Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

dramAcum

dramAcum: mini stagiunea de weekend

  • Centrul de Teatru Educațional Replika
  • dramAcum
  • Teatru
  • Spectacole
Data: 
28 Oct 2016 - 30 Oct 2016
Eveniment special: 
Nu

Comunicat de presă

Azi, 25 octombrie, asociația dramAcum anunță turneul spectacolului “Ten Rengi” („Privind Prin Piele”), în regia Andreei Vălean. Acesta a avut premiera pe 4 octombrie la teatrul Ikincikat din IstanbuI, în cadrul festivalului „A corner in The World” (http://www.acornerintheworld.com/) festival care a reunit la Istanbul peste 20 de spectacole din țări precum Turcia, Syria, Iran, Liban, Armenia, România și Grecia.
Tot în luna octombrie vor continua reprezentațiile piesei „Privind Prin Piele” cu Alina Șerban și Alexandru Fifea, în regia lui Alexandru Berceanu!

14, 15 și 28 octombrie, ora 19.00
„Privind prin Piele” în regia lui Alexandru Berceanu

29 și 30 octombrie, ora 19,00,
„Ten Rengi” in regia Andreei Valeanu

Centrul de Teatru Educațional Replika
str. Lânăriei, nr. 93-95, Bucuresti

Intrarea gratuita. Acces pe baza de rezervare la adresa de email: dramacum@dramacum.org și prin sms la numărul 0745 983 368.
Spectacolul „Ten Rengi” va fi în limba turcă și va avea subtitirare.
Spectacolul „Ten Rengi” a fost co-produs de asociația dramAcum (București) și Koșe (Istanbul) în cadrul proiectului „Istanbul – Bucharest by play”. Alături de actorii Sanem Öge, Sinan Arslan sunt prezenți İsmail Taşpatlatan, Gizem Nalbant, Emre Önceğiz care spun live, prin hip hop, povestea vieții lor - povestea marginalizării romilor.
Piesele de teatru “PRivind prin piele” regizat de Alexandru Berceanu și “Ten Rengi”, regizat de Andreea Vălean, fac parte din proiectul Istanbul- Bucharest by Play, si au același text de bază scris de Alexandru Berceanu și Ayșil Akșerhili, având la bază realități comune ale celor două societăți( Româniași Turcia), realități mai puțin comode, provocatoare, bazate pe 40 de povești ale oamenilor, apar printr-o călătorie pornind din Babadag, județul Constanța și continuând prin cartierele Istanbului Sulukule, Kuștepe și Balatsi terminând în estul Turciei alături de refugiații romi din Siria.
Andreea Vălean, despre experiența “Ten Rengi” spune : “E o mare provocare să faci un spectacol în Istanbul zilele aceastea dar și un mare noroc. Pentru mine, care am părăsit Turcia cu bine, după premieră, cenzura a fost o sursă de inspirație și o șansă să înțeleg cum lucrau regizorii români în anii dictaturii comuniste. O a doua mare șansă a fost și întălnirea cu trei tineri romi, dansatori și poeți a vieții de pe stradă, care au reușit săscrie un metatext foarte puterniv pentru spectacolul pe care l-am regizat”.
Alexandru Berceanu , despre “Privind prin piele” și perspectiva din București spune : “Privind prin piele, răspunde căldurii și nevoii de comunicare cu care am fost primit în toate comunitățiile pe care le-am vizitat în perioada de documentare de la Babdag la Nazip, MAngalia sau Istanbul. Ne-au vorbit despre zbatarea lor de a se define față de o societtae care îi pune la colț ca având o valoare mai mică decăt alții. Poveștile lor m-au făcut sa mă gândesc la efortul fiecărui om de a-și defini identitatea, fie că provine dintr-un mediu defavorizat sau nu.

Mai multe detalii despre spectacol pe pagina de facebook sau pe pe site-ul asociației www.dramacum.org.

„Privind prin piele” face parte din proiectul „Istanbul – Bucharest by play” realizat de asociația dramAcum (București) în parteneriat cu asociația Koșe (Istanbul). Proiectul este finanțat de Tandem Exchange Turcia, co-finanțat de Arcub, în cadrul Programului cultural „București - Orașul in-vizibil”, de Administrația Fondului Cultural Național, în sesiunea de proiecte 2016 și susținut de centrul CINETic al UNATC „I.L. Caragiale”
Partenerii media: Radio România Cultural, Yorick, Ziarul Metropolis, Orașul meu, Cooperativa Urbană, Revista Teatrală Radio, Bewhere, Calendar evenimente, Caligraf, Artact Magazine

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
TANDEM – Cultural Managers Exchange Turkey-EU is an initiative of the European Cultural Foundation (Amsterdam), MitOst (Berlin), Anadolu Kültür (Istanbul), and funded by Stiftung Mercator (Essen).

dramAcum este un ONG activ în generarea de dramaturgie nouă, tehnici dramaturgice inovatoare precum și producția de spectacole. dramAcum utilizează dramaturgia ca instrument de acțiune socială.

Köşe este un colectiv de artiști ce inovează în co-producțiile cu comunitățile locale pe care le duc în context național și internațional în cadrul festivalului de arte perforamtive - A Corner in the World Istanbul.

 

Premieră „Privind prin piele” în dublă distribuție

  • dramAcum
  • Teatru
  • Premiere
  • Spectacole
Data: 
15 Sep 2016 - 23 Sep 2016
Eveniment special: 
Nu

Azi, 12 Septembrie, asociația dramAcum anunță premiera spectacolului de teatru „Privind prin piele” în dublă distribuție cu Alina Șerban și Alexandru Fifea în data de 15,16 septembrie, ora 19.00, respectiv cu Mihaela Drăgan și Alexandru Fifea pe 22, 23 septembrie, ora 19.00 la Centrul de Teatru Educațional Replika din București (str. Lânăriei, nr. 93-95).
Spectacolul „Privind prin Piele” spune povestea unei familii care pornește de la ascunderea originii rome și ajunge la asumarea acestei apartenențe. Spectacolul se oprește asupra relației dintre un tată care vrea să își asume identitatea sa și fiica lui care refuză să se identifice cu un trecut pe care nu-l cunoaște. Pe parcursul piesei personajele se confruntă cu stereotipurile culturale construindu-și identitatea pentru a depăși aceste preconcepții.
Textul spectacolul a fost realizat in urma realizării de inteviuri cu romi în România și Turcia, în orașe precum Istanbul, Babadag, Constanța, Mangalia, Gaziantep, Nazip și Hatai.
Textul al fost scris de Alexandru Berceanu și Ayşıl Akşehirli, echipa artistică a spectacolului este completată de: Maria Crețu - scenografie, Golem Studio - visuals, Andreea Duță - coregrafie, Vlad Ioachimescu - sound design, Alexandru Berceanu - regie Fatih Genckal - artist asociat.
Spectacolul este gratuit. Accesul se face pe baza de rezervare, în limita locurilor disponibile, la adresa de email: dramacum@dramacum.org și prin sms la numărul 0734 256 751. Mai multe detalii despre spectacol pe site-ul asociației www.dramacum.org sau pe pagina de facebook.
„Privind prin piele” face parte din proiectul „Istanbul – Bucharest by play” și este realizat asociația dramAcum (București) în parteneriat cu asociația Koșe (Istanbul). Proiectul este finanțat de Tandem Exchange Turcia în cadrul Programului cultural „București - Orașul in-vizibil”, Arcub, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, în sesiunea de proiecte 2016. Proiectul va produce la Istanbul la teatrul İkincikat spectacolul „Privind prin Piele” / „Skin Look”, în regia Andreei Valean.
Partenerii media care susțin piesa de teatru: Radio România Cultural, Yorick, Ziarul Metropolis, Orașul meu, Cooperativa Urbană, Revista Teatrală Radio, Bewhere, Calendar evenimente, Caligraf.

dramAcum este un ONG activ în generarea de dramaturgie nouă, tehnici dramaturgice inovatoare precum și producția de spectacole. dramAcum utilizează dramaturgia ca instrument de acțiune socială.

Köşe este un colectiv de artiști ce inovează în co-producțiile cu comunitățile locale pe care le duc în context național și internațional în cadrul festivalului de arte perforamtive Köşe -A Corner in the World Istanbul.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
TANDEM – Cultural Managers Exchange Turkey-EU is an initiative of the European Cultural Foundation (Amsterdam), MitOst (Berlin), Anadolu Kültür (Istanbul), and funded by Stiftung Mercator (Essen).

 

 

Weekend-ul INTERFAȚA 3

  • Centrul de Teatru Educațional Replika
  • dramAcum
  • Teatru
  • Spectacole
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
dramAcum: INTERFAȚA 3
Data: 
26 Sep 2015 - 27 Sep 2015
Eveniment special: 
Nu

Sâmbătă, 26 septembrie și duminică, 27 septembrie

dramAcum pregătește weekend-ul INTERFAȚA 3 – 26 și 27 septembrie - la Centrul de Teatru Educațional Replika – Strada Lânăriei, nr. 93-95. În fiecare zi, de la ora 19.00 doritorii vor putea viziona spectacolul INTERFAȚA 3.

Premiera spectacolului a avut loc pe 16 septembrie și s-a bucurat de un feedback pozitiv din partea publicului. Voluntarii spectacolului au putut testa tehnologia EEG, elementul special al spectacolului INTERFAȚA 3, care presupune generarea muzicii și, în plus, începând cu acest weekend, generarea jocului de lumini în timp real. Un actor și un spectator sunt montorizați EEG, iar relația dintre cele două encefalograme produce muzica spectacolului și reglează luminile din spectacol, pe baza algoritmilor de recunoaștere a stării emoționale.

De asemenea, spectatorii s-au bucurat de un grad crescut de interactivitate a spectacolului și de o atmosfera dinamică creată de echipa de creație, compusă din actorii: Cătălina Bălălău, Florin Ionuț Crăciun, Ionuț Niculae, Liviu Popa și Paul Dunca, coregrafa Ana Costea. Această echipă este întregită de regizorul Alexandru Berceanu, dramaturgul Andreea Chindriș, compozitorul Cătălin Crețu, programatorul Grigore Burloi și tehnicienii George Rotaru și Dan Olteanu.

Accesul este gratuit. Copiii sub 14 ani au acces doar însoțiți de părinți. 
Pentru că numărul de locuri este limitat, vă invităm să rezervați locurile la 0745 983 368 sau la dramacum@dramacum.org


Spectacolul INTERFAȚA 3 este produs în cadrul proiectului inter@FAȚA 3, care alături de producția spectacolului și un număr de 8 reprezentații în București va realiza un turneu național al spectacolului. Primele reprezentații au avut loc pe data de 7 și 8 august (avanpremiere), 16 septembrie 2015, maratonul urmând să continue:

14 octombrie, 14, 15 noiembrie – București, Centrul de Teatru Educațional Replika, 30 octombrie – Timișoara, Teatrul Național din Timișoara, Studio UTU; 1 noiembrie – Oradea, Centrul Cultural – Comunitatea Evreilor din Oradea; 3 noiembrie - Tg. Mureș, Universitatea de Arte Tg. Mureș; 5 noiembrie - Baia Mare, Teatrul Municipal Baia Mare, Sala Studio; 7 noiembrie - Bistrița, Sinagoga; 8 noiembrie – Suceava, Sala Dom Polski; 10 noiembrie – Craiova, Teatrul Național „Marin Sorescu”, sala Studio; 12 noiembrie - Rm. Vâlcea, Teatrul „Anton Pann”, Sala Studio.

Proiect cultural finanţat în cadrul Programului cultural „Ești București” 2015 al Centrului de Proiecte Culturale al Municipiului București – ARCUB și de Administraţia Fondului Cultural Naţional-AFCN.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.
Parteneri principali: Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, Institutul Național de Studiere a Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Centrul de Teatru Educational Replika.
Parteneri Strategici: Teatrul Național din Timișoara, Comunitatea Evreilor din Oradea; Universitatea de Arte Tg. Mureș; Teatrul Municipal Baia Mare, Fundația culturală “Societatea de Concerte”, Bistrița, Sala Dom Polski, Suceava; Teatrul Național „Marin Sorescu”, Craiova, Teatrul „Anton Pann”, Rm. Vâlcea.
Parteneri Media: Radio Tananana, Observator Cultural, Yorick, Ziarul Metropolis, Sub25, Revista Teatrală Radio, Cărturești, Șapte Seri, Realitatea.net, Publikon Magazine, Orașul meu, Calendar Evenimente, onlinegallery.ro, andreigindac.com, ileanaandrei.ro, Intermedia TV, orasulsuceava.ro, jurnalulmm.ro.

 

 

dramAcum: INTERFAȚA 3

  • dramAcum
  • Teatru
  • Premiere
  • Spectacole
Data: 
16 Sep 2015
Eveniment special: 
Nu

Spectacolul INTERFAȚA 3 tratează indiferența într-un chestionar teatral în 3 acte. Este un spectacol bazat pe compoziție muzicală de avangardă, inovație tehnologică și teatru documentar ce descoperă laturi deseori ascunse ale trecutului recent și ale prezentului României pentru a le aduce în dezbatere. Spectacolul dezvoltă proiectul inter@FAȚA început de dramAcum în 2014 la Centrul de Teatru Educațional Replika – Strada Lânăriei, nr. 93-95, miercuri, 16 septembrie 2015, la ora 19.00.

Actorii: Cătălina Bălălău, Florin Ionuț Crăciun, Ionuț Niculae, Liviu Popa și Paul Dunca împreună cu Andreea Chindriș, Alexandru Berceanu și Cătălin Crețu produc o investigație performativă a contactului între grupuri culturale cu identități diferite, precum comunitatea gay, etnicii romi și evrei și grupuri culturale majoritare. Rezultatul este un spectacol participativ care aduce povești tulburătoare în atenția spectatorului, provocându-l să își chestioneze atitudinea proprie față de diferență.

Minodora: Și acum când ne ducem în Germania, și, de exemplu acum m-am dus la toaletă și nu aveam bani să pun acolo. Dom’le, lasa-mă, că sunt însărcinată și trebuie să merg la toaletă și nu am bani să pun acolo. Nu, nu. Zic: Da voi chiar ați rămas așa, cum e Hitler? În Franța nu e așa.

Pentru construcția spectacolului au fost realizate interviuri cu supraviețuitori romi și evrei ai Holocaustului și alți reprezentanți ai unor categorii discriminate în România de-a lungul timpului. 
În cadrul INTERFAȚA 3 se generează muzică în timp real. Sunt montorizați EEG un actor și un spectator, iar relația dintre cele două encefalograme produce muzica spectacolului având la bază algoritmi de recunoaștere a stării emoționale. Reacția invizibilă a subiectului monitorizat, devine perceptibilă la nivel sonor tuturor spectatorilor. Fondul sonor rezultat este folosit de coregrafa Ana Costea ca suport pentru dans. 
Spectacolul este conceput de Alexandru  Berceanu, dramaturgia este semnată de Andreea Chindriș și Alexandru Berceanu, muzica este compusă de Cătălin Crețu și Grigore Burloiu, iar tehnologiile din cadrul spectacolelor sunt operate de George Rotaru și Dan Olteanu.

Spectacolul INTERFAȚA 3 este produs în cadrul proiectului inter@FAȚA 3, care alături de producția spectacolului și un număr de 8 reprezentații în București va realiza un turneu național al spectacolului. Primele reprezentații au avut loc pe data de 7 și 8 august (avanpremiere), maratonul urmând să continue:

26, 27 septembrie, 16 octombrie, 14, 15 noiembrie – București, Centrul de Teatru Educațional Replika, 30 octombrie – Timișoara, Teatrul Național din Timișoara, Studio UTU; 1 noiembrie – Oradea, Centrul Cultural – Comunitatea Evreilor din Oradea; 3 noiembrie - Tg. Mureș, Universitatea de Arte Tg. Mureș; 5 noiembrie - Baia Mare, Teatrul Municipal Baia Mare, Sala Studio; 7 noiembrie - Bistrița, Sinagoga; 8 noiembrie – Suceava, Sala Dom Polski; 10 noiembrie – Craiova, Teatrul Național „Marin Sorescu”, sala Studio; 12 noiembrie - Rm. Vâlcea, Teatrul „Anton Pann”, Sala Studio.

Accesul este gratuit. Copiii sub 14 ani au acces doar însoțiți de părinți. 
Pentru că numărul de locuri este limitat, vă invităm să rezervați locurile la 0745 983 368 sau la dramacum@dramacum.org


Proiect cultural finanţat în cadrul Programului cultural „Ești București” 2015 al Centrului de Proiecte Culturale al Municipiului București – ARCUB și de Administraţia Fondului Cultural Naţional-AFCN.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Parteneri principali: Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, Institutul Național de Studiere a Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Centrul de Teatru Educational Replika.
Parteneri Strategici: Teatrul Național din Timișoara, Comunitatea Evreilor din Oradea; Universitatea de Arte Tg. Mureș; Teatrul Municipal Baia Mare, Fundația culturală “Societatea de Concerte”, Bistrița, Sala Dom Polski, Suceava; Teatrul Național „Marin Sorescu”, Craiova, Teatrul „Anton Pann”, Rm. Vâlcea.
Parteneri Media: Radio Tananana, Observator Cultural, Yorick, Ziarul Metropolis, Sub25, Revista Teatrală Radio, Cărturești, Șapte Seri, Realitatea.net, Publikon Magazine, Orașul meu, Calendar Evenimente, onlinegallery.ro, andreigindac.com, ileanaandrei.ro, Intermedia TV, orasulsuceava.ro, jurnalulmm.ro.

 

 

Premiera spectacolului inter@FAŢA

  • dramAcum
  • Teatru
  • Dans
  • Spectacole
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Centrul Naţional al Dansului
Data: 
7 Oct 2014 - 28 Oct 2014
Eveniment special: 
Nu

Asociația dramAcum, în parteneriat cu Centrul Național al Dansului, cu finanțarea Administrației Fondului Cultural Național, vă invită la premiera spectacolului

inter@FAȚA

Să nu vă miraţi niciodată când la întrebarea voastră cum a supravieţuit un fost deţinut în vreun lagăr nazist, interlocutorul va povesti de norocul lui. Da, da, toţi dintre noi am avut noroc. Şase milioane de oameni însă nu au avut noroc, au fost exterminaţi, sub o formă sau alta. Mărturia lor e dispariţia!

Vasile Nussbaum, supravieţuitor

Folosind mijloace de investigație specifice teatrului documentar, actorii Cătălina Bălălău, Liviu Popa, Ionuț Niculae și Paul Dunca, împreună cu Andreea Chindriș, Maria Draghici, Alexandru Berceanu si Cătălin Crețu produc o investigație performativă a contactului între grupuri culturale diferite, precum comunitatea gay, etnicii romi și evrei și grupul cultural majoritar.

inter@FAȚA este rezultatul unei colaborări interdisciplinare care sondează reacția la diferență. Pornind de la documentarea și expunerea unor linii de discriminare prezente în societatea românească, în cadrul performance-ului inter@FAȚA se va genera în timp real muzică, pornind de la monitorizarea EEG a unui performator și a unui spectator.

Diferențele culturale provoacă frică și generează agresiune.
Diferențele culturale provoacă curiozitate și generează schimburi.
Sesizarea diferențelor reprezintă un mecansim adaptativ esențial supraviețuirii.
Adaptarea la diferențe generează evoluție.

Dispozitivul inter@FAȚA creează un flux creativ pornind de la emoțiile spectatorului și ale performatorului, unite cu ajutorul monitorizării EEG a activității neuronale, prin generarea de muzică în timp real de către compozitorul Cătălin Crețu. Muzica va fi folosită ca suport coregrafic de Ana Costea.

inter@FAȚA este produs de dramAcum (dramAcum.org) în parteneriat cu Centrul Național al Dansului Bucuresti, cu sprijinul financiar al Administrației Fondului Cultural Național.
Parteneri: UNATC IL Caragiale, Asociația Pro Casandra, UNMB, Colectiv A Cluj, Teatru Fix Iași, Sapte Seri, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel".

Spectacolul se va juca la sala Stere Popescu a CNDB în datele de 7, 9, 11 și 28 octombrie, de la ora 19:30.

Echipa de creație:
inter@FAȚA - Proiect colectiv după un concept de Alexandru Berceanu

Echipa de creație:
Cu: Cătălina Bălălău, Paul Dunca, Ionuț Niculae, Liviu Popa
Regizor: Alexandru Berceanu
Dramaturgi: Andreea Chindriș, Alexandru Berceanu, Vasile Nussbaum
Generare muzică
Compozitor: Cătălin Crețu
Programator: Grigore Burloiu
Video artist: Maria Draghici
Coregraf: Ana Costea
Scenograf: Sabina Pavel
Consultanți științifici: Ana Iorga (Buyerbrain), Adina Babeș (INSHR EW), Vlad Moca (Coneural)

 

Green Hours & Teatrul LUNI: program 20 - 25 octombrie

  • dramAcum
  • Teatru
  • Cluburi, cafenele
  • Spectacole
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Teatrul LUNI de la Green Hours
Data: 
20 Oct 2013 - 25 Oct 2013
Eveniment special: 
Nu

Duminică, 20 octombrie, ora 20.00
Green Hours jazz-cafe prezintă:

Nicolas Simion Group

Transylvanian Jazz

feat. Piotr Wojtasik (Poland) & Kruno Levacic (Croatia)

Piotr Wojtasik - trumpet
Nicolas Simion - saxophone
Sorin Romanescu - guitar
Michael Acker - bass
Kruno Levacic - drums

LUNI, 21 octombrie, ora 20.00
dramAcum și Teatrul LUNI 
prezintă:

ORA VERDE

GREEN HOURS!

un show teatral site-specific serial în 3 episoade

Îmbrăţişări, papucei şi lapte în Green Hours. ORA VERDE. Episodul 1 al serialului teatral site-specific GREEN HOURS!

"O tânără corporatistă intră în Green. Îşi caută prietena alături de care urmează să-şi petreacă seara în oraş. Să bea un pahar, să povestească fel de fel, poate să şi bârfească. În loc de prietenă, găseşte o chelneriţă ciudată, mai întâi acră, apoi suspect de amabilă, care îi oferă o îmbrăţişare, păpucei, ba chiar şi lapte.
Într-un final, vine şi prietena. O salută pe corporatistă, apoi sărută chelneriţa. Pe gură. Lung. Îşi ia papuceii şi laptele. Şi urcă pe scenă.

De câte ori, în 19 ani, aţi fost în Green? De câte ori v-aţi dus la o bere şi o bârfă mică şi v-aţi trezit pupat pe gură? Era un film, În fiecare zi Dumnezeu ne săruta pe gură. Green-ul bagă uneori şi limba."

(Mihai Brezeanu)

LUNI, 21 octombrie, ora 20.00, dramAcum și Teatrul LUNI prezintă ORA VERDE, episodul 1 al serialului teatral site-specific GREEN HOURS!

Cătălin BABLIUC, Tudor Aaron ISTODOR, Katia PASCARIU, Radu IACOBAN, Ana ULARU/Letiția VLĂDESCU, Cristina DRĂGHICI şi Rodica LAZĂR în 3 piese scurte scrise de Peca Ștefan special pentru spaţiul din Calea Victoriei 120. Un proiect pornit clandestin şi care acum îşi deschide porţile către public.

Muzica live este asigurată de Mandela GAJOL iar intrarea în Green se face pe o uşă "secretă" care îi poartă pe spectatori printre desenele lui Dan Perjovschi.
O "călătorie" teatrală poate puţin bizară pentru unii, dar care cu siguranţă nu vă va lasa indiferenţi. Aşadar, e timpul pentru ORA VERDE!

regia: Andreea Vălean

dramaturgul proiectului: Peca Ștefan

dramaturg invitat: Maria Manolescu

coregrafia: Andreea Duță

video și documentare video: Cinty Ionescu

muzicieni invitați: Mandela Gajol, Mihai Iordache, Jak Neumann

desene de Dan Perjovschi

producția: dramAcum și Teatrul LUNI de la Green Hours - cu sprijinul GDS (2013)

Miercuri, 23 octombrie, ora 19.00
Teatrul LUNI prezintă:

7 ZILE DIN VIAȚA LUI SIMON LABROSSE
(dacă viața lui interesează pe cineva)
un text de Carole Fréchette
traducere: Aurel Ștefănescu

Vlad Udrescu
Iolanda Covaci
Șerban Gomoi

scenografia: Adriana Dinulescu
asistent proiect: Daniel Buglea
regia: Elena Morar
producția: ARENA & Teatrul LUNI de la Green Hours (2013)

Vineri, 25 octombrie, ora 20.00
Teatrul LUNI prezintă:

(CU)CUIEINFRUNTE
după texte de Eric Bogosian

Two Men Show
Radu Iacoban
Tudor Aaron Istodor

producţia: Teatrul LUNI de la Green Hours
„... în clipa în care spectacolul se termină simți nevoia să o ia de la început. Se întîmplă rar. Nu ratați!" (Cristina Rusiecki, revista ArtActMagazine)


r e z e r v ă r i:

teatru@greenhours.ro | concerte@greenhours.ro

(+40)788 452 485 (L-V: 11-18)
LIKE US (also) on Facebook:

https://www.facebook.com/green.hours

https://www.facebook.com/pages/Teatrul-LUNI-de-la-Green-Hours/206514772712144

www.greenhours.ro
www.greenjazzfest.ro

Calea Victoriei 120

 

Tom Waits in Green Hours!

  • Alexandru Potocean
  • Andreea Duta
  • Andreea Vălean
  • Cinty Ionescu
  • Conrad Mericoffer
  • Dan Perjovschi
  • dramAcum
  • Emilia Dobrin
  • Katia Pascariu
  • Laurentiu Banescu
  • Nicoleta Lefter
  • Peca Ştefan
  • Răzvan Alexe
  • Rodica Lazăr
  • Rolando Matsangos
  • Teatru
  • Theo Herghelegiu
  • Spectacole
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Teatrul LUNI de la Green Hours
Data: 
14 Oct 2013
Eveniment special: 
Nu

Tom Waits în The Green L.P.
Episodul 3 al serialului teatral site-specific Green Hours!

 
București, 11 octombrie 2013: Luni, 14 octombrie, de la ora 20, Tom Waits este așteptat să concerteze în The Green L.P., al treilea episod al serialului teatral site-specific serial Green Hours!, care îi mai include în distribuție pe actorii români Emilia Dobrin, Nicoleta Lefter, Katia Pascariu, Rodica Lazăr, Theo Herghelegiu, Andreea Duță, Laurențiu Bănescu, Rolando Matsangos, Alexandru Potocean, Conrad Mericoffer și Răzvan Alexe (aka KREM). Locurile sunt limitate, așa că este indicat ca rezervările să se facă cât mai curând posibil!

Serialul teatral site-specific Green Hours!, inițiat de regizorul Andreea Valean și dramaturgul Peca Stefan cuprinde trei episoade inspirate de - și create special pentru - spațiul-emblemă al teatrului și al muzicii independente din București din Calea Victoriei 120, reunind o serie impresionantă de actori, muzicieni și alți artiști apropiați „zonei GREEN” într-un act artistic singular in peisajul independent, atât ca proporții cât și ca modalitate de desfășurare.

Ultimul episod al trilogiei, The Green L.P. de Peca Ștefan urmărește pierderea lui Stelian Gheorghiu, impresarul lui Tom Waits în România, în timpul și spațiul subiectiv al Greenului, de la perioada lui Nicu Ceaușescu până în viitorul apropiat al anului 2015. Episodul va conține câteva surprize, pe care publicul le va afla doar venind la spectacol. Dan Perjovschi semnează desenele, Cinty Ionescu video designul, iar KREM versurile adiționale. La următoarele reprezentații – alternativ cu Rolando Matsangos, respectiv Andreea Duță – vor juca Virgil Aioanei și Letiția Vlădescu. (Vezi teaser).

Regizorul proiectului este Andreea Vălean, iar coregrafia este semnată de Andreea Duță. Dramaturgul invitat al proiectului este Maria Manolescu.

Prețul unui bilet/episod este 30 de lei. Un număr limitat de bilete de 20 lei sunt disponibile pentru studenți (cu prezentarea legitimației). Nu se fumează în timpul reprezentațiilor!

Rezervarile se fac la: teatru@greenhours.ro; 0788 452 485 (L-V: 11-18)

www.greenhours.ro

https://www.facebook.com/green.hours https://www.facebook.com/pages/Teatrul-LUNI-de-la-Green-Hours/206514772712144

În data de 21 octombrie de la ora 20 va avea loc episodul 1 al serialului, Ora Verde, care îi reunește în distribuție pe Cătălin Babliuc, Cristina Drăghici, Radu Iacoban, Tudor Aaron Istodor, Rodica Lazăr, Katia Pascariu, Ana Ularu, Letiția Vlădescu și muzicienii Mandela Gajol și Jak Neumann.

Urmăriţi pe www.greenhours.ro programarea viitoarelor reprezentaţii!

dramAcum
şi
Teatrul LUNI de la Green Hours
prezintă:

GREEN HOURS!
un show teatral site-specific serial

regia: Andreea Vălean
dramaturgul proiectului: Peca Ștefan

dramaturg invitat: Maria Manolescu
coregrafia: Andreea Duță
video și documentare video: Cinty Ionescu

muzicieni invitați: Mandela Gajol, Mihai Iordache, Jak Neumann
desene de Dan Perjovschi

producția: dramAcum și Teatrul LUNI de la Green Hours - cu sprijinul GDS (2013)

Parteneri media: Radio Guerrilla, 24fun, Port.ro, LiterNet, Ziarul Metropolis, Observator Cultural, Cooperativa Urbană, Scena.ro

Episodul 3:
The Green L.P.
de Peca Ștefan

cu:
Virgil AIOANEI/ Rolando MATSANGOS
Răzvan ALEXE
Laurențiu BĂNESCU
Emilia DOBRIN
Andreea DUȚĂ/ Letiția VLĂDESCU
Theo HERGHELEGIU
Rodica LAZĂR
Nicoleta LEFTER
 Conrad MERICOFFER
Katia PASCARIU
Alexandru POTOCEAN

Muzicieni invitați ai episodului 3:
KREM
Tom WAITS

Versuri adiționale: Răzvan ALEXE
Video: Cinty IONESCU

Desene de Dan PERJOVSCHI

Tom Waits a fost adus în România de impresarul Stelian Gheorghiu. În sfârșit, așa cum își dorea de ani de zile Voicu Rădescu, Tom va cânta de propria lui zi de naștere - 7 decembrie - în Calea Victoriei 120. Stelian are însă o problemă: a rămas închis în Green Hours și orice încercare de a ieși ca să-l aducă pe Tom de la hotel rezultă într-o pierdere în timp, în diferite epoci ale clubului, de la perioada Nicu Ceaușescu și până la preluarea barului de dubiosul dar sufletistul manelist Sifon. Îl vom vedea pe Tom Waits cântând în seara asta? Stelian Gheorgiu va mai ieși vreodată din Green?

Textele au fost scrise de dramaturgi special pentru acest proiect și pentru spațiul de la Green Hours din Calea Victoriei 120

dramAcum
contact@dramacum.ro

 

Green Hours! primul show teatral site-specific serial din România

  • dramAcum
  • Green Hours jazz-cafe
  • Teatru
  • Cluburi, cafenele
  • Spectacole
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Teatrul LUNI de la Green Hours
Data: 
16 Sep 2013 - 18 Sep 2013
Eveniment special: 
Nu
București, 29 august 2013: În 16, 17 și 18 septembrie dramAcum și Teatrul LUNI de la Green Hours prezintă premiera spectacolului site-specific serial dedicat unui spațiu-emblemă al teatrului și al muzicii independente din București, Green Hours jazz-cafe. Proiectul inițiat de regizorul Andreea Vălean și dramaturgul Peca Ștefan celebrează fenomenul socio-cultural născut în 1994 la adresa din Calea Victoriei 120. Serialul cuprinde trei episoade inspirate de și create special pentru acest spațiu, reunind o serie impresionantă de actori, muzicieni și alți artiști apropiați Green Hours.
 
Povestea spectacolului a început între lunile ianuarie şi aprilie 2013, timp în care zona artistică independentă din Calea Victoriei 120 a fost, teoretic și practic, închisă. 
 
Repetiţiile şi reprezentaţiile de la începutul acestui an s-au petrecut, din raţiuni juridice, cvasi-clandestin, fiind prezentate unui public invitat punctual. Tema de discuţie post-spectacol a fost aceea de a găsi soluţii practice pentru supravieţuirea şi upgradarea fenomenului Green Hours. Artiştii participanţi – în totalitate voluntar – la realizarea proiectului, i-au inclus pe (în ordine alfabetică): Virgil Aioanei, Răzvan „Krem” Alexe, Cătălin Babliuc, Laurenţiu Bănescu, Mihai Călin, Constantin (Țîcă) Cojocaru, Toma Dănilă, Emilia (Miki) Dobrin, Cristina Drăghici, Andreea Duţă, Mandela Gajol, Theo Herghelegiu, Radu Iacoban, Cinty Ionescu, Mihai Iordache, Tudor Aaron Istodor, Rodica Lazăr, Nicoleta Lefter, Maria Manolescu, Rolando Matsangos, Conrad Mericoffer, Ada Milea, Jak Neumann, Katia Pascariu, Dan Perjovschi, Alexandru Potocean, Ana Ularu, Letiţia Vlădescu. Discuțiile post-spectacole au fost moderate de Dan Perjovschi, Corina Șuteu și Mircea Toma. Un prim film realizat de artista video Cinty Ionescu în perioada mai sus amintită, poate fi urmărit aici. 
 
Din fericire, dupa 3 luni de pauză impusă, din aprilie 2013 comunitatea artistică-culturală Green Hours funcţionează din nou în locaţia sa tradiţională. Proiectul teatral Green Hours! are ca temă sprijinirea continuității experimentului creativ a acestei comunităţi, în spiritul perseverenței de 19 ani a clubului Green Hours, cu atit mai mult in această perioadă în care tot mai multe spaţii de independență reală dispar.
 
Vă așteptăm să umpleți din nou underground-ul din Calea Victoriei 120, în care, de ani de zile, în răspăr cu realitatea înconjurătoare, valoarea şi independenţa artistică au fost mai importante decât raţiunile comerciale. Vă aşteptăm la o altfel de experiență Green, care reuneşte, după modelul producţiilor Teatrului LUNI de la finalul anilor '90 şi prima parte a anilor 2000, artişti consacraţi alături de tineri şi foarte tineri din teatru, muzică și artă vizuală. 
 
Vă invităm de asemenea, şi ne dorim să participați direct, activ şi susţinut alături de noi, la această experiență de libertate artistică, care nu putea fi inspirată decât de locul în care au luat naştere astfel de experimente în cele aproape două decenii de activitate frenetică a clubului Green Hours. 
 
Serialul teatral Green Hours! va avea loc după următorul program: premierele celor trei episoade în 16, 17 și 18 septembrie, urmate de reprezentații în 25 septembrie (Episodul 2), 2 octombrie (Episodul 1), 7 octombrie (Episodul 3), 14 octombrie (Episodul 2), 21 octombrie (Episodul 1), 28 octombrie (Episodul 3). Reprezentațiile vor fi urmate de discuții cu publicul. Programarea pentru lunile noiembrie și decembrie va fi anunțată în luna septembrie. 
 
Prețul unui bilet este 40 de lei. Abonamentul pentru toate cele trei episoade va costa 75 lei  (echivalentul a 25 de lei/bilet). 
 
Anunțăm interesații că un teaser a acestui spectacol va avea loc în cadrul Festivalului Dilema Veche de la Alba Iulia pe data de 31 august, de la ora 21, în Cafe Gavroche. (vezi video).
 
“Întâmplarea artistică perseverentă Green Hours” poate fi concentrată în următoarea declaraţie a directorului Voicu Rădescu: “Green Hours înseamnă 19 ani de efervescenţă culturală și de muncă în comun cu generaţii diverse de artişti, unii dintre ei situaţi chiar pe poziţii estetice diferite; au existat momente de mare satisfacţie reciprocă, interferate cu altele de stres incredibil şi chiar de conflicte. Acestea pot suda, în sensul bun, oamenii. Pentru fenomenul Green Hours nu poate avea loc nici o explicaţie de factură “materială”, pecuniară. Green Hours era şi este recunoscut ca o “organizaţie” fără potenţă financiară. Ceea ce i-a atras pe artişti, au fost alte oportunităţi: practica totalei libertăţi creative, a independenţei faţă de orice “comandament” economic sau politic, a entuziasmului şi a plăcerii cu care întotdeauna staff-ul (prea mic) al Green Hours s-a pus la dispoziţia a ceea ce le-a trecut prin cap artiştilor să încerce. Şi, de numeroase ori, să reuşească să realizeze.”
 
“Ca unul dintre mulții artiști care au debutat la Green Hours sunt foarte îngrijorat de ceea ce se întâmplă acum cu această zonă. E o situație de urgență și acest serial teatral este unul dintre răspunsurile / reacţiile artiștilor implicați în fenomenul Green... Dincolo de problemele de anul trecut şi de rezolvarea lor parţială, situația Green Hours rămâne complicată, mai ales pentru că trăim într-o țară în care experimentul artistic e mai degrabă marginalizat, în nici un caz sprijinit de autorități. Evoluția din ultimii ani ne indică clar că inovația, experimentul, curajul artistic, tind să fie înlocuite de comercial, inclusiv în zona independentă. Prin acest proiect, în care experimentăm și ne jucăm implicând atâția artiști extraordinari, sperăm să putem da o mână de ajutor la revitalizarea a ceea ce înseamnă spiritul Green Hours, atât simbolic cât și practic”, afirmă dramaturgul proiectului Peca Ștefan. 
 
Regizorul Andreea Vălean remarcă faptul că “este pentru prima dată când regizez la Green dar ani buni am fost un spectator constant și m-am bucurat în fumul din subsol de spectacole extraordinare (Stop the Tempo, The Sunshine Play, Ziua futută a lui Nils, (Cu)cuie în frunte, văzute repetat). Acest spectacol serial dedicat Greenului  îmi place la fel de mult. Există un spirit liber al Greenului care bate la fund comercialul, politicul, teatrul de stat și care ne face să facem teatru fara să avem neapărat scenă, lumini sau lojă.”
 
dramAcum continuă prin acest proiect misiunea sa permanentă de a explora, prin intermediul noii dramaturgii, realitatea socială românească și memoria recentă. În ultimii 12 ani, dramAcum a acumulat o vastă experiență în arta socială și arta pentru schimbare socială, fiind practic primul grup de tineri artiști care și-a îndreptat atenția asupra adevăratelor probleme ale societății românești post-decembriste și nu numai. Încă de la momentul formării grupului dramAcum, regizorii inițiatori ai proiectului de promovare a dramaturgiei contemporane românești au lansat potențialilor dramaturgi discuții despre teme inspirate din realitate, despre tatonarea în cadrul unor echipe interdisciplinare a unor mijloace proprii de expresie. Au fost realizate peste 30 de spectacole în colaborare cu teatre din țară și Bucuresti pe texte noi descoperite prin concursurile dramacum sau traducerile dramAcum. La Green Hours, dramAcum a co-produs spectacolul Stop The Tempo de Gianina Cărbunariu în anul 2003 și a susținut mai multe ateliere și spectacole lectură.  Grupul dramAcum este format din regizorii Radu Apostol, Alexandru Berceanu, Gianina Cărbunariu, Ana Mărgineanu, Andreea Vălean și dramaturgii Maria Manolescu și Peca Ștefan. 
 
Rezervările se fac la: teatru@greenhours.ro; 0788 452 485 (L-V: 11-18) 
www.greenhours.ro|
https://www.facebook.com/green.hours https://www.facebook.com/pages/Teatrul-LUNI-de-la-Green-Hours/206514772712144

 
dramAcum 
şi 
Teatrul LUNI de la Green Hours
prezintă:
 
GREEN HOURS!
un show teatral site-specific serial
 
regia: Andreea Vălean
dramaturgul proiectului: Peca Ștefan
 
dramaturg invitat: Maria Manolescu
coregrafia: Andreea Duță
video și documentare video: Cinty Ionescu
 
muzicieni invitați: Mandela Gajol, Mihai Iordache, Jak Neumann
desene de Dan Perjovschi
 
producția: dramAcum și Teatrul LUNI de la Green Hours - cu sprijinul GDS (2013)
 
Episodul 1: Ora Verde
Premiera: 16 septembrie @ 9.30 pm 
Următoarele 2 reprezentaţii: 2 octombrie @ 9.30 pm; 21 octombrie @ 8.30 pm
 
Fuck Baby 
de Peca Ștefan
 
cu: 
Cătălin BABLIUC
Tudor Aaron ISTODOR
Katia PASCARIU
 
Un tip intră într-un bar 
de Peca Ștefan
 
cu: 
Cătălin BABLIUC
Radu IACOBAN
Ana ULARU
Letiția VLĂDESCU
 
Ora Verde 
de Peca Ștefan
 
cu:
Cristina DRĂGHICI
Rodica LAZĂR
Katia PASCARIU
Letiția VLĂDESCU
 
Muzicienii invitați ai Episodului 1:
Mandela GAJOL
Jak NEUMANN
 
Iubită platonică sau “fuck baby”? Aceasta-i întrebarea lui Emi către Tudorița și a Tudoriței către Emi. Un barman specializat în ceaiuri exotice încearcă să-i ajute. De Halloween, la Green, un tip intră într-un bar. Și odată cu el o poveste epopeică, cvasi-shakespeariană, despre cum e să fii IT-st în Giurgiu, trădare și iubire pe Facebook. Ama are rezervare în Green Hours. O chelneriță ciudată o întâmpină și spectacolul din seara asta l-ar putea face gelos pe David Lynch. În cele trei piese scurte din Episodul 1, Green Hours devine locul unde se poate întâmpla orice nu îndrăznești să-ți închipui. 
 
Episodul 2: Cercetătorii japonezi
Premiera: 17 septembrie @ 9 pm 
Următoarele 2 reprezentaţii: 25 septembrie @ 8.30 pm; 14 octombrie @ 8.30 pm
 
Afterhour 
de Peca Ștefan
 
cu:
Ionuț GRAMA
Gabriel SPAHIU
Alexandru POTOCEAN
 
După sfârșitul lumii 
de Maria Manolescu
 
cu:
Mihai CĂLIN
Alexandru POTOCEAN
 
Job la Green 
de Peca Ștefan
 
cu:
Constantin COJOCARU
Conrad MERICOFFER
Alexandru POTOCEAN
 
Cercetătorii japonezi 
de Maria Manolescu
 
cu:
Mihai CĂLIN
Alexandru POTOCEAN
 
Muzicienii invitați ai episodului 2:
Mandela GAJOL
Mihai IORDACHE
 
Doi amici dau lovitura: o spargere care devine moment artistic la Green, dat fiind că în casă nu există nici un ban și arta nu are preț. Barmanul Mihai se reîntâlnește cu prietenul său Alex după ce nu și-au mai vorbit câteva luni: ultima dată când s-au văzut a fost de sfârșitul lumii, cu ocazia unei orgii. Un băiat vine cu bunicul lui pentru a-l angaja la Green, apoi un bunic vine cu nepotul lui pentru a-l angaja la Green, spre disperarea barmanului care nu are nevoie de forță de muncă. Cercetătorii japonezi au descoperit cum să obțină broscuțe transparente. E ăsta un remediu pentru impotență? Cu ocazia celor patru piese ale episodului 2, intră în Green Hours ca să vezi lucrurile... mai transparent.
 
Episodul 3: The Green L.P.
de Peca Ștefan
 Premiera: 18 septembrie @ 9.30pm 
Următoarele 2 reprezentaţii: 7 octombrie @ 8.30 pm; 28 octombrie @ 8.30 pm
cu:
Virgil AIOANEI
Răzvan ALEXE
Laurențiu BĂNESCU
Emilia DOBRIN
Andreea DUȚĂ
Theo HERGHELEGIU
Rodica LAZĂR
Nicoleta LEFTER
Rolando MATSANGOS
Conrad MERICOFFER
Katia PASCARIU
Alexandru POTOCEAN
Voicu RĂDESCU 
Letiția VLĂDESCU
 
Muzicieni invitați ai episodului 3:
KREM
Tom WAITS
 
Versuri adiționale: Răzvan ALEXE
Video: Cinty IONESCU 
 
Desene de Dan PERJOVSCHI
 
Tom Waits a fost adus în România de impresarul Stelian Gheorghiu. În sfârșit, așa cum își dorea de ani de zile Voicu Rădescu, Tom va cânta la propria lui zi de naștere - 7 decembrie - în Calea Victoriei 120. Stelian are însă o problemă: a rămas închis în Green Hours și orice încercare de a ieși ca să-l aducă pe Tom de la hotel rezultă într-o pierdere în timp, în diferite epoci ale clubului, de la perioada Nicu Ceaușescu și până la preluarea barului de dubiosul dar sufletistul manelist Sifon. Îl vom vedea pe Tom Waits cântând în seara asta? Stelian Gheorgiu va mai ieși vreodată din Green?
 
Textele au fost scrise de dramaturgi special pentru acest proiect și spațiul de la Green Hours din Calea Victoriei 120
 
Rămâneți cu noi după spectacole, la o discuție liberă 
despre fenomenul Green Hours şi teatrul independent 
 
 
dramAcum
contact@dramacum.ro
 
 
© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact