Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

Dan Mihai Goia

Corul Academic Radio – 75 de ani: concert aniversar de muzică românească

  • Aniversari
  • Corul Academic Radio
  • Dan Mihai Goia
  • Muzica
  • Concerte
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Sala Radio
Data: 
30 Apr 2015
Eveniment special: 
Nu

CORUL ACADEMIC RADIO, cea mai longevivă formaţie vocal-simfonică din România, împlineşte în anul 2015 frumoasa vârstă de 75 de ani. După un prim concert aniversar a cappella, derulat în luna februarie şi dedicat muzicii corale universale, joi, 30 aprilie (19.00), la Sala Radio, ansamblul vă propune un frumos concert de muzică românească. Programul serii va reuni partituri semnate de compozitori precum Irina Odăgescu-ŢUŢUIANU, Felicia DONCEANU, Cornelia TĂUTU, Adrian POP, Radu PALADI şi Vasile TIMIŞ.

Concepţia repertorială a concertului îi aparţine lui DAN MIHAI GOIA, de 15 ani dirijorul Corului Academic Radio.      
„Pe parcursul celor 15 ani de când conduc destinele Corului Academic Radio, am colaborat cu numeroşi compozitori români, dar legăturile cele mai strânse, mai adevărate din punct de vedere artistic şi uman, le-am avut cu Irina Odăgescu-ŢUŢUIANU, Felicia DONCEANU, Cornelia TĂUTU, cu Adrian POP şi cu regretaţii maeştri Radu PALADI şi Vasile TIMIŞ. Cu fiecare dintre ei am comunicat intens, am încercat să le înţeleg mesajul creator, şi, împreună cu membrii Corului Academic Radio, am dorit să ne apropiem mereu de adevărul artistic al lucrărilor lor.

Toate ipostazele sonore şi momentele muzicale pe care le veţi trăi alături de noi vă vor purta sufletul şi mintea prin zone muzicale de o frumuseţe impresionantă, zugravită prin aceste creaţii corale ce ating deseori genialitatea şi acest lucru îl datorăm din plin celor 6 mari creatori coralişti români, prezenţi în acest concert. ” – declară DAN MIHAI GOIA despre evenimentul pe care l-a conceput şi pe care îl va dirija.

Din anul 2000, Dan Mihai Goia este dirijorul Corului Academic Radio alături de care a participat la peste 260 de concerte vocal-simfonice şi a cappella. Membru al Corului Naţional de Cameră „Madrigal” (între anii 1971-1995), a susţinut concerte la pupitrul acestei prestigioase formaţii corale, fiind o perioadă şi director general adjunct şi dirijor secund al acestui ansamblu.
Între anii 1997 – 2009 Dan Mihai Goia a fost conducătorul artistic şi dirijorul Coralei Bărbăteşti Ortodoxe „Te Deum Laudamus” cu care a susţinut peste 250 de concerte în ţară şi străinătate şi a realizat 5 compact-discuri. Membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Dan Mihai Goia este autorul a peste 40 de lucrări corale şi camerale, precum şi a suitei simfonice şi a baletului ”Albă ca Zapada”.

Concertul se va desfăşura în acompaniamentul pianistei Carmen Săndulescu. Pe afişul evenimentului se regăsesc de asemenea tenorul Nicolae Simonov (artist liric al Corului Academic Radio pe care îl veţi aprecia în ipostază solistică), Alexandru Matei – percuţie şi actorul Ionuţ Kivu, care va recita în cadrul concertului. Prezentarea programului va fi realizată de criticul muzical Grigore Constantinescu.

Biletele sunt disponibile pe bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com. Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia „Radio România” – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bdul. Eroilor, Calea Plevnei, Bdul. Dinicu Golescu - autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc.

 

 

Eveniment discografic la Sala Radio

  • Corul Academic Radio
  • Dan Mihai Goia
  • Muzica
  • Lansari de disc
Data: 
11 Apr 2014
Eveniment special: 
Nu

Lansarea albumului OREMUS cu dirijorul Dan Mihai Goia şi Corul Academic Radio

Trei secole de imnuri înălțătoare închinate Divinității de către mari compozitori ai tuturor timpurilor: Mendelssohn Bartholdy, Rossini, Brahms, Verdi, Liszt...

În apropierea Sfintelor Sărbători de Paşti, Radio România şi Editura Casa Radio vă invită la lansarea celui mai recent album realizat de Corul Academic Radio: Oremus. Trei secole de muzică sacră.

Vineri, 11 aprilie 2014, în Foaierul central al Sălii Radio, în pauza concertului de stagiune – Missa în si minor de J.S. Bach – Dan Mihai Goia, dirijorul Corului Academic Radio, va vorbi publicului despre realizarea acestui album.
Iată, în avanpremieră, câteva dintre gândurile sale:

„Acest dublu compact-disc intitulat OREMUS. Trei secole de muzică sacră reprezintă un summum artistic. Oremus înseamnă să ne rugăm, să credem în muzica de bună calitate, să ne îndreptăm gândul pozitiv şi cu speranţă către divinitate, să devenim mai buni. Muzica este de origine divină şi dacă Dumnezeu ne-a dat-o ca pe un dar pentru a ne hrăni zi de zi, noi trebuie să o înţelegem cu mintea, să o cântăm cu sufletul şi să o adresăm marelui public.”

Albumul OREMUS. Trei secole de muzică sacră, apărut la Editura Casa Radio în colecţia Profil interpretativ, cuprinde înregistrări Radio România realizate în perioada 2009-2012, lucrări a cappella, dar şi cu acompaniament instrumental de pian, orgă şi flaut, din repertoriul universal şi românesc.
Prof. univ. dr. Grigore Constantinescu, spune în prezentarea acestui album: „nu există înălţare a gândului către lumea purităţii fără rugăciune, nu există rugăciune fără cuvânt şi dedicaţie şi nu există melodie fără fiinţa artistică întrupată în glas. Din vremuri imemoriale, ridicarea gândului spre divinitate şi-a construit adresarea prin nuanţele vocii umane, capabile a uni simţirea cu sunetul într-o îmbinare fără de preţ. [...]
Corul Academic Radio a oferit de multe ori astfel de închinări către Pater noster, Unser Vater, O, Padre Nostro, Otche nash, Notre Père, Our Father, Tatăl nostru sau către Maria Fecioara. Le-am ascultat dorindu-ne să le avem cu noi acasă, pentru a reveni asupra simţirii plenare din timpului concertului sfinţit prin zicere muzicală, în taina însingurată a liniştii şi intimităţii.
Dan Mihai Goia şi coraliştii săi s-au rugat pentru noi şi ne dăruiesc acum aceste discuri dedicate fiecăruia dintre cei care au trecut pragul concertelor corale înfăptuite."
Activitatea artistică a dirijorului Dan Mihai Goia, conducătorul Corului Academic Radio, a fost răsplătită cu Premiul pentru interpretare dirijoral-corală conferit de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Diploma Madrigalist de Onoare, Madrigalist Ilustru din partea Fundaţiei Madrigal – Marin Constantin, Crucea Patriarhală primită din partea Preafericitului Patriarh Teoctist, Medalia comemorativă Ioan Paul al II-lea, Medaliile jubiliare Madrigal XXX, Premiul Magnum al Fundaţiei Mihail Jora şi Ordinul Meritul Cultural – clasa a II-a acordat de Preşedinţia României.

Apreciat ca unul dintre cele mai bune ansambluri din ţară, Corul Academic Radio a evoluat, pe parcursul anilor, sub baghetele unor dirijori reputaţi precum Sergiu Comissiona, James Levine, Mendi Rodan, Horia Andreescu, Cristian Mandeal, Enrique García Asensio. Participarea Corului Academic Radio în cadrul Festivalului internaţional George Enescu a prilejuit colaborarea cu dirijorii Valery Gergiev, Vladimir Jurowski şi Zubin Mehta.

Albumul OREMUS. Trei secole de muzică sacră este disponibil la librăria Editurii Casa Radio din str. Temişana nr. 31, sau prin comandă online pe site-ul editurii (www.edituracasaradio.ro), la preţul de 19 lei. De asemenea, poate fi achiziţionat de la partenerii de distribuţie, inclusiv marile lanţuri de librării din Bucureşti şi din ţară.

 

Sub semnul bicentenarului Verdi, se închide stagiunea Sălii Radio

  • Corul Academic Radio
  • Dan Mihai Goia
  • Muzica
  • Orchestra Naţională Radio
  • Tiberiu Soare
  • Concerte
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Sala Radio
Data: 
21 Jun 2013
Eveniment special: 
Nu
Recviemul, dirijat de Tiberiu Soare
 
La început de octombrie 2012, stagiunea Orchestrelor şi Corurilor Radio România se deschidea prin concertul eveniment conceput în jurul capodoperei „Carmina Burana” a lui Carl Orff, Sala Radio fiind atunci plină până la refuz cu un public care a ovaţionat minute în şir la finalul serii. 
Numeroşi artişti invitaţi din ţară şi de peste hotare, români şi străini, evenimente speciale, primul concert din istoria Orchestrei Naţionale Radio la Chişinău, participarea la cel mai important festival de muzică din China - SHANGHAI SPRING INTERNATIONAL FESTIVAL 2013 – cea de-a doua ediţie a Festivalului VIORI DE COLECŢIE la Sala Radio, Concertul Regal în onoarea Zilei Regalităţii, participarea la concertul susţinut de Andrea Bocelli la Bucureşti, sunt numai câteva dintre cele mai frumoase momente pe care vi le-au oferit de-a lungul stagiunii 2012-2013 Orchestrele şi Corurile Radio România.
Vineri, 21 iunie (19.00) vă invităm la Sala Radio să ne bucurăm împreună de evenimentul de închidere a acestei stagiuni de sărbătoare. În anul în care întregul Glob sărbătoreşte bicentenarul Verdi – două sute de ani de la naşterea marelui compozitor – la închiderea stagiunii Sălii Radio veţi asculta Recviemul lui Verdi. Lucrarea a fost aşternută pe hârtie la moartea poetului şi romancierului italian Alessandro Manzoni, care a iniţiat simbolic mişcarea de unificare a Italiei – Risorgimento. Prima interpretare a Recviemului a avut loc la biserica San Marco din Milano, în 1874, chiar sub bagheta compozitorului, tot Verdi fiind şi cel care a dirijat lucrarea sa trei zile mai târziu pe scena celebrului teatru Scala din Milano, obţinând imediat succes de public.
Ca o poveste care se închide circular, vă veţi reîntâlni cu Orchestra Naţională Radio sub bagheta dirijorului ei principal, tânărul şi carismaticul TIBERIU SOARE care va puncta astfel închiderea primei sale stagiuni în această ipostază la pupitrul ansamblului. 
Veţi aprecia de asemenea Corul Academic Radio condus de DAN MIHAI GOIA şi pe cei patru solişti invitaţi, cu o activitate artistică extrem de apreciată în România şi în afara ei – soprana SORINA MUNTEANU – solistă a Operei Naţionale Bucureşti, mezzosoprana AURA TWAROWSKA - solistă a Operei de Stat din Viena, tenorul MARIUS VLAD BUDOIU – director al Operei Naţionale Române Cluj-Napoca şi basul SORIN DRĂNICEANU care a concertat în Germania, Olanda, Italia, Franţa, Bulgaria, Belgia, Elveţia ş.a.
Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.  
 
Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române şi în Magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, precum şi la Casa de bilete a Sălii Radio.
 
 

CORUL ACADEMIC RADIO în concert de muzică religioasă românescă

  • Corului Academic Radio
  • Dan Mihai Goia
  • Muzica
  • Concerte
Data: 
14 Mar 2013
Eveniment special: 
Nu

Unul dintre cele mai apreciate ansambluri muzicale din ţară, aplaudat şi elogiat în cronici la Hamburg în toamna anului 2012 pentru interpretarea celebrului Recviem al lui Verdi, CORUL ACADEMIC RADIO condus de Dan Mihai Goia vă propune joi, 14 martie (19.00) un concert special de MUZICĂ RELIGIOASA ROMÂNEASCĂ. 
Creaţii semnate de compozitori precum Ioan D. Chirescu, Anton Pann, Gheorghe Danga, Nicolae Lungu, Paul Constantinescu, Marţian Negrea, Vasile Spătărelu, Pascal Bentoiu, Octavian Nemescu, Irina Odăgescu – Ţuţuianu vor fi cântate cu participarea soliştilor Pr. Florian Paraschiv, pr. Zaharia Matei şi Cornel Popuşoi. La orgă îşi va da concursul Simona Săndulescu – Popovici. Cea de-a doua parte a concertului va fi transmisă de Uniunea Europeană de Radio.
Pentru alte informaţii legate de stagiunea 2012-2013 a Orchestrelor şi Corurilor Radio vă rugăm să consultaţi site-ul orchestre.srr.ro. 
 
Fondat în 1940, CORUL ACADEMIC RADIO s-a impus în scurt timp ca o formaţie de elită, iar numeroşi compozitori români au scris lucrări dedicate corului, pe care acesta le-a prezentat în primă audiţie concertistică absolută. Acest ansamblu coral de excepţie a probat calitatea sa în lucrări din literatura muzicală românească şi universală, în marele repertoriu liric prezentat pe scena de concert, abordând un impresionant număr de lucrări în toate genurile muzicale. În prezent, Corul Academic Radio este condus de dirijorul Dan Mihai Goia.
În anul 1996, ansamblul a primit Premiul Uniunii Criticilor Muzicali din România. Corul Academic Radio este actualmente cea mai importantă şi mai valoroasă formaţie de gen din România, ducând peste hotare în multiple turnee faima cântului coral românesc.
Actuala stagiune 2012-2013 a debutat sub cele mai bune auspicii pentru Corul Academic Radio. În data de 23 septembrie, alături de Orchestra Naţională Radio sub bagheta dirijorului Christian Zacharias, a deschis prima ediţie a Festivalului RADIRO (Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio), interpretând Simfonia a IX-a de Beethoven, iar în luna octombrie a interpretat tot alături de Orchestra Naţională Radio, dirijată de Tiberiu Soare, celebra lucrare Carmina Burana de Carl Orff. În perioada 17-22 octombrie, Corul Academic Radio a fost invitat la Hamburg, prilej cu care a susţinut alaturi de Orchestra Simfonica din Hamburg şi Corul Germaniei de Nord, Recviemul de Verdi, sub bagheta dirijorului Philippe Jordan şi alături de un cvartet de solişti de mare valoare: Kristin Lewis, Michaela Schuster, Robert Dean Smith şi Dimitriy Ivashchenko. 
 
Născut la Cluj-Napoca, DAN MIHAI GOIA a studiat vioara, viola, pianul şi canto, absolvind Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti unde a abordat dirijatul coral sub îndrumarea unor maeştri precum Marin Constantin şi Petre Crăciun.
Membru al Corului Naţional de Cameră „Madrigal” (între anii 1971-1995), a susţinut concerte la pupitrul acestei prestigioase formaţii corale, fiind o perioadă şi director general adjunct şi dirijor secund al acestui ansamblu.
Între anii 1997 – 2009  Dan Mihai Goia a fost conducătorul artistic şi dirijorul Coralei Bărbăteşti Ortodoxe „Te Deum Laudamus” cu care a susţinut peste 250 de concerte în Bucureşti şi în ţară, turnee în Franţa, Suedia şi Olanda şi a realizat 5 compact-discuri ce cuprind muzică religioasă românească şi universală.
Membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Dan Mihai Goia este autorul a peste 40 de lucrări corale şi camerale precum şi a suitei simfonice şi a baletului ”Albă ca Zapada”. În acelaşi timp, s-a dedicat şi activităţii pedagogice fiind profesor de dirijat şi ansamblu coral la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti între anii 1990-2003.
Din anul 2000 este dirijorul Corului Academic Radio. Cu acest ansamblu coral considerat drept etalon de către critica de specialitate, Dan Mihai Goia a participat la peste 200 de concerte vocal-simfonice şi a cappella. Multe dintre prezenţele sale dirijorale şi înregistrările realizate pentru fonoteca Radio-ului au inclus creaţiile compozitorilor români – de la repertoriul clasic la cel contemporan – dar şi lucrări din creaţia corală universală. Anul 2005 a însemnat şi realizarea primului compact – disc alături de Corul Academic Radio, intitulat „Mare minune”, acesta cuprinzând colinde româneşti.
În anul 2004 a obţinut Titlul de Doctor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.
Activitatea dirijorală şi muzicală a lui Dan Mihai Goia este consemnată şi în ediţia princeps 2002 a Enciclopediei „WHO’S WHO?” în România, în Lexiconul „Muzicieni din România” de Viorel Cozma şi a fost  apreciată prin acordarea de numeroase premii şi distincţii.    
Anul 2010 a marcat pentru dirijorul Dan Mihai Goia o impunătoare realizare, şi anume, lansarea compact – discului cu „Vecernii”, opus 37 de Serghei Rahmaninov în care a colaborat cu soliştii Gabriela Popescu şi Călin Brătescu alături de Corul Academic Radio şi Corala Bărbătească Ortodoxă „Te Deum Laudamus”. 
 
 

Bicentenarul Verdi începe la Sala Radio: o singură ocazie de a asculta „Don Carlo”!

  • Andrada Roşu
  • Carmen Gurban
  • Corul Academic Radio
  • Dan Mihai Goia
  • Daniel Magdal
  • DAVID CRESCENZI
  • Horia Sandu
  • Ionuţ Pascu
  • Liviu Indricău
  • Muzica
  • Octavian Vlaicu
  • Orchestra Naţională Radio
  • Rodica Vică
  • Sorin Drăniceanu
  • Concerte
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Sala Radio
Data: 
25 Jan 2013
Eveniment special: 
Nu

COMUNICAT  DE  PRESĂ
 
Dacă ar fi organizat un sondaj de opinie despre muzica de operă care ar începe cu întrebarea „numiţi un compozitor de operă”, cel mai des întâlnit răspuns ar fi fără îndoială: VERDI. Două sute de ani de la naşterea marelui artist sunt aniversaţi în acest an peste tot 
în lume prin evenimente speciale care îi sunt dedicate. 
La Bucureşti, în seria primelor manifestări închinate lui Verdi, Orchestra Naţională Radio va prezenta, în formulă de concert, opera „DON CARLO”, importantă creaţie a compozitorului, o ocazie de a aprecia o lucrare rar interpretată în România.
Vineri, 25 ianuarie  2013, ora 19. 00, la Sala Radio, veţi asculta povestea dramatică a lui Carlos, prinţ al Asturiei, a cărui iubire se îndreaptă către cea care va deveni soţia tatălui său, Filip al II-lea al Spaniei, în contextul încheierii unui tratat de pace. Bazată pe tragedia istorică semnată de Friedrich Schiller, istoria desfăşurată pe fundalul sec. XVI, va fi readusă la viaţă graţie interpretării unor apreciaţi solişti vocali români: Sorin Drăniceanu, Daniel Magdal, Ionuţ Pascu, Horia Sandu, Carmen Gurban, Andrada Roşu, Octavian Vlaicu, Rodica Vică, Liviu Indricău. 
Concertul se va bucura şi de participarea Corului Academic Radio, condus de DAN MIHAI GOIA. Întregul eveniment se va desfăşura sub bagheta dirijorului DAVID CRESCENZI, de origine italiană, absolvent al Conservatorului „Gioachino Rossini” din Pesaro, muzician cu o variată activitate artistică în Italia şi România. 
Tradiţia operei în concert este deja binecunoscută publicului meloman al Sălii Radio, Orchestrele şi Corurile Radio prezentând la fiecare început de an valoroase pagini ale genului liric.
 
Pentru alte informaţii legate de stagiunea 2012-2013 a Orchestrelor şi Corurilor Radio vă rugăm să consultaţi site-ul orchestre.srr.ro. 
 
Artist prezent pe scene internaţionale în tripla sa ipostază de pianist, dirijor de cor şi orchestră, DAVID CRESCENZI este absolvent al Conservatorului din Pesaro, urmând apoi studii de specializare la Conservatorul „Giuseppe Verdi” din Milano. 
A colaborat cu: Teatrul „Carlo Felice” din Genova, Teatrul „St. Carlo” din Napoli, Filarmonica Marchigiana, Filarmonica „Banatul” - Timişoara, Orchestra Simfonică  „G. Rossini” din Pesaro, Orchestra Operei din Zagreb, Orchestra de Cameră din Bologna, Filarmonicile din Alessandria şi din Piemonte, Orchestra Teatrului Reggio din Parma. 
Dintre operele pe care le-a dirijat amintim: „Elixirul dragostei” de G. Donizetti, „Contract de căsătorie”, „Bărbierul din Sevilla”, „Domnul Bruschino” de G. Rossini, „Tosca” de G. Puccini, „Aida”, „Bal mascat” şi „Rigoletto” de G. Verdi. 
În prezent David Crescenzi este dirijor invitat permanent al Operei Române din Timişoara, alături de care a efectuat şi două turnee în Quatar, în anii 2002 şi 2003.
 
 

Pianistul „fenomen” Martino Tirimo este invitat pe scena Sălii Radio

  • Dan Mihai Goia
  • Martino Tirimo
  • Muzica
  • Nikos Christodoulou
  • Nikos Skalkottas
  • Concerte
Data: 
14 Dec 2012
Eveniment special: 
Nu

Pianistul „fenomen” Martino Tirimo este invitat pe scena Sălii Radio în concertul extraordinar dedicat Preşedinţiei Ciprului la Consiliul Uniunii Europene

La vârsta de doar opt ani susţinea primul său concert în calitate de pianist, la 12 ani dirija deja opera La Traviata cu solişti de renume, iar la 16 ani absolvea cursurile Academiei Regale de Muzică din Londra, construind de atunci o carieră artistică impresionantă. Pianistul Martino Tirimo, născut în Cipru, dar având origini greceşti, una dintre personalitățile care au purtat flacăra olimpică în 2004, este invitatul special al concertului extraordinar ce va avea loc vineri, 14 decembrie (19.00), la Sala Radio, eveniment dedicat Preşedinţiei Ciprului la Consiliul Uniunii Europene (1 iulie – 31 decembrie 2012).

Concertul susținut de Orchestra Națională Radio, cu participarea Corului Academic Radio (dirijor: Dan Mihai Goia) se va desfășura sub conducerea muzicală a dirijorului grec Nikos Christodoulou, care a ocupat funcția de director muzical al Orchestrei Simfonice Radio din Grecia, al Orchestrei Simfonice şi Corului din Atena, derulând o bogată activitate internațională.
 
Precum cele două coperți ale unei cărți, concertul va începe și se va încheia prin lucrări închinate celor două țări, celei sărbătorite și celei gazdă: uvertura operei Rosamunda - Prinţesa Ciprului, partitură semnată de Schubert și Rapsodia română nr. 1, capodoperă a lui George Enescu. Din programul serii vor mai face parte lucrări care aparțin unora dintre cei mai mari compozitori ai lumii: Chopin - Andante spianato şi Marea poloneză, prilej de întâlnire a publicului cu accentele tipic romantice ale compozitorului polonez, Beethoven - Fantezia pentru pian, solişti, cor şi orchestră, op. 80, lucrare a cărei premieră a avut loc în 1808, cu Beethoven însuși în ipostază de solist, și Debussy - 12 Preludii din caietul 2, prezentate chiar în orchestrația lui Nikos Christodoulou.

Pentru alte informaţii legate de stagiunea 2012-2013 a Orchestrelor şi Corurilor Radio vă rugăm să consultaţi site-ul orchestre.srr.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Cu o personalitate artistică complexă, Nikos Christodoulou a reuşit să se impună în lumea artistică repurtând succese de dirijor, pianist şi compozitor deopotrivă.

A studiat cu Y. A. Papaioannou la Liceul de Muzică din München, a absolvit apoi cursurile Conservatorului din Atena, unde a studiat pianul, la Colegiul Regal de Muzică din Londra a studiat dirijatul, iar în anul 1991 în urma obţinerii unei burse de studiu a lucrat ca asistent al dirijorului Sir Charles Mackerras la Opera Metropolitan din New York.
A colaborat cu Academy of St. Martin in the Fields, Orchestra Simfonică Aalborg, Orchestra Simfonică BBC, Orchestra Filarmonică din Armenia, Moscow Bach Center Orchestra, Berliner Sinfonie-Orchester, Orchestra Simfonică Malmö, Orchestra Simfonică Island, Orchestra Simfonică Odense, Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Serenade, Orchestra Simfonică din Cipru, Opera Bolshoi.
Dirijorul a dedicat compozitorului Nikos Skalkottas o serie de înregistrări realizate în premieră şi primite cu mult entuziasm de critica de specialitate, obţinând totodată numeroase premii.
Nikos Christodoulou a fost director muzical al Orchestrei Simfonice Radio din Grecia, al Orchestrei Simfonice şi Corului din Atena. A fost director artistic la Festivalului Chopin Hommage (Atena – 2010) primind şi un premiu din partea Statului Polonez.
Activitatea sa de compozitor şi orchestrator este prolifică, fiind marcată de numeroase lucrări printre care se numără şi orchestrarea celor 12 Preludii de Claude Debussy.

Născut în Cipru, dar având origini greceşti, Martino Tirimo avea să se stabilească împreună cu familia sa în Londra, absolvind la vârsta de 16 ani cursurile Academiei Regale de Muzică din capitala Marii Britanii, urmând apoi să se perfecţioneze la Viena cu Gordon Green.

A susţinut numeroase concerte alături de Filarmonica din Viena, Dresden Staatskapelle, Leipzig Gewandhaus, Bayerischer Rundfunk, London Symphony, Filarmonica din Londra, Academy of St. Martin in the Fields, colaborând cu numeroşi dirijori dintre care amintim pe: Kurt Masur, Emmanuel Krivine, Cristian Mandeal, Vladimir Spivakov, Sir Simon Rattle.
Deţine 50 de înregistrări pe disc, dintre care CD-ul ce include Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră şi Rapsodia pe o temă de Paganini de S. Rahmaninov a fost considerat unul dintre cele mai bine vândute discuri EMI, fiind distins cu Discul de Aur în anul 1994. În anul 2011 a primit premiul Fundaţiei Nemitsas pentru Excelenţă în Arte şi Ştiinţă.
Martino Tirimo are un repertoriu extrem de divers din care transpare însă pasiunea pentru Schubert, pianistul dedicând acestui mare compozitor un ciclu de recitaluri la Wigmore Hall, înregistrate pe CD-uri editate de EMI. Pasiunea pentru dirijat continuă, artistul colaborând cu diverse orchestre din Europa, totodată talentul său muzical gasindu-şi exprimarea şi prin compoziţie.
 
 

Cântece şi colinde slave la Sala Radio.

  • Corul Academic Radio
  • Dan Mihai Goia
  • Muzica
  • Simona Săndulescu - Popovici
  • Svetlana Sâcencova
  • Ziua internaţionala a cântului coral
  • Concerte
Data: 
13 Dec 2012
Eveniment special: 
Nu

O seară specială de cântece şi colinde slave, în interpretarea Corului Academic Radio

Evenimentele-supriză ale lunii cadourilor continuă la Sala Radio prin concertul special oferit joi, 13 decembrie (19.00) de Corul Academic Radio: o călătorie muzicală inedită prin lumea plină de farmec a sufletului slav, partituri religioase şi bineînţeles colinde de Crăciun îi vor bucura pe spectatori. Sub titlul „DIN MUZICA POPOARELOR SLAVE”, itinerariul melomanilor va trece prin Rusia, Polonia, Cehia, Serbia, Croaţia, Bulgaria şi Ucraina, partiturile provenite din aceste ţări fiind semnate de compozitori celebri ca Ceaikovski, Rahmaninov sau Dvořák, dar şi de muzicieni locali apreciaţi.

Lumea slavă şi atmosfera de linişte şi religiozitate dinaintea sărbătorilor vor fi recreate la Sala Radio sub bagheta dirijorului Dan Mihai Goia.
La orgă va cânta Simona Săndulescu - Popovici, iar solistă a unor lucrări interpretate în programul serii va fi soprana Svetlana Sâcencova. Întregul eveniment este dedicat Zilei internaţionale a cântului coral.

Pentru alte informaţii legate de stagiunea 2012-2013 a Orchestrelor şi Corurilor Radio vă rugăm să consultaţi site-ul orchestre.srr.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Fondat în 1940, CORUL ACADEMIC RADIO s-a impus în scurt timp ca o formaţie de elită, iar numeroşi compozitori români au scris lucrări dedicate corului, pe care acesta le-a prezentat în primă audiţie concertistică absolută. Acest ansamblu coral de excepţie a probat calitatea sa în lucrări din literatura muzicală românească şi universală, în marele repertoriu liric prezentat pe scena de concert, abordând un impresionant număr de lucrări în toate genurile muzicale. În prezent, Corul Academic Radio este condus de dirijorul Dan Mihai Goia.
 

În anul 1996, ansamblul a primit Premiul Uniunii Criticilor Muzicali din România. Corul Academic Radio este actualmente cea mai importantă şi mai valoroasă formaţie de gen din România, ducând peste hotare în multiple turnee faima cântului coral românesc.
Actuala stagiune 2012-2013 a debutat sub cele mai bune auspicii pentru Corul Academic Radio. În data de 23 septembrie, alături de Orchestra Naţională Radio sub bagheta dirijorului Christian Zacharias, a deschis prima ediţie a Festivalului RADIRO (Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio), interpretând Simfonia a IX-a de Beethoven, iar în luna octombrie a interpretat tot alături de Orchestra Naţională Radio, dirijată de Tiberiu Soare, celebra lucrare Carmina Burana de Carl Orff. În perioada 17-22 octombrie, Corul Academic Radio a fost invitat la Hamburg, prilej cu care a susţinut alaturi de Orchestra Simfonica din Hamburg şi Corul Germaniei de Nord, Recviemul de Verdi, sub bagheta dirijorului Philippe Jordan şi alături de un cvartet de solişti de mare valoare: Kristin Lewis, Michaela Schuster, Robert Dean Smith şi Dimitriy Ivashchenko.

Născut la Cluj-Napoca, DAN MIHAI GOIA a studiat vioara, viola, pianul şi canto, absolvind Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti unde a abordat dirijatul coral sub îndrumarea unor maeştri precum Marin Constantin şi Petre Crăciun.

Membru al Corului Naţional de Cameră „Madrigal” (între anii 1971-1995), a susţinut concerte la pupitrul acestei prestigioase formaţii corale, fiind o perioadă şi director general adjunct şi dirijor secund al acestui ansamblu.
 
Între anii 1997 – 2009 Dan Mihai Goia a fost conducătorul artistic şi dirijorul Coralei Bărbăteşti Ortodoxe „Te Deum Laudamus” cu care a susţinut peste 250 de concerte în Bucureşti şi în ţară, turnee în Franţa, Suedia şi Olanda şi a realizat 5 compact-discuri ce cuprind muzică religioasă românească şi universală.
Membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Dan Mihai Goia este autorul a peste 40 de lucrări corale şi camerale precum şi a suitei simfonice şi a baletului ”Albă ca Zapada”. În acelaşi timp, s-a dedicat şi activităţii pedagogice fiind profesor de dirijat şi ansamblu coral la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti între anii 1990-2003.
 
Din anul 2000 este dirijorul Corului Academic Radio. Cu acest ansamblu coral considerat drept etalon de către critica de specialitate, Dan Mihai Goia a participat la peste 200 de concerte vocal-simfonice şi a cappella. Multe dintre prezenţele sale dirijorale şi înregistrările realizate pentru fonoteca Radio-ului au inclus creaţiile compozitorilor români – de la repertoriul clasic la cel contemporan – dar şi lucrări din creaţia corală universală. Anul 2005 a însemnat şi realizarea primului compact – disc alături de Corul Academic Radio, intitulat „Mare minune”, acesta cuprinzând colinde româneşti.
 
În anul 2004 a obţinut Titlul de Doctor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.
Activitatea dirijorală şi muzicală a lui Dan Mihai Goia este consemnată şi în ediţia princeps 2002 a Enciclopediei „WHO’S WHO?” în România, în Lexiconul „Muzicieni din România” de Viorel Cozma şi a fost apreciată prin acordarea de numeroase premii şi distincţii.
Anul 2010 a marcat pentru dirijorul Dan Mihai Goia o impunătoare realizare, şi anume, lansarea compact – discului cu „Vecernii”, opus 37 de Serghei Rahmaninov în care a colaborat cu soliştii Gabriela Popescu şi Călin Brătescu alături de Corul Academic Radio şi Corala Bărbătească Ortodoxă „Te Deum Laudamus”.

Dirijorul britanic Neil Thomson, la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio!

  • Corul Academic Radio
  • Dan Mihai Goia
  • Irina Săndulescu-Bălan
  • Maria Jinga
  • Muzica
  • Neil Thomson
  • Concerte
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Sala Radio
Data: 
28 Nov 2012
Eveniment special: 
Nu

 

COMUNICAT  DE  PRESĂ
 
Este unul dintre cei mai apreciaţi dirijori britanici, invitat  la pupitrul celor mai bune orchestre din lume, a studiat la Royal Academy of Music şi la Royal College of Music (Londra), fiind cel mai tânăr dirijor care a coordonat catedra de specialitate a celei de-a doua prestigioase instituţii şi s-a bucurat de lecţiile oferite de celebrul Leonard Bernstein: Neil Thomson. Artistul britanic dirijează de 20 de ani concerte importante ale Orchestrei de Cameră Radio şi pentru a puncta acest moment aniversar va reveni la pupitrul acesteia miercuri, 28 noiembrie (19.00).
La Sala Radio, seara va debuta cu Simfonia nr. 5 în si minor, creaţie a lui Carl Philipp Emanuel Bach, al cincilea fiu al marelui Bach şi va continua cu „Dansul furiilor şi al spiritelor binecuvântate” din opera „Orfeu şi Euridice” semnată de Gluck, compozitor clasic şi profesor de muzică al reginei Maria Antoaneta. Orchestra de Cameră Radio va interpreta de asemenea Simfonia nr. 31 în re major - Paris creaţie a lui Mozart, compusă în contextul celei de-a doua călătorii în oraşul luminilor întreprinse de compozitor. Programul se va încheia cu Stabat Mater, imn închinat Fecioarei, redând suferinţa Mariei în faţa crucii, lucrare a compozitorului italian de secol XVIII Giovanni Battista Pergolesi. Soprana Irina Săndulescu-Bălan, solistă a Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, şi mezzo-soprana Maria Jinga, artistă a Operei Naţionale Bucureşti, alături de Corul Academic Radio coordonat de Dan Mihai Goia, vor aduce la viaţă partitura lui Pergolesi.
 
Pentru alte informaţii legate de stagiunea 2012-2013 a Orchestrelor şi Corurilor Radio vă rugăm să consultaţi site-ul orchestre.srr.ro. 
Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.
 
Neil Thomson este unul dintre cei mai apreciaţi dirijori ai generaţiei sale, a cărui carieră se află în plin apogeu, fiind invitat şi reinvitat la pupitrul celor mai bune orchestre din lume.
La început, accesul spre muzică al lui Neil Thomson a fost înlesnit de studiul viorii şi al violei la Royal Academy of Music. Au urmat apoi studiile la Royal College of Music unde a optat pentru dirjatul de orchestră sub îndrumarea lui Norman Del Mar. A fost şi unul dintre studenţii Centrului Muzical Tanglewood unde a beneficiat de sfaturile unor profesori şi dirijori excepţionali: Leonard Bernstein şi Kurt Sanderling. S-a numărat printre finalişti şi a fost principalul câştigător al Concursului pentru Dirijori de la Leeds (1990) şi al Concursului  Donatella Flick (1993).
Dirijorul Neil Thomson a apărut la pupitrul unor orchestre celebre: London Symphony Orchestra, London Philharmonia, English Northern Philharmonia, Royal Philharmonic Concert Orchestra şi London Concert Orchestra. Din 2005 a început colaboarea cu orchestrele London Philharmonic, BBC Symphony, Royal Scottish National, Aarhus Symphony din Danemarca, Lithuanian National Symphony, Orchestra Teatrului Massimo Palermo şi Orchestra Simfonică din Yucatan, Mexico, Lithuanian Chamber Orchestra.
Colaborarea cu Orchestra de Cameră Radio a început din 1992 şi tot de atunci a fost invitatul orchestrelor Filarmonicilor din Cluj-Napoca, Ploieşti şi Arad, iar din mai 2005 a început colaborarea cu  Orchestra Naţională Radio.
Ansamblul Chelsea Sinfonia din Londra este o nouă orchestră care şi-a propus să reunească cei mai buni instrumentişti din toate orchestrele din Marea Britanie şi care l-a ales pe Neil Thomson director Muzical. 
În perioada 1992 - 2006, Neil Thomson a coordonat activitatea catedrei de dirijat de la Royal College of Music, fiind cel mai tânăr dirijor care a deţinut acest post. A susţinut cursuri de măiestrie la Vilnius - Lituania, la Mozarteum Salzburg şi a făcut parte din juriile unor competiţii internaţionale: Concursul Maazel pentru dirijori (în juriu alături de însuşi Lorin Maazel) şi Eduardo Mata din Mexico City. În 2013 este invitat să facă parte din juriul Consursului de dirijat Prokofiev din St. Petersburg.
 
Prim-solistă a Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, soprana Irina Săndulescu-Bălan este o prezenţă constantă pe scenele Operelor din Bucureşti, Iaşi şi Timişoara, o invitată de marcă a orchestrelor Filarmonicilor din  Arad, Bacău, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Oradea, Ploieşti, Timişoara, Târgu-Mureş şi a ansamblurilor muzicale Radio - Orchestra Naţională şi Orchestra de Cameră.
Născută într-o familie de muzicieni, Irina Săndulescu-Bălan a început, în paralel, studiul pianului şi al viorii. A absolvit Liceul de muzică "Dinu Lipatti” din Bucureşti la secţia vioară. În acelaşi timp a început studiul de artă vocală sub îndrumarea mamei sale,  profesoara de canto Georgeta Bălan. Calităţile vocale şi rezultatele obţinute au determinat-o să urmeze Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, la clasa canto a sopranei  Georgeta Stoleriu. 
Soprana Irina Săndulescu-Bălan şi-a început activitatea solistică încă din studenţie, fiind solicitată pentru diverse recitaluri, concerte şi participări la festivaluri naţionale şi internaţionale. Studiile universitare le-a încheiat cu rolul Violetta din opera “La Traviata” de Verdi, ceea ce i-a deschis calea spre scenele lirice din România şi cooptarea ei ca solistă în colectivul Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca. 
Repertoriul Irinei Săndulescu-Bălan s-a completat cu rolurile Fiordiligi în “Cosi fan tutte”, Contesa în “Nunta lui Figaro”, Micaela în “Carmen”, Marguerite în “Faust”, Valancienne în “Văduva veselă”, Rosalinde în “Liliacul”, Lauretta în “Gianni Schicchi”, Mimi în “Boema”, Nedda în “Pagliacci”, Tatiana în “Evgheni Oneghin”, Liu din “Turandot” şi Desdemona în “Otello” şi altele. În completarea personalităţii sale artistice a abordat cu acelaşi interes repertoriul vocal-simfonic şi creaţia universală de lied.
Activitatea sa cuprinde participări în recital, concerte sau spectacole la festivaluri naţionale şi internaţionale - Bratislava, Bucureşti, turnee în Austria, Germania, Italia, Franta, Japonia, Coreea, producţii internaţionale de operă la Viena şi Paris, numeroase înregistrări la Radio Bucureşti şi Electrecord.
Apreciată de public şi de critica de specialitate, soprana  Irina Săndulescu-Bălan a fost distinsă cu Premiul Special al Juriului la Concursul Internaţional “Johannes Brahms” Hamburg 1985, Premiul Special pentru interpretare al Uniunii Interpreţilor şi Criticilor Muzicali din România 1992, Premiul Special pentru întreaga activitate a anului 1994 al Uniunii Interpreţilor, Coregrafilor şi Criticilor Muzicali din România 1995, Ordinul “Meritul Cultural” Clasa II decernat de Preşedintele României în 2004. 
 
Din anul 2006, mezzosoprana Maria Jinga este solistă a Operei Naţionale Bucureşti, pe a cărei scenă în care şi-a făcut debutul cu rolul Rosina din „Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini (2005). A avut apoi ocazia să dea viaţă mai multor personaje precum Angelina din „Cenuşăreasa” de G. Rossini, Olga din opera „Evgheni Oneghin“ de  P. I. Ceaikovski, Un Musico din „Manon Lescaut”, Kate din „Madama Butterfly” de G. Puccini, Dorabella din „Così fan tutte”, Doamna 2 din „Flautul fermecat“ şi Cherubino din „Nunta lui Figaro“ opere de W.A. Mozart,  Dido din „Dido şi Aeneas” de H. Purcell, Spiridon din opera „O noapte furtunoasă” de  P. Constantinescu, Flavio din „Decebalo“ de L. Leonardo, Hänsel din „Hänsel şi Gretel“ de  E. Humperdinck.
Absolventă  (2004)  a  Universităţii Naţionale de Muzică  Bucureşti, Facultatea  de Interpretare  Muzicală, secţia  Canto  clasic la clasa  prof.  Geogeta  Stoleriu,  Maria Jinga a abordat şi repertoriu vocal-simfonic. A fost invitată pentru realizarea mai multor proiecte de acest gen de orchestrele Filarmonicilor din Braşov, Sibiu, Piteşti, Târgovişte, de Orchestra Naţională Radio şi Orchestra de Cameră Radio.
Mezzosoprana  Maria Jinga a putut fi ascultată de melomani şi în mai multe recitaluri sau concerte de arii din opere: la Ateneul Român, Sala Radio şi sala Dalles, Teatrul Naţional Bucureşti, pe scene din Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Giurgiu, Sinaia. 
Fiind permanent preocupată de şlefuirea artei sale lirice, Maria Jinga a urmat în anul 2009 cursurile de perfecţionare organizate de Opera Naţională Bucureşti, susţinute de soprana Ileana Cotrubaş şi de mezzosoprana Viorica Cortez.
Maria Jinga a participat la mai multe competiţii naţionale şi internaţionale şi a câştigat mai multe premii: Premiul  I  la Concursul Naţional „Hariclea  Darclée” Brăila 1995, Premiul  al-II-lea  la Olimpiada Naţională – Reşiţa, 1996, Premiul  I  la Concursul  Naţional  „George  Georgescu” – Tulcea, 1997,  Marele Premiu la Concursul Naţional  „Hariclea  Darclée” – Brăila, 1997, Medalia de Aur – Academia Lutece – Paris, 1998, finalistă a Concursului Internaţional „George Enescu" - 2003, Premiul  I  la Concursul Internaţional „Arta Florescu" - 2010.
 

 

© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact