Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

Ştefan Cazacu

Primul festival de violoncele din România – CellEAST – se încheie la Sala Radio

  • Andrei Ioniţă
  • Atanas Krastev
  • Denis Severin
  • Dragan Djordjević
  • Institutii culturale
  • Marin Cazacu
  • Mircea Marian
  • Muzica
  • Răzvan Suma
  • Sala Radio Bucureşti
  • Ştefan Cazacu
  • Valentin Răduţiu
  • Concerte
  • Festivaluri
Data: 
11 May 2022
Eveniment special: 
Nu

Între 3 și 11 mai 2022, Bucureștiul este gazda primului festival de violoncele organizat vreodată în România: CellEAST Festival – eveniment în care sunt invitați mai mulți violonceliști de renume internațional, cu o bogată experiență solistică și pedagogică, precum Andrei Ioniță, Denis Severin, Valentin Răduțiu, Răzvan Suma, Mircea Marian, Ștefan Cazacu, Marin Cazacu, Dragan Djordjević și Atanas Krastev. Pe durata festivalului, aceștia vor susține concerte alături de Filarmonica „George Enescu”, Orchestra Română de Tineret și Orchestra de Cameră Radio, oferind publicului o mare diversitate din repertoriul violoncelistic universal.

Evenimentul de închidere a primei ediții a Festivalului CellEAST va avea loc miercuri, 11 mai 2022, de la 19.00, la SALA RADIO. Prezentat de ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, concertul se va desfășura sub bagheta dirijorului belgian MARTIJN DENDIEVEL, în prezent dirijor asistent al Orchestrei Simfonice din Flandra.
Pe scena Sălii Radio vor evolua doi violonceliști invitați din străinătate - DRAGAN DJORDJEVIC (Serbia) și ATANAS KRASTEV (Bulgaria), alături de apreciatul violoncelist român MARIN CAZACU. Programul serii va cuprinde: FAURÉ - suita Masques et Bergamasques, SAINT SAËNS - Concertul nr. 1 pentru violoncel și orchestră, CEAIKOVSKI - Variațiuni pe o temă Rococo și aria lui Lensky din opera Evgheni Oneghin (în transcripție pentru violoncel și orchestră).

În decembrie 2018, MARTIJN DENDIEVEL a câștigat premiul I la concursul de dirijat al Orchestrei Simfonice M.D.R – Orchestra Simfonică Radio din Leipzig (Germania). Acesta a fost urmat de premiul I și premiul publicului la Concursul de dirijat Louis Spohr din Kassel (Germania), în septembrie 2019. Recent, a câștigat o distincție oferită de Tonhalle-Orchester din Zürich, a fost finalist la Concursul Donatella Flick din Londra și va concura la Concursul Internațional de dirijat de la Rotterdam, în mai 2022.
În decembrie 2019, a dirijat prima oară în celebra sală Concertgebouw Amsterdam, la pupitrul Orchestrei Simfonice din Flandra. În stagiunea 2021/2022 își va face debutul cu Orchestra Simfonică din Nürnberg și Orchestra Filarmonică Regală de Liège.

DRAGAN DJORDJEVIĆ este profesor de violoncel la Universitatea de Arte - Facultatea de Muzică din Belgrad. A studiat la Londra cu Ștefan Popov și în Germania cu profesorul Young Chang Cho. De asemenea, a lucrat și a colaborat cu renumiți violonceliști și muzicieni, precum Mischa Maisky, Boris Pergamenschikow, David Grigorian, Tobias Thobias Kuhne.
Laureat al concursurilor internaționale Antonio Janigro, Markneukirchen și al Concursului Jeunesses Musicales din Belgrad, a susținut concerte la festivalurile de muzică BBC PROMS, City of London Festival, Ohrid Summer, Festival Cellissimo, Sion Valais, Cello Fest. De asemenea, a concertat în calitate de solist cu orchestrele Bergische Symphoniker, Belgrad Philharmonic, Kammerphilharmonie Amadé și RTV Slovenia. În 2011, a fost onorat de invitația dirijorului Valer Gergiev pentru a cânta, în calitate de prim violoncelist, alături de Orchestra Simfonică a Teatrului Mariinski. În anul 2019, a devenit director artistic al Festivalului de Muzică Ravanelius.

ATANAS KRASTEV este profesor de violoncel la Academia Națională de Muzică Pancho Vladigerov și la Școala Națională de Muzică Lyubomir Pipkov din Sofia, totodată fiind director artistic al Festivalului și Academiei Internaționale de Violoncel Cellissimo din Bulgaria.
Este laureat al multor concursuri, printre care Jeunesses Musicales (Serbia, 2015) și Concursul Internațional Liezen (Austria, 2014). De asemenea, a fost distins cu Premiul pentru muzică de cameră Reina Sofia (acordat de însăși Regina Sofia).
Atanas Krastev a concertat în Austria, Brazilia, Franța, Spania, Italia, Țările de Jos, Cehia, Grecia, Serbia, Slovacia și la toate festivalurile importante din Bulgaria. De asemenea, a fost profesor invitat la masterclassuri de violoncel din Bulgaria, România, Serbia și Ucraina.

MARIN CAZACU este manager al Filarmonicii George Enescu, fondator al Ansamblului Violoncellissimo şi a Orchestrelor Române de Tineret. În anul 1999 a înființat Festivalul Internațional „Enescu şi muzica lumii” din Sinaia, iar în perioada 2015-2022 a fost manager al Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română. De asemenea, este profesor de violoncel în cadrul Universității Naționale de Muzică din București (din anul 1992).
În perioada 1983-2014 a fost solist concertist al Filarmonicii „George Enescu” și a desfășurat o activitate intensă atât în România, cât și în toată Europa, Asia și cele două Americi, sub bagheta unor mari dirijori: Ghennadyi Rojdestvenski, Sergiu Comissiona, Cristian Mandeal, Lu Jia, Nanse Gum, Horia Andreescu, Antoni Ros Marba, Mendi Rodan, Misha Katz, Jean Périsson. A apărut în diverse formații camerale alături de artiști prestigioși ca Valentin Gheorghiu, Vladimir Orlov, Radu Aldulescu, Viktor Tretiakov, Ilia Grubert, Mihaela Martin, Mirel Iancovici, Silvia Marcovici, Jeremy Menuhin, este membru al trioului Pro Arte şi colaborator al Cvartetului Voces.
Marin Cazacu este laureat al concursurilor internaționale de la Geneva, Markneukirchen, Leipzig, Bologna şi Belgrad, și a realizat înregistrări discografice pentru Electrecord, Olympia, BMG şi AIX Records.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor - pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical - și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro - secțiunea Bilete.
Biletele sunt disponibile și în sistem online pe iabilet.ro. Biletele sunt, de asemenea, disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

.

VIVALDI: Concert pentru două violoncele, la SALA RADIO

  • Institutii culturale
  • Mircea Marian
  • Sala Radio Bucureşti
  • Ştefan Cazacu
  • Tiberiu Soare
  • Concerte
Data: 
9 Feb 2022
Eveniment special: 
Nu

Ați ascultat vreodată un concert pentru două violoncele? Și mai ales o astfel de lucrare compusă chiar de VIVALDI, celebrul creator al „Anotimpurilor”?

Miercuri, 9 februarie 2022 (de la 19.00), la Sala Radio, doi apreciați tineri violonceliști români - ŞTEFAN CAZACU și MIRCEA MARIAN se vor întrece în măiestrie artistică în Concertul în sol minor pentru două violoncele, semnat de VIVALDI. Evenimentul prezentat de ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO se va derula sub bagheta cunoscutului dirijor TIBERIU SOARE.
Concertul va continua cu lucrarea Concertino pentru două violoncele și orchestră de BERNHARD ROMBERG (1767 – 1841), violoncelist și compozitor german, artist ce a câștigat admirația lui Beethoven însuși. Născut într-o familie de muzicieni, Romberg a avut o importanță foarte mare în istoria muzicii și mai ales a instrumentului său, violoncelul. A adus câteva inovații în construcția instrumentului, a sugerat necesitatea construirii de violoncele mai mici pentru copii și a simplificat notația pentru partiturile de violoncel.
Seara de la Sala Radio se va încheia cu Simfonia nr. 94 – Surpriza, creație a lui HAYDN, considerat părintele simfoniei și autor al unui număr de 106 simfonii! Lucrarea a fost compusă în 1791 la Londra și avut premiera absolută un an mai târziu, în capitala londoneză. Numele partiturii este datorat faptului că autorul lucrării a urmărit, ca și în alte lucrări ale sale, să își surprindă publicul prin efecte sonore inedite la vremea respectivă.

Dirijor al Operei Naționale București și dirijor principal al Filarmonicii din Sibiu, TIBERIU SOARE îşi desfăşoară activitatea artistică din anul 1999. Între anii 2012-2015, a fost dirijor-şef al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, înregistrând alături de aceste ansambluri numeroase succese atât pe scena Sălii Radio, cât şi în cadrul turneelor internaţionale.
A ocupat si poziția de director artistic al Operei Naționale București și este invitat constant să dirijeze la pupitrul tuturor orchestrelor din România. În străinătate, activitatea sa a constat în colaborări cu numeroase ansambluri de prestigiu, cum ar fi: London Philharmonic Orchestra, Kammer Ensemble N (Suedia), Musica Vitae Chamber Orchestra (Suedia), Osaka Chamber Symphony Orchestra (Japonia), Orchestra Filarmonicii din Atena, „Bedrich Smetana” Philharmonic Orchestra (Cehia), Orchestra Radio Praga, Camerata Salzburg, Orchestra Simfonică din Beirut (Liban), Orchestra Simfonică de Stat din Izmir (Turcia) ș.a.

Finalist, în 2021, al Concursului Internațional „G.Enescu” (secțiunea de violoncel) tânărul muzician ȘTEFAN CAZACU (28 de ani) interpretează pe un violoncel de colecție, creat în urmă cu 103 ani, la Torino.
Ștefan Cazacu se bucură de o carte de vizită ce reprezintă baza unei cariere de succes: educația complexă primită de timpuriu într-o celebră familie de muzicieni, studii muzicale universitare urmate la București și la Viena, numeroase premii obţinute în diverse competiţii naţionale și internaționale, apariții - în ipostază solistică - alături de toate orchestrele simfonice din România, dar și recitaluri pe scene din Olanda, Israel, Austria, Ungaria, Germania ș.a. Ştefan Cazacu şi-a început la doar 6 ani formarea muzicală, alături de tatăl său, cunoscutul violoncelist Marin Cazacu.

Violoncelistul MIRCEA MARIAN este solist instrumentist al Orchestrei de Cameră Radio, membru al formațiilor Duo Cello Jaya, PlaCello, al Orchestrei Române de Tineret, al ansamblurilor Violoncellissimo și Profil.
Mircea Marian a susținut concerte în calitate de solist alături de orchestrele: Filarmonia din Gera – Germania, Orchestra Națională Radio - București, Filarmonica de Stat - Arad, Filarmonica Botoșani, Filarmonica de stat Muntenia din Târgoviște, Orchestra Universității din Graz-Austria, Filarmonica Oltenia din Craiova etc.
De asemenea, a realizat înregistrări în cadrul Societății Române de Radiodifuziune, atât în calitate de solist, cât și alături de Duo Cello Jaya.
A participat la masterclass-uri și festivaluri precum: Festivalul Internațional George Enescu, Festivalul Internațional Sergiu Celibidache, Festivalul SoNoRo, SoNoRo Interferențe, Nocturne Baroce, Festivalul Meridian, Festivalul IS Potsdamer Innenstadt, Festivalul Enescu și muzica lumii.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor - pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical - și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.

Accesul în Sala Radio va fi permis doar în condițiile respectării reglementărilor legale în vigoare. Biletele sunt disponibile în sistem online pe iabilet.ro. Biletele sunt disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

.

SE REDESCHIDE STAGIUNEA DE CONCERTE LA SALA RADIO!

  • DUNCAN WARD
  • Muzica
  • Ştefan Cazacu
  • Concerte
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Sala Radio
Data: 
2 Oct 2020
Eveniment special: 
Nu

Muzica revine la Sala Radio, după câteva luni în care a ajuns la public doar pe calea undelor!
Vineri, 2 octombrie (ora 19.00), debutează o nouă stagiune (2020-2021) cu invitați speciali și evenimente de calitate, siguranța publicului fiind asigurată prin respectarea normelor în vigoare în contextul pandemiei.
Dintre cei 7 semifinaliști ai secțiunii de violoncel a Concursului Internațional ”G.Enescu” derulat recent online, unul singur este din România! Tânărul muzician ȘTEFAN CAZACU (26 de ani) – ce va concura anul viitor în semifinala prestigioasei competiții – este invitat special în concertul de deschidere a stagiunii. Ștefan cântă pe un violoncel de colecție, creat în urmă cu 103 ani, la Torino.
Concertul prezentat de Orchestra Națională Radio se va desfășura sub bagheta dirijorului britanic DUNCAN WARD, premiat ca cel mai bun tânăr dirijor al anului 2005 de către BBC. Între anii 2012-2014, Duncan Ward a fost dirijor-bursier al Academiei Orchestrei Filarmonicii din Berlin (poziție în care a fost numit de celebrul dirijor Sir Simon Rattle).
Programul serii invită la o călătorie muzicală în Viena sec. XVIII prin creațiile lui HAYDN: Concertul nr. 1 pentru violoncel şi orchestră și Simfonia nr. 96 – ”Miracolul”. Unul dintre cei mai ”prolifici” compozitori din toate timpurile, Haydn a creat 104 simfonii, aproape 90 de cvartete de coarde, 62 de sonate de pian etc. și este adesea supranumit ”părintele simfoniei”.

În dublă calitate de dirijor şi compozitor, DUNCAN WARD este deja implicat în numeroase proiecte alături de cele mai apreciate ansambluri europene: Orchestra Radio din Frankfurt, London Symphony Orchestra, Bayerische Rundfunk, Orchestra Radio din Finlanda, Orchestra Radio din Viena, Orchestre de Paris, orchestrele BBC, Orchestra Sinfonica Siciliana, RTE National Symphony Orchestra din Irlanda ș.a. A dirijat concertul aniversar Britten 100th Birthday, susţinut alături de muzicieni din Berliner Philharmoniker şi concertul intitulat Violins of Hope, alături Berlin Philharmonic Strings, pentru a marca comemorarea a 70 de ani de la eliberarea de la Auschwitz.
Tânărul violoncelist ȘTEFAN CAZACU se bucură – la doar 26 de ani - de o carte de vizită ce reprezintă baza unei cariere de succes: educația complexă primită de timpuriu într-o celebră familie de muzicieni, studii muzicale universitare urmate la București și la Viena, numeroase premii obţinute în diverse competiţii naţionale și internaționale, apariții - în ipostază solistică - alături de toate orchestrele simfonice din România, dar și recitaluri pe scene din Olanda, Israel, Austria, Ungaria, Germania ș.a. Ştefan Cazacu şi-a început la doar 6 ani formarea muzicală, alături de tatăl său, cunoscutul violoncelist Marin Cazacu.

Accesul la concertele organizate la Sala Radio este permis până la ora 18.50 și publicul este rugat să respecte cu strictețe regulile de acces afișate la intrarea în incinta clădirii și pe site-ul www.orchestreradio.ro.

Biletele se găsesc în format electronic pe iabilet.ro și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele Muzica, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară. De asemenea, biletele se pot achiziționa şi de la Casa de bilete a Sălii Radio.

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.
Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

foto Cristina Bobe

 

 

Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal în concert la Arad

  • Cristian Mandeal
  • Institutii culturale
  • Muzica
  • Palatul Cultural din Arad
  • Ştefan Cazacu
  • Concerte
  • Turnee
Data: 
23 Jun 2019
Eveniment special: 
Nu

Duminică, 23 iunie, de la ora 19.00, va avea loc la Palatul Cultural din Arad un concert extraordinar susţinut de Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal solist violoncelistul Ștefan Cazacu.

Programul muzical va cuprinde Ludwig van Beethoven – Simfonia nr. 4 în Si bemol major, op. 60, Constantin Dimitrescu – Serenada Română și Dans Țărănesc pentru violoncel și orchestră, George Enescu - Rapsodia Română nr. 1, op. 11 în La major.

După acest eveniment pe parcursul verii, sub bagheta aceluiaşi Cristian Mandeal, Orchestra Naţională de Tineret va susţine o serie de concerte în cadrul festivalurilor “Vara Magică” la Bucureşti, “Enescu şi Muzica lumii” la Sinaia, “Young Euro Classics” la Berlin şi respectiv un concert extraordinar la Hamburg, în celebra sală Elbphilharmonie.

Organizatori : Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale prin Centrul Național de Artă „Tinerimea Română" și Filarmonica de Stat Arad
Partener: Colegiul de Arte “Sabin Drăgoi” Arad
Cu sprijinul: 

Parteneri media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical, România TV, Mediatrust, Observator Cultural, Liternet, Q Magazine, M Klasika, TVR.
           
Pentru  informaţii detaliate legate de activitatea Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română“  şi de Orchestra Română de Tineret puteţi accesa www.tinerimearomana.ro sauhttps://www.facebook.com/CentrulNationalTinerimeaRomana/

Orchestra Română de Tineret

Orchestra Română de Tineret s-a format în anul 2008 la inițiativa violoncelistului Marin Cazacu, ca un program artistic dedicat formării la cel mai înalt nivel profesional al tinerelor generații de muzicieni sprijinit de Fundația „Prietenii Muzicii – Serafim Antropov“ și Lanto Communication. Din 2014, funcţionează sub egida Centrului Național de Artă „Tinerimea Română“. Acest proiect reunește cei mai buni tineri muzicieni din România pentru o experiență artistică unică care are ca scop atingerea unui înalt nivel de performanță. Orchestra Română de Tineret este considerată cea mai bună orchestră din țară din ultimii ani, care s-a remarcat în scurt timp și pe plan muzical internațional, apreciată de criticii europeni ca fiind un ansamblu de top din lume.

De la început, Cristian Mandeal s-a preocupat de formarea ansamblului. Sub conducerea sa artistică, orchestra a devenit o poveste de succes din lumea muzicală românească. Prin perfomanța de a transforma fiecare concert într-un eveniment memorabil, dăruiește astfel țării o orchestră de nivel internațional care impune un standard prin excelență.

În prezent, proiectul „Orchestra Română de Tineret – spirit enescian şi tradiţie europeană“ implică diverse activități de dezvoltare creativă. Scopul programului este de a oferi posibilitatea de formare a muzicienilor în orchestră, de a asimila un bogat repertoriu prin participarea la masterclass-uri, și cel mai important, de a cultiva plăcerea cântatului în ansamblu alături de dirijori,compozitori și soliști de renume internațional precum: Cristian Macelaru, Lawrence Foster, Horia Andreescu, Cristian Mandeal, Vladimir Cosma, Kristjan Järvi, Bogdan Băcanu, Sarah Chang, Amanda Forsyth, David Garrett, Stefan Geiger, Andrei Ioniță, Roman Kim, Elizabeth Leonskaja, Ivan Ludlow, Plamena Mangova, Valentina Naforniță, Olga Pasichnyk, Wave Quartet, Peter Sadlo, Olga Scheps, Emmanuel Séjourné, Aleksey Semenenko și Pinchas Zukerman.

Rezultatul – o orchestră unică, aclamată la concertele cu sala plină de la Ateneul Român, Sala Radio, Festivalul Internațional „George Enescu“ și pe scene intenaționale precum: l’Auditorium Parco della Musica din Roma, Festivalul de la Ravello şi Festivalul Mahler de la Toblach – Italia, „March Music Day“ de la Ruse, Festivalul Orchestrelor de Tineret de la Milano, Festivalul de la Aix en Provence, Konzerthaus Berlin și Filarmonica din Berlin, Musikverein și Konzerthaus din Viena, Grande Salle Pierre Boulez a Filarmonicii din Paris, sala Bozar din Bruxelles ș.a..

Din noiembrie 2011 ansamblul este membru al Federaţiei Europene a Orchestrelor Naţionale de Tineret – EFNYO. În cadrul acestui organism internațional Orchestra Română de Tineret este participant activ al programului MusXchange, menit să asigure o cât mai bună circulație a celor mai valoroși tineri muzicieni în cadrul programelor derulate de orchestrele de tineret din Europa.

Considerat un proiect artistic ajuns la maturitate, Orchestra Română de Tineret îşi continuă călătoria în lumea muzicii de calitate şi a recunoaşterii internationale, fiind un ansamblu educat în spirit profesionist într-un mediu artistic exceptional.
CRISTIAN MANDEAL

În cei peste 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Cristian Mandeal şi-a exercitat profesia atât în străinătate, cât mai ales în România.

A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” timp de 10 ani (1965 – 1975) pianul principal, dirijatul (Constantin Bugeanu) şi compoziţia (Ştefan Niculescu), completându-şi ulterior studiile la Berlin (Herbert von Karajan, 1980) şi München (Sergiu Celibidache, 1990). A început prin a fi corepetitor la Opera Română Bucureşti (1974 – 1977), devenind apoi dirijor al Filarmonicilor din Târgu Mureş (1977 – 1980), Cluj (1980 – 1987) şi Bucureşti (1987 – 2009). A fost Director Artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, ediţia 2001 şi 2003. Ca Dirijor Principal şi Director General al Filarmonicii „George Enescu” (1991 – 2009) a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie – etalon pentru România. În străinătate, Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte ca invitat a zeci de orchestre, pe 4 continente, în 35 de ţări şi 31 de capitale. A participat la multe festivaluri internaţionale de prestigiu în compania celor mai reputaţi solişti ai contemporaneităţii. A fost Director Artistic al Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999 – 2002) şi la Orchestra Naţională Bască – San Sebastian (2001 – 2008), Dirijor Permanent la Orchestra Haydn din Bolzano e Trento (2000 – 2003), Dirijor Oaspete Principal al Orchestrei Hallé Manchester (2003 – 2008) – primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007) şi al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – 2013).

Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008.

  • Citiţi mai departe

Membri ai Orchestrelor Naţionale de Tineret în recital – Ştefan Cazacu

  • Filarmonica George Enescu
  • Muzica
  • Ştefan Cazacu
  • Concerte
Data: 
26 Nov 2013
Eveniment special: 
Nu

Stagiunea de marţi seara în colaborare cu Fundaţia “Prietenii muzicii - Serafim Antropov” reprezentată prin preşedintele acesteia, violoncelistul concertist şi profesorul Marin Cazacu, care este şi directorul artistic al Orchestrei Române de Tineret, oferă melomanilor ocazia de a-i asculta, în recitaluri camerale, pe cei mai buni tineri instrumentişti români din ţară. Ştim cu toţii şi apreciem la cuvenita valoare performanţele Orchestrei Române de Tineret în cadrul ultimelor două ediţiie ale Festivalului International GEORGE ENESCU. Violoncelistul Stefan Cazacu face parte din acest prestigios ansamblu.

Stagiunea de marţi seara
Marti, 26 Noiembrie 2013, 19:00 - 21:00

ŞTEFAN CAZACU - violoncel
DANA BĂDOI - pian

Program:
George Enescu
Sonata în fa minor, op. posth.
Franz Schubert
Sonata Arpeggione
Dmitri Şostakovici
Sonata în re minor, op. 40

Recital organizat în colaborare cu Fundaţia “Prietenii muzicii - Serafim Antropov”
Coproducător: Radio România Muzica

Biletele se pot cumpara de la casa de bilete a Ateneului Român.
Program: Marti - Vineri 12:00 - 19:00
Telefon: 021.315.68.75
Pentru rezervari accesati site-ul www.fge.org.ro

Născut la 23 ianuarie 1994, ŞTEFAN CAZACU a început studiul violoncelului la vârsta de 6 ani cu tatăl său, violoncelistul Marin Cazacu. La Şcoala de muzică nr. 5 din Bucureşti a studiat cu prof. Anca Iarosevici şi a absolvit Colegiul Naţional de Muzică „George Enescu” din Bucureşti la clasa prof. Anca Vartolomei. În prezent este student în anul I la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti la clasa prof. Răzvan Suma.
Din 2004 până în prezent este laureat cu premiul I la toate Olimpiadele naţionale de muzică din România. A mai fost distins cu Premiul I la Concursul Internaţional de la Liezen –Austria (2008), Premiul I şi Marele premiu la Concursul Internaţional de interpretare „W. A. Mozart” - Târgovişte (2008), Premiul II la Concursul Internaţional „Antonio Janigro” (Croaţia, 2008), Premiul I şi Marele Premiu Paul Constantinescu – Ploieşti (2009), Premiul I la Concursul „Mihail Jora” – Bucureşti (2009), Premiul Orange România (2009), Marele Premiu „Eurovision Young Musicians” România (2010), Premiul I la Concursul „Drumul spre celebritate” organizat de Radio România (2011), Premiul I la Concursul Lions România (2012). A susţinut recitaluri în Olanda, Italia, Belgia, Slovacia, Austria, Israel şi România. A concertat sub bagheta dirijorilor Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Theo Wolters, Tiberiu Soare, în compania orchestrelor simfonice din Arad, Braşov, Botoşani, Iaşi, Constanţa, Cluj, Galaţi, Piteşti, Ploieşti ,Târgovişte, Tg. Mureş, Rm. Vâlcea, Timişoara ,Chişinău, Satu Mare, Bacău, Orchestra de cameră Radio Bucureşti, Orchestra Naţionala Radio.
Este membru al al Orchestrei Române de Tineret.

 

 

 

Dirijorul CRISTIAN MANDEAL dezvăluie impresiile sale, după GALA CEAIKOVSKI prezentată de Orchestra Naţională de Tineret a României sub bagheta sa

  • Cristian Mandeal
  • Marin Cazacu
  • Muzica
  • Orchestra Naţională de Tineret a României
  • Ştefan Cazacu
  • Concerte
Data: 
5 Mar 2013
Eveniment special: 
Nu

COMUNICAT DE PRESĂ
 
Duminică seară melomanii bucureşteni au avut bucuria de a asista la Sala Radio la GALA CEAIKOVSKI, o interpretare de înaltă ţinută artistică, plină de căldură şi sensibilitate a Orchestrei Naţionale de Tineret a României, sub bagheta binecunoscutului dirijor CRISTIAN MANDEAL. Despre experienţa deosebită a concertului primit cu multă bucurie şi apreciere de spectatorii prezenţi la Sala Radio, Cristian Mandeal afirmă :
 
«Am fost nu o dată întrebat ce simt în timp ce dirijez sau după un concert. În fapt depinde de multe. Uneori mă simt frustrat, alteori satisfăcut. Seara de ieri însă a fost în mod categoric unul dintre cele mai frumoase momente petrecute împreună cu ''copiii'' mei. M-au umplut de bucurie şi de mândrie. Au avut loc momente de MUZICĂ în cel mai înalt sens al cuvântului. S-au născut pe-alocuri clipe de har comparabile doar cu cele ale unor revelaţii nepământene. M-am simţit în multiple momente binecuvântat de bucuria comuniunii artistice. Vreau să le mulţumesc tuturor, în primul rând lor, tinerilor. Dar şi lui Marin Cazacu, fratelui meu de cruce în această « operă » numită Orchestra Naţională de Tineret a României şi, nu în ultimul rând, lui Dorin Ioniţă şi organizaţiei Lanto Communication, entităţi ce s-au constituit într-un adevărat triunghi susţinător al viitorului muzical al ţării.»
 
Lucrări dintre cele mai cunoscute şi mai frumoase ale marelui compozitor rus au stârnite aplauzele entuziaste ale publicului: uvertura-fantezie „Romeo şi Julieta”, aria lui Lenski din opera „Evgheni Oneghin” într-o inedită transcripţie pentru violoncel, uvertura „1812”, „Pezzo Capriccioso pentru violoncel şi orchestră” şi „Capriciul italian”.
Pe lângă partiturile incluse în program, Orchestra Naţională de Tineret a României şi cei doi solişti mult aplaudaţi – violonceliştii Marin şi Ştefan Cazacu (legaţi de o deosebită legătură tată-fiu) – au oferit publicului un regal de bis-uri: Astor Piazzolla - „Oblivion”, Nikolai Rimski-Korsakov – „Zborul cărăbuşului” şi Ceaikovski - „Spărgătorul de nuci” - Adagio din Grand Pas de Deux.
 
Coproducători: Lanto Communication şi Fundaţia „Prietenii muzicii-Serafim Antropov” 
 
Parteneri media: România Liberă, Radio România Cultural, Radio România Muzical, 7 seri, RFi România, PORT.RO.
 
Parteneri: Apa Nova, MLNR, Christian Tour, Trade media, Fabrica de asigurări, Vizual Graf  
 
În anul 2008, doi dintre marii noştri artişti – violoncelistul Marin Cazacu şi dirijorul Cristian Mandeal – au format împreună prima orchestră simfonică de tineret din România, cu sprijinul Fundaţiei „Prietenii muzicii - Serafim Antropov”. 
În doar cinci ani de zile, Orchestra Naţională de Tineret a României – reunind în marea majoritate artişti cu vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani, selectaţi dintre cei mai valoroşi din întreaga ţară – a cunoscut o evoluţie fulminantă: apariţii de succes pe scena Ateneului Român, concertul extraordinar „Eurovision – Tineri muzicieni”, prezenţa în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”, concerte la Paris şi Strasbourg în cadrul unui proiect cultural european (2012). De asemenea, tânărul ansamblu a concertat în deschiderea  primei  ediţii  a  Festivalului Internaţional  „Sergiu Celibidache”  şi a susţinut un  concert extraordinar în cadrul  prestigiosului  Festival  Internaţional  „Young Euro Classic” de la Berlin – august 2012.
În noiembrie 2011 ansamblul a devenit membru al Federaţiei Europene a Orchestrelor Naţionale de Tineret (European Federation of National Youth Orchestras).
Pentru alte detalii legate de activitatea Orchestrei Naţionale de Tineret, vă propunem să consultaţi site-ul: www.orchestratineret.ro.
 

În cei aproape 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, CRISTIAN MANDEAL şi-a exercitat profesia atât în România, cât şi în străinătate. A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, completându-şi ulterior studiile la Berlin (cu Herbert von Karajan, în 1980) şi München (cu Sergiu Celibidache, în 1990). 
A fost dirijor al filarmonicilor din Târgu Mureş (1977 – 1980), Cluj (1980 – 1987) şi Bucureşti (1987 – 2009) şi director artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, ediţiile din 2001 şi 2003.
Ca dirijor principal şi director general al Filarmonicii „George Enescu” (1991 – 2009) a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie-etalon pentru România. În străinătate, Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte ca invitat a zeci de orchestre, pe 4 continente, în 35 de ţări şi 31 de capitale. A participat la multe festivaluri internaţionale de prestigiu în compania celor mai reputaţi artişti contemporani. 
A fost director artistic la Northern Israelian Orchestra - Haifa (1999 - 2002) şi la Orchestra Naţionala Bască - San Sebastian (2001 – 2008), dirijor permanent la „Orchestra Haydn” di Bolzano e Trento (2000 – 2003); dirijor oaspete principal al Orchestrei „Halle” Manchester (2003 – 2008) - primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007) şi al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – prezent). 
Cristian Mandeal a dirijat peste 60 de prime audiţii absolute, în special ale compozitorilor români, dar şi străini, o parte dintre acestea fiindu-i dedicate. Este un promotor neobosit al lui George Enescu, programându-i muzica pe toate meridianele. Printre altele a dirijat opera „Oedipe” în primă audiţie britanică (la Festivalul de la Edinburgh - 2002) şi italiană (Teatro Lirico di Cagliari, 2005). Din 2008 este Preşedintele Societăţii „George Enescu” din Londra.
 
MARIN CAZACU a fost distins cu numeroase premii şi distincţii precum: „Medaille d’argent” şi premiul „Villa Lobos”, Premiul I la Markneukirchen, Premiul al II-lea la Concursul „J. S. Bach” (Leipzig) şi Premiul I la Bologna. De asemenea a mai fost distins cu Premiul Criticilor şi Muzicologilor în 1980 şi 2004, Premiul pentru Performanţă în solistică, oferit de revista „Actualitatea muzicală” (2001), Premiul aniversar al canalului Radio Muzical (2001), Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler (2004), Premiul Radio Romania Cultural (2012 ).
Din anul 1983 este solist concertist al Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti susţinând totodată numeroase concerte în Europa, Asia şi Statele Unite ale Americii. A colaborat cu valoroşi solişti şi dirijori şi a concertat alături de prestigioase ansambluri precum: Orchestrele Radio din Berlin, Leipzig, Bratislava, Sofia, Madrid, Ljubljana, Filarmonica din Seoul, Orchestra Internazionale d'Italia, Filarmonica din Moscova, Orchestra Naţională a Ucrainei, Filarmonica Istanbul, Orchestra Simfonică din Osaka, Orchestra Simfonică Italiană, Filarmonica „G. Enescu”, Orchestra Naţională Radio. 
Este director artistic al Festivalului internaţional „Enescu şi muzica lumii”, iar pentru organizarea acestui Festival şi a înfiinţării primei Orchestre Naţionale de Tineret a primit Premiul VIP şi Premiul revistei „Actualitatea muzicală” pentru „Proiectul anului”.
 
Născut în 1994, tânărul violoncelist ŞTEFAN CAZACU a început studiul violoncelului la vârsta de 6 ani cu tatăl său, violoncelistul Marin Cazacu. Este în prezent student al Universităţii Naţionale de Muzică – clasa Răzvan Suma.  La doar 9 ani a câştigat primele premii la concursuri naţionale, iar de atunci este anual laureat cu premiul 1 la cele mai prestigioase competiţii naţionale.
A apărut în recitaluri la Bucureşti, Braşov, Sinaia, Râmnicu-Vâlcea, Sfântu-Gheorghe, Tulcea, Suceava şi  în mai multe emisiuni radio şi de televiziune.
În 2007 a interpretat Variaţiuni pe o temă Rococo pentru violoncel şi orchestră de P.I. Ceaikovski cu Filarmonica de Stat din Botoşani, iar în 2008, Concertul nr. 1 de Camille Saint Saens  în compania Orchestrei Filarmonicii „Muntenia” din Târgovişte şi apoi a Orchestrei de Cameră Radio, bucurându-se de un real succes.
A fost distins cu premiul tânărului interpret pentru anul 2009, acordat de revista Actualitatea muzicala, iar în 2010 a câştigat Marele Premiu „Eurovision - Youngs Musicians”– România. În acelaşi an, Ştefan Cazacu a interpretat concertul de Dvořák alături de Orchestra Filarmonicii din Braşov, sub bagheta maestrului Horia Andreescu. În noiembrie 2012, alături de Orchestra Naţională Radio a interpretat Concertul nr. 1 în mi bemol major pentru violoncel şi orchestră - Dimitri Şostakovici.
 
Foto: Romi Drăghici
 
 

Gala Ceaikovski, sub bagheta lui Cristian Mandeal

  • Cristian Mandeal
  • Marin Cazacu
  • Muzica
  • Orchestra Naţională de Tineret a României
  • Ştefan Cazacu
  • Concerte
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Sala Radio
Data: 
3 Mar 2013
Eveniment special: 
Nu

 

Mărţişor muzical la superlativ:
Gala Ceaikovski, sub bagheta lui Cristian Mandeal, cu Orchestra Naţională de Tineret a României
 
Cea de-a treia zi a primăverii vă aduce în dar un mărţişor muzical reunind mai multe superlative într-un concert extraordinar: un program dedicat în întregime celui ce poate fi considerat cel mai romantic compozitor al tuturor timpurilor – Ceaikovski, în interpretarea celui mai surprinzător şi tânăr ansamblu muzical din România – ORCHESTRA NAŢIONALĂ DE TINERET a ROMÂNIEI, sub bagheta unuia dintre cei mai mari dirijori români – CRISTIAN MANDEAL.
Duminică, 3 martie, de la ora 19.00, GALA CEAIKOVSKI găzduită de Sala Radio din capitală va prilejui întâlnirea dvs. cu lucrări dintre cele mai cunoscute şi mai frumoase ale marelui compozitor rus. Seara se va deschide cu uvertura-fantezie „Romeo şi Julieta”, o bijuterie muzicală de o inegalabilă poezie pe tema celebrei piese de teatru shakesperiene. Vor urma apoi aria lui Lenski din opera „Evgheni Oneghin” într-o inedită transcripţie pentru violoncel şi Uvertura „1812” compusă în amintirea luptelor din Rusia la invazia lui Napoleon. Programul va cuprinde şi „Pezzo Capriccioso pentru violoncel şi orchestra” şi „Capriciul italian”, cea de-a doua partitură fiind inspirată de o călătorie întreprinsă de Ceaikovski la Roma.
Concertul va aduce în faţa publicului doi artişti apreciaţi în ţară şi peste hotare, legaţi de o deosebită legătură tată-fiu: Marin şi Ştefan Cazacu. Cel dintâi este unul dintre cei mai mari muzicieni români, concertând de-a lungul carierei alături de prestigioşi dirijori şi solişti din întreaga lume, iar cel de-al doilea este laureat a numeroase premii naţionale şi internaţionale, câştigător al Marelui Premiu „Eurovision - Youngs Musicians”– România, în prezent student al Universităţii de Muzică Bucureşti, clasa Răzvan Suma.
Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.
 
În anul 2008, doi dintre marii noştri artişti – violoncelistul Marin Cazacu şi dirijorul Cristian Mandeal – au format împreună prima orchestră simfonică de tineret din România, cu sprijinul Fundaţiei „Prietenii muzicii - Serafim Antropov”.
În doar cinci ani de zile, Orchestra Naţională de Tineret a României – reunind în marea majoritate artişti cu vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani, selectaţi dintre cei mai valoroşi din întreaga ţară – a cunoscut o evoluţie fulminantă: apariţii de succes pe scena Ateneului Român, concertul extraordinar „Eurovision – Tineri muzicieni”, prezenţa în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”, concerte la Paris şi Strasbourg în cadrul unui proiect cultural european (2012). De asemenea, tânărul ansamblu a concertat în deschiderea primei ediţii a Festivalului Internaţional „Sergiu Celibidache” şi a susţinut un concert extraordinar în cadrul prestigiosului Festival Internaţional „Young Euro Classic” de la Berlin – august 2012.
În noiembrie 2011 ansamblul a devenit membru al Federaţiei Europene a Orchestrelor Naţionale de Tineret (European Federation of National Youth Orchestras).
Pentru alte detalii legate de activitatea Orchestrei Naţionale de Tineret, vă propunem să consultaţi site-ul: www.orchestratineret.ro.
 
Coproducători: Lanto Communication şi Fundaţia „Prietenii muzicii-Serafim Antropov”
 
Parteneri media: România Liberă, Radio România Cultural, Radio România Muzical, 7 seri, RFi România, PORT.RO.
 
Parteneri: Apa Nova, MLNR, Christian Tour, Trade media, Fabrica de asigurări, Vizual Graf
 
În cei aproape 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, CRISTIAN MANDEAL şi-a exercitat profesia atât în România, cât şi în străinătate. A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, completându-şi ulterior studiile la Berlin (cu Herbert von Karajan, în 1980) şi München (cu Sergiu Celibidache, în 1990).
A fost dirijor al filarmonicilor din Târgu Mureş (1977 – 1980), Cluj (1980 – 1987) şi Bucureşti (1987 – 2009) şi director artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, ediţiile din 2001 şi 2003.
Ca dirijor principal şi director general al Filarmonicii „George Enescu” (1991 – 2009) a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie-etalon pentru România. În străinătate, Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte ca invitat a zeci de orchestre, pe 4 continente, în 35 de ţări şi 31 de capitale. A participat la multe festivaluri internaţionale de prestigiu în compania celor mai reputaţi artişti contemporani.
A fost director artistic la Northern Israelian Orchestra - Haifa (1999 - 2002) şi la Orchestra Naţionala Bască - San Sebastian (2001 – 2008), dirijor permanent la „Orchestra Haydn” di Bolzano e Trento (2000 – 2003); dirijor oaspete principal al Orchestrei „Halle” Manchester (2003 – 2008) - primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007) şi al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – prezent).
Cristian Mandeal a dirijat peste 60 de prime audiţii absolute, în special ale compozitorilor români, dar şi străini, o parte dintre acestea fiindu-i dedicate. Este un promotor neobosit al lui George Enescu, programându-i muzica pe toate meridianele. Printre altele a dirijat opera „Oedipe” în primă audiţie britanică (la Festivalul de la Edinburgh - 2002) şi italiană (Teatro Lirico di Cagliari, 2005). Din 2008 este Preşedintele Societăţii „George
 
MARIN CAZACU a fost distins cu numeroase premii şi distincţii precum: „Medaille d’argent” şi premiul „Villa Lobos”, Premiul I la Markneukirchen, Premiul al II-lea la Concursul „J. S. Bach” (Leipzig) şi Premiul I la Bologna. De asemenea a mai fost distins cu Premiul Criticilor şi Muzicologilor în 1980 şi 2004, Premiul pentru Performanţă în solistică, oferit de revista „Actualitatea muzicală” (2001), Premiul aniversar al canalului Radio Muzical (2001), Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler (2004), Premiul Radio Romania Cultural (2012).
Din anul 1983 este solist concertist al Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti susţinând totodată numeroase concerte în Europa, Asia şi Statele Unite ale Americii. A colaborat cu valoroşi solişti şi dirijori şi a concertat alături de prestigioase ansambluri precum: Orchestrele Radio din Berlin, Leipzig, Bratislava, Sofia, Madrid, Ljubljana, Filarmonica din Seoul, Orchestra Internazionale d'Italia, Filarmonica din Moscova, Orchestra Naţională a Ucrainei, Filarmonica Istanbul, Orchestra Simfonică din Osaka, Orchestra Simfonică Italiană, Filarmonica „G. Enescu”, Orchestra Naţională Radio.
Este director artistic al Festivalului internaţional „Enescu şi muzica lumii”, iar pentru organizarea acestui Festival şi a înfiinţării primei Orchestre Naţionale de Tineret a primit Premiul VIP şi Premiul revistei „Actualitatea muzicală” pentru „Proiectul anului”.
 
Născut în 1994, tânărul violoncelist ŞTEFAN CAZACU a început studiul violoncelului la vârsta de 6 ani cu tatăl său, violoncelistul Marin Cazacu. Este în prezent student al Universităţii Naţionale de Muzică – clasa Răzvan Suma. La doar 9 ani a câştigat primele premii la concursuri naţionale, iar de atunci este anual laureat cu premiul 1 la cele mai prestigioase competiţii naţionale.
A apărut în recitaluri la Bucureşti, Braşov, Sinaia, Râmnicu-Vâlcea, Sfântu-Gheorghe, Tulcea, Suceava şi în mai multe emisiuni radio şi de televiziune.
În 2007 a interpretat Variaţiuni pe o temă Rococo pentru violoncel şi orchestră de P.I. Ceaikovski cu Filarmonica de Stat din Botoşani, iar în 2008, Concertul nr. 1 de Camille Saint Saens în compania Orchestrei Filarmonicii „Muntenia” din Târgovişte şi apoi a Orchestrei de Cameră Radio, bucurându-se de un real succes.
A fost distins cu premiul tânărului interpret pentru anul 2009, acordat de revista Actualitatea muzicala, iar în 2010 a câştigat Marele Premiu „Eurovision - Youngs Musicians”– România. În acelaşi an, Ştefan Cazacu a interpretat concertul de Dvořák alături de Orchestra Filarmonicii din Braşov, sub bagheta maestrului Horia Andreescu. În noiembrie 2012, alături de Orchestra Naţională Radio a interpretat Concertul nr. 1 în mi bemol major pentru violoncel şi orchestră - Dimitri Şostakovici.
 
 

 

Concert cameral. Muzica în familie

  • Constanta Cazacu
  • Cornelia Tăutu
  • Dumitru Capoianu
  • Iulia Adriana Cazacu
  • Liviu Danceanu
  • Marin Cazacu
  • Muzica
  • Ştefan Cazacu
  • VERONA MAIER
  • Concerte
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Ateneul Român
Data: 
22 Jan 2013
Eveniment special: 
Nu

Stagiunea de marţi seara anunţă un concert inedit şi spectaculos, o adevărată şi sinceră declaratie de dragoste pentru muzica clasica. Seniorii si juniorii familiei Cazacu ne propun câteva bijuterii muzicale, ce fac "cariera", pe scenele de concert ale lumii.

Violonista Iulia Adriana Cazacu va interpreta Introducere si Rondo capriccioso de Camille Saint Saens, violoncelistul Ştefan Cazacu - Pezzo capriccioso de P.I. Ceaikovski, violoncelist Marin Cazacu - Kol Nidrei de Max Bruch.
Constanta si Marin Cazacu vor cânta un duet pentru flaut si violoncel de Joseph Fialla iar Iulia si Ştefan, celebra Passacaglie de Haendel/Halvorsen.
Programul este completat de câteva surprize.
Dupa ce a compus in urma cu doi ani o scurtă lucrare pentru doua violoncele cu un titlu foarte sugestiv "CA ZACUsca" compozitorul Liviu Danceanu a mai dedicat o lucrare întregii familii, Tetraih pentru flaut, vioara si două violoncele.
"Familiei Cazacu admiraţia autorului, aidoma respectului faţă de stirpele de muzicieni de odinioară" sunt cuvintele înscrise pe prima pagina a partiturii Maestrul Dumitru Capoianu va fi comemorat în acest concert prin ultima sa compoziţie, Elegia pentru doua violoncele, dedicată lui Marin şi Ştefan Cazacu. O foarte bună prietena a familiei Cazacu, compozitoarea Cornelia Tăutu , le-a dedicat lucrarea Consonanţe pentru violă, flaut şi două violoncele.
Alături de “Cazaci” o altă bună prietenă a familiei , pianista Verona Maier.

Stagiunea de marţi seara
Marti, 22 Ianuarie 2013, 19:00 - 20:00
Ateneul Român, Sala mica

Muzica în familie
IULIA ADRIANA CAZACU - vioară
ŞTEFAN CAZACU - violoncel
CONSTANŢA CAZACU - flaut
MARIN CAZACU - violoncel
La pian VERONA MAIER

Program:
Liviu Dănceanu
Tetraih pentru flaut, vioară şi două violoncele (primă audiţie absolută)
Joseph Fialla
Allegro de concert pentru flaut şi violoncel
Max Bruch
Kol Nidrei pentru violoncel şi pian
Liviu Dănceanu
CA ZACUska pentru două violoncele
Dumitru Capoianu
Elegie pentru două violoncele (primă audiţie absolută)
Camille Saint-Saens
Introducere şi Rondo Capriccioso pentru vioară şi pian, op. 28
Piotr Ilici Ceaikovski
Pezzo capriccioso pentru violoncel şi pian, op. 62
Haendel/Halvorsen
Passacaglia pentru vioară şi violoncel
Cornelia Tăutu
Consonanţe pentru flaut, violă şi două violoncele (primă audiţie absolută)

Coproducător: Radio România Muzical

Biletele pentru concert se pot achizitiona de la casa de bilete a Ateneului Roman.
Program: Marti - Vineri 12:00 - 19:00
Sambata - Duminica 16:00 - 19:00
Telefon: 021.315.68.75

 

 

Calatorie printre legende muzicale la Sala Radio!

  • Cristian Măcelaru
  • Marin Cazacu
  • Muzica
  • Orchestra Naţională Radio
  • Ştefan Cazacu
  • Concerte
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Sala Radio
Data: 
9 Nov 2012
Eveniment special: 
Nu

COMUNICAT  DE  PRESĂ


De la legende ruseşti la O mie şi una de nopţi, într-o călătorie muzicală la Sala Radio
 
Apropierea iernii şi sosirea frigului înseamnă şi o chemare spre lumea poveştilor fantastice, rostite la gura sobei. 
Vineri, 9 noiembrie (19.00), Orchestra Naţională Radio vă invită la Sala Radio pentru o călătorie muzicală printre legende transpuse în muzică de compozitori ruşi, partituri-bijuterie ale patrimoniului compoziţional. Itinerariul va începe cu celebra uvertură a operei Ruslan şi Ludmila (Mihail Ivanovici Glinka) – lucrare bazată pe povestea fantastică a lui Aleksandr Puşkin despre răpirea frumoasei Ludmila de către un vrăjitor malefic – şi se va încheia în lumea celor O mie şi una de nopţi cu Şeherezada (Nikolai Rimski – Korsakov) – suită simfonică ce îmbină specificul compoziţiilor ruseşti cu inedite accente de influenţă orientală. Virgil Zvorişteanu va interpreta solo-ul de vioară din îndrăgita compoziţie. 
Melomanii vor putea de asemenea să asculte şi Concertul nr. 1 în mi bemol major pentru violoncel şi orchestră, creaţie a altui important compozitor rus - Dimitri Şostakovici - cu participarea foarte tânărului violoncelist Ştefan Cazacu. Călătoria prin universul muzicii ruseşti şi al poveştilor nemuritoare va fi condusă de dirijorul Cristian Măcelaru. 
 
Pentru alte informaţii legate de stagiunea 2012-2013 a Orchestrelor şi Corurilor Radio vă rugăm să consultaţi site-ul orchestre.srr.ro. 
Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.
 
Cu o activitate dirijorală în plină ascensiune, Cristian Măcelaru şi-a început cariera alături de Philadelphia Orchestra, în stagiunea 2010-2011 a fost numit dirijor asistent al aceleiaşi orchestre, anul acesta fiind distins cu Sir Georg Solti Emerging Conductor Award. A studiat la Universitatea Rice cu Larry Rachleff şi a obţinut diploma de master pentru dirijat. Având şi formaţie de violonist, Cristian Măcelaru a fost concertmaestru al Orchestrei Simfonice din Miami, debutând la Carnegie Hall cu aceeaşi orchestră, la vârsta de nouă ani.
Preocupat de formarea şi susţinerea tinerilor muzicieni, Cristian Măcelaru a pus bazele proiectului Crisalis Music. Stagiunea 2011-2012 a inclus colaborări cu Orchestra Simfonică din Houston şi Baltimore, Civic Orchestra din Chicago, Orchestra Philadelphia, Grand Opera Houston, ş.a. 
Cristian Măcelaru va colabora cu Orchestra Métropolitain din Montréal, Orchestra Simfonică Windsor, Filarmonica din Napoli şi Orchestra Simfonică din Baltimore.
 
Născut în 1994, tânărul violoncelist Ştefan Cazacu a început studiul violoncelului la vârsta de 6 ani cu tatăl său, violoncelistul Marin Cazacu. Este în prezent elev în clasa a Xl-a la Liceul de muzică «George Enescu» din Bucureşti.  La doar 9 ani a câştigat primele premii la concursuri naţionale, iar de atunci este anual laureat cu premiul 1 la cele mai prestigioase competiţii naţionale.
A apărut în recitaluri la Bucureşti, Braşov, Sinaia, Râmnicu-Vâlcea, Sfântu-Gheorghe, Tulcea, Suceava şi  în mai multe emisiuni radio şi de televiziune.
În 2007 a interpretat Variaţiuni pe o temă Rococo pentru violoncel şi orchestră de P.I. Ceaikovski cu Filarmonica de Stat din Botoşani, iar în 2008, Concertul nr. 1 de Camille Saint Saens în compania Orchestrei Filarmonicii “Muntenia” din Târgovişte şi apoi a Orchestrei de Cameră Radio, bucurându-se de un real succes.
A fost distins cu premiul tânărului interpret pentru anul 2009, acordat de revista Actualitatea muzicala, iar în 2010 a câştigat Marele Premiu “Eurovision-Youngs Musicians”– România. În acelaşi an, Ştefan Cazacu a interpretat concertul de Dvořák alături de Orchestra Filarmonicii din Braşov, sub bagheta maestrului Horia Andreescu. 
 
 
 
 
 
 

 

© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact