Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

Braşov

Brașovenii se transformă în super eroi pentru o săptămână!

  • Braşov
  • Evenimente
  • Institutii culturale
Data: 
10 Sep 2020
Eveniment special: 
Nu

Brașovul este împânzit de mini-curse cu obstacole și alergători care donează pentru 7 cauze ale comunității la Brașov Heroes

Fundația Comunitară Brașov organizează și în acest an Brașov Heroes, cursa cu obstacole a comunității, un program de atragere de fonduri pentru cauze din comunitatea locală, constând într-o campanie de fundraising de 3 luni și culminând cu un eveniment sportiv-filantropic realizat în cadrul unei curse cu obstacole. În cele 6 ediţii Braşov Heroes s-au strâns fonduri şi s-au acordat finanţări în valoare de 480.000 de lei pentru 71 de proiecte locale. Anul acesta, în mod atipic, dar la fel de atrăgător, Brașov Heroes este un mix de două concepte: Săptămâna Comunității, desfășurată în perioada 6-13 septembrie, și Brașov Heroes Day, în data de 13 septembrie.
Donatorii pot alege să participe la Săptămâna Comunității, în perioada 6-13 septembrie, înscriindu-se pe pagina www.brasovheroes.ro. Alături de familie, prieteni sau colegi, aceștia își pot realiza propriul traseu cu obstacole în grădină, în parc sau prin pădure. Apoi se filmează, se fotografiază și arată pe social media cum s-au distrat în propria mini-cursă, postând pe pagina de Facebook Braşov Heroes. Următorul pas esențial este de a dona pentru una din cele 7 cauze și da mai departe  știrea celor din jur.
Alergătorii pasionați de curse de distanță regăsesc Brașov Heroes Day organizată pe data de 13 septembrie într-un format nou. Alergătorii se pot înscrie pe site-ul Brașov Heroes, își aleg cauza pentru care aleargă, își stabilesc propriul traseu și numărul de kilometri pe care își propun să-i parcurgă. Apoi își dau singuri startul oricând în intervalul 05:00 – 22:00, aleargă cursa planificată și încarcă în contul de pe site un selfie și o poză cu numărul de kilometrii parcurși din orice aplicație/smartwatch/etc.. Fundația Comunitară cu ajutorul bugetului creat cu susținerea sponsorilor corporate va transforma fiecare kilometru parcurs în 10 lei donați către cauza aleasă de către alergător.
Cele 7 cauze înscrise în ediția a 7-a a Brașov Heroes sunt propuse de grupuri de inițiativă și organizații brașovene concentrate pe terapie pentru copii cu autism, copii din centrele de plasament, obiecte necesare pentru nevăzători, protecția animalelor, educație alternativă și educație pentru sănătate.
Fundația Rază de Soare își propune ca din donațiile obținute la Brașov Heroes să ofere servicii gratuite de terapie pentru copii și tineri cu autism prin socializarea cu familiile lor și alături de copii tipici. Fundația Rafael Codlea lucrează cu copii cu dizabilități pentru care vrea să achiziționeze un sistem de comunicare PODD care să înlesnească comunicare acestora cu cei din jur. Organizația non-guvernamentală ADDIP își propune să ofere copiilor din centrele de plasament, pe lângă socializare și consiliere, adevărate zile de naștere în care copiii să se simtă sărbătoriți și unici. Organizația Națională "Cercetașii României" Centrul Local "Orizont" Brașov își propune să ofere celor 160 de mici cercetași un program de educație de sănătate pornind de

la probleme actuale și anume dezvoltarea de aptitudini pentru oferirea de prim ajutor. Proiectul “From One to Six – Feel the unseen” va realiza hărți printate 3D pentru Brașov, accesibilizând orașul pentru persoanele nevăzătoare sau slab-văzătoare. Asociația Grow and Know va echipa 5 grupe de grădiniță din mediul rural cu centre de știință pentru a le asigura și acestor copii accesul la o educație modernă și șanse de a-și atinge potențialul. Asociația Care for Dogs participă la Brașov Heroes cu proiectul construirii unei zone de carantină în adăpostul pe care-l administrează, creând circuite noi în spațiul adăpostului pentru a izola puii de catei până îsi termină schema de vaccinare, oferind astfel șansa la viață pentru 500 de pui de căței anual.
Fiecare dintre cele 7 cauze Brașov Heroes a beneficiat de munca unor echipe de ambasadori care au mobilizat comunitatea pentru a alerga, organiza minicurse și a dona pentru proiectele lor. Echipa Fundației Comunitare Brașov a fost sprijinită în eforturile de organizare de companii brașovene responsabile față de comunitate, care s-au implicat nu numai cu resurse financiare, ci și cu echipe de angajați.
Cei interesați să afle mai multe sau să se implice ca donatori sau alergători o pot face pe https://brasovheroes.fundatiacomunitarabrasov.ro/proiecte-actuale.php sau urmărind hashtag-ul #brasovheroes, pe conturile Facebook și Instagram ale evenimentului.

Fundația Comunitară Brașov este o organizaţie care dezvoltă filantropia şi iniţiativa comunitară din judetul Braşov prin acordarea de finanţări către proiecte locale din diverse domenii: educaţie, social, protecţia mediului, cultură, protecţia animalelor, revitalizare urbană etc. Fondurile sunt strânse de la donatori individuali sau companii locale şi, în funcţie de interesele acestora, sunt oferite sub formă de finanţări către organizaţii non-guvernamentale locale sau grupuri de iniţiativă.
Parteneri Platinum: Cartier Coresi, Duvenbeck, Game World
Parteneri Gold: NBHX Rolem, METRO SYSTEMS, Siemens
Parteneri Silver: Regina Maria. Rețeaua Privată de Sănătate, LINGEMANN
Parteneri Bronz: Miele

 

TAMTAM FESTIVAL - arta și cultura dau sens Brașovului, orașului din inima țării

  • Braşov
  • Muzica
  • Festivaluri
  • Spectacole
Data: 
11 Sep 2020 - 12 Sep 2020
Eveniment special: 
Nu

TAMTAM Festival, eveniment aflat la a doua ediție are loc în Brașov, între 11 și 12 septembrie 2020.
TAMTAM Festival își propune vitalizarea spațiului urban prin artă, transformând orașul, cu spațiile sale publice, într-o amplă scenă culturală. Fiecare oraș trăiește prin oamenii săi. Desi există o serie de limitări, în acest context diferit, ele devin oportunități de re-întâlnire în spațiul urban.
 
Re-definirea spațiilor publice prin intermediul artiștilor și prezentarea lor către public, într-o manieră creativă, autentifică rolul de liant, pe care arta îl are în Brașov.
 
TAMTAM Festival, printr-un discurs sincer, invită publicul să fie parte din fiecare reprezentație desfășurată în aer liber, în spații inedite, fie pe stadion, în piațete sau direct în stradă. În universul nelimitat, construit de cele 5 arte, publicul va descoperi orașul prin artă, cu vulnerabilitate, putere și armonie. Timp de 2 zile, artiștii se vor sincroniza cu fiecare spectator în parte, iar inimile unor oameni cunoscuți sau complet necunoscuți vor face #TamTam în orașul din inima țării. Peste 70 de artiști vor susține mai mult de 30 de reprezentații de muzica, teatru, dans, film și arte vizuale.
 
Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile, iar măsurile de siguranță ce se impun, în contextul actual, vor fi respectate.
 
Ioan-Dragoș Dimitriu, directorul artistic al festivalului, a declarat: „Prin aceste evenimente organizate aducem în Centrul Vechi al orașului un pic de „culoare” pentru sufletele oamenilor. Anul acesta artiștii vin exclusiv din România, tocmai în ideea de a sprijini scena culturală a țării. Așteptăm vizitatori din întreaga țară la Brașov, într-un demers menit să scoată emoțiile în stradă. TAMTAM este despre a ne bucura împreună de viața aceasta minunată”.
 
Horia Mihail, directorul general și inițiatorul festivalului a declarat: „Brașovul, inima țării, va continua să bată cu putere din punct de vedere artistic și în 2020, ca urmare a sprijinului primit din partea comunității artistice și a iubitorilor de cultură. Dorim să construim din nou o scenă și să lăsăm emoțiile artiștilor și bucuria spectatorilor să se manifeste liber, respectând întru totul măsurile de siguranță impuse”.
 
Ediția de anul acesta a festivalului va aduce pe scenă exclusiv artiști din România, Compact, byron cu MUSE Quartet, The Jazzy Jo Experiance, Horia Mihail, Filip Papa, Ionuț Bogdan Ștefănescu, Tango Trio Bucharest, multi tineri artisti brasoveni, Teofil Mihailescu, Unveiled.ro, Valentin Serban, Fallen Angel și mulți alții.
 
Informații de acces:
Festivalului începe vineri și sâmbătă, de la ora 13:00, și se termină la ora 22:00, respectiv 23:00. Reprezentațiile vor avea loc pe stadionul Colegiului Național Andrei Șaguna (scena principală), la Bastionul Țesătorilor (teatru), la galeria KronArt (concerte muzica clasica), în spațiul din fața Centrului Cultural Reduta, în Piața Brassai și pe terasele câtorva localuri de pe strada Republicii, unde își vor face apariția artiști solo și duete.
 
La scena mare de pe Arena Colegiului Național Andrei Șaguna va fi permis accesul a maximum 500 de persoane, conform normelor în vigoare de la ora actuală. Aici vor fi amplasate scaune la o distanța de 1,5 m unul față de celălalt. La Galeria KronArt este permis accesul a 40-50 de persoane. Concertele se vor desfășura cu geamurile deschise, pentru a inclde si o auditie stradal. La Bastionul Țesătorilor este permis accesul a 100 de persoane, în timp ce în Piața Brassai vor putea participa la eveniment maximum 200 de persoane.
 
Fiecare scenă va fi semnalizată și perimetrul acesteia delimitat, iar accesul se va realiza în sensuri diferite. La intrare, persoanele pot vor primi mască la cerere, iar soluții de igienizare, sunt puse la dispoziție de organizatori. Tot procesul va fi supravegheat de 50 de voluntari și de reprezentanți ai autorităților locale, care se vor asigura de respectarea tuturor măsurilor de siguranță.
 
Mai multe detalii pe www.tamtamfestival.ro
 
Despre TAMTAM Festival:
Sponsori: BRD - Groupe Societe Generale, Peroni Nastro Azzurro, Temad, ProFormula – Diversey, Dekra
 
Parteneri: Primaria Municipiului Brașov, Consiliul Județean Brașov, Asociația Șaguniștilor pentru Șaguniști, Filarmonica Brașov, AP Studio, AHA Bistro, Times-Best Time PuB, Cuccinino, Breasla Cârciumarilor Brașoveni, Centrul Cultural Reduta, Attire  Club, UCIMR, Hotel Coroana Brașovului, Asociația de Treabă, Unveiled.ro, BGG Security, Digital Brain, Digital Storytellers, Trus Horeca Services
 
Parteneri Media: Radio Romania Cultural, Radio Romania Brașov, Kiss FM, RockFM, EnjoyTV.ro, Grupul Iubim Brasovul
 
Inițiat în2019, TAMTAM Festival și-a propus să promoveze orașul, arta, implicit comunitățile de artiști, în solidaritate cu toate instituțiile publice interne și internaționale.
Pe termen lung, TAMTAM Festival lucrează la construirea unei platforme culturale locale și implicarea comunității în demersul cultural. Sensul acestui proiect este de a facilita educația și tranziția publicului, de la o participare introversă la una activă, directă cu artiștii invitați în fiecare ediție. Rostul artei, cea fără de care lumea se golește de sensibilitate este de a împărtăși emoție, de aceea facem #TAMTAM.

 

Roberto Morbioli Tour in Romania

  • Arad
  • Braşov
  • Bucuresti
  • Buzău
  • Hunedoara
  • Muzica
  • Oradea
  • Sibiu
  • Târgu Mureş
  • Timişoara
  • Tulcea
  • Concerte
  • Jazz & ...
  • Turnee
Data: 
22 Mar 2019 - 1 Apr 2019
Eveniment special: 
Nu

Mai multe show-uri sustinute de Roberto Morbioli, considerat unul din cei mai buni chitaristi de blues & soul din Europa!

Program:
22 martie - Manufactura, Timisoara
23 martie - Marin & Friends, Arad
24 martie - Bistro Blues Cafe, Oradea
25 martie - Moose Bar, Satu Mare
26 martie - Jazz & Blues Club, Targu Mures
27 martie - Werk, Hunedoara
28 martie - Atrium, Sibiu
29 martie - Rockstadt, Brasov
30 martie - La Liman, Tulcea
31 martie - No Limit Club, Buzau
1 aprilie - Clubul Taranului, Bucuresti

Pentru detalii:
www.facebook.com/liviupop.drummer

Va asteptam!
Liviu Pop

.

  • Citiţi mai departe

60 de copii și tineri au participat la prima Tabăra Cantus Mundi dedicată comunităților etnice din România

  • Braşov
  • Institutii culturale
  • General
Data: 
21 Nov 2018 - 25 Nov 2018
Eveniment special: 
Nu

În perioada 31 octombrie – 4 noiembrie s-a desfășurat prima Tabăra Cantus Mundi, care a reunit  60 de copii și tineri aparținând celor 18 comunități etnice din România. Timp de 5 zile, la Casa Pelerinul din Durău, județul Neamț, copiii și tinerii au luat parte atelierele educativ-culturale și activitățile recreative incluse în programul taberei: ateliere de dicție, ateliere de cor și de creație, proiecții video, teatru de improvizație și drumeții. Participarea a fost gratuită.

Evenimentul a fost organizat de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” prin Programul Național Cantus Mundi, în parteneriat cu Departamentul Pentru Relații Interetnice, cu sprijinul Primăriei Bucureşti, prin PROEDUS - Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive.

Tabăra Cantus Mundi s-a încheiat prin Spectacolul „Scena talentelor” realizat în întregime de către cei 60 de copii și tineri. Toți participanții au pregătit un moment artistic, prilej de a evidenția ceea ce au învățat alături de specialiști ai Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. Spectacolul a cuprins momente muzicale, scurte reprezentații de teatru și o expoziție a desenelor și a obiectelor de design realizate în timpul atelierelor de creație.

În perioada 21 – 25 noiembrie, la Brașov, va avea loc cea de a doua Tabără Cantus Mundi prin care se continuă promovarea diversităţii lingvistice şi etnoculturale, cultivarea valorilor comune, a toleranţei şi a dialogului intercultural. Aceste proiecte fac parte din strategia de intensificare a activității Programului Național Cantus Mundi prin care se dorește realizarea a cât mai multor evenimente cultural-educative dedicate copiilor și tinerilor din România. În acest sens, Turneul Național de Crăciun, pe care Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” îl va desfășura în perioada 8 – 20 decembrie va aduce pe marile scene din România mii de copii și tineri din rețeaua Cantus Mundi.
Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat cu sprijinul membrilor Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. După 7 ani de activitate, Programul Național Cantus Mundi a adunat sub umbrela aproape 1.000 de coruri. 30.000 de copii, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.

 

Performance japonez pentru patrimoniu brașovean

  • Arta
  • Braşov
  • Muzeul Județean de Istorie Brașov
  • Nasui collection & gallery
  • Dans
Data: 
6 Nov 2018
Eveniment special: 
Nu

6 noiembrie 2018

Proiectul „Monumente în mișcare - patrimoniu dispărut” promovează patrimoniul istoric al Brașovului prin arte vizuale (sculpturi temporare de mari dimensiuni, expoziție documentară), artele spectacolului (performance al grupului de artiști japonezi namstrops) și module de educație informală dedicate tinerilor (în parteneriat cu 3 licee din oraș).
Pe 6 noiembrie 2018 au loc, în spațiul public exterior, evenimentul de vernisaj al expoziției documentare „Modarom” (în fața clădirii Modarom) și evenimentul de finisaj al expozițiilor de sculptură „Barbarul” (la fosta Poartă a Vămii) și „Coloana Rubik” (locul fostei Vile Kertsch).
Proiectul este produs de Nasui collection & Gallery și Muzeul Județean de Istorie Brașov, în colaborare cu Modarom S.C.M. Brașov, compania Miyazaki C-Dance Center din Japonia,  liceele ,,Andrei Mureșanu”, ,,Emil Racoviță”, ,,Hans Mattis-Teutsch” și Primăria Municipiului Brașov, și este  co-finanțat de Adminsitrația Fondului Cultural Național.
Program:
16.00 - performance outdoor compania Miyazaki C-Dance Center din Japonia în proximitatea sculpturii „Barbarul” plasată în zona Rectorat - Livada Poștei
18.00 - performance outdoor compania Miyazaki C-Dance Center din Japonia, la sculptura „Coloana Rubik” plasată la capătul pietonalei Republicii și lansare expoziție Modarom

Artă contemporană pentru patrimoniu dispărut

Sculpturile contemporane temporare Barbarul (artist Alexandru Rădvan) și Coloana Rubik (artist Mihai Zgondoiu) marchează vizual două spații publice din Brașov care sunt reprezentative pentru ultimele patru secole ale istoriei orașului: Poarta Vămii și Poarta străzii Porții / Vila Kertsch. Artiștii s-au raportat atât la cum arată spațiile în prezent cât și la istoria locurilor, prin documentare istorică și imagini puse la dispoziție de echipa proiectului.
Poarta Vămii, situată la capătul străzii Mureșenilor de astăzi (în trecut, strada Vămii / Mănăstirii) a fost poarta de intrare în cetate al celui mai important drum comercial al Transilvaniei, care lega cel mai bogat oraș transilvănean prin trecătoarea Branului de gurile Dunării și Balcani: Drumul Brașovului denumit și Drumul Regelui sau Drumul Branului. Vila Kertsch a fost construită după planurile şi sub conducerea inginerului-şef al oraşului Brașov, Christian Kertsch, în perioada 1886 – 1888, pe Rudolfsring, în zona unde, în evul mediu, s-a aflat o poartă importantă a Cetăţii Braşovului, dărâmată în anul 1852, în urma hotărârii comunităţii.
Programul de producere și itinerare de sculpturi contemporane temporare și neintruzive „Monumente în mișcare” a fost inițiat în 2014 de Nasui Collection & Gallery și a fost prezent în peste 10 orașe din Europa, în puncte reprezentative din punct de vedere istoric (în situl de patrimoniu UNESCO St. George`s Hall Liverpool; lângă monumentul istoric Piața Cetății Baia Mare; în landmark-urile Primăria respectiv Casa da Musica din Cascais și respectiv Porto, Portugalia; în Parlamentul European din Bruxelles; la Memorialul Închisoarea Pitești, Închisoarea Tăcerii Râmnicu Sărat, Memorialul Rezistenţă şi Represiune în Bihor Oradea, Memorialul Gherla, lângă soclul fostei statui a lui Lenin, dărâmată prin revoltă în 2014 în Kiev Ucraina, locuri cu încărcătură simbolică reprezentative pentru istoria comunistă recentă).
Grupul de artiști japonezi namstrops, parte a companiei Miyazaki C-Dance Center fondată în 2006, susține două performance-uri dedicate patrimoniului dispărut al Brașovului și în relație cu sculpturile de mari dimensiuni plasate temporar în oraș. Artiștii explorează granița dintre sport, artă și educație, având reprezentații pentru copii și adolescenți în mai multe școli și licee din Japonia și din lume și fiind printre cei mai cunoscuți performeri și promotori ai programului național japonez „Creative Dance” susținut de Ministerul Educației, Culturii, Sportului, Științei și Tehnologiei (MEXT). Compania lucrează în proiecte bilaterale româno-japoneze și internaționale încă din 2014 și vine deja anual în România.

Educație privind patrimoniul brașovean pentru liceeni

În cadrul proiectului s-au desfășurat ateliere educative în 3 licee brașovene: Liceul ,,Andrei Mureșanu” Brașov, Liceul de Științe ale Naturii ,,Emil Racoviță” Brașov și Liceul Vocațional de Arte Plastice ,,Hans Mattis-Teutsch” Brașov și au participat peste 250 elevi care au avut posibilitatea să afle despre monumentele dispărute ale Brașovului. In fiecare liceu a fost amplasat câte un touchscreen cu cele 2 aplicații interactive legate de tematica proiectului.
Un training de ghidaj cultural derulat la Casa Sfatului, care conține cursul ,,Istoria Cetății Brașovului – Monumente dispărute’’, un curs profesional de comunicare, plimbări tematice prin oraș, ateliere interactive și sesiuni de role-play, a transformat 15 adolescenți brașoveni în ghizi urbani, care pot acum parcurge un itinerariu istoric din centrul Brașovului, având ca repere locurile unde au fost porțile medievale principale de intrare in cetatea Brașovului (acum Modarom și Rectorat / Livada Poștei).

///
Proiectul de față este în conformitate cu Legea nr. 120/2006 monumentelor de for public care reglementează cadrul juridic general al realizării, amplasării și administrării monumentelor de for public.
Producători: Muzeul Județean de Istorie Brașov, Nasui collection & gallery
Parteneri: Modernism.ro, Modarom S.C.M., Asociația Forums, Primăria Municipiului Brașov, Japan Foundation
Documentare istorică: Nicolae Pepene
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Muzeul Judeţean de Istorie Braşov este una dintre cele mai importante instituţii culturale, reunind în colecţiile sale de bunuri culturale cel mai mare patrimoniu istoric mobil al judeţului Braşov (159.255 piese) şi este liderul muzeelor orașului după criteriul numărului total anual de vizitatori, inclusiv la categoria de beneficiari tineri şi elevi. Începând din anul 2014, noul proiect de management urmăreşte transformarea muzeului într-un operator cultural pentru comunitatea brașoveană. Spațiile expoziționale ale muzeului sunt amenajate în Casa Sfatului, Bastionul Țesătorilor, Bastionul Graft, monumente istorice de importanță națională și, începând cu Salonul BD Brașov 2018 România 100 - salon de bandă desenată cu tematică istorică, din 4-7 octombrie 2018, muzeul va avea o nouă secție în clădirea fostei baze sportive Olimpia din Brașov. brasovistorie.ro
Nasui collection & gallery este un operator cultural care colecționează și susține artiști moderni și contemporani din decembrie 2010 și produce proiecte în diverse contexte culturale prestigioase din lume. cosminnasui.com
Sculpturile monumentale din cadrul programului produs de acesta, itinerate până acum, au fost plasate în spații de patrimoniu istoric (St. Geroge’s Hall Liverpool, în cadrul Independents Liverpool Biennial, Piața Cetății Baia Mare) și au marcat evenimente de tip diplomație culturală precum celebrarea a 120 de ani de artă la Baia Mare și intrarea orașului pe lista scurtă în cursa pentru titulatura Capitală Culturală Europeană a Culturii 2021, 100 de ani de relații bilaterale România - Portugalia prin plasarea de sculpturi în fața Primăriei din Cascais, pe malul oceanului, și în relație arhitecturală cu impresionanta Casa da Musica, realizată de arhitectul internațional Rem Koolhaas și acum punct cultural terminus al orașului turistic Porto.
În 2018, Moving Monuments marchează Centenarul Marii Uniri printr-un eveniment expozițional la Parlamentul European cu sculptura monumentală View from Light a artistului Bogdan Rața (luna mai) și 100 de ani de stat modern la Kiev, prin itinerarea de sculpturi ale artistului în centru orașului și în Ambasada României în Ucraina (luna septembrie).
Programul Moving Monuments mai este declinat într-o zonă de cercetare de istorie prin proiectul „Memoria rezistenței”, care abordează problematica memoriei istoriei recente a dictaturii comuniste prin crearea și amplasarea de monumente de artă contemporană în locuri unde au existat mișcări de rezistență împotriva comunismului sau spații opresive de detenție: Memorialul Închisoarea Pitești, „Închisoarea Tăcerii” Râmnicu Sărat, Piața Sfatului Brașov - pentru comemorarea Revoltei din 1987, o acțiune de protest împotriva politicilor economice și sociale impuse de Nicolae Ceaușescu, când sute de muncitori de la Întreprinderea de Autocamioane Steagul Roșu au fost arestați și 61 condamnați. În acest an au fost plasate sculpturi de mari dimensiuni în Memorialul „Rezistenţă şi represiune în Bihor” din Oradea și Memorialul Gherla, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

 

Bookfest deschide maratonul cărților toamnei la Brașov

  • Bookfest
  • Braşov
  • Institutii culturale
  • Lansari de carte
Data: 
19 Oct 2018
Eveniment special: 
Nu

    Salonul de Carte Bookfest se întoarce la Brașov, între 18 și 21 octombrie, la Aula Universității Transilvania;
    Lucian BOIA, Cătălin Dorian FLORESCU, Adrian LĂCĂTUȘ, Marius OPREA, Simona PREDA, Radu PARASCHIVESCU, Tatiana NICULESCU, Marian VOICU, Andreea RĂSUCEANU, Ioan STANOMIR, Laura T. ILEA, Radu VANCU, Claudiu POZNA, Daniel CAIN, Mihail VAKULOVSKI, Bianca MEREUȚĂ sunt câțiva dinte autorii ce vor fi prezenți la această ediție a Bookfest
    Peste 30.000 de cărți îi așteaptă pe vizitatori, multe dintre ele cu reduceri considerabile

Salonul de Carte Bookfest revine la Brașov cu a patra ediție, între 18 și 21 octombrie, la Aula Universității Transilvania, Strada Iuliu Maniu nr. 41A. Vizitatorii avea parte de lansări de carte, întîlniri cu unii dintre cei mai importanți autori ai momentului. De asemenea, editurile vor expune peste 30.000 de volume, din cele mai variate domenii,  iar mare o parte dintre acestea vor putea fi achiziționate la prețuri promoționale.
Vor fi prezente unele dintre cele mai importante edituri din țară: ART, Atman, Corint, Curtea Veche Publishing, Herald, Humanitas și Humanitas Fiction, Litera, Nemira, Niculescu, Nomina, Proema, RAO, Shambala, Trei, Trinity, distribuitori de jocuri pentru copii (Happycolor și Ludicus games), distribuitori de muzică (Music Media), dar și distribuitori de carte precum Okian (reprezentanți Pearson-Longman în România) și Usborne.

Salonul de Carte Bookfest Brașov este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România.

Parteneri: Primăria Municipiului Brașov, Facultatea de Litere (Universitatea Transilvania Brașov), Asociația Șaguniști pentru Șaguniști, Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, RATBV SA, Camera de Comerț și Industrie Brașov.

Parteneri media: Transilvania Expres, mytex.ro, Radio Guerilla Brașov, Mix Tv, Radio Brașov, Brașovultau.ro, Bună Ziua Brașov, Monitorul Expres, Brașov Tv, brasovtv.com, Biz Brașov, newsbv.ro

 

 

Horia Andreescu deschide Festivalul „Musica Kronstadt” la Brașov

  • Braşov
  • Horia Andreescu
  • Muzica
  • Festivaluri
Data: 
5 Aug 2018
Eveniment special: 
Nu

Horia Andreescu va dirija Concertul de deschidere al Festivalului Musica Kronstadt 2018 – România 100 la Brașov, pe data de 5 august, de la ora 17 la Biserica Neagră, în care vor putea fi ascultate Dixtuorul de George Enescu, Șase dansuri românești de Bartok și octetul Vertiges de la Lontaneite op.18 de Dan Dediu, compozitor cu statutul de „compozitor în rezidență” al festivalului, alături de Baudime Jam - Franța.
Un al doilea concert va avea loc pe 6 august, de la ora 17, în spațiul Bastionului Țesătorilor, tot sub bagheta lui Horia Andreescu, care va conduce Orchestra „Musica Kronstadt”, compusă din cursanții participanți la Academia de la Brașov, cărora li se alătură profesorii care i-au îndrumat. Originalitatea constă tocmai în alcătuirea mixtă profesori-elevi a orchestrei de suflători „Musica Kronstadt”, ansamblu care va evolua pe 6 august sub bagheta maestrului Horia Andreescu, nume de rezonanță în arta dirijorală mondială (originar din Brașov) și pe 8 august condusă de Emil Vișenescu, dirijor aflat la debut și profesor în cadrul cursului.
Horia Andreescu mărturisea despre începuturile sale muzicale din Brașov și despre ceea ce îl determină să revină acum aici: „Sunt născut și am copilărit la Brașov. În familia noastră se făcea muzică: tata cânta la vioară și, uneori, împreună cu un prieten pianist, pregăteau serate muzicale la noi acasă. Sora mea mai mică, Florentina, cânta la vioară, eu la pian. A venit momentul întrării la liceu. În acele vremuri erau acceptați 75% copii de muncitori și țărani, adică se trăia într-adevăr în perioadă de Dictatură a proletariatului. În acea toamnă s-a redeschis liceul de muzică de la Brașov. M-am prezentat totuși și am reușit, devenind coleg de clasă (uneori și de bancă) cu Cristian Mandeal. Tata mi-a propus să studiez oboiul cu un excelent muzician al Brașovului, Anselm Honigberger: obosit, pianist, organist, dirijor, un om plin de vitalitate, bun cunoscător de carte și muzică. La concertele filarmonicii el era cel care, atunci când solistul dorea să cânte un bis, trecea de la oboi la pianul așezat pe lateral și acompania impecabil. De altminteri, el făcea parte din familia dr. Honigberger, fire aventuroasă, medic ce a călătorit până în îndepărtata Indie unde, probabil, a fost printre primii europeni acceptați a fi inițiați în tehnicile yogine. Revenind... cum să nu participi la o astfel de bună inițiativă pentru tineri muzicieni, când viața ta muzicală a pornit și în bună parte s-a așezat pe drumurile muzicii tocmai pornind din Brașov/Kronstadt?”
Festivalul Internaţional „Musica Kronstadt 2018“ - ediţia a V-a, ROMÂNIA 100, ediție dedicată centenarului Marii Uniri, aduce la Brașov în calitate de profesori muzicieni de elită, membri ai Duisburger Philharmoniker, Filarmonica „George Enescu”, SWR Stuttgart, Conservatorul Giuseppe Verdi din Milano, Ansamblul de Muzică Contemporană din Berlin, Opera Brașov, în perioada 2-9 august. Festivalul oferă publicului brașovean 8 concerte cu intrarea liberă, o Academie de Vară ce presupune masterclass-uri pentru instrumentele de suflat (oboi, clarinet, fagot, corn), cursuri de corepetiție, de muzică de cameră, ansambluri orchestrale de suflători, destinate unui număr de aproximativ 50 de cursanți din România.
Festivalul, fondat de Ludovic Armin Cora, este organizat de Asociația Culturală „Arte Kronstadt, iar co-organizatori ai acestui proiect sunt Institutul Cultural Român București si Lions Club Brașov.
Născut la Brașov, Horia Andreescu este dirijor principal al Filarmonicii “George Enescu” din București, orchestră pe care a dirijat-o prima oară în anul 1987. Până în 2010, pentru mai bine de 18 ani, a fost directorul artistic și dirijorul șef al Orchestrelor și Corurilor Radio România. În anii ‘80 și ‘90 a fost dirijor invitat permanent al unor importante ansambluri germane: Orchestra Radio din Berlin, Filarmonica din Dresda și Capela de Stat din Schwerin. Recunoscut mai ales pentru interpretările de referință ale capodoperelor lui Haydn, Beethoven, Berlioz sau Bartók și pentru relația privilegiată pe care o are cu superstarurile artei interpretative, Horia Andreescu este, în același timp, un remarcabil promotor al muzicii noi și al tinerelor talente. Este frecvent invitat să participe la jurizarea unor competiții internaționale, iar prin activitatea sa de profesor asociat al Universității Naționale de Muzică din București contribuie esențial la creșterea noilor generații de instrumentiști și dirijori.
De-a lungul timpului, a dirijat ansambluri de excepție precum Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Capela de Stat din Berlin, Opera Comică din Berlin, Orchestra Simfonică din Londra, Filarmonica Regală din Londra, Orchestra Națională a Rusiei, Orchestra Simfonică BBC Scotland, orchestrele simfonice din Viena, Ierusalim, Rejkjavik, Alabama și Taipei, orchestrele radio din Viena, Leipzig, Hamburg, Köln, Copenhaga, Madrid, Katowice, Sofia și Ljubljana, cele trei ansambluri ale Radioului Olandez, orchestrele filarmonice din Amsterdam, Stuttgart, Budapesta, Johannesburg și Nagoya, orchestrele de cameră din Israel și Olanda, Orchestra Arenei din Verona, Collegium Musicum Copenhaga și ansamblul Modern din Frankfurt.

 

Bookfest anunță o ediție de gală la Brașov

  • Bookfest
  • Braşov
  • Institutii culturale
  • Targuri
Data: 
19 Oct 2017 - 22 Oct 2017
Eveniment special: 
Nu

Salonul de Carte Bookfest revine la Brașov, între 19 și 22 octombrie, la Aula Universității Transilvania, cu circa 10.000 de volume, reduceri spectaculoase și o pleiadă de evenimente atractive;
Peste 20 dintre cei mai importanți reprezentanți ai culturii scrise din România se vor întâlni la Bookfest cu publicul brașovean: Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Radu Paraschivescu, Vintilă Mihăilescu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Mihai Buzea, Tatiana Niculescu, Ioana Nicolaie, Andrei Crăciun, Andrei Cornea, Vlad Russo, Andreea Răsuceanu, Radu Vancu, Ramona Ursu, Florin Chirculescu, Sebastian Lăzăroiu, Ana Alfianu, Iulian Tănase, Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Adrian Lăcătuș;
Conferința de presă oficială a Salonului de Carte Bookfest Brașov va avea loc mâine, de la ora 11:00, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania.

Salonul de Carte Bookfest readuce la Brașov, în perioada 19 - 22 octombrie, cei mai importanți autori și cele mai bune cărți la cele mai bune prețuri. Ca și în anul precedent, evenimentul va avea loc la Aula Universității Transilvania (Strada Iuliu Maniu 41A), iar intrarea publicului va fi liberă.
În cele patru zile ale Salonului, vizitatorii vor fi întâmpinați cu oferte promoționale la peste 10.000 de volume din cele mai variate domenii. Nu vor lipsi lansările de carte și sesiunile de autografe la care vor lua parte unele dintre mai importante personalități ale literaturii române actuale.
La Bookfest vor fi prezente cu standuri unele dintre cele mai importante edituri din țară: Humanitas, RAO, Trei, Nemira, Herald, Corint, ALL, ART, Polirom, Litera, Niculescu, Libris, Meteor Press, Nomina, Eurodidactica, Diana Press, Atman, Shambala dar și distribuitori precum Okian (reprezentanți Pearson-Longman în România).

Accesul publicului va fi gratuit la toate evenimentele din cadrul Bookfest Brașov.
Programul zilnic de vizitare va fi 10:00 – 20:00.

Salonul de Carte Bookfest Brașov este organizat de Asociația Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România.

Parteneri: Primăria Municipiului Brașov, Asociația Șaguniști pentru Șaguniști, Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, Facultatea de Litere (Universitatea Transilvania Brașov), RATBV, Camera de Comerț și Industrie Brașov.

Parteneri media: Hotnews, Agerpres, Brașov TV, Transilvania Expres, mytex.ro, Tex FM, Biz Brașov, Bună Ziua Brașov, Grupul Iubim Brașovul.

 

 

Liviu Pop: Concerte în 15, 18, 19 septembrie

  • Braşov
  • Liviu Pop
  • Muzica
  • Cluburi, cafenele
  • Jazz & ...
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Clubul Ţăranului
Data: 
15 Sep 2017 - 19 Sep 2017
Eveniment special: 
Nu

1. Vineri 15 sept - URBAN UNIT plus Sorin Romanescu - Clubul Taranului, Bucuresti

2. Luni 18 sept - BLUESCORE (Hanno Hoeffer, Raul Kusak, Liviu Pop) - Rockstadt, Brasov

3. Marti 19 sept - BLUESCORE - Clubul Taranului, Bucuresti

Rezervari pt Clubul Taranului la: 021 310 8048.

Pentru info aditionale despre concerte: www.facebook.com/liviupop.drummer

 

 

Patrimoniul țesătorilor contemporani

  • Arta
  • Braşov
  • Expoziţii
Data: 
25 Aug 2017
Eveniment special: 
Nu

Expoziție cu lucrări create de artiste contemporane împreună cu artizane din zona Branului

Bastionul Țesătorilor din Brașov, locul care a găzduit acum două secole ateliere școlare pentru pregătirea lucrătorilor războaielor de țesut moderne, este gazdă a proiectului „Războaie în Bastionul Ţesătorilor - rezidențe artistice”.
Proiectul, organizat de Muzeul Județean de Istorie Brașov și Asociația Forums și co-finanțat de AFCN, presupune rezidențe artistice de documentare și de lucru a unor artiști contemporani cu artizani locali, pentru studierea și reinterpretarea elementului de patrimoniu imaterial țesutul la război.
Expoziția care prezintă creațiile echipelor artistă-artizană se deschide pe 24 august 2017, ora 17.00, la Bastionul Țesătorilor din Brașov și va fi itinerată în octombrie la Muzeul Național al Țăranului Român.

Bastionul Țesătorilor din Brașov, locul unde în Evul Mediu se întâlneau țesătorii Brașovului, meșteșugari celebri în Europa și Orient, a devenit, la aproape 600 de ani de la construire, spațiul în care istoria și tradiția meșteșugărească se întâlnesc cu cea mai spectaculoasă formă de exprimare artistică a prezentului, arta contemporană: artiste contemporane și artizane din zona Branului au lucrat împreună creând lucrări de artă la războiul de țesut. 3 artiste și un duo de artiste au lucrat cu 4 artizane din Moieciu de Sus, în cadrul a două rezidențe (documentare și lucrul propriu-zis) la Brașov și Bran.

Lucrările pot fi văzute în expoziția de la Bastionul Țesătorilor din Brașov, din 24 august 2017 până pe 1 octombrie, de marți până duminică, 10.00-18.00. Expoziția va putea fi vizitată și la Muzeul Național al Țăranului Român, din 4 în 22 octombrie 2017.

Otilia Boeru este o artistă vizuală care lucrează în diverse medii de exprimare, cel mai frecvent apelând la materialul textil, cu ajutorul căruia experimentează și construiește noi forme vizuale. Are un interes special pentru modalitățile prin care noile tehnologii pot intra în relație cu tehnicile textile tradiționale. Otilia a lucrat cu artizana Maria Pepene. La 74 de ani, tanti Pepenica spune că iarna, când avea războiul în casă, erau zile când o prindea noaptea țesând la război. A învăţat să ţeasă la vârsta de 10 ani de la mama şi bunica sa. Avea în casă un război făcut de bunicul său, care era tâmplar.

Claudia Pascu este art director, graphic designer și ilustrator. Absolventă a Universității de Arte București, secția Graphic Design, are experientă în publicitate, creare de identități vizuale și grafică de carte. Este pasionată noi tehnologii, dar fascinată și de tehnicile vechi. Claudia a lucrat cu artizana Ionela Gârbacea. Mama ei Ileana, născută Gârbacea, a fost una dintre cele mai cunoscute țesătoare din sat. A început să țeasă la 10 ani, din curiozitate, alături de surorile ei, învățată de mama sa. Are trei fete dar niciuna nu știe să țeasă…

Iulia Toma trăieşte şi lucrează în Bucureşti, utilizând ca mediu preferat materialul textil însoţit de fotografie, instalaţie sau text. Temele sociale precum feminismul, drepturile omului, relaţiile interpersonale din comunităţile închise, materialitatea urbană a locuirii sau echitatea socială fac obiectul preocupărilor sale. Iulia a lucrat cu artizana Rodica Tişcă. Tanti Rodica a ţesut pentru casă, obiecte decorative şi postav din care se confecţionau haine. Cel mai mult a lucrat pe războiul moştenit de la bunicul soţului, Gheorghe Tișcă zis Ghică Neculcea. Războiul era confecţionat de un tâmplar din sat.

Claudia Mușat & Viorica Slădescu au lucrat în comun o lucrare complexă, formată din 5 fragmente de țesături tip pânză, numită „1 Luat / 1 Lăsat”. Claudia Mușat este lector universitar la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti. Viorica Slădescu este cadru didactic universitar la Arte textile și Design și a fost muzeograf restaurator în patrimoniu textil la Muzeul Național de Artă al României. Claudia & Viorica au lucrat cu artizana Victoria Ialomiţan. Tanti Dorica a învatat sa țeasă la vârsta de 6 ani de la mama sa. A țesut cu plăcere ţoale, covoare, velinte și preșuri împreună cu sora sa.


Mai multe detalii despre artiști și artizane:
www.razboiultesatorilor.ro
www.facebook.com/RazboiulTesatorilor
http://www.facebook.com/RazboiulTesatorilor
http://www.facebook.com/RazboiulTesatorilor


Bastionul Țesătorilor a fost construit, apărat și întreținut de breasla țesătorilor de in, între anii 1421-1436 şi 1570-1573. Pe faţada intrării în incintă se află încrustat într-o grindă de susţinere a plafonului anul 1807. Atunci au fost construite cele trei încăperi destinate unor ateliere școlare pentru pregătirea viitorilor meşteșugari ai oraşului.
Transformat în muzeu după restaurarea din anul 1910, Bastionul Țesătorilor din Brașov este în prezent pe primul loc între obiectivele culturale vizitate cel puţin o dată într-un an de către brașoveni. El găzduiește expoziţia permanentă ,,Cetatea Braşovului şi fortificaţiile din Ţara Bârsei” care are ca principal punct de atracţie macheta Cetăţii Braşovului realizată în anul 1896 și macheta cartierului Schei, atașată în perioada comunistă.


Proiectul „Războaie în Bastionul Ţesătorilor - rezidențe artistice” este organizat de Muzeul Județean de Istorie Brașov și Asociația Forums, fiind co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și sprijinit de Consiliul Județean Brașov.
Parteneri: Muzeul Național al Țăranului Român, Modernism.ro, UNARTE, Universitatea Transilvania din Brașov


Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

 

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • ›
  • »
© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact