Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

Marin Cazacu

Concert cameral. Muzica în familie

  • Constanta Cazacu
  • Cornelia Tăutu
  • Dumitru Capoianu
  • Iulia Adriana Cazacu
  • Liviu Danceanu
  • Marin Cazacu
  • Muzica
  • Ştefan Cazacu
  • VERONA MAIER
  • Concerte
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Ateneul Român
Data: 
22 Jan 2013
Eveniment special: 
Nu

Stagiunea de marţi seara anunţă un concert inedit şi spectaculos, o adevărată şi sinceră declaratie de dragoste pentru muzica clasica. Seniorii si juniorii familiei Cazacu ne propun câteva bijuterii muzicale, ce fac "cariera", pe scenele de concert ale lumii.

Violonista Iulia Adriana Cazacu va interpreta Introducere si Rondo capriccioso de Camille Saint Saens, violoncelistul Ştefan Cazacu - Pezzo capriccioso de P.I. Ceaikovski, violoncelist Marin Cazacu - Kol Nidrei de Max Bruch.
Constanta si Marin Cazacu vor cânta un duet pentru flaut si violoncel de Joseph Fialla iar Iulia si Ştefan, celebra Passacaglie de Haendel/Halvorsen.
Programul este completat de câteva surprize.
Dupa ce a compus in urma cu doi ani o scurtă lucrare pentru doua violoncele cu un titlu foarte sugestiv "CA ZACUsca" compozitorul Liviu Danceanu a mai dedicat o lucrare întregii familii, Tetraih pentru flaut, vioara si două violoncele.
"Familiei Cazacu admiraţia autorului, aidoma respectului faţă de stirpele de muzicieni de odinioară" sunt cuvintele înscrise pe prima pagina a partiturii Maestrul Dumitru Capoianu va fi comemorat în acest concert prin ultima sa compoziţie, Elegia pentru doua violoncele, dedicată lui Marin şi Ştefan Cazacu. O foarte bună prietena a familiei Cazacu, compozitoarea Cornelia Tăutu , le-a dedicat lucrarea Consonanţe pentru violă, flaut şi două violoncele.
Alături de “Cazaci” o altă bună prietenă a familiei , pianista Verona Maier.

Stagiunea de marţi seara
Marti, 22 Ianuarie 2013, 19:00 - 20:00
Ateneul Român, Sala mica

Muzica în familie
IULIA ADRIANA CAZACU - vioară
ŞTEFAN CAZACU - violoncel
CONSTANŢA CAZACU - flaut
MARIN CAZACU - violoncel
La pian VERONA MAIER

Program:
Liviu Dănceanu
Tetraih pentru flaut, vioară şi două violoncele (primă audiţie absolută)
Joseph Fialla
Allegro de concert pentru flaut şi violoncel
Max Bruch
Kol Nidrei pentru violoncel şi pian
Liviu Dănceanu
CA ZACUska pentru două violoncele
Dumitru Capoianu
Elegie pentru două violoncele (primă audiţie absolută)
Camille Saint-Saens
Introducere şi Rondo Capriccioso pentru vioară şi pian, op. 28
Piotr Ilici Ceaikovski
Pezzo capriccioso pentru violoncel şi pian, op. 62
Haendel/Halvorsen
Passacaglia pentru vioară şi violoncel
Cornelia Tăutu
Consonanţe pentru flaut, violă şi două violoncele (primă audiţie absolută)

Coproducător: Radio România Muzical

Biletele pentru concert se pot achizitiona de la casa de bilete a Ateneului Roman.
Program: Marti - Vineri 12:00 - 19:00
Sambata - Duminica 16:00 - 19:00
Telefon: 021.315.68.75

 

 

Calatorie printre legende muzicale la Sala Radio!

  • Cristian Măcelaru
  • Marin Cazacu
  • Muzica
  • Orchestra Naţională Radio
  • Ştefan Cazacu
  • Concerte
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Sala Radio
Data: 
9 Nov 2012
Eveniment special: 
Nu

COMUNICAT  DE  PRESĂ


De la legende ruseşti la O mie şi una de nopţi, într-o călătorie muzicală la Sala Radio
 
Apropierea iernii şi sosirea frigului înseamnă şi o chemare spre lumea poveştilor fantastice, rostite la gura sobei. 
Vineri, 9 noiembrie (19.00), Orchestra Naţională Radio vă invită la Sala Radio pentru o călătorie muzicală printre legende transpuse în muzică de compozitori ruşi, partituri-bijuterie ale patrimoniului compoziţional. Itinerariul va începe cu celebra uvertură a operei Ruslan şi Ludmila (Mihail Ivanovici Glinka) – lucrare bazată pe povestea fantastică a lui Aleksandr Puşkin despre răpirea frumoasei Ludmila de către un vrăjitor malefic – şi se va încheia în lumea celor O mie şi una de nopţi cu Şeherezada (Nikolai Rimski – Korsakov) – suită simfonică ce îmbină specificul compoziţiilor ruseşti cu inedite accente de influenţă orientală. Virgil Zvorişteanu va interpreta solo-ul de vioară din îndrăgita compoziţie. 
Melomanii vor putea de asemenea să asculte şi Concertul nr. 1 în mi bemol major pentru violoncel şi orchestră, creaţie a altui important compozitor rus - Dimitri Şostakovici - cu participarea foarte tânărului violoncelist Ştefan Cazacu. Călătoria prin universul muzicii ruseşti şi al poveştilor nemuritoare va fi condusă de dirijorul Cristian Măcelaru. 
 
Pentru alte informaţii legate de stagiunea 2012-2013 a Orchestrelor şi Corurilor Radio vă rugăm să consultaţi site-ul orchestre.srr.ro. 
Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.
 
Cu o activitate dirijorală în plină ascensiune, Cristian Măcelaru şi-a început cariera alături de Philadelphia Orchestra, în stagiunea 2010-2011 a fost numit dirijor asistent al aceleiaşi orchestre, anul acesta fiind distins cu Sir Georg Solti Emerging Conductor Award. A studiat la Universitatea Rice cu Larry Rachleff şi a obţinut diploma de master pentru dirijat. Având şi formaţie de violonist, Cristian Măcelaru a fost concertmaestru al Orchestrei Simfonice din Miami, debutând la Carnegie Hall cu aceeaşi orchestră, la vârsta de nouă ani.
Preocupat de formarea şi susţinerea tinerilor muzicieni, Cristian Măcelaru a pus bazele proiectului Crisalis Music. Stagiunea 2011-2012 a inclus colaborări cu Orchestra Simfonică din Houston şi Baltimore, Civic Orchestra din Chicago, Orchestra Philadelphia, Grand Opera Houston, ş.a. 
Cristian Măcelaru va colabora cu Orchestra Métropolitain din Montréal, Orchestra Simfonică Windsor, Filarmonica din Napoli şi Orchestra Simfonică din Baltimore.
 
Născut în 1994, tânărul violoncelist Ştefan Cazacu a început studiul violoncelului la vârsta de 6 ani cu tatăl său, violoncelistul Marin Cazacu. Este în prezent elev în clasa a Xl-a la Liceul de muzică «George Enescu» din Bucureşti.  La doar 9 ani a câştigat primele premii la concursuri naţionale, iar de atunci este anual laureat cu premiul 1 la cele mai prestigioase competiţii naţionale.
A apărut în recitaluri la Bucureşti, Braşov, Sinaia, Râmnicu-Vâlcea, Sfântu-Gheorghe, Tulcea, Suceava şi  în mai multe emisiuni radio şi de televiziune.
În 2007 a interpretat Variaţiuni pe o temă Rococo pentru violoncel şi orchestră de P.I. Ceaikovski cu Filarmonica de Stat din Botoşani, iar în 2008, Concertul nr. 1 de Camille Saint Saens în compania Orchestrei Filarmonicii “Muntenia” din Târgovişte şi apoi a Orchestrei de Cameră Radio, bucurându-se de un real succes.
A fost distins cu premiul tânărului interpret pentru anul 2009, acordat de revista Actualitatea muzicala, iar în 2010 a câştigat Marele Premiu “Eurovision-Youngs Musicians”– România. În acelaşi an, Ştefan Cazacu a interpretat concertul de Dvořák alături de Orchestra Filarmonicii din Braşov, sub bagheta maestrului Horia Andreescu. 
 
 
 
 
 
 

 

  • «
  • ‹
  • 1
  • 2
  • 3
© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact