă lungă la Mignon. A doua reprezentaţie va avea loc pe 18 octombrie.
 
Duminică, 6 octombrie, ora 19:30 Ştefan Ruxanda joacă în "Ce-ar fi dacă ar fi", declarat Cel mai bun one man show al ediţiei 2013 a Galei Star. Un spectacol de teatru, dans, pantomimă şi improvizaţie cu publicul, în care personajul, un artist al unui timp suspendat, încearcă să-şi îndeplinească menirea sa fundamentală: de a aduce un zâmbet pe chipul privitorilor, de a lumina şi bucura sufletele oamenilor care s-au oprit să-l vadă.
 
Marţi, 8 octombrie, ora 19:30 va avea loc prima reprezentaţie a spectacolului „Moftul român” din această stagiune. Lari Giorgescu, excepţional în acest recital modern realizat pe textele consacrate ale lui Caragiale, tocmai s-a întors de la Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea, unde a jucat spectacolul de două ori, la rugămintea organizatorilor, pentru că cererea de bilete a fost foarte mare. Îl veţi putea revedea la Mignon şi pe 22 octombrie. 
 
Marius Bodochi şi Dan Tudor vor juca la Mignon „Taxi blues” de Ana Maria Bamberger pe 9, 19 şi 27 octombrie. Dan Tudor semnează regia acestui spectacol în care imaginează o dilemă în ritm de blues pentru personajul interpretat de Marius Bodochi: „să joci Lear” în România sau „să fii Lear” în Germania? Cei doi actori dialoghează, cântă, dansează, provoacă hohote de râs şi emoţii profunde, cu o mare artă a gradării stărilor, până la finalul surprinzător. 
Vom reveni cu detalii despre celelalte evenimente şi premiere ale lunii octombrie. 
Din această toamnă spectacolele Teatrului Mignon încep la ora 19:30 şi au preţuri cuprinse între 30 şi 40 de lei. 
Rezervări la contact@teatrulmignon.ro
Bilete online pe iabilet.ro
 
Te aşteptăm la Mignon, locul unde teatrul se întâlneşte cu tine, spectatorul în aşteptarea regăsirii. 
 
Adresa: Hristo Botev nr.1 
www.facebook.com/TeatrulMignon
 
 

"Taxi blues" cu Marius Bodochi si Dan Tudor in avanpremiera la Teatrul Mignon

  • Dan Tudor
  • Marius Bodochi
  • Teatru
  • Teatrul Mignon
  • Spectacole
Data: 
27 Jul 2013 - 28 Jul 2013
Eveniment special: 
Nu

Comunicat de presă

Teatrul Mignon vă invită sâmbătă 27 iulie şi duminică 28 iulie 2013, orele 20:30 la avanpremiera spectacolului "Taxi blues" de Ana Maria Bamberger, cu Marius Bodochi şi Dan Tudor!

Regia spectacolului este semnată de Dan Tudor, iar scenografia de Doru Zanfir.

Taxi Blues aduce pe scenă povestea regelui Lear într-un context cu totul inedit: un mare actor român este exilat în Germania la volanul unui taxi. Blues-ul este balansul pe care
acesta îl face între "a juca Lear în România" şi "a fi Lear în Germania". Apariţia neaşteptată a unui personaj în staţia de taxi din Hamburg face ca povestea să devină extrem de amuzantă. Modul în care cele două personaje interacţionează va fi, desigur, deliciul publicului. Vă veţi putea bucura de un spectacol cu trăiri extreme, interpreţii celor două roluri fiind ei înşişi doi artişti diferiţi ca structură, dar compatibili cu ideea spectacolului.
Spectacolul "Taxi blues" a obţinut Premiul pentru cel mai bun spectacol (regia Dan Tudor) şi Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină, acordat ex-aequo actorilor Marius Bodochi şi Dan Tudor la Festivalul Naţional de Comedie 2012, de la Galaţi.
Dan Tudor a primit Premiul "Goange Marinescu" pentru regie şi Marius Bodochi a obţinut premiul pentru Cel mai bun actor la Festivalul internațional al teatrului de studio de la Pitești, 2012, unde "Taxi blues" a fost declarat Cel mai bun spectacol.
Preţ bilet: 30 lei
Rezervări la contact@teatrulmignon.ro
Bilete online pe iabilet.ro

Teatrul Mignon, inaugurat pe 10 mai, promite ca în această perioadă de continuă criză socio-economică, să amintească de perioada înfloritoare a Bucureştiului de altădată, prin sala modern amenajată, dar care invocă luxul arhitectural de odinioară. Cu o capacitate de 60 de locuri, Mignon promite întâlnirea teatrului cu spectatorul, într-un spaţiu intim, elegant.

Te aşteptăm la Mignon, locul unde teatrul se întâlneşte cu tine, spectatorul în aşteptarea regăsirii.

Adresa: Hristo Botev nr.1
www.facebook.com/TeatrulMignon

 

 

 

© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact