Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

Mircea Tiberian

Gala Tinerilor Scriitori în direct la Radio România Cultural de Ziua Culturii Naţionale

  • Institutii culturale
  • Ioana Crăciunescu
  • Ionuţ Bogdan Ştefănescu
  • Mircea Tiberian
  • Concursuri
Data: 
15 Jan 2013
Eveniment special: 
Nu

 

Radio România Cultural transmite în direct , marţi, 15 ianuarie 2013, de la ora 18.00, din sala de festivităţi a Institutului Cultural Român, Gala Tinerilor Scriitori / CARTEA DE POEZIE A ANULUI 2012.
 
Juriul, compus din criticii literari: acad. Eugen Simion, Daniel Cristea-Enache, Paul Cernat şi Bogdan Crețu, a hotarât câştigătorul Premiului Cartea de Poezie a anului 2012:
 
Liviu Ioan Stoiciu, pentru volumul „Substanţe interzise”, Editura Tracus Arte
 
Premiul Cartea de Poezie a anului 2012, în valoare de 3000 lei, va fi oferit de Institutul Cultural Român.
 
De asemenea, Juriul a anunţat nominalizările pentru cele trei secţiuni precizate în regulamentul Galei (listate în ordinea alfabetică a autorilor):
 
Tânărul Poet al anului 2011:
Vlad Moldovan, pentru volumul “Dispars”, Editura Cartea Românească
Andra Rotaru, pentru volumul „Lemur”, Editura Cartea Românească”
Radu Vancu, pentru „Frânghia înflorită”, Casa de Editură Max Blecher
 
Tânărul Prozator al anului 2011:
Cosmin Perţa, pentru “Teofil şi Câinele de lemn”, Editura Herg Benet
Dan Sociu, pentru “Combinaţia”, Editura Casa de Pariuri Literare
un cristian, pentru “morţii mă-tii”, Editura Casa de Pariuri Literare
 
Tânărul Critic literar al anului 2011:
Ioana Dunea, pentru “Literatura reideologizării. 1957-1964. Poezia”, Editura Tracus Arte
Mihai Iovănel, pentru “Evreul improbabil: Mihail Sebastian: o monografie ideologică”, Editura Cartea Românească
Claudiu Turcuş, pentru “Estetica lui Norman Manea”, Editura Cartea Românească
 
Gala Tinerilor Scriitori se va desfăşura în cadrul unui eveniment multiart, unde vor fi prezenţi Ioana Crăciunescu, Ionuţ Bogdan Ştefănescu şi Mircea Tiberian.
 
Gala Tinerilor Scriitori este un eveniment ce marchează sărbătorirea celei de-a treia ediţii a Zilei Culturii Naţionale, conform unei Legi promulgate la 6 decembrie 2010 de Preşedintele României Traian Băsescu.
 
Gala Tinerilor Scriitori este un eveniment-concurs dedicat tinerilor creatori de literatură română, între 18-35 de ani, din spaţiul geografic şi cultural românesc. Un proiect menit să ofere o scenă publică de afirmare pentru cei ce vor să le fie confirmate de către profesioniştii domeniului editorial şi ai celui literar talentul exprimat la „prima verba” ori valoarea unor apariţii editoriale. Un eveniment care să pună în comunicare creatoare pe tinerii scriitori cu valorile canonice ale poeziei române contemporane care merită să fie distinse cu Premiul CARTEA DE POEZIE A ANULUI 2012.
 
Gala Tinerilor Scriitori e un proiect prin care i se oferă publicului din România câteva dintre cele mai importante opere ale literaturii scrise în română de către cei mai tineri scriitori. Publicul are, astfel, perspectiva unor scrieri literare aflate la începuturile lor, dominate de experiment şi de exersarea unor formule inovative de stil, gândire şi limbaj literar. În acelaşi timp, publicului i se aduc substanţiale dovezi culturale şi spirituale în confruntarea cu un viitor amprentat tot mai mult de consumism, tabloidizare şi noile tehnologii ale comunicării şi informaţiei.
 
Gala Tinerilor Scriitori încurajează expresia literară autentică şi organică în limba română. 
 
Organizatorii Galei Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2012 sunt Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român, Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti şi Asociaţia EURO CULTURART.
 
Juriul Galei: acad. Eugen Simion, Daniel Cristea-Enache, Paul Cernat şi Bogdan Creţu.
Invitaţii speciali ai Galei: Ioana Crăciunescu, Ionuţ Bogdan Ştefănescu şi Mircea Tiberian
 
Moderatorul şi iniţiatorul evenimentului: Dan Mircea CIPARIU. 
Coproducător: Radio România Cultural
Partener media: AgenţiadeCarte.ro.
 
Intrarea la eveniment se face numai cu invitaţie. Invitaţiile pot fi cerute la adresa de email: cipariu@yahoo.com
 
 
 

 

  • «
  • ‹
  • 1
  • 2
© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact