Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

Irina Iordăchescu

Concert dedicat Sfintelor Paşti la Muzeul Naţional Cotroceni

  • Cristina Iordăchescu Iordache
  • Irina Iordăchescu
  • Muzee
  • Muzica
  • VERONA MAIER
  • Concerte
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Muzeul Naţional Cotroceni
Data: 
7 Apr 2014
Eveniment special: 
Nu

Comunicat de presă

    Muzeul Naţional Cotroceni organizează luni, 7 aprilie 2014, orele 18.00, concertul prilejuit de Sfintele Paşti. Continuând tradiţia Concertelor de Paşte, anul acesta vă propunem o incursiune lirică în universul spiritual al sărbătorii pascale, în interpretarea mezzosopranei Cristina Iordăchescu Iordache şi a sopranei Irina Iordăchescu, acompaniate la pian de Verona Maier.

Mezzosoprana Cristina Iordăchescu Iordache este absolventă a Academiei de Muzică Bucureşti în anul 1990, clasa profesor Arta Florescu, între 1993 - 1994 fiind solistă a Operei Naţionale Bucureşti. A susţinut concerte pe scena Ateneului Român, Sala Radio, Opera Naţională, Muzeul Naţional Cotroceni, Muzeul George Enescu, Institutul Cultural Francez, Academia de Muzică Bucureşti, Sala Auditorium, Sala Dalles, Festivalul de Muzică de Cameră de la Braşov, Opera din Timişoara, Filarmonica din Craiova, Satu Mare, Constanţa.
Cristina Iordăchescu Iordache este laureată a Concursului Internaţional de Canto, ediţia 1990, Miami, SUA şi invitată la Festivalul Puccini de la Torre del Lago 1991 - Viareggio, Italia. Activitatea concertistică internaţională este marcată de turnee în Filipine - Manila; Italia - Salerno; Germania - Bonn, Bremen, Mulheim, Siegburg, Neuwied, Bad Pyrmont, Brilon; Luxembourg; concerte ca pianist acompaniator al tatălui său, marele bariton român Dan Iordăchescu, în SUA, Canada şi Italia, de asemenea în România (pe scena Ateneului Român din Bucureşti şi pe scena Operei din Iaşi).
Despre mezzosoprana Cristina Iordăchescu Iordache, profesoara sa Arta Florescu spunea: „o muzicalitate de excepţie, inteligenţă, talent, voce de mezzo înalt cu multă afinitate pentru muzica de concert…”.

Soprana Irina Iordăchescu este absolventă a Academiei de Muzică din Bucureşti, clasa profesor Maria Slătinaru Nistor şi clasa de lied oratoriu maestrul Dan Iordăchescu. De la momentul debutului internaţional din anul 2001 şi până în prezent, soprana Irina Iordăchescu a cântat roluri principale atât în România cât şi în străintate, pe scene importante ca: Teatrul „Scala” din Milano - Italia, Teatrul „Dante Alighieri” din Ravenna - Italia, Las Palmas, Barcelona - Spania, Thessaloniki - Grecia, Carnegie Hall, New York - USA, Mulhouse - Franţa, Sofia, Varna, Russe, Plovdiv - Bulgaria, Bruxelles, Antwerpen - Belgia, Sankt Margarethen - Austria, Glydebourne - Anglia, Moscova, Sankt Petersburg - Rusia, Bergen - Norvegia, Almaty - Kazakhstan, Vaasa - Finlanda, Opera Naţională Bucureşti, Ateneul Român, Filarmonica „George Enescu”, teatrele de operă din Cluj şi Constanţa.
Palmaresul său cuprinde premii la concursuri naţionale şi internaţionale precum: Ionel Perlea (România), Mihail Jora (România), G.B. Viotti (Italia), Maria Callas (Grecia), Sylvia Geszty (Spania), Vicenzo Bellini (Italia), I.V.C.- s’Hertogenbosh (Olanda) şi Alfredo Giacomotti (Italia). În anul 2009, a primit „Premiul pentru cel mai bun solist de operă din România” acordat de Revista VIP şi Premiul „Iosif Sava” acordat de Radiodifuziunea Română.

Pianista Verona Maier a absolvit Universitatea de Muzică din Bucueşti, clasa de pian a profesoarelor Ioana Minei şi Ana Pitiş, în 1984. Din 1990 este cadru didactic la Universitatea Naţională de Muzică din Bucueşti, în 2006 obţinând titlul de Doctor în muzică, sub coordonarea prof. univ. dr. Şerban Dimitrie Soreanu.
    A desfăşurat o bogată activitate artistică materializată în concerte şi cursuri de măiestrie susţinute atât în ţară, cât şi în străinătate: Italia, Elveţia, Franţa, Grecia, Ungaria, Germania, Slovacia, Austria, Spania, Portugalia, Danemarca, Suedia, Anglia, Cehia, Israel.
    Verona Maier a participat la festivaluri internaţionale: Festivalul Internaţional „George Enescu”(1992 – 2011), Festivalul Internaţional al Muzicii Noi, Bucureşti (1992 – 2011), Festivalurile Internaţionale de la Palencia şi Santander, Spania (1995), dar şi la festivaluri naţionale: Iaşi, Sighişoara, Constanta, Bucureşti. De-a lungul carierei a colaborat cu prestigioşi dirijori şi interpreţi din România şi străinătate ca acompaniator, a interpretat şi partituri solo pentru pian în România, Germania, Danemarca şi Elveţia.

Parteneri: Apa Nova, Konica Minolta
Parteneri media: Onlinegallery.ro, Agenţia Naţională de Presă "Agerpres", Radio France International România, Vacanţe la ţară, Traveller Magazin, Diplomat Club, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Bucureşti Fm, Business Woman, Q Magazine, Artindex, Modernism.ro, Căminul, Şapte Seri, SensoTV, ArtOut, TVCity, Fundaţia Culturală Magazin Istoric, Historia, Breslo.

 

 

Cristian Măcelaru şi Orchestra Naţională Radio în „Patetica“ de Ceaikovski, la Sala Radio

  • Cristian Măcelaru
  • Irina Iordăchescu
  • Muzica
  • Orchestra Naţională Radio
  • Concerte
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Sala Radio
Data: 
28 Mar 2014
Eveniment special: 
Nu

Este ultima lucrare a celebrului CEAIKOVSKI, una dintre cele mai emoţionante şi mai dramatice simfonii compuse vreodată, pe care a dirijat-o în premieră absolută la Sankt Petersburg cu doar 9 zile înainte de moartea sa: Simfonia a VI-a – PATETICA. Dedicată nepotului său (de unchi) Vladimir Davidov, de care se spune că îl legau sentimente de iubire, lucrarea a născut un întreg mister în jurul său. Compozitorul a mărturisit că în spatele notelor se ascunde o poveste (deci simfonia este o lucrare programatică), dar pe care nu o poate dezvălui public, adesea partitura fiind considerată o istorie a propriei sale drame personale şi a luptei omului cu destinul său. Pelicule cunoscute ca „Anna Karenina” (versiunea din 1997 cu Sophie Marceau), mult apreciatul film SF „Soylent Green” („Produsul verde”, cu Charlton Heston) sau „Aviatorul” (regizat de Martin Scorsese, cu Leonardo di Caprio) au fost toate ilustrate cu teme din celebra simfonie, utilizată de altfel şi în numeroase spectacole de balet, piese de teatru etc.

Vineri, 28 martie, veţi avea ocazia de a asculta aşadar PATETICA lui Ceaikovski în interpretatea ORCHESTREI NAŢIONALE RADIO, sub bagheta dirijorului de origine română CRISTIAN MĂCELARU, în prezent dirijor asociat al Filarmonicii din Philadelphia.

Cu o activitate artistică în plină ascensiune, derulată mai ales în S.U.A. şi Canada, Cristian Măcelaru şi-a început cariera alături de Philadelphia Orchestra. În stagiunea 2010-2011 a fost numit dirijor asistent al aceleiaşi orchestre, fiind distins cu Sir Georg Solti Emerging Conductor Award pentru merite deosebite. Având şi formaţie de violonist, Cristian Măcelaru a fost concertmaestru al Orchestrei Simfonice din Miami, debutând la Carnegie Hall cu aceeaşi orchestră. A fost invitat să dirijeze Orchestra Simfonică din Chicago pentru a-l înlocui pe Pierre Boulez. Cristian Măcelaru colaborează în mod curent cu Orchestra Métropolitain din Montréal, Orchestrele Simfonice din Washington, Seattle, Toronto, Baltimore.

Programul serii va include încă o lucrare a lui Ceaikovski - Furtuna, poem simfonic inspirat de piesa lui Shakespeare. În memoria compozitorului german RICHARD STRAUSS, de la a cărui naştere se aniversează 150 de ani, vă veţi bucura şi de suita Ultimele patru lieduri, interpretată cu participarea apreciatei soprane IRINA IORDĂCHESCU.
Soprană a Operei Naţionale Bucureşti, cu un palmares extrem de variat de roluri titulare în repertoriul liric, pe scene din ţară şi din străinătate, Irina Iordăchescu  a fost distinsă cu numeroase premii ca "G.B. Viotti" - Italia - premiul "Cesare Bardelli"; "Silvia Geszty" - Spania – premiul  III; "Maria Callas" - Grecia – premiul III; "Vincenzo Bellini" - Italia – Locul II; "IVC s’Hertogenbosch" - Olanda – premiul III şi premiul publicului. A cântat pe importante scene europene şi a fost invitată în festivaluri: Musical Festival of Ravenna (debutul internaţional, la Teatrul "Dante Alighieri" din Ravenna) - în 2001, în acelaşi an a fost invitată în două concerte vocal-simfonice pe scena Teatrului Scala din Milano, sub bagheta marelui dirijor Riccardo Muti, în 2007 a revenit pe scena Scalei în  "Teneke", operă de  Fabio Vacchi, a interpretat rolul Gilda („Rigoletto”) pe scena Festivalului de operă din Sankt Margarethen –Austria (2009). Un moment foarte important în cariera sa a fost reprezentat şi de invitaţia de a interpreta rolului Musetta din „La Bohème”, în regia lui David McVicar, la Festivalul liric de la GLYNDEBOURNE – Marea Britanie.
Concertul este prezentat cu sprijinul Operei Naţionale Bucureşti.

Biletele sunt disponibile pe bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.  

Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia „Radio România” – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bul. Eroilor, Calea Plevnei, Bul. Dinicu Golescu - autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc.
 

foto: Virgil.Oprina

 

 

160 de ani de la premiera absolută a operei La Traviata, sărbatoriţi la ONB

  • Aniversari
  • Cristian Mogoşan
  • Irina Iordăchescu
  • Muzica
  • Teatru
  • Vlad Conta
  • Spectacole
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Opera Naţionala Bucureşti
Data: 
6 Mar 2013
Eveniment special: 
Nu

Miercuri, 6 martie, ora 19.00 - Sala Mare ONB
 
Opera Naţională Bucureşti (ONB) sărbătoreşte miercuri, 6 martie (ora 19.00), alături de iubitorii genului liric, împlinirea a 160 de ani de la premiera absolută a operei La Traviata de Giuseppe Verdi, una dintre cele mai populare opere din lume.
 
 Rolul frumoasei curtezane Violetta Valéry va fi interpretat de soprana Irina Iordăchescu, una dintre cele mai apreciate soliste ale ONB, în vreme ce tenorul Cristian Mogoşan, invitat special, va da viaţă personajului Alfredo Germont.  
 
Cea mai cunoscută operă verdiană, La Traviata, este inspirată dintr-o poveste reală, pe care scriitorul Alexandre Dumas-fiul a folosit-o în romanul său de succes Dama cu camelii, publicat în anul 1848. 
 
 “La Traviata (aceeaşi poveste care a generat un roman, o piesă de teatru, filme) este Violetta, o persoană care a existat. Există un monument funerar al acestei legende care a bântuit saloanele vieţii uşoare a sfârşitului de secol al XIX-lea”, a declarat scenografa producţiei bucureştene, Viorica Petrovici. 
 
Tenorul Cristian Mogoşan,  absolvent  al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, a participat la cursuri de măiestrie susţinute de Wolfgang Brendel, Mariana Nicolesco, Laurent Pillo, Margreet Hoing, John Norris, Ion Buzea şi Viorica Cortez. În prezent, artistul este angajat al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca şi profesor asociat al Academiei de Muzică Gheorghe Dima. 
 

La Traviata
Miercuri, 6 martie, ora 19.00 - ONB
operă în patru acte de Giuseppe Verdi
libretul de Francesco Maria Piave
 
Dirijor: Vlad Conta
Regia: Cristian Mihăilescu
Scenografia: Viorica Petrovici
Maestru de cor: Stelian Olariu
Coregrafia: Ioan Tugearu
 
Distribuţia:
 
Violetta Valery - Irina Iordăchescu
Flora Bervoix - Sidonia Nica 
Annina - Cristina Eremia
Alfredo Germont - Cristian Mogoşan (invitat)
Giorgio Germont - Iordache Basalic
Gaston - Andrei Lazăr
Baronul Douphol - Dan Indricău
Marchizul - Daniel Filipescu
Doctorul - Paul Basacopol
Giuseppe / Servitorul - Constantin Negru
Comisionarul - Alin Mânzat
 
Cu participarea balerinilor ONB: David Mannara (debut), Alina Ştefănescu, Florentina Răducu, Bianca Ungureanu, Beatrice Şerbănescu
 
 
 

© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact