Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

Vasile Chişiu

La Bohème, din nou pe scena Operei Naţionale Bucureşti

  • Adrian Ionescu
  • Constantin Negru
  • Dorina Cheşei
  • Liviu Indricău
  • Mihnea Lamatic
  • Muzica
  • Paul Basacopol
  • Ştefan Schuller
  • Teatru
  • Tina Munteanu
  • Vasile Chişiu
  • Vicenţiu Ţăranu
  • Vlad Conta
  • Spectacole
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Opera Naţionala Bucureşti
Data: 
8 Feb 2013
Eveniment special: 
Nu

Vineri, 08 februarie, ora 19.00 – Sala Mare
 
Iubitorii teatrului liric sunt aşteptaţi la Opera Naţională Bucureşti la o nouă reprezentaţie a spectacolului La Bohème de Giacomo Puccini – vineri, 08 februarie, începând cu ora 19.00. Cu acest prilej, îndrăgitul rol al poetului Rodolfo va fi interpretat în premieră de către tenorul Liviu Indricău.
 
„Rodolfo, tipul de ideal romantic al poetului care înfruntă vicisitudinile vieţii cu un zâmbet dulce-amar în colţul gurii, a cucerit un loc central în imaginarul culturii europene. Pentru mine, debutul în  acest rol reprezintă vârful unei etape profesionale plină de momente frumoase, dar dificile, în  care a trebuit să îmi păstrez încrederea în forţele proprii. Sper, cu ajutorul lui Dumnezeu, să fiu la înălţimea frumuseţii sufleteşti a acestui personaj şi să reuşesc să transmit publicului ceva din magia şi splendoarea pe care le-am descoperit în  partitura lui Puccini”, a declarat Liviu Indricău. 
 
Absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Facultatea de Interpretare, secţia Canto, tenorul Liviu Indricău a participat la cursuri de masterclass susţinute de baritonul Eduard Tumagian şi de regizorul Marco Gandini.  Tenorul face parte din echipa Operei Naţionale Bucureşti din anul 2009. A mai colaborat cu orchestrele filarmonice din Râmnicu-Vâlcea, Iaşi, Bucureşti, Sibiu şi a susţinut turnee în Germania, Franţa, Italia. Din repertoriul artistului fac parte roluri precum: Don Ramiro din La Cenerentola de Gioachino Rossini, Păstorul din Oedipe de George Enescu, Contele Riccardo din I quatro rusteghi (Cei patru bădărani) de Ermanno Wolf-Ferrari, Ionică din Motanul Încălţat de Cornel Trăilescu, Cârmaciul din Der fliegende Holländer (Olandezul zburător) de Richard Wagner, Ferrando din Cosi fan tutte de Wolfgang Amadeus Mozart.
 
La Bohème
de Giacomo Puccini
Vineri, 08 februarie, ora 19.00 – Sala Mare ONB
Libretul: Giuseppe Giacosa şi Luigi Illica
după romanul Scènes de la vie de bohème de Henri Murger
 
Dirijor: Vlad Conta
Regia: Ionel Pantea
Scenografia: Ştefan Caragiu
Costume: Liliana Cenean
Maestru de cor: Stelian Olariu
Maestru cor de copii: Vasile Corjos
 
Distribuția:
Rodolfo - Liviu Indricău (debut)
Mimi - Tina Munteanu
Musetta - Dorina Cheşei
Marcello - Vicenţiu Ţăranu
Schaunard - Vasile Chişiu
Colline - Mihnea Lamatic
Benoît - Ştefan Schuller
Alcindoro - Paul Basacopol
Vameşul - Adrian Ionescu
Parpignol - Constantin Negru
 
 

RIGOLETTO, un nou spectacol dedicat Anului Verdi-Wagner la ONB

  • Adriana Alexandru
  • Andreea Iftimescu
  • Cătălin Ţoropoc
  • Cristian Bălăşescu
  • Daniel Madia
  • Mihaela Stanciu
  • Mihnea Lamatic
  • Muzica
  • Pompeiu Hărăşteanu
  • Teatru
  • Vasile Chişiu
  • Spectacole
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Opera Naţionala Bucureşti
Data: 
1 Feb 2013
Eveniment special: 
Nu

cu participarea invitatului special, tenorul Cristian Bălăşescu
 
Vineri, 01 februarie, ora 19.00 – Sala Mare
 
După cea dintâi reprezentaţie a spectacolului Aida din acest an, aplaudată seara trecută de aproape o mie de spectatori, Opera Naţională Bucureşti (ONB) propune publicului un nou spectacol din seria Verdi-Wagner 200: Rigoletto de Giuseppe Verdi.  Invitatul special al serii va fi tenorul Cristian Bălăşescu, care va cânta în premieră pe scena ONB rolul Ducelui de Mantua. 
 
Opera Rigoletto se concentrează în jurul unui personaj care stă sub semnul măştii, al atrocităţii şi al tragediei, este de părere unul dintre dirijorii ONB, Tiberiu Soare:  „Bufonul ducelui de Mantua, Rigoletto, îşi ajută stăpânul afemeiat să îşi umilească supuşii prin seducerea soţiilor lor. Bufonul care râde de nenorocirile celor din jur devine, în cele din urmă, victima uneltirilor lipsite de scrupule. În finalul operei, ducele cântă celebra arie La donna è mobile, plină de cinism  şi care marchează o poantă sinistră”.
 
Absolvent al Universităţii George Enescu din Iaşi, tenorul Cristian Bălăşescu a urmat, de asemenea, cursuri de măiestrie artistică în ţară şi în străinătate şi a colaborat de-a lungul carierei cu Opera Naţională Română din Iaşi, Teatrul Muzical Nae Leonard din Galaţi, Teatrul de Operă şi Balet Oleg Danovski - Constanţa, Filarmonica de Stat Arad etc. A interpretat roluri precum Germont din La Traviata, Riccardo din Un ballo in maschera, Ducele de Mantua din Rigoletto, opere de Giuseppe Verdi; Nemorino din L'Elisir d'amore de Gaetano Donizetti şi Turiddu din Cavalleria rusticana de Pietro Mascagni etc. În prezent, solistul face parte din echipa Operei Naţionale Române Timişoara.  
 
Alături de marile teatre lirice din lume, Opera Naţională Bucureşti (ONB) celebrează cea mai importantă aniversare muzicală a acestui an:  împlinirea a 200 de ani de la naşterea compozitorilor Richard Wagner şi Giuseppe Verdi (1813), doi dintre cei mai mari autori de operă din toate timpurile. Iubitorii teatrului liric bucureştean se vor putea bucura, în acest an, de câteva dintre operele celebrilor compozitori, printre care: Aida, La Traviata, Bal mascat, Nabucco, Rigoletto, Macbeth (G. Verdi), Olandezul Zburător, Lohengrin (R. Wagner).
 
Rigoletto
de Giuseppe Verdi
Vineri, 1 februarie, ora 19.00, Sala Mare
libretul: Francesco Maria Piave
după drama “Regele se amuză” de Victor Hugo
 
Dirijor: Iurie Florea
Regia: Jean Rânzescu
Scenografia: Ion Clapan
Coregrafia: Vasile Marcu
Maestru de cor: Stelian Olariu
 
Distribuţia:
Ducele de Mantua - Cristian Bălăşescu
Rigoletto - Vasile Chişiu
Gilda - Mihaela Stanciu
Sparafucile - Pompeiu Hărăşteanu
Maddalena - Andreea Iftimescu
Giovanna - Adriana Alexandru
Monterone - Mihnea Lamatic
Marullo - Cătălin Ţoropoc
Borsa - Daniel Madia
Contele Ceprano - Paul Basacopol
Contesa Ceprano / Pajul - Cristina Chiţimia
Uşierul - Adrian Ionescu
 
Cu participarea ansamblului de balet: 
Rodica Fiastru, Gabriela Mocanu, Beatrice Şerbănescu, Ruxandra Cioată, 
George Mocanu, Răducu Milea, Florin Mihalache, Luca Gabriel
 

© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact