Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

Braşov

Premieră mondială în România - Celebrations Of The Spirit

  • Benny Rietveld Quintet
  • Braşov
  • Bucuresti
  • Mapamond
  • Muzica
  • Teodora Enache - Aisha
  • Jazz & ...
Data: 
17 Sep 2014 - 19 Sep 2014
Eveniment special: 
Nu

Teodora Enache - Aisha (RO) & Benny Rietveld Quintet (SUA), la Braşov şi Bucureşti

Green Hours ITINERANT, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București, prezintă premiera mondială a proiectului «Celebrations Of The Spirit».

Purtând dubla semnătură a Teodorei Enache – Aisha - una dintre cele mai apreciate voci ale României - și a super-premiatului basist american Benny Rietveld - director muzical și basist al lui Santana și colaborator constant al altor mari muzicieni ai lumii, printre care Miles Davis - proiectul pune în scenă o creație muzicală prin care artiștii demonstrează potența spirituală a muzicii ca limbaj universal.

Spectacolul va fi prezentat publicului din România, în premieră mondială, în cadrul unui mini-turneu care va include două concerte: pe 17 septembrie, ora 19:30, în Brașov – Centrul Cultural Reduta, în parteneriat cu Depoul de Artă Urbană și pe 19 septembrie, ora 20:00, în București – TNB: Sala Studio, în parteneriat cu Teatrul Național București „I.L. Caragiale”, în cadrul programului TNB / PARATEATRAL – Muzică.

Teodora Enache-Aisha, Benny Rietveld și cvintetul său îi vor provoca pe spectatori la un inedit itinerariu muzical în care compozițiile originale ale celor doi protagonişti se vor integra cu ritmuri tradițional românești și standarde jazz. În concepţia artistică şi sub direcţia muzicală ale lui Benny Rietveld, spectacolul e menit să demonstreze cum muzica poate depăși bariere – culturale, lingvistice, geografice etc. – într-o inspirată celebrare a spiritualului.

TEODORA ENACHE-AISHA este cotată drept una dintre interpretele din prima ligă a jazz-ului românesc. Cu o carieră muzicală de peste 20 ani, ea a susținut concerte împreună cu muzicieni de top de pe toate continentele lumii, precum Curtis Fuller, Les Paul, Stanley Jordan, Lars Danielsson, Xavier Desandre Navarre, Ricardo Scale, Darius Brubeck, Burton Greene, Theodosii Spassov și nu în ultimul rând, Johnny Răducanu. A susținut numeroase turnee, concerte de sine stătătoare sau în cadrul unor festivaluri internaționale prestigioase în România, SUA, Canada și întreaga Europă. Este câștigătoare a Premiului de Excelență pentru cea mai importantă contribuţie internaţională a unui muzician român de jazz, acordat de Societatea Română de Radiodifuziune.

Anul 2013 - an concertistic pe care Teodora l-a încheiat cu un turneu în Germania și România, alături de Stanley Jordan - i-a adus și întâlnirea cu Benny Rietveld, unul dintre cei mai prolifici basiști internaționali, posesor al unui palmares impresionant; întâlnire care avea să pună bazele proiectului «Celebrations Of The Spirit».

www.facebook.com/TeodoraEnacheJazz

BENNY RIETVELD, renumit muzician, compozitor de muzică de film și producător muzical, posesor a 9 Premii Grammy, basist și director muzical al lui Carlos Santana, a concertat și înregistrat alături de Miles Davis, Michel Legrand, Marilyn Mazur, Sheila E., John Lee Hooker, Eric Clapton ș.a.

www.facebook.com/BennyworldHQ

Din cvintet-ul pe care îl va prezenta în România, fac parte muzicieni excelenţi precum pianistul Manu Koch, activ pe scena de jazz newyorkeză, versatilul saxofonist Allen Won, percuţionistul Ray Yslas (a colaborat, printre mulţi alţii, cu Chris Isaak şi Luz Casal) şi tânăra violistă Ren Martin-Doike, o recentă revelaţie a scenei muzicale americane.

Prin sprijinul financiar acordat proiectului Celebrations Of The Spirit, departamentul de Stat al SUA dovedește încă o dată generozitatea poporului american în susținerea legăturilor muzicale (artistice în general) dintre cele 2 țări prietene.

Menționăm în mod special că acest proiect reprezintă de asemenea o coincidență fericită în contextul celebrării a 20 de ani de existență a celui mai vechi club de jazz și teatru din România: Green Hours.

Biletele pentru Brașov se găsesc la casieria Centrului Cultural Reduta, iar pentru București la casieria TNB „I.L. Caragiale” & on-line: bilet.ro.

 

Săli arhipline la Romanian Sinfonietta și Junior

  • Braşov
  • Bucuresti
  • Bușteni
  • Muzica
  • Sibiu
  • Sinaia
  • Festivaluri
Data: 
12 Aug 2014
Eveniment special: 
Nu

Comunicat de presa

Săli arhipline la Romanian Sinfonietta și Junior - început în forță la Festivalul internațional “Enescu și muzica lumii“

De la primele concerte ale celei de-a 15-a ediții, Festivalul Internațional “Enescu şi muzica lumii” și-a onorat renumele de promotor al tinerelor talente muzicale ale României, pe care le aduce în fața publicului din Sinaia, Bușteni, Brașov, Sibiu și București, alături de muzicieni consacrați de nivel internațional, sub îndrumarea neobositului muzician Marin Cazacu.

După Orchestra națională de tineret a Spaniei care a deschis festivalul pe 5 august la Sinaia, seria de șase concerte dedicată Generației mileniului trei a făcut săli arhipline, în aplauzele publicului strălucind cele mai tinere “selecționate naționale“ de orchestră simfonică din România și anume Orchestra Junior și respectiv Orchestra Romanian Simfonietta.

Capul de afiș al concertului care l-a avut la pupitrul orchestrei Romanian Simfonietta pe dirijorul Horia Andreescu într-un program exclusiv Beethoven a fost pianista Elisabeth Leonskaja, o adevărată legendă a artei interpretative ruse, care revine de câțiva ani la Sinaia special pentru acest festival.

Orchestra Junior, compusă din elevi între 12 și 18 ani, cea dintâi pepinieră a celor care vor avea șansa de a fi membri ai Orchestrei Române de Tineret, a încheiat stagiul de pregătire al cursurilor de la Sinaia cu un concert care a ridicat din nou publicul în picioare la aplauze cu un minunat program Mozart – Vivaldi, condus de al pupitru de tânărul dirijor Gabriel Bebeșelea.

Puntea de legătură cu generația celor care bat acum la porțile marii performanțe, avea să fie completată de ultimul concert al ”Generației mileniului trei”, care introduce seria de nume mari ce dau strălucire de ani de zile acestui festival prin arta violonistei Valentina Sviatlovskaia.

Festivalul Internațional “Enescu şi muzica lumii”, aflat la cea de a 15-a ediție, se află în continuare în plină desfășurare. Urmează seria de concerte ”Capodopere ale muzicii de cameră”, probabil unul dintre cele mai importante momente  concertistice dedicate genului cameral la nivel național, care va culmina prin serile de 12 și 15 august la Sinaia. Dintre cele mai importante nume ale artei interpretative românești din țară, dar și de peste hotare, îi amintim pe pianistul Valentin Gheorghiu, violoncelistul Marin Cazacu sau seria fabuloasă de violoniști și violiști precum Liviu Prunaru sau Cristian Ifrim, care vor oferi un adevărat regal de măiestrie unui public care îi așteaptă de acum cu nerăbdare.

Festivalul Internațional “Enescu şi muzica lumii” este organizat de Primăria Sinaia, Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”, Fundatia “Prietenii muzicii -Serafim Antropov” și este un proiect cultural finanțat de AFCN.

Parteneri asociați : Filarmonica “G. Enescu”, Lanto Communication și UCIMR.
Parteneri : Primaria Sinaia, Centrul Cultural “Carmen Sylva”, Centrul International de conferinte “Casino“ Sinaia, Primaria Brasov, Asociatia Elite Art Club Unesco, Filarmonica Sibiu, Muzeul National “G.Enescu”, NOVA, SENIA Music, Asociatia Inceptum,Vizual Graph, Hotel Palace Sinaia ,Hotel Piatra Soimului.
Parteneri media : Radio România Cultural și Radio România Muzical.

Foto: Virgil Oprina

 

 

Proiectie de film documentar: „Orasul Memorabil“

  • Arta
  • Braşov
  • Teatru
  • Expoziţii
  • Film
Data: 
6 Oct 2013
Eveniment special: 
Nu

În data de 6 octombrie, duminică, la ora 17, expoziția Orașul Memorabil se încheie cu un ultim eveniment la care este invitat publicul: vizionarea filmului documentar Orașul Memorabil realizat anul trecut cu interviuri ale unor persoane care au contribuit cu fotografii proprii la expoziție. Filmul completeaza imaginile colecției cu amintiri despre orașul Brașov și viața oamenilor de-aici începand cu perioada interbelica.

În introducerea evenimentului, Asociația Rockabily va prezenta un moment dansant prin care dansatorii grupului Rockabilly Rockers, sub îndrumarea antrenoarei Mădălina Ionescu, vor ilustra stilul de viață rebel al anilor ’50 prin atitudine, dans, muzica, vestimentații, coafuri.

Evenimentul are loc la Centrul Multicultural al Universității Transilvania (clădirea Rectoratului, acces din gang, prima intrare la stânga). Filmul durează 1 ora si 10 minute, iar intrarea este liberă.

 

 

Expoziția de pictură, Ioan Oratie la Galeria Europe, Brașov

  • Arta
  • Braşov
  • Galeria Europe - Braşov
  • Ioan Oratie
  • Expoziţii
Data: 
16 Sep 2013 - 30 Sep 2013
Eveniment special: 
Nu
Comunicat de presă
 
Cel mai recent proiect expozițional al pictorului Ioan Oratie poate fi urmărit în perioada 16 - 30 septembrie 2013 pe simezele Galeriei Europe din Brașov.
Tema complexă care dă numele acestei prezentări expoziționale -și anume Grădini și flori -reprezintă o preocupare mai veche în creația artistului.
La prima vedere sesizăm subiectele pe care ni le propune artistul iubitor al plein-air-ului. Mai ascunse privirii ar fi temele de natură picturală studiate de Ioan Oratie. Dintre acestea, un rol deosebit îl au contrastele de cald-rece și armonia complementarelor.
Lucrările de dimensiuni mari 105x85 cm alternează cu pânze mici 18x24 cm și 24x30 cm într-un joc cu atenție susținut de pictor pentru a demonstra că monumentalitatea nu stă în mărimea suprafeței pictate ci în calitățile picturale pe care le mânuiește creatorul pe suportul întrebuințat.
Expoziția găzduită de Galeria Europe a UAP Brașov va putea fi văzută în spațiul de pe Str. Mureșenilor Nr.1, în fiecare zi din 16 până în 30 septembrie, între orele 11-13 și 17-20.

 
„ Deşi originar dintr-o zonă de munte, Ioan Oratie pare să se impună în primul rând prin peisajele pictate cu sensibilitatea ardentă a unui meridional, îndrăgostit de soare şi intensităţi tonale. Decorativitatea, luminozitatea şi senzualismul peisajelor sale îl pun alături de artiştii români a căror creaţie degajă un lirism aflat la incidenţa dintre naturalism şi vibraţia soluţiilor postimpresioniste, cei care au avut ca loc predilect de creaţie Dobrogea şi Balcicul....”
Veronica Bodea Tatulea (fragment din cronica  
“Coloratul concert al naturii” de la pagina 4F din Gazeta de Transilvania - Foaie pentru minte, inimă şi literatură, serie nouă, nr. 5525, sâmbătă-duminică, 27-28 septembrie 2008)
 
“( …) artistul s-a dovedit a fi, pe de o parte, un peisagist cu suflet de poet liric, un analist rafinat al luminii şi al culorii transpuse în imagini  care, fără a fi bucolice, ating cu delicateţe coarda secretă a nostalgiei, iar pe de altă parte un spirit  ludic atras de geometria magică a spaţiilor abstracte, definite de tuşe riguroase şi de pete cromatice care intră în dialog una cu alta graţie unei formule prozodice ale cărei reguli   trebuie căutate  în precipitarea controlată a propriilor sale stări de spirit. Balansul între figurativ şi abstract nu trebuie însă interpretat  ca fiind expresia unei nehotărâri stilistice majore sau  a unei căutări prelungite dincolo de limitele rezonabile ale maturizării artistice. Există, cu alte cuvinte, ceva care uneşte cele două direcţii de dezvoltare a discursului plastic, iar acel ceva rezidă într-o  aplecare evidentă spre efectele decorative ale culorii şi ale sintaxei compoziţiilor. Peisajele, florile, naturile statice poartă amprenta unei „regii” abile care exclude din start inspiraţia de tip impresionist, lăsând în schimb locul ideii că artistul recompune realul după un model preexistent, cu vagi accente calofile.”
Corneliu Ostahie, cronicar de artă 
(fragment din cronica aparută în Capitalul din 22 noiembrie 2005)
 
„ Opţiunea lui Ioan Oratie de a ne propune imagini pline de căldură şi lumină, de a se cantona bărbăteşte cu curaj în serenitate şi echilibru, de a-şi asuma exerciţiul dur şi necruţător al autocercetării lumii poetice interioare şi de a-şi scruta forţele ce urcă în conştiinţa sa din vechime este o garanţie a unui mesaj ce răspunde civic şi responsabil conjuncturii şi tensiunilor tragice ale zilelor noastre.”
Rodica Anca Marinescu, pictoriță 
(fragment dintr-un text apărut în nr. din noiembrie 2009 al publicaţiei Anticart magazin)
 
 
 
 
 

Vernisaj la la Galeria Europe - Brasov: Dorina Padineanu

  • Arta
  • Braşov
  • Dorina Padineanu
  • Galeria Europe - Braşov
  • UAP - Filiala Brasov
  • Expoziţii
  • Vernisaje
Data: 
3 Sep 2013
Eveniment special: 
Nu

UAP - Filiala Brasov va invita
marti, 3 septembrie 2013, ora 17 la Galeria Europe
unde va avea loc vernisajul expozitiei de pictura

"PORTRETE SENTIMENTALE"

Autor: Dorina Padineanu

Prezinta : Veronica Bodea Tatulea

 

"Dupa o expozitie de succes la public (ceea ce mi se pare cel mai important, pictez pentru oameni pe care-i admir si ca prinos pentru ceea ce fac ei) pe care am deschis-o in noiembrie 2010 la Biblioteca Centrala Universitara Carol I, Sala Aula (ce onoare ! este locul unde, inainte de 1948, au expus marii nostri artisti interbelici...) voi deschide, intre 1-15 septembrie 2013,la Brasov, superbul oras de la poalele Tampei, in Sala Europe a Filialei UAP Brasov, o expozitie personala cu un numar de Portrete si Autoportrete si ...."portrete" ale vechilor edificii din Cetatea Brasovului, in care eu m-am nascut si m-am format si pe care o iubesc asa cum iubesc, de altfel, si Bucurestiul in care vietuiesc...
In opinia unor autori, lucrarile mele ar avea o nota post-impresionista ... dar toti remarca, spre satisfactia mea, sentimentul de optimism pe care il degaja cromatica si maniera de abordare si rezolvare a tematicii mentionate, un realism usor oniric, dar un oniric frumos care inalta, care slaveste, cladeste, prefigureaza balansul spiralei vietii, nu oniricul schizoid care maculeaza, sparge, tipa...
Afisul este un "Autoportret cu palarie florentina", adica ornata cu flori ce abunda pe muntele de deasupra Cetatii, o rezervatie naturala pe care o vizitez ades si ma intorc cu flori la palarie... Atunci, in 2010, la invitatia D-nei Veronica Bodea Tatulea, graficiana ,critic, prezentator de zeci de ani al artistilor expozanti la Brasov si organizator al expozitiilor din oras, am realizat acest autoportret pentru un Salon de toamna chiar cu tema "Autoportret". Aceasta Doamna mi-a dat un imbold prin echilibrul si siguranta demersului sau organizatoric iar lucrarea mea a entuziasmat o alta persoana demna de toata stima artistilor si iubitorilor artei plastice romanesti, Domnul Profesor dr. ing. Daniel Ioan de la Politehnica bucuresteana; dansul a achizitionat lucrarea, adaugand-o la inedita si bogata sa Colectie intitulata "Autoprezentari"( se poate vedea online pe blogul cu acelasi titlu).
As putea vorbi la nesfarsit despre ceea ce cred eu despre arta, artisti, arta pe care o practic eu, arta pe care o apreciez, arta care este in opinia mea un limbaj prin intermediul caruia cercetam, ne exprimam, daruim, manipulam, influentam etc. dar, mai bine, veniti sa vedeti ... la Brasov, Galeria EUROPE, "Portrete sentimentale"(pictura), 1-15 septembrie 2013."

Dorina Padineanu

 

 

Săptămâna PSI la a treia ediţie

  • Arad
  • Braşov
  • Cluj
  • Constanţa
  • Editura Trei
  • Iaşi
  • Institutii culturale
  • psihoterapie
  • Suceava
  • Timişoara
  • Conferinte
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Cărtureşti
Data: 
22 Apr 2013 - 28 Apr 2013
Eveniment special: 
Nu

 

22 – 28 aprilie 2013
 
Vrei să-ţi faci viaţa mai uşoară alături de persoanele dificile? Te întrebi cum poţi împrospăta relaţia de cuplu sau de ce are nevoie mai întâi de toate copilul tău? Doreşti să ieşi din rutina zilnică şi să simţi că faci ceva şi pentru tine? Un dram de curiozitate, o inducţie hipnotică, o recadrare cognitivă ori o poveste vindecătoare te-ar putea repune pe calea cea bună - iar acestea sunt doar o parte din propunerile psihologilor invitaţi la cea de-a treia ediţie a Săptămânii PSI.
 
Află de la psihoterapeuţi şi profesori universitari din şapte oraşe din ţară tot ce voiai să ştii despre ce este şi ce nu este psihoterapia: cât e sfătuire şi cât e protocol; cât e ştiinţă şi cât e credinţă; cât e diagnostic pus la rece şi cât e înţelegere caldă şi umană.
 
Despre fericire şi moştenirea psihică de peste generaţii, despre anorexie şi hipnoză, despre atacul de panică şi iubirea pe internet, vei putea descoperi mai multe în perioada 22-28 aprilie, la Săptămâna PSI, eveniment organizat de Editura Trei şi găzduit de Librăriile Cărtureşti în Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara, Braşov, Arad, Suceava şi Constanţa.
 
Te aşteaptă o reducere de 25% la cărţile de psihologie de la Editura Trei (reducerea este valabilă toată săptămâna în toate librăriile Cărtureşti), precum şi 28 de specialişti din orientări suprinzător de diverse: de la cognitiv-comportamentală şi psihanaliză la pozitivă şi experienţială, de la tranzacţională şi rogersiana la ericksoniană şi logoterapie.
 
Intrarea este liberă. Vă aşteptăm !
 

PROGRAM BUCURESTI - Librăria Cărtureşti Verona 
 
1. Iubire pe internet sau arta de a fi singur.
Invitat: Dorin Victor Vasile
22 aprilie (luni) - ora 18.00
 
2. Psihanaliza în era informaţiei.
Invitat: Cătălin Popescu
23 aprilie (marţi) - ora 18.00
 
3. Cât eşti acum din ceea ce ţi-ar plăcea să fii.
Invitat: Florentina Paladă
24 aprilie (miercuri) - ora 18.00
 
4. Psihoterapiile umaniste şi umanul în psihoterapie.
Invitat: Eugen Hriscu
25 aprilie (joi) - ora 18.00
 
5. Posibilităţi limitate sau limite nelimitate?
Invitat: Diana Vasile
26 aprilie (vineri) - ora 18.00

PROGRAM CLUJ NAPOCA - Librăria Cărtureşti (Iulius Mall) 
 
1. Ce este psihoterapia validată ştiinţific?
Invitat: Daniel David
22 aprilie (luni) - ora 18.00
 
2. Parenting raţional pentru gestionarea comportamentului dificil al copiilor.
Invitat: Oana David
23 aprilie (marţi) - ora 18.00
 
3. Anxietatea la copii. Ce este şi cum putem să o controlăm.
Invitat: Anca Dobrean
25 aprilie (joi) - ora 18.00
 
4. Fericirea ca alegere.
Invitat: Aurora Szentagotai
26 aprilie (vineri) - ora 18.00
 
PROGRAM TIMIŞOARA - Librăria Cărtureşti - Mercy
 
1. De la frică la atacul de panică.
Invitat: Ali Baeram
22 aprilie (luni) - ora 18.00
 
2. Psihoterapia prin hipnoză - vindecare prin cuvinte.
Invitati: Daniel Murany
24 aprilie (miercuri) - ora 18.00
 
3. Şi au trăit fericţi până la adânci bătrâneţi? Despre relaţiile de cuplu şi ce nu ne spun poveştile. 
Invitaţi: Dora Chelemen, Oana Bot
27 aprilie (sâmbătă) - ora 11.30

PROGRAM IAŞI - Librăria Cărtureşti - Palas
 
1. Universul sexual al copiilor.
Invitat: Bebe Mihăescu
22 aprilie (luni) - ora 18.00
 
2. Curios? Cum să dai sens unei vieţi monotone.
Invitat: Mariana Caluschi
23 februarie (marţi) - ora 18.00
 
3. Anorexia. Criterii de diagnostic şi psihoterapie.
Invitat: Ion Dafinoiu
25 aprilie (joi) - ora 18.00

PROGRAM BRAŞOV - Librăria Cărtureşti
 
1. Psihoterapia cogntiv - comportamentală azi.
Invitat: Bogdan Tudor Tulbure
22 aprilie (luni) - ora 18.00
 
2. Fericirea în cuplu se construieşte în doi şi se trăieşte în prezent.
Invitat: Laura Elena Năstasă
23 februarie (marţi) - ora 18.00
 
3. Psihologia între ştiinţă şi mit. 
Invitat: Mariela Pavalache-Ilie
24 aprilie (miercuri) - ora 18.00 
 
4. Stima de sine - Atunci când mintea şi inima îşi dau mâna. 
Invitat: Laura Teodora David
25 februarie (joi) - ora 18.00
 
5. Personalităţi lângă care e complicat să trăieşti.
Invitat: Marcela Rodica Luca
26 aprilie (vineri) - ora 18.00

PROGRAM ARAD - Librăria Cărtureşti 
 
1. Relaţia de cuplu, de la proiect la realizare.
Invitat: Roxana Maier
22 aprilie (luni) - ora 18.00
 
2. Sfătuire, consiliere, psihoterapie.. 
Invitat: Marcu Radiana
23 aprilie (marţi) - ora 18.00
 
3. Cum să ne pregătim copiii pentru viaţă. Secrete ale succesului social.
Invitat: Barna Crişan Raluca
26 aprilie (vineri) - ora 18.00

PROGRAM CONSTANŢA - Librăria Cărtureşti 
 
1. Relaţii familiale şi transmitere generaţională.
Invitat: Carmen Damian
22 aprilie (luni), ora 18.00
 
2.: Povestea poveştii ca psihoterapie.
Invitat: Marinela Pocora
25 aprilie (joi), ora 18.00
 
3. Copilul mic, între nevoie şi educaţie.
Invitat: Adriana Magura
26 aprilie (vineri) - ora 18.00 
 
4. Părinţii copiilor autişti.
Invitat: Ioana Georgescu 
27 aprilie (sâmbătă), ora 11.30

PROGRAM SUCEAVA - Librăria Cărtureşti
 
1. Relatii de familie si transmitere generationala.
Invitat: Cristina Onofrei
23 aprilie (marti) - ora 18.00
 
2. Poţi să rămâi curios şi după anii magici ai copilariei?
Todd Kashdan, Curios? Descopera ingredientul care-ti lipseste pentru o viata linistita.
Invitat: Liliana Bujor
26 aprilie (vineri) - ora 18.00
 
 

 

Sfântu Gheorghe găzduiește Festivalul „Gheorghe Zamfir“

  • Adrian Petrescu
  • Braşov
  • Christian Micșunescu
  • Gheorghe Zamfir
  • Mapamond
  • Muzica
  • Sfântu Gheorghe
  • Lectură
  • Concerte
  • Expoziţii
  • Festivaluri
Data: 
21 Apr 2013 - 25 Apr 2013
Eveniment special: 
Nu

Cele mai multe evenimente înscrise în Festivalul Internațional al Naiului “Gheorghe Zamfir” vor avea loc la Sfântu Gheorghe. Uniunea Muzicienilor Interpreți din România, în parteneriat cu Asociația de Tineret Ecou și Centrul de Cultură Arcuș, organizează în perioada 21-25 aprilie 2013, prima ediție a festivalului care poartă numele celui mai mare naist al lumii, Gheorghe Zamfir, la Sfântu Gheorghe, Arcuș (Covasna) și Brașov. Festivalul Zamfir este realizat cu sprijinul Ministerului Culturii, al Primăriilor Sfântu Gheorghe și Brașov, al Consiliului Județean Covasna  și al Filarmonicii Brașov. Partenerii privați ai evenimentului sunt firmele Tricomserv, Covalact, Ariadne, Dunapack și Bertis. Coproducător al evenimentului este Televiziunea Română. 
 
“Sunt fericit că mă aflu în Covasna, cu capitala la Sfântu Gheorghe, oraș binecuvântat care poartă numele sfântului pe care îl port și eu. Sunt fericit pentru faptul că prima dată în cariera mea de artist și prima dată în viața mea s-a organizat un astfel de eveniment. Sper să fie o mare reușită și să vedem, de la an la an, un Festival Zamfir tot mai amplu și mai complex.”, declară maestrul naiului, Gheorghe Zamfir.
 
Evenimentul este deschis de un recital extraordinar de orgă și nai, susținut de Gheorghe Zamfir și Christian Micșunescu (München) la Biserica Romano-Catolică Sf. Petru și Pavel din Brașov, duminică, 21 aprilie, începând cu ora 20:30. 
 
Luni, 22 aprilie, începând cu ora 17:00, Galeriile Centrului de Cultură Arcuș (Covasna) vor găzdui vernisajul Expoziției ZAMFIR – 55 de ani în slujba naiului. Peste 30 de discuri de aur și platină, dovadă a nenumăratelor milioane de albume vândute, vor fi expuse alături de o suită de tablouri ale pictorului Gheorghe Zamfir. De asemenea, o colecție de naiuri de toate mărimile, create de Maestrul Zamfir, va putea fi vizitată pe durata întregii săptămâni. 
 
Marți, 23 aprilie, în școlile din Sfântu Gheorghe, Maestrul Naiului, alături de președintele UNIMIR, vor împărți cărți semnate, din propriile biblioteci, la orele de limbă română. Tot marți, cu prilejul sărbătoririi Sfântului Gheorghe, Centrul de Cultură Arcuș va găzdui Concertul Cameral Gheorghe Zamfir. Alături de Maestrul Naiului vor evolua oboistul Adrian Petrescu (prim-oboist al Filarmonicii “George Enescu”)  și Cvartetul Tiberius de la Târgu Mureș. 
 
Miercuri, “Basmele lui Zamfir”, carte apărută recent la Editura Astra, vor fi citite de însuși autorul lor, în grădinițele covăsnene. Protagoniștii Festivalului Zamfir se vor plimba în câteva grădinițe din Sfântu Gheorghe și vor citi povești copiilor.
 
Joi, 25 aprilie, pe scena Teatrului din Sfântu Gheorghe, publicul covăsnean va avea parte de un concert extraordinar Gheorghe Zamfir cu taraf. Evenimentul care închide festivalul va fi înregistrat și transmis de către Televiziunea Română.
 
Informații suplimentare referitoare la aceste evenimente puteți găsi pe site-ul official al festivalului, www.festivalzamfir.ro. 
 
 
 

Concert Salve Regina la Opera din Braşov

  • Braşov
  • Claudia Codreanu
  • Inna Oncescu
  • Liliana Pana
  • Muzica
  • Opera din Braşov
  • Regina Maria a României
  • Teatru
  • Concerte
Data: 
27 Mar 2013
Eveniment special: 
Nu

Dupa spectacolul din 1 martie, de la Filarmonica din Sibiu, concertul omagial Salve Regina va fi prezentat din nou miercuri 27 martie, incepand cu ora 18:30, la Opera din Brasov. Concertul este dedicat Reginei Maria a României si este sustinut de mezzosoprana Claudia Codreanu, pianista Inna Oncescu si actrita Liliana Pana, care va completa ariile sacre compuse in onoarea Sfintei Fecioare cu cateva pasaje extrase din scrierile Reginei Maria. Suportul vizual al evenimentului consta dintr-o selectie de fotografii de arhiva cu imagini din viata Reginei.

"Sunt momente în viaţă când descoperi că odată cu ocazia care ţi-a fost oferită de a concerta într-o ambianţă specială, programul care treptat începe să se contureze ajunge să răspundă nu numai exigenţelor tale artistice, dar şi chemării sufleteşti. Am selectat unele dintre cele mai frumoase lucrări religioase pentru voce şi pian, din dorinţa de a omagia pe Maiestatea Sa, Maria, Regină a României. Vor fi ascultate piese care să sădească în suflet armonia, dragostea şi frumuseţea.", declară Claudia Codreanu, promotoarea acestui proiect.

 

 

Săptămâna PSI pentru părinţi

  • Arad
  • Braşov
  • Bucuresti
  • Cluj-Napoca
  • Constanţa
  • Editura Trei
  • Iaşi
  • Institutii culturale
  • Timişoara
  • Dezbateri
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Cărtureşti
Data: 
11 Feb 2013 - 17 Feb 2013
Eveniment special: 
Nu

11-17 februarie 2013
 
Vrei să afli care sunt semnele care-l trădează pe copilul tău atunci când te minte? Ai vrea să înţelegi ce-l atrage aşa de mult la jocurile video? Doreşti să-l faci premiant, dar el pare să aibă alte gânduri? A ajuns la vârsta turbulentă a adolescenţei şi cauţi noi căi de comunicare? Află ce se întâmplă în mintea lui şi care sunt cele mai eficiente planuri de acţiune de la psihologi şi psihoterapeuţi cu experienţă din oraşul tău. 

 
Între 11 şi 17 februarie, Editura Trei şi Librăriile Cărtureşti ţi-au pregătit o ediţie specială a Săptămânii Psi. Părinţi şi bunici, educatori şi psihologi sunt aşteptaţi în şapte oraşe universitare, la o discuţie cu specialişti în psihologia copilului şi adolescentului. 
 
Vei afla cum să transformi basmele în instrumente terapeutice, cum să descifrezi limbajul secret al celor mici, cum să calmezi tensiunile inventând jocuri, dar mai ales ce poţi învăţa de la copilul tău şi cum să-i asiguri o dezvoltare armonioasă. 
 
Intrarea la evenimentele de la Librăriile Cărtureşti este gratuită, iar cărţile de parenting şi psihologia copilului ale Editurii Trei vor putea fi cumpărate cu o reducere de 25% în toată săptămâna 11-17 februarie.
 
Săptămâna PSI pentru părinţi găzduieşte psihologi şi specialişti în parenting din Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, Braşov, Arad şi Constanţa.
 
 
PROGRAM BUCUREŞTI - Librăria Cărtureşti Verona [Mansardă]:
 
1. Performanţele şcolarului între lipsa de implicare a familiei şi presiunea de a fi primul.
    Invitat: Irina Petrea 
    13 februarie (miercuri) - ora 18.00
 
2.  Darul cuvintelor. Rezolvarea conflictelor în relaţia părinte - copil.
    Invitat: Mirela Horumba
    14 februarie (joi) - ora 18.00
 
3.  Interacţiunea cu copiii prin jocuri.
    Invitat: Miruna Pătraşcu
    15 februarie (vineri) - ora 18.00
 
4. Ce învaţă copilul când se joacă?
    Invitat: Anca Munteanu
    16 februarie (sâmbătă) - ora 11.30
 
 
PROGRAM CLUJ-NAPOCA - Librăria Cărtureşti (Iulius Mall) 
 
1. Dicţionar de iubire pentru părinţi.
    Invitat: Gabriela Hum 
    13 februarie (miercuri) - ora 18.00
 
2. Reţete de jocuri. Să petrecem timp de calitate în familie!
    Invitat: Alexandra Gorea
    14 februarie (joi) - ora 18.00
 
3. Tatăl gravid - sau prin ce trece şi ce rol are tatăl în toată aventura pre şi post natală.
    Invitat: Nora Niculescu
    15 februarie (vineri) - ora 18.00
 
 
PROGRAM TIMIŞOARA - Librăria Cărtureşti - Mercy
 
1.  Cum să  fii parinte bun pentru adolescenţi.
    Invitati: Mircea Dragu, Carina Dragu
    14 februarie (joi) - ora 18.00
 
2.  Anii magici. Construieşte o viaţă frumoasă copilului tău. 
    Invitat: Ursula Sandner
    15 februarie (vineri) - ora 18.00
 
3.  Moştenirea emoţională lăsată copiilor noştri - Positive Parenting.
    Invitati: Dora Chelemen, Oana Bot
    16 februarie (sâmbătă) - ora 11.30
 
 
PROGRAM IAŞI - Librăria Cărtureşti - Palas
 
1.  Minciuna dintre părinţi şi copii.
    Invitat: Cristi Petrescu
     12 februarie (marţi) - ora 18.00
 
2.  Despre copil, ca membru al familiei: cum facem să creştem armonios, ca indivizi şi ca întreg.
    Invitat: Sînziana Băltăţescu
    13 februarie (miercuri) - ora 18.00
 
3.  Limbajul secret al copiilor. Cum să-ţi înţelegi mai bine copilul.
    Invitat: Roxana Postolache
    14 noiembrie (joi) - ora 18.00
 
 
PROGRAM BRAŞOV - Librăria Cărtureşti 
 
1. Descoperă  arta de a fi părinte, învăţând de la copilul tău.
    Invitat: Laura David
    12 februarie (marţi) - ora 18.00
 
2.  Cum să-ţi înţelegi mai bine copilul prin intermediul poveştilor.
    Invitat: Dana Militaru
    13 februarie (miercuri) - ora 18.00
 
3.  Criza adolescenţei. Relaţia părinte - adolescent.
    Invitat: Veronica Jardan
     14 februarie (joi) - ora 18.00
 
 
PROGRAM ARAD - Librăria Cărtureşti 
 
1.  Lumea poveştilor la orice vârstă.
    Invitat: Roxana Maier
    11 februarie (luni) - ora 18.00
 
2.  Ce le spunem copiilor despre sexualitate.
    Invitat: Rodica David
    13 februarie (miercuri) - ora 18.00
 
3.  Arta de a făuri oameni.
    Invitat: Daniela Tomsa 
    15 februarie (vineri) - ora 18.00
 
 
PROGRAM CONSTANŢA - Librăria Cărtureşti 
 
1.  Părinţii - o soartă şi cu încă o soartă egal un destin.
    Invitat: Cristi Bălan
    14 februarie  (joi) - ora 18.00
 
2.  Influenţa relaţiei maritale asupra dezvoltării emoţionale a copiilor .
    Invitat: Adrian Trică
    15 februarie 2013 (vineri), ora 18.00
 
3.  Ce au nevoie să audă copiii.
    Invitat: Melina Iordache
    16 februarie 2013 (sâmbătă), ora 11.30
 
 
                 
 

Expoziţie de pictură semnată de Mihai Coţovanu şi Ioan Oratie la Braşov

  • Arta
  • Braşov
  • Expoziţii
Data: 
1 Aug 2012 - 10 Aug 2012
Eveniment special: 
Nu

Miercuri, 1 august la orele 18, la Galeriile de Artă „Europe” din Braşov, Str. Mureşenilor Nr.1 va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură semnată de Mihai Coţovanu şi Ioan Oratie. Titlul prezentării este „Lumină, culoare, formă. Artă şi destin”.

Lucrările se vor afla expuse pe simeze vreme de 10 zile (perioada 1-10 august a.c.). Programul galeriei este de luni până vineri între orele 11-21 iar sâmbăta şi duminica de la 16-20. În aceste intervale orare vor putea fi întâlniţi şi cei doi pictori expozanţi.

 

  • «
  • ‹
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • ›
  • »
© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact