Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

Teatrul Naţional Bucureşti

Primul spectacol de la CNDB: Despre tine (o versiune) - de Vava Ștefănescu

  • Teatru
  • Teatrul Naţional Bucureşti
  • Dans
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Centrul Naţional al Dansului
Data: 
15 May 2021 - 16 May 2021
Eveniment special: 
Nu

Un spectacol readus în scenă după 23 de ani de la premieră

Despre Tine este un spectacol realizat în urmă cu 23 de ani – un solo coregrafic de dans contemporan, însoțit pe atunci de chitară electrică live, care își avea premiera în 1997 la Sala Atelier a Teatrului Național București. Ulterior, acesta a căpătat diverse forme: interpreții au fost multiplicați, s-au schimbat spațiile de joc, ajungându-se până la spectacol experiment în alimentară și chiar la o încercare de spectacol de dans radiofonic.

În 2021, Vava Ștefănescu numește lucrarea Despre tine (o versiune) și lucrează la repunerea ei în scenă în două distribuții, alături de Diana Solomon, Laura Murariu și Cătălin Munteanu, studenți în programul Academiei CNDB.

Vava Ștefănescu despre propria lucrare și revizitarea acesteia

    “La vremea respectivă, a anilor ’90, a fost un spectacol de succes, fiind invitat în multe festivaluri internaționale (Aerowaves – Londra 1998, Manoever – Leipzig 1999, etc.).

    Publicul avea ocazia să voteze ordinea scenelor înaintea începerii spectacolului; cele mai multe voturi desemnau prima scenă din cele patru: Copilul, Strada, Casa, Dragostea. A cincea scenă, Calul, era întotdeauna ultima și era o improvizație pornind de la energia acumulată până în acel moment.  Pentru mine era foarte important atunci acest joc al dramaturgiei aleatorii, existând 24 de variante de succesiune a scenelor.  

    Dacă atunci miza întregului spectacol era pusă pe dramaturgie în toate elementele ce îl constituiau, astăzi, am căutat o anume radicalizare atât a procesului de lucru, a exercițiului de cercetare, cât și a esteticii generale a rezultatului – a spectacolului.

    În lucrarea originală, discursul coregrafic integra pentru fiecare scenă o instalație cu mai multe fotografii realizate de Cosmin Bumbuț și câteva de la tatăl meu. În actuala versiune am încercat ca acest element (al fotografiei) să fie păstrat, însă în aceeași manieră a radicalizării imaginii.  Cătălin Munteanu este martorul, aproape jurnalistic, al corpului. Imaginea fotografică instantanee are parcursul ei independent, are vocea ei – ca un spectacol paralel al tridimensionalului.

Este vorba deci de un spectacol cu totul nou, care deschide cele 4 teme: Copilul, Strada, Casa, Dragostea celor doi performeri (Diana Solomon și Cătălin M… ) și a publicului deopotrivă, și pune (poate) în chestiune identitatea umană.

La fel ca și în versiunea originală a lucrării, publicul va fi invitat să voteze ordinea scenelor înaintea începerii spectacolului.

Credite

Conceptul si coregrafia: Vava Stefanescu
Asistență coregrafie: Carmen Coțofana
Coloana sonoră: Sorin Romanescu
Light design: Alexandros Raptis

Cu:
Diana Solomon,  Cătălin Munteanu (foto live)   [15 mai]
Laura Murariu,  Cătălin Munteanu (foto live)  [16 mai]

Bilete

Pentru bilete în data de 15 mai, click aici.
Pentru bilete în data de 16 mai, click aici.

Informații despre spectacol și participare

O producție CNDB 2020, parte din Dance me to the End of…(exerciții, distanțe, apropieri) – un program de spectacole în care revizitarea istoriei recente de dans contemporan românesc devine exercițiu și practică în formarea studenților din Academia de Dans și Performance CNDB.
Spectacol realizat în cadrul proiectului cultural Distante si reapropieri, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

+ Prevederile legale privind siguranța spectatorilor, referitoare la numărul maxim de participanți permis în cadrul unui eveniment la CNDB, alături de toate măsurile de protecție și reglementările impuse în vigoare împotriva răspândirii CO-VID19 vor fi respectate pe toată durata evenimentului.

 

(R)EVOLUȚIA TABLOURILOR.

  • Arta
  • Teatru
  • Teatrul Naţional Bucureşti
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Muzeul Naţional de Artă al României
Data: 
22 Dec 2020
Eveniment special: 
Nu

Actorii TNB spun poveștile lucrărilor împușcate în decembrie 1989
- proiect online și expoziție pe gardul MNAR -

În decembrie 2020, după mai bine de trei decenii de preocupare, Muzeul Național de Artă al României și Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București aduc în discuție parcursul restaurării picturilor împușcate la Revoluția din 1989, printr-un proiect inedit.

Cele două instituții de cultură vor lansa public o serie de 11 clipuri video prin care actorii TNB vorbesc despre tot atâtea picturi din colecția de Artă Românească Modernă MNAR, ce au fost puternic avariate în timpul acelor zile. Proiectul este inspirat de expoziția temporară Laborator II – 1989. restaurarea picturilor împușcate, și a fost realizat de fotograful Teatrului Național din București, Florin Ghioca.

Împușcate frontal, în rafale, picturile au urmat un lung și amplu proces de restaurare, prin care au fost supuse unor serii de acțiuni de salvare, de recompunere si refacere, grație eforturilor restauratorilor muzeului.

Interesant pentru specialiști a fost nu doar procesul în sine de restaurare, cât acela de a conștientiza „traumele” la care au fost supuse aceste lucrări și de a vedea urmele adânci lăsate în destinele lucrărilor.

Proiectul (R)EVOLUȚIA TABLOURILOR. Actorii TNB spun poveștile lucrărilor împușcate în decembrie 1989 prezintă cazul fericit al unor picturi salvate și repuse în circuitul expozițional.

Actorii Teatrului Național I.L. Caragiale din București se transpun și devin vocile acestor tablouri. Prin glasurile lor, proiectul atrage atenția asupra efectelor acțiunilor de atunci, imprimate printre straturile de culoare. Aflați chiar față-n față cu picturile restaurate, actorii povestesc, simt și transmit încărcătura pieselor de artă. Rememorarea tragicelor evenimente de acum 30 de ani, reanalizarea fiecărei lucrări în parte și chiar simpla vizionare a stadiilor înainte și după restaurare, transformă proiectul de față într-un adevărat manifest istoric, făcând apel la conștiință.

Clipurile video sunt puse la dispoziția publicului prin platformele de comunicare ale MNAR și TNB, respectiv conturile de YouTube și paginile de Facebook ale instituțiilor, în încercarea de a face cât mai accesibile publicului larg aceste unice povești.

Seria de clipuri va începe cu lucrările semnate de Ioan Andreescu (1850 – 1882). Puteți afla poveștile celor patru lucrări împușcate și restaurate, prin participarea actorilor Ileana Olteanu, Lari Giorgescu, Alexandru Potocean și Mircea Rusu. Restauratorii picturilor sunt Sorina Gheorghiță, Ioan Sfrijan și Horațiu Costin.

Proiectul este realizat de Muzeul Național de Artă al României și Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București, cu participarea grupului Laboratorului de restaurare pictură de șevalet și a actorilor: Emilia Popescu, Amalia Ciolan, Monica Davidescu, Ileana Olteanu, Cosmina Olariu, Ion Caramitru, Mircea Rusu, Alexandru Potocean, Lari Giorgescu, Richard Bovnoczki și Daniel Badale.

Clipurile de prezentare sunt completate și de o expoziție dedicată, amenajată chiar pe gardul MNAR din Calea Victoriei. Trecătorii pot vedea cele 11 tablouri, alături de cei 11 actori și pot accesa clipurile video prin intermediul codurilor QR ce însoțesc fotografiile expuse. Practic, spațiul ce nu a putut delimita evenimentele din 1989 devine acum reperul celor trei decenii de recuperare culturală.

Proiectul este realizat cu sprijinul Banca Transilvania. Partener: Asociația Centrul de Explorare Vizuală.

Vă invităm să urmăriți proiectul în online, la adresele:

https://www.facebook.com/MuzeulNationalDeArtaAlRomaniei

https://www.facebook.com/TNB.Ro

https://www.youtube.com/channel/UCCG9s0kj4p2AJvUZ76tVDog

https://www.mnar.arts.ro

 

 

Raport de vară: AMFITEATRU TNB – nopți de vară, sus, pe teatru

  • Muzica
  • Teatru
  • Teatrul Naţional Bucureşti
  • Spectacole
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Teatrul Naţional Bucureşti
Data: 
26 Sep 2019
Eveniment special: 
Nu

Cultura și genurile artistice, diversitatea şi dezbaterea estivală (dar şi culturală) s-au întâlnit sub cerul liber, chiar la km 0 al Capitalei, sus pe Național, la 24 metri deasupra Pieței Universității. Vara aceasta, Amfiteatru TNB a prins viață din energia multor artiști tineri, dar și prin prezența unor mari nume: Oana Pellea, Maia Morgenstern, Rodica Mandache, Gigi Căciuleanu, Răzvan Vasilescu, Mircea Rusu, Marian Râlea, Marius Manole, Medeea Marinescu, Richard Bovnoczki, Emilian Oprea și mulți alții. Alături de ei s-a conturat un program teatral variat și ofertant, care a reușit să umple sălile Amfiteatrului, publicul apreciind calitatea spectacolelor, dar și noutatea și spectaculozitatea spațiului.

Și muzica a fost la ea acasă, sus pe teatru: Bucharest Jazz Orchestra, Luiza Zan, Tiberian/ Dahlgren/ Betsch, Festivalul Jazz Manouche Bucharest, Remember Florian Pittiș, Nicu Alifantis, Flavia Hojda & Pavel Ulici, Aylin and the Lucky Charms. Iar, în august și septembrie, Amfiteatrul în aer liber s-a transformat și în cinematograf, împreună cu Tiff Unlimited prezentând cele mai noi producții cinematografice străine și românești, multe dintre ele fiind urmate de discuții între artiști și public. Astfel, spectatorii de film au putut discuta cu Horațiu Mălăele și Stere Gulea despre Moromeții 2, cu Tudor Giurgiu și Mihai Smarandache despre Parking. La Gomera, propunerea României la Oscar din acest an, a deschis Noaptea Albă a filmului românesc la Amfiteatru, în prezența actorilor Rodica Lazăr, Istvan Teglas și George Piștereanu.

Dacă în luna mai, vă promiteam o vară de neratat, sus pe TNB, la Amfiteatrul în aer liber, acum, la final de septembrie, vara noastră se poate număra astfel:

95 de nopți de vară
101 evenimente
59 spectacole de teatru
15 concerte
13 spectacole de dans
14 filme
1 premieră semnată de Gigi Căciuleanu special pentru Amfiteatru: ON THE ROOF
27 de parteneri independenți
294 de artiști
Peste 22.000 de spectatori.

Vă așteptăm și vara viitoare sus pe teatru, la Amfiteatrul în aer liber! Vă promitem că veți avea și de ce!

.

  • Citiţi mai departe

Concert aniversar “Sensor - 20 de ani”

  • Aniversari
  • Evenimente
  • Muzica
  • Teatrul Naţional Bucureşti
  • Concerte
  • Jazz & ...
  • Proiecte
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Teatrul Naţional Bucureşti
Data: 
24 Aug 2019
Eveniment special: 
Nu

Sensor – poate cel mai eclectic proiect muzical auzit vreodată în România. Înființat în ’99, Sensor a avut dintotdeauna o abordare creativă și “înaintea vremurilor”. Fuziunea de genuri muzicale abordate (electro, dnb, jazz, rock, world music) și modul inedit prin care face deconstrucția acestora, într-o manieră intimă, recognoscibilă – îndepărtează Sensor de percepția de “band” în sensul clasic și îl transformă într-un concept mai degrabă cultural. Concept care s-a extins și în sfera teatrului și a show-ului, organizând propriile spectacole în România și străinătate.

Sensor au lansat 5 albume, o serie de single-uri, au colaborat cu numeroși artiști: Buppy Brown, Judith State, Ioana Marchidan, Mara, Lora, Mc Bean (Subcarpați), Adrian Nour, Toma Cuzin, Sergiu Stoiadin, Zoli Toth, Mc Tina și au împărțit scena cu nume mari precum The Prodigy, Faithless, Chicane, Sum 41, Scorpions, Kylie Minogue, Kelly Rowland, Bonobo etc.

Recunoașterea acestui momentum s-a tradus prin diferite premii: MTV pentru cel mai bun single / video al anului 2005, Best Sound la Romanian Music Awards 2009, premiul revistei VIP pentru cel mai original spectacol de teatru, nominalizați în SUA la Best Electronic Artist - Independent Music Awards și o activitate intensă atât pe scena mainstream, cât și cea underground dar și a teatrului din România & străinătate, cu turnee naționale și internaționale, la festivaluri precum Tiff, Spirit Of Burgas, Festival de Film D’Amour - Mons, Fashion Week Paris etc.

Acest colaj de direcții este tocmai ceea ce definește Sensor, un proiect care s-a schimbat mereu, a împins limitele creative, refuzând să urmeze “rețete” și devenind astfel un element aproape unic în peisajul muzical românesc.

“Creierul” din spatele proiectului Sensor este Paul Ilea (compozitor, producător muzical, TV music producer, performer aka Mongol).

Cei 20 de ani de activitate sunt punctați prin lansarea unui album nou - Sufficient - care vorbește despre perioadele muzicale prin care a trecut Sensor în cei 20 ani.

Astfel fiecare piesă din cele 10 are legătură cu istoria muzicală Sensor, însă adusă în 2020 în materie de sound. Unul dintre aspectele inedite ale albumului constă în colaborarea cu 2 artiști tineri (20 ani): Lullu și Roxanne, care se nășteau exact în anul în care se înființa proiectul Sensor.

Pe 24 august 2019 pe scena Amfiteatrului TNB, formula Sensor va fi:
Paul Ilea - music producer, electronics, percussion, violin
Laura Orian - pian, vocals
Lullu - vocals, fx
Roxanne - vocals, violin

Veți putea asculta live piese de pe cel mai nou album, dar și piese mai vechi reinterpretate într-o nouă formulă.
Sensor, o experiență sonoră spectaculoasă și unică în România, pe care pur și simplu trebuie să o încerci Live.
https://sensor20.bandcamp.com/album/sufficient
Concert prezentat în parteneriat cu Fundația Art Production

Bilete online: https://www.mystage.ro/spectacole/concert-aniversar-sensor---20-de-ani-1...

.

  • Citiţi mai departe

Amfiteatru TNB. Cinema sub cerul liber

  • Teatru
  • Teatrul Naţional Bucureşti
  • Dans
  • Festivaluri
  • Film
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Teatrul Naţional Bucureşti
Data: 
4 Aug 2019
Eveniment special: 
Nu

Pe TNB, până la sfârșit de septembrie, cultura și genurile artistice, diversitatea şi dezbaterea estivală (dar şi culturală) se întâlnesc sub cerul nopților de vară, chiar la km 0 al Capitalei, într-un program nocturn incitant. Din luna mai până la final de iulie, Amfiteatru TNB a oferit 50 de evenimente dintre cele mai variate: spectacole de teatru și dans, concerte de jazz, rock, folk etc. Artişti tineri sau nume consacrate au întâlnit sus pe teatru un public numeros, deschis, entuziast.

De asemenea, august va fi o lună plină la AMFITEATRU. 31 de evenimente sunt pregătite să umple sălile și nopțile de vară sus pe teatru. Iar, din 4 august, vă invităm la Cinema sub cerul liber.

Programul AMFITEATRU - nopți de vară sus pe teatru va fi completat cu seri de film: pelicule premiate, avanpremiere, noutăți, invitați și discuții cu realizatorii, toate pe acoperișul Teatrului Național până pe 30 septembrie. Proiectul este realizat în colaborare cu TIFF Unlimited, platforma de streaming a Festivalului Internațional de Film Transilvania, și va cuprinde o selecție cu cele mai bune filme de la TIFF 2019.

Prima proiecție de la Amfiteatru TNB (duminică, 4 august) este documentarul Generația Woodstock (Woodstock: Three Days that Defined a Generation), lansat la 50 de ani de la festivalul care avea să schimbe lumea. Generația Woodstock a avut parte de o proiecție unică și de succes în cadrul TIFF.

Printre titlurile propuse se numără filme premiate, filme apreciate și filme în avanpremieră, cum sunt: Monos (r. Alejandro Landes), o poveste despre supraviețuire, putere și anarhie, filmul câștigător al Trofeului Transilvania; Un om fidel / L’homme fidèle, comedia romantică regizată de Louis Garrel, cu Laetitia Casta și Lily-Rose Depp, care a câștigat Premiului Special al Juriului și care va rula în avanpremieră, urmând să intre în cinema din 20 septembrie

În programul oferit de TIFF Unlimited se regăsesc și alte titluri din selecția ediției 2019 a TIFF, precum Femeie în război / Woman at War (r. Benedikt Erlingsson), o poveste impresionantă a unei femei determinate să-și ducă planurile la bun sfârșit, disponibil pe unlimited.tiff.ro, Vieți duble / Double vies, o comedie bine dozată, cu Guillaume Canet și Juliette Binoche, semnată de Olivier Assayas, recent lansată în cinema, sau Sutienul / The Bra, al multi-premiatului regizor, scenarist și producător german Veit Helmer, cu Maia Morgenstern în unul din rolurile principale.

Costul unui bilet care oferă acces la un film este de 30 de lei. Biletele se pot achiziționa de pe www.mystage.ro.

.

  • Citiţi mai departe

TNB prezintă 2 spectacole la Festivalul „Miturile Cetăţii”

  • Muzica
  • Teatru
  • Teatrul Naţional Bucureşti
  • Concerte
  • Spectacole
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Teatrul Naţional Bucureşti
Data: 
21 Jun 2019
Eveniment special: 
Nu

Două dintre premierele actualei stagiuni, de la Teatrul Naţional din Bucureşti - instituție cu vocație culturală polivalentă - vor putea fi văzute la Constanţa, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru „Miturile Cetăţii”, aflat în acest an la cea de-a IV-a ediţie.

TNB a fost invitat să prezinte spectacolul concert SĂFTIȚA (Balkanic Project by Marius Mihalache) în data de 21 iunie, de la ora 21.30, în Piaţa Ovidiu şi A FOST ODATĂ ÎN ROMÂNIA, spectacol de pantomimă în regia lui Dragoş Huluba, ce se va juca pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski”, pe 25 iunie, de la ora 19.00.

SĂFTIȚA lui Marius Mihalache este un proiect susţinut împreună cu Marius Mihalache Band, care a căpătat girul Teatrului Național ”I.L.Caragiale” la începutul toamnei 2018, fiind inclus în repertoriul său permanent, în cadrul programului TNB Parateatral Muzică. Spectacolul a fost recent distins la Gala Premiilor UNITER cu un Premiu special.
Combinaţie ingenioasă între spiritul balcanic şi sufletul românesc, Săftiţa extraordinarului interpret și compozitor Marius Mihalache este o oglindă cu mai multe chipuri, în care se regăsesc şi iubirea, şi dorul şi aşteptarea. Oricine din public poate rezona recunoscându-se într-una din … Săftiţele spectacolului! Cei care vă apropie de fascinantul tărâm muzical făcând revelaţia posibilă sunt: Marius Mihalache - supranumit de un cronicar român „un Paganini al țambalului”- și co-echipierii lui de mare talent: Arabela Nicolau (voce), Lorin Mihalache (tobe), Marius Gagiu (flaut, caval), Nicu Băran (bass).
A fost odată în România este o poveste plină de emoţie, cu oameni simpli puși în situații excepționale.

Un spectacol în care cuvintele se amestecă cu pantomima, step-ul, muzica şi gag-ul rafinat.
Un spectacol antrenant, provocator, plin de umor si nostalgie, despre cine am fost noi în acești 100 de ani, cum erau dragostea, râsul, durerea. Și poate un răspuns pentru întrebările celor mai tineri dintre noi. A fost odată în România… şi povestind despre asta, patru actori minunaţi: Ileana Olteanu, Eduard Adam, Violeta Huluba, Dragoș Huluba.
La precedenta ediţie a Festivalului, TNB a fost prezent cu un alt spectacol îndrăgit de public, Magic Naţional.

.

  • Citiţi mai departe

Concert în cadrul turneului de promovare a albumului "Amour chien fou" al artistului francez Arthur H.

  • Arthur H.
  • Muzica
  • Teatru
  • Teatrul Naţional Bucureşti
  • Concerte
Data: 
7 May 2019
Eveniment special: 
Nu

Marți, 7 mai, ora 19:30, Sala Studio a Teatrului Național București va găzdui un concert inedit, în cadrul turneului de promovare a celui mai recent album al artistului francez, Amour chien fou.

Magician al rimelor și ritmurilor, Arthur H construiește un univers complex, în care converg melancolie și pasiune, într-un recital închinat sensibilității. Cu o voce gravă și senzuală, care se pretează la explorări nebănuite în zonele rock, jazz, blues, electro sau funk, Arthur H construiește cu migala unui arhitect o relație de intimitate cu publicul, fiind recunoscut pentru experiențe de concert surprinzătoare. Șarm și magnetism sunt reperele pe care publicul va avea ocazia de a le descoperi cu inima, într-un recital fără pereche.

Cel de-al zecelea album, Amour chien fou, reprezintă un corolar al odelor aduse dragostei sub toate formele, din partea unui îndrăgostit etern. Arthur H investește cântecul francez cu pulsații vii, un ritm deschis către lume, păstrând sacralitatea lirismului, originalitatea poetică și eleganța frazei franceze. Cele optsprezece piese care compun acest dublu album sunt presărate cu un mix eclectic de note de rock, nuanțe de jazz și blues, precum și inserții de acorduri electro, seducând publicul într-o metamorfoză a percepțiilor asupra iubirii. Album al introspecției, melodiile poartă amprenta experiențelor din Mexic, Tokio, Londra, California, Montreal sau Bali, Arthur H oferindu-se fără jumătăți de măsură într-o serie de balade senzuale, în al căror siaj rămâne sentimentul unui firesc hipnotizant.

Născut la Paris în 1966, Arthur H, fiu al legendarului interpret de rock francez, Jacques Higelin, a studiat muzica la Berkley College of Music, începându-și cariera muzicală în 1990, odată cu apariția primului său album, Arthur H. De atunci, artistul francez a pornit într-un veritabil periplu al depășirii granițelor muzicale, poetice și performative.

Biletele pentru concert sunt disponibile pe site-ul MyStage.ro sau la casieria Teatrului Național București.

Co-organizatori: Muzeul Național al Literaturii Române - Primăria Municipiului București, Teatrul Național București.

Parteneri media: TV5 Monde, RFI România, Radio România, Observator Cultural, LiterNet, IQAds, Feeder.ro; cântat de Radio Guerrilla.

Evenimentele sunt organizate în cadrul Sezonului România-Franța 2019.

.

Ioan Stanomir prezintă conferinţa cu tema "România, 1989 / 2019 - o fotografie, după treizeci de ani".

  • Teatru
  • Teatrul Naţional Bucureşti
  • Conferinte
Data: 
5 May 2019
Eveniment special: 
Nu

CONFERINŢELE TEATRULUI NAŢIONAL

Unde ne aflăm, la trei decenii după anul 1989? Care sunt factorii care au modelat România de astăzi? Care este locul acestui interval în durata secolului scurs de la anul 1918? Acestea sunt întrebările de la care porneşte conferinţa de faţă. Ea nu intenţionează să ofere răspunsuri definitive, ci doar să încurajeze exerciţiul lucidităţii patriotice. Fără aceasta din urmă, patria noastră nu–şi poate edifica un viitor întemeiat pe libertate şi demnitate umană. (Ioan STANOMIR)

Despre conferenţiar
Ioan Stanomir este profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti. Printre volumele publicate se numără Conştiinţa conservatoare: Preliminarii la un profil intelectual (2004), O lume dispărută: Patru istorii personale urmate de un dialog cu H.-R. Patapievici (coautor, alături de Paul Cernat, Angelo Mitchievici şi Ion Manolescu, 2004), Explorări în comunismul românesc (coautor, alături de Paul Cernat, Angelo Mitchievici şi Ion Manolescu, vol. I, II, III, 2004, 2005, 2008), Spiritul conservator: De la Barbu Catargiu la Nicolae Iorga (2008), Despre sunete şi memorie: Fragmente de istoria ideilor (2009), Apărarea libertăţii (1938–1947) (2010), Teodoreanu reloaded (alături de Angelo Mitchievici, 2011), Umbre pe pânza vremii: Secvenţe de istorie intelectuală (Humanitas, 2011), Junimismul şi pasiunea moderaţiei (Humanitas, 2013), Sfinxul rus: Idei, identităţi şi obsesii (2015), Comunism inc. (alături de Angelo Mitchievici, Humanitas, 2016), Rusia, 1917: Soarele însângerat. Autocrație, revoluție și autoritarism (Humanitas, 2017), eseul Umbra Rusiei, în volumul colectiv Vin rușii! 5 perspective asupra unei vecinătăți primejdioase (Humanitas, 2018), La Centenar. Recitind secolul României Mari (Humanitas, 2018).

Pentru mai multe informaţii legate de bilete:
021.314.71.71 (Agenţia de bilete)
Biletele se pot achiziţiona şi online, pe www.mystage.ro

.

  • Citiţi mai departe

Peste 2000 de bijuterii te așteaptă în weekend la Teatrul Național București!

  • Arta
  • Teatru
  • Teatrul Naţional Bucureşti
  • Expoziţii
Data: 
20 Apr 2019 - 21 Apr 2019
Eveniment special: 
Nu

Creativitate. Pasiune. Întâlnirea ta cu bijuteria contemporană și de artă!
▰ două zile de inspirație și descoperire, o singură dată pe an, la București
▰ peste 100 de designeri din 27 de țări și patru continente
▰ frumusețe acceptată și estetică neobișnuită
▰ un nou mod de a înțelege și de a purta bijuteria contemporană
▰ o atmosfera strălucitoare la 10 ani de AUTOR.

◉ bilete online sau la intrare
⫸ sâmbătă & duminică: de la 10:00 la 18:30

La AUTOR bijuteria te recunoaște și te alege!
Ești curios?

.

  • Citiţi mai departe

De Florii, Teatrul Naţional pentru Copii Abracadabra împlineşte 18 ani!

  • Aniversari
  • Teatru
  • Teatrul Naţional Bucureşti
  • Programe pentru copii
  • Spectacole
Data: 
21 Apr 2019
Eveniment special: 
Nu

Ca în fiecare an, în Duminica Floriilor, la Teatrul Naţional pentru Copii ABRACADABRA este dublă sărbătoare.
În acest an, evenimentul are o conotaţie specială: majoratul!
Originalul proiect de teatru interactiv pentru copii, condus de actorul Marian Râlea la Teatrul Naţional din Bucureşti şi iniţiat într-o frumoasă duminică a Floriilor, sărbătoreşte în acest week-end 18 ani de la înfiinţare!
Povestea spune că, pe vremea când nu exista facebook-ul şi nici tableta, mai exact, în ziua de Florii a lui 2001, Magicianul Poveştilor împreună cu talentaţii lui asistenţi au ridicat pentru prima oară cortina Teatrului Naţional pentru Copii Abracadabra.
Apoi, stagiuni la rând au invitat copiii, atât pe cei mici cât şi pe cei mari, să devină Eroi din Poveşti şi să se Joace de-a Teatrul. Duminică de duminică, rostind formula magică ABRACADABRA, ei au construit împreună spectacolele, după canavaua basmelor dar şi pe sufletul lor, cu imaginaţie, talent şi multă poftă de Joc. Antrenându-se în jocul teatrului, unii dintre cei mici au crescut iute ca-n poveşti şi au trecut în rândul Copiilor Mari, aşa că, iată-i ajunşi într-un rol nou, de spectatori ai propriilor copii. Şi jocul continuă!

De-a lungul fiecărei stagiuni, cei mai mici dintre spectatorii Teatrului Naţional devin copii-actori. Şi în fiecare duminică, reunindu-şi forţele, actorii mici şi cei mari construiesc împreună o nouă poveste.
În lumina reflectoarelor, micuţii urcă pe scenă şi devin Regi şi Regine, Feţi Frumoşi şi Ilene Cosânzene, Zmei şi Vrăjitoare, Bunii şi Răii din Poveştile Românilor şi fiecare spectacol este o premieră!
Protejat de magia florilor şi de creanga de salcie sfinţită în ziua de Florii, Teatrul Naţional pentru Copii a ajuns la o nouă aniversare, la care, potrivit tradiţiei, aşa cum ne aminteşte Magicianul Poveştilor, sunt aşteptaţi toţi cei ce poartă nume de flori.

„Vă invităm duminică în Sala Media, de la ora 11.00, să aflaţi de ce plânge salcia, de ce se înroşesc ouăle de Paşti. Ne vom afla pe tărâmul poveştilor sacre pe care ar trebui să le afle ”fiece creştin”, poveşti care anunţă cea mai înălţătoare Sărbătoare de peste an, Învierea Domnului.
Cu această ocazie ţinem să le mulţumim tehnicienilor care au fost alături de noi, vrăjitori ai luminilor şi ai sunetului dar, în primul rând: bunicilor, părinţilor şi copiilor care au jucat şi au aplaudat la Teatrul Naţional pentru Copii, însufleţind, alături de actori, lumea basmelor. Vă mulţumim dumneavoastră, mici şi mari spectatori, pentru că aţi susţinut acest proiect al Jocului de-a Teatrul, de la naştere până la majorat! Tuturor, un sincer, cald şi magic LA MULŢI ANI!”- Magicianul Poveştilor şi echipa sa.

.

  • 1
  • 2
  • 3
  • ›
  • »
© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact