Festivalul MERIDIAN 2019

Fondatoarea trans-realismului arhetipal în artă, Mihaela Vosganian a propus anul acesta pentru „Grădina Zen” din cadrul Festivalului Meridian (care a avut loc vineri 8 noiembrie 2019, în Studioul de Operă şi Multimedia al Universității Naționale de Muzică din Bucureşti) spectacolul Into My GongSelf. Prin această orientare estetică spirituală, artista și compozitoarea Mihaela Vosganian a contopit cu mult curaj o lume a imaginarului multi-dimensional.

Cum a luat naștere Into My GongSelf?

M.V.: Inițial nu era o piesă gândită pentru muzică, ci pur și simplu făcea parte din modulele mele de terapie vibrațională. Este modulul care se numește Tao Yoga Gong. Eu am trei module de astfel de terapie, acesta fiind unul dintre ele. Raluca a venit cu ideea să facem o versiune spectaculară, ea având niște sculpturi care vorbesc despre întregirea sinelui care s-ar potrivi. Astfel, ne-am gândit cum să transformăm conceptul acesta pentru scenă. Eu fac terapiile o dată pe lună (de lună plină, de lună nouă), fiind niște sesiuni mai speciale pentru oamenii deschiși spre zona spirituală. Lucrarea este o versiune care a funcționat, am dus-o și în străinătate, fiind foarte bine primită. Am făcut-o și în București de mai multe ori, în diverse locuri, prima dată aici, la Universitatea Națională de Muzică București.

Care sunt provocările sau dificultățile întâmpinate de-a lungul interpretării?

M.V.: Din păcate a fost extrem de frig. Deși cei din Conservator s-au străduit să de-a drumul la instalații, n-au reușit. Frigul îți poate periclita vocea, stai puțin cu stres, una e să cânți pe cald, una e să cânți pe rece. Condițiile în mod normal ar trebui să fie foarte bune ca să nu-ți afecteze vocea sau mișcarea. Eu folosesc o tehnică mai neobișnuită, o tehnică șamanică, cu multifonice.

Cu ce v-ati propus să plece publicul după această experiență?

M.V.: În mod ideal, pentru cei care au deschidere spirituală, muzica asta te duce într-o stare de conștiință extinsă; adică nu e doar muzică, cum te duci în mod obișnuit la un concert și vizionezi ceva, este mai mult de atât, este o meditație, o provocare de a intra într-o stare transpersonală. Așa fac muzica în ultima vreme, foarte multe dintre lucrările mele sunt la granița cu meditația și ritualul. Foarte multă lume vine și îmi spune că „la un moment dat aproape că am plecat, nu mai eram aici”. Li se pot întâmpla unora chiar niște trăiri speciale, dar acum depinde cum pornești la drumul ăsta și cum accepți. Oamenii care nu sunt profesioniști în zona muzicală sunt mai deschiși pentru că nu au prejudecăți. Muzicienii sunt într-un festival de muzică contemporană, așteaptă anumite lucruri, iar dacă le dai ceva complet diferit, adică le schimbă paradigma, s-ar putea să fie surprinși și să nu știe cum să reacționeze. În general, știu de la publicul obișnuit că foarte mulți reușesc să intre în stări mai speciale.

Interviu realizat de Gabriela Bejan

Foto Serioja Bocsok

.

Născut la Dej, Alexandru Matei a urmat cursurile de percuție ale Academiei „Gheorghe Dima” din Cluj pentru ca din anul 1976 să devină membru fondator al ansamblului de percuție ANMGD. Activitatea profesională ulterioară, remarcabilă ca parcurs, îl consacră ca timpanist în cadrul orchestrelor Operelor din Iași și București și ca solist al ansamblurilor simfonice din țară. A susținut deopotrivă memorabile recitaluri de muzică de cameră și de percuție solo, iar în prezent este membru al ansamblului ARCHAEUS și un reputat profesor de percuție în cadrul Universității Naționale de Muzică din București.

Urmându-și pasionat chemarea, Alexandru Matei a fondat Ansamblul de Percuție GAME, o școală al cărei ideal este să ridice nivelul artistic interpretativ. Ne-a vorbit despre conceptul Festivalului Meridian de anul acesta, despre seriozitatea pe care un interpret trebuie să și-o asume pentru a aduce în fața publicului un concert memorabil și mai ales despre legătura „ritualică” pe care interpretul trebuie să o aibă cu fiecare lucrare nouă pe care o studiază.

În contextul conceptului Festivalului Meridian de anul acesta, de ce „Grădina Ritualurilor”?

A.M.: Conceptul festivalului de anul acesta, Grădina Sonoră, și mai ales cuvântul „grădină” mi s-a părut foarte sugestiv. Pentru că atunci când vorbim de un concert de percuție, întorcându-mă la concertul ansamblului Game, prin multitudinea instrumentelor și varietatea culorilor și a posibilităților tehnice pe care instrumentele de percuție le creează, putem vorbi cât se poate de serios de o grădină din toate punctele de vedere. De ce am ales cuvântul „ritual”? În muzica contemporană, instrumentiștii sunt obligați să intre în această zonă a ritualului, indiferent de limbajul pe care îl folosesc compozitorii. Cu alte cuvinte să se transpună și să creadă în limbajul pe care compozitorul îl folosește. Fără acest ritual începe să apară falsul, lipsa de substanță, și nu e în regulă... Desigur, ritualul în lucrările lui Octav Nemescu înseamnă ceva, altceva înseamnă ritualul într-o lucrare de Adrian Iorgulescu sau Doina Rotaru. Dar în final, acest ritual înseamnă un crez al instrumentistului fără de care lucrările își pierd din valoare, ajungând în derizoriu.

Când abordați o lucrare nouă, care sunt principalele aspecte pe care le luați în considerare?

A.M.: În primul rând ansamblul de percuție Game, pe care l-ați ascultat în primul concert din cadrul ediției din acest an a festivalului Meridian, are o dublă pregătire: pe de o parte, desigur, ne pregătim pentru public, dar în același timp nu lipsește partea pedagogică a demersului. De la înființare, ansamblul este format doar din studenți. Ei practic fac școală în timpul repetițiilor. În lucrul cu studenții am în vedere o foarte bună pregărire tehnică și expresivă. Studenții învață cum să se urce pe scenă, cum să cânte, cum să-și stăpânească emoțiile. De altfel, dacă ați veni la repetițiile noastre, ați vedea că o repetiție seamănă cu concertul propriu-zis din punctul de vedere al seriozității și prestanței scenice.

Din experiența dumneavoastră, cum a evoluat repertoriul pentru ansamblu de percuție?

A.M.: Repertoriul ansamblului nostru de percuție vizează două literaturi muzicale mari: cea românească pentru ansamblul de percuție și literatura străină. De la început, de când am înființat ansamblul, principala noastră preocupare a fost pentru literatura autohtonă. Înființarea ansamblului a fost în primul rând o provocare pentru compozitorii români. Desigur, a fost o oportunitate și pentru compozitorii tineri. Aceștia sunt așteptați oricând la clasa de percuție, le-am stat și le voi sta la dispoziție cu toate cunoștințele mele pentru a-i ajuta în compunerea lucrărilor. Este foarte important ca tinerii compozitori să vină din spate și să scrie măcar cât au scris compozitorii consacrați.

Vă mulțumim și așteptăm cu nerăbdare noile proiecte incitante pe care le puneți în practică în munca cu studenții!

Interviu realizat de Ana Luiza Han

foto: Sorin Antonescu

.