Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

DAVID CRESCENZI

Concert vocal-simfonic sub bagheta dirijorului David Crescenzi

  • Cristina Bojin
  • DAVID CRESCENZI
  • Filarmonica de stat „Transilvania”
  • Muzica
  • Concerte
Data: 
26 May 2017
Eveniment special: 
Nu

Filarmonica de Stat „Transilvania” vă invită vineri, 26 mai, la concertul simfonic dirijat de David Crescenzi. Pe scena Colegiului Academic va urca şi solista Critsina Bojin, care va interpreta Concertul pentru flaut de Jaques Ibert. Din programul serii mai fac parte lucrări de Camille Saint-Saëns şi Charles Gounod. Dirijorul corului este Cornel Groza.

Pianist, dirijor de orchestră și de cor, David Crescenzi a studiat la Conservatorul din Pesaro, specializându-se ulterior în dirijat orchestră, pian, muzică corală și dirijat coral. Timp de mai mulți ani a fost asistent și colaborator al lui Alessio Vlad și elevul lui Gustav Khunn, la care a frecventat, între anii 1993 si 1996, cursurile de perfecționare „Pomeriggi musicali” din Milano. Datorită activității sale pe parcursul a două decenii, s-a consacrat mai întâi ca pianist acompaniator și asistent dirijor în diferite teatre și festivaluri lirice, atât în Italia, cât și în străinătate, iar actualmente ca dirijor de orchestră și maestru de cor.

Printre realizările sale cele mai semnificative amintim colaborarea cu Teatrul Operei din Cairo, în calitate de director artistic, între anii 1998 și 2003, unde a dirijat Bărbierul din Sevilla, Contract de căsătorie, Domnul Bruschino de Gioachino Rossini, Elixirul dragostei de Gaetano Donizetti, Tosca de Giacomo Puccini, Bal mascat, Aida și Rigoletto de Giuseppe Verdi. Între anii 1999 și 2001, a fost Maestru de Cor la Teatrul „Carlo Felice” din Genova, iar în stagiunea 2004-2005 a fost adjunctul directorului muzical de la Teatrul „San Carlo” din Napoli. La Doha, Qatar, a dirijat în anul 2002 opera Aida, în anul 2003 Ibn Sina de Michil Borstlap şi în anul 2005 Aspire de David Krane, cu ocazia deschiderii Jocurilor Olimpice Asiatice.

Din anul 2002 colaborează cu Opera Națională Română din Timișoara, unde a dirijat spectacolele de operă Nunta lui Figaro de Mozart, Bărbierul din Sevilla de Rossini, Aida, Rigoletto, Traviata, Nabucco, Trubadurul, Otello, Bal mascat de Verdi, Carmen de Bizet, Tosca, Turandot, Boema, Madame Butterfly, Gianni Schicchi de Puccini, Cavalleria rusticana de Pietro Mascagni, Paiațe de Ruggero Leoncavallo.

În cadrul repertoriului simfonic, s-a distins în diverse ocazii la pupitrul dirijoral al mai multor orchestre, și anume Orchestra Teatrului „Reggio” din Parma, „Benedetto Marcello” din Teramo, Orchestra de Cameră din regiunea Marche, Orchestra de Cameră din Bologna, Orchestra Simfonică „Gioachino Rossini” din Pesaro, Filarmonica „Marchigiana”, Filarmonica din Alessandria și din Piemonte, Filarmonica „Banatul” din Timișoara, Orchestra Operei din Zagreb. A colaborat cu soliști de talie internațională, printre care Francesco Manara și Simonide Braconi, primul violonist, respectiv primul violist ai Teatrului Scala din Milano, sau cu celebrul flautist francez Maxence Lauriell.

Pe o perioadă de două ediții (2004-2005), a condus finala Concursului Național de Pian dotat cu premiul „Cupa Pianiștilor” din Osimo, iar între anii 2005-2006 a dirijat Gala finaliștilor la Concursul Internațional de Vioară „Postacchini” din Fermo.

A dirijat, în cadrul Operei Naționale din București, Rigoletto (aprilie 2006), iar succesiv a pregătit și dirijat premiera operei Nunta lui Figaro de Mozart în luna decembrie a aceluiași an. În august 2006 a fost invitat de către Asociația C.E.E. Musiktheater din Viena să ţină un curs de măiestrie cu Nunta lui Figaro, pentru tinerii bursieri din Europa de Est.

Născută la Sibiu într-o familie de muzicieni, Cristina Bojin începe studiul pianului la vârsta de şase ani, pentru ca mai apoi să se dedice flautului sub îndrumarea tatălui ei, Ioan Bojin. A absolvit studiile superioare la Academia de Muzică din Stuttgart, la clasa profesorului francez Jean-Claude Gérard, urmând cursuri de măiestrie cu flautiştii Aurèl Nicolet, Paul Meisen, Davide Formisano şi Andrea Lieberknecht.

Este laureata mai multor concursuri naţionale şi internaţionale, fiind de asemenea distinsă, în anul 2006, cu premiul „Melos” pentru interpretare în cadrul Premiilor Criticii Muzicale – România. Între anii 2001-2006 a fost bursieră a fundaţiei P.E. Förderstiftung für Studierende der Musik din Mannheim şi a Academiei de Muzică de Cameră „Villa Musica“ din Mainz. Astfel a absolvit stagii de pregătire si a concertat alături de solişti instrumentişti ai orchestrelor Berliner Philharmoniker, Münchner Philharmoniker şi Bayerischer Rundfunk.

Începând cu anul 1998, Cristina desfăşoară o bogată activitate solistică si camerală, fiind prezentă în sălile de concert din România, Germania, Austria, Italia, Thailanda si Coreea de Sud. Este frecvent solistă invitată a orchestrelor din România, precum Filarmonica „George Enescu”, Bucureşti, Orchestra Radiodifuziunii Române, Filarmonicile din Oradea, Sibiu, Timişoara, Satu Mare, Târgu Mureş, Botoşani, Craiova, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea.

În anul 2008, compozitorul român Sabin Păutza i-a dedicat Concertul pentru flaut, a cărui primă audiţie absolută a avut loc în acelaşi an cu Orchestra Filarmonicii din Sibiu.

De-a lungul carierei deţine posturi de flaut solo la Opera de Stat – Pforzheim, Orchestra „Junge Oper“ a Operei de Stat Stuttgart, Orchestra de Cameră Stuttgart, Filarmonica de Stat Sibiu, Orchestra Naţională de Tineret a României. Cântă astfel sub bagheta dirijorilor Gerd Albrecht, Serge Zehnacker, Misha Katz, Walter Gugerbauer, Cristian Mandeal, Gheorghe Costin, Walter Hilgers, Horia Andreescu, Tiberiu Soare, în săli de concerte precum Gasteig München, Konzerthaus Berlin, Berliner Philharmonie, Liederhalle Stuttgart, Meistersingerhalle Nürnberg, MACM Hall Bangkok, Chuncheon Concert Hall (Coreea de Sud).

Pasiunea pentru muzica de cameră s-a concretizat prin înfiinţarea trioului de suflători „Aulos”, împreună cu colegi ai Filarmonicii din Sibiu, iar cu formaţia „Camerata Barroco” a câştigat în anul 2009 Premiul Publicului la concursul de Muzică Veche „La Stravaganza” de la Cluj.

Împreună cu colegi ai Academiei de Muzică din Nürnberg şi ai Orchestrei Simfonice din acelaşi oraş a înfiinţat, în anul 2015, formaţia camerală „Vento dell’Est“, cu care concertează cu precădere în Germania si Romania. În prezent îmbină activitatea solistică si cea pedagogică, fiind profesor de flaut la Berufsfachschule für Musik din Nürnberg.

Vineri, 26 mai, ora 19, Abonament 30
Colegiul Academic

Corul şi Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”

David Crescenzi dirijor
Cristina Bojin flaut

Cornel Groza dirijorul corului

Camille Saint-Saëns
Bacchanale din opera Samson şi Dalila
Jacques Ibert
Concertul pentru flaut
Charles Gounod
Balet din opera Faust
Kermesse din opera Faust
Camille Saint-Saëns
Danse macabre
Charles Gounod
Choeur des soldats din opera Faust

PREŢUL BILETELOR
Biletele se pot cumpăra online de pe biletmaster.ro şi de la agenţia de bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60) conform programului: Luni & Miercuri 10 – 14, Marţi & Joi 12 – 18 şi Vineri 10 – 14 sau cu o oră înainte de concert, direct de la locaţia acestuia.
Concertul face parte din abonament
25 lei preţ întreg / concert
13 lei preţ redus (elevi, studenţi şi pensionari) / concert

Atenţie: În ziua concertului, agenţia de bilete este deschisă în intervalul 10-14

 

“STABAT MATER” de Rossini, sub bagheta lui David Crescenzi, la Sala Radio

  • Dana Borşan
  • DAVID CRESCENZI
  • Muzica
  • Concerte
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Sala Radio
Data: 
11 Mar 2016
Eveniment special: 
Nu

Vineri, 11 martie (19.00), dirijorul de origine italiană David Crescenzi, director artistic şi dirijor principal al Operei din Cairo, vă invită să ascultaţi, în interpretarea Orchestrei Naţionale Radio, Stabat Mater, partitură semnată de cunoscutul compozitor de operă Gioachino Rossini. Lucrarea este inspirată de imnul religios catolic din sec. XIII - Stabat Mater Dolorosa – închinat Fecioarei Maria şi suferinţelor îndurate de aceasta în timpul crucificării lui Iisus Hristos. Soliştii pe care îi veţi aplauda la Sala Radio sunt Sorina Munteanu - soprană, Antonela Barnat – mezzosoprană, Adrian Dumitru – tenor şi Cristian Hodrea – bariton. Evenimentul va avea loc cu participarea Corului Academic Radio, pregătit pentru prima oară de noul său dirijor, Ciprian Ţuţu.
Premiera absolută a lucrării la Paris, în 1842, a fost un triumf în epocă. În acelaşi an a avut loc şi premiera italiană a partiturii, la Bologna, sub bagheta celebrului compozitor Gaetano Donizetti. Şi acest eveniment s-a bucurat de acelaşi succes ca la Paris, iar Donizetti scria: „Entuziasmul publicului este imposibil de descris. Chiar şi la repetiţia generală, la care Rossini a asistat, în mijlocul zilei, a fost însoţit spre casă de peste 500 de spectatori care îl ovaţionau. Acelaşi lucru s-a petrecut după premieră, sub fereastra lui Rossini, dat fiind că acesta nu îşi făcuse apariţia în sala de concert.”

În aceeaşi seară veţi asculta la Sala Radio şi Schumann: Concertul în la minor pentru pian şi orchestră, în interpretarea solistică a pianistei Dana Borşan, solistă a Orchestrelor şi Corurilor Radio. O frumoasă partitură a curentului romantic, concertul a avut premiera absolută în 1846, în interpretarea solistică a soţiei compozitorului, apreciata pianistă Clara Schumann.

Dirijorul DAVID CRESCENZI a fost numit, din septembrie 2014, director artistic şi dirijor principal al Operei din Cairo. În iulie 2015, David Crescenzi a dirijat La Bohème de Puccini la Festivalul de Vară al Arenei Sferisterio din Macerata. În ianuarie 2012 a întreprins un turneu în Germania şi Franţa cu Bergische Symphoniker, în acelaşi an a colaborat cu Opera din Rio de Janeiro şi a fost dirijor al Festivalului de la Solothurn - Elveţia.
Printre realizările sale cele mai semnificative amintim colaborarea cu Teatrul Operei din Cairo, Egipt, în calitate de dirijor invitat, între anii 1998 şi 2003, unde a pregătit şi dirijat Bărbierul din Sevilla, Contract de căsătorie, Domnul Bruschino de Rossini, Elixirul dragostei de Donizetti, Tosca de Puccini, Bal mascat, Aida şi Rigoletto de Verdi.
Din anul 2002 colaborează cu Opera Naţională Română din Timişoara, unde a dirijat numeroase spectacole de operă. În anul 2011 a întreprins un turneu în Italia, la pupitrul orchestrei Filarmonicii Marchigiana, avându-l ca solist pe celebrul violonist Uto Ughi. A dirijat în cadrul Operei Naţionale Bucureşti, Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, Operei Naţionale Române din Iaşi.

DANA BORŞAN a susţinut concerte şi recitaluri în Cehia, Germania, Italia, Rusia, Slovacia, Franţa, Spania, Anglia, China, Franţa, Norvegia ş.a. Este prezentă în fiecare stagiune şi pe scenele filarmonicilor din ţară, iar repertoriul său include peste 50 de concerte, precum şi programe atractive de recital şi de muzică de cameră. Deşi preferă creaţiile clasicismului vienez şi ale marilor romantici - Schumann, Chopin, Liszt, Brahms - artista are în repertoriu şi lucrări inedite, prezentate în primă audiţie la Bucureşti - Concertele pentru pian şi orchestră de Hanns Wolf, Moritz Moszkowski, Siegfried Matthus, Sigismund Toduţă.
În anul 2011, pianista a fost invitată să concerteze în cadrul Festivalului internaţional Robert Schumann de la Zwickau - Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră de Brahms şi în cadrul Festivalului George Enescu - Concertul pentru pian şi orchestră de Hanns Wolf.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.
Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio. 
Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

 

 

Don Carlo în premieră la Opera Naţională Română Cluj-Napoca

  • DAVID CRESCENZI
  • Muzica
  • Petar Naydenov
  • Teatru
  • Premiere
  • Spectacole
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Opera Naţională Română Cluj-Napoca
Data: 
9 Jun 2013 - 14 Jun 2013
Eveniment special: 
Nu

premiera spectacolul Don Carlo, Giuseppe Verdi
intalnire cu presa, joi 6 iunie, ora 10.00

PREMIERĂ

G. VERDI - DON CARLO

DUMINICĂ, 9 IUNIE 2013 ORA 18.30 şi
VINERI, 14 IUNIE 2013, ORA 18.30

CU PARTICIPAREA DIRIJORULUI DAVID CRESCENZI din ITALIA
ŞI A BASULUI PETAR NAYDENOV de la VOLKSOPER VIENA.

regia: MIHAELA BOGDAN
adaptarea scenografică: VALENTIN CODOIU
după arh. CĂTĂLIN I. ARBORE

Opera Naţionala Română invită reprezentanţii mass media la repetiţia generala care va avea loc joi, 6 iunie, între orele 10.00 - 14.00 la o intalnire cu realizatorii artistici si solistii spectacolului "Don Carlo". Vor putea fi surprinse imagini în avampremieră şi realiza interviuri cu artistii care vor evolua pe scena.

Artistii Operei Nationale Romane din Cluj prezinta premiera operei DON CARLO de Giuseppe Verdi, duminica, 9 iunie de la ora 18.30. Prima reprezentare ii are ca invitati pe dirijorul DAVID CRESCENZI din Italia și pe basul PETAR NAYDENOV de la Volksoper Viena.

Opera Nationala prezinta ediţia italiană în patru acte (7 tablouri) a operei Don Carlo.
Spectacolul este realizat după poemul dramatic Don Carlos, Infante de Spania de Friederich Schiller .

Conceputa initial ca o drama de familie, Don Carlos a devenit, pe masura ce a fost scrisa, o drama filozofica. Actiunea dramei este plasata in Spania, in secolul al XVI-lea. Pentru a scapa de iubirea sa nefericita pentru Elisabeta, cea de a doua sotie a tatalui sau, regele Filip al II-lea, Don Carlos este indemnat de marchizul de Posa sa plece in Tarile de Jos pentru a reda libertatea popoarelor asuprite. Regele insa se opune. Printesa Eboli, ducele de Alba si Domingo, duhovnicul regelui, urzesc intrigi impotriva lui Don Carlos si a reginei. Marchizul de Posa, devenit sfetnic al lui Filip, incearca in zadar sa il convinga pe acesta sa dea libertate. El isi sacrifica propria viata pentru a-si salva prietenul, pe Don Carlos, de banuielile care planau asupra lui. Vazand in fiul sau un continuator al idealului de libertate care il insufletise pe marchizul de Posa, regele il da pe Don Carlos pe mana Inchizitiei, care ii va hotari moartea.
Marchizul de Posa se jertfeste pentru un prieten si, totodata, pentru omenire. Dincolo de moartea lui triumfa ideea libertatii morale,pivotul intregii actiuni a dramei fiind lupta dintre despotism si libertate.

DISTRIBUTIE:
PETAR NAYDENOV - Filip al II-lea
CARMEN GURBAN - Elisabeta de Valois
MARIUS VLAD BUDOIU - Don Carlo
ANDRADA IOANA ROŞU - Principesa Eboli
FLORIN ESTEFAN - Rodrigo
MARIUS BOLOS - Marele Inchizitor
ANDREI YVAN - Un călugăr
CORINA PĂŞTEANU - O voce din cer
DANIELA MUREŞAN CHIŞBORA - Tebaldo
FLORIN POP - Lerma şi Heraldul

Solo violoncel: KOSTYÁK ELŐD, VLAD RAŢIU

ORCHESTRA ŞI CORUL OPEREI NAŢIONALE ROMÂNE CLUJ-NAPOCA

Spectacolul are trei pauze şi se încheie în jurul orei 22.00

 

Spectacol-eveniment la ONB: Elixirul dragostei, sub bagheta dirijorului italian David Crescenzi

  • Alin Anca
  • DAVID CRESCENZI
  • Muzica
  • Ştefan Pop
  • Tatiana Lisnic
  • Teatru
  • Spectacole
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Opera Naţionala Bucureşti
Data: 
13 Apr 2013
Eveniment special: 
Nu

Sâmbătă, 13 aprilie, ora 19:00
 
După Gala Giuseppe Verdi - Richard Wagner: 200 de ani de la naştere, la care au participat soliştii români de renume internaţional Valentina Naforniţă, Alexandru Badea şi Dan Paul Dumitrescu, Opera Naţională Bucureşti (ONB) continuă seria evenimentelor printr-o reprezentaţie specială a spectacolului Elixirul dragostei (L’Elisir d’amore) de Gaetano Donizetti. 
 
Astfel, iubitorii genului liric sunt invitaţi la ONB, sâmbătă, 13 aprilie, începând cu ora 19:00, la una dintre creaţiile de operă îndrăgite în întreaga lume. Oaspeţii serii vor fi soprana Tatiana Lisnic, care a colaborat cu dirijori importanţi ca Riccardo Muti, Antonio Pappano şi Marcello Viotti, tenorul Ştefan Pop, câştigător al Concursului Operalia care cântă la Hamburg, Moscova, Londra, Milano etc., precum şi basul Alin Anca, viitor solist al Operei din Hamburg. 
 
Evenimentul marchează totodată participarea dirijorului David Crescenzi, de origine italiană, absolvent al Conservatorului Gioachino Rossini din Pesaro, muzician cu o variată activitate artistică în Italia şi în România.
 
Capodoperă a compozitorului Gaetano Donizetti, opera Elixirul dragostei este pusă în scenă de regizorul italian Marco Gandini, care a lucrat pe scene importante din Italia şi din întreaga Europă, colaborând inclusiv cu celebrul regizor Franco Zeffirelli. Despre povestea care stă la baza acestei producţii la Bucureşti, regizorul italian susţine: “Povestea şi muzica din Elixirul dragostei sunt într-un anume fel contemporane, nu conţin elemente care să trimită la o epocă anume. Astfel, înţelegem prin ele tema etern valabilă a unui tânăr îndrăgostit, cu puţină experienţă de viaţă, care crede cu tărie în puterea unui medicament care să-l ajute în dragoste.”
 
Biletele sunt disponibile la Casa de bilete a Operei Naţionale Bucureşti, precum şi online, pe http://tickets.operanb.ro. 
L'Elisir d'amore (Elixirul dragostei)
Sâmbătă, 13 aprilie, ora 19:00
Opera Naţională Bucureşti
 
Operă comică în două acte de Gaetano Donizetti
Libretul de Felice Romani, după un libret de Eugène Scribe 
pentru opera Le philtre de Daniel-François Auber
spectacol în limba italiană
 
Dirijor: David Crescenzi (invitat)
Regia: Marco Gandini
Maestru de cor: Stelian Olariu
Scenografia: Adriana Urmuzescu
Lighting design: Virginio Levrio
Asistent de regie: Ştefan Neagrău
Serigrafie costume: Cătălina Florescu, Luiza Soporeanu
 
Distribuţia:
Adina - Tatiana Lisnic (solistă invitată)
Nemorino - Ştefan Pop (solist invitat)
Belcore - Şerban Vasile
Dulcamara - Alin Anca (solist invitat)
Gianetta - Cristina Eremia
 
 

Bicentenarul Verdi începe la Sala Radio: o singură ocazie de a asculta „Don Carlo”!

  • Andrada Roşu
  • Carmen Gurban
  • Corul Academic Radio
  • Dan Mihai Goia
  • Daniel Magdal
  • DAVID CRESCENZI
  • Horia Sandu
  • Ionuţ Pascu
  • Liviu Indricău
  • Muzica
  • Octavian Vlaicu
  • Orchestra Naţională Radio
  • Rodica Vică
  • Sorin Drăniceanu
  • Concerte
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Sala Radio
Data: 
25 Jan 2013
Eveniment special: 
Nu

COMUNICAT  DE  PRESĂ
 
Dacă ar fi organizat un sondaj de opinie despre muzica de operă care ar începe cu întrebarea „numiţi un compozitor de operă”, cel mai des întâlnit răspuns ar fi fără îndoială: VERDI. Două sute de ani de la naşterea marelui artist sunt aniversaţi în acest an peste tot 
în lume prin evenimente speciale care îi sunt dedicate. 
La Bucureşti, în seria primelor manifestări închinate lui Verdi, Orchestra Naţională Radio va prezenta, în formulă de concert, opera „DON CARLO”, importantă creaţie a compozitorului, o ocazie de a aprecia o lucrare rar interpretată în România.
Vineri, 25 ianuarie  2013, ora 19. 00, la Sala Radio, veţi asculta povestea dramatică a lui Carlos, prinţ al Asturiei, a cărui iubire se îndreaptă către cea care va deveni soţia tatălui său, Filip al II-lea al Spaniei, în contextul încheierii unui tratat de pace. Bazată pe tragedia istorică semnată de Friedrich Schiller, istoria desfăşurată pe fundalul sec. XVI, va fi readusă la viaţă graţie interpretării unor apreciaţi solişti vocali români: Sorin Drăniceanu, Daniel Magdal, Ionuţ Pascu, Horia Sandu, Carmen Gurban, Andrada Roşu, Octavian Vlaicu, Rodica Vică, Liviu Indricău. 
Concertul se va bucura şi de participarea Corului Academic Radio, condus de DAN MIHAI GOIA. Întregul eveniment se va desfăşura sub bagheta dirijorului DAVID CRESCENZI, de origine italiană, absolvent al Conservatorului „Gioachino Rossini” din Pesaro, muzician cu o variată activitate artistică în Italia şi România. 
Tradiţia operei în concert este deja binecunoscută publicului meloman al Sălii Radio, Orchestrele şi Corurile Radio prezentând la fiecare început de an valoroase pagini ale genului liric.
 
Pentru alte informaţii legate de stagiunea 2012-2013 a Orchestrelor şi Corurilor Radio vă rugăm să consultaţi site-ul orchestre.srr.ro. 
 
Artist prezent pe scene internaţionale în tripla sa ipostază de pianist, dirijor de cor şi orchestră, DAVID CRESCENZI este absolvent al Conservatorului din Pesaro, urmând apoi studii de specializare la Conservatorul „Giuseppe Verdi” din Milano. 
A colaborat cu: Teatrul „Carlo Felice” din Genova, Teatrul „St. Carlo” din Napoli, Filarmonica Marchigiana, Filarmonica „Banatul” - Timişoara, Orchestra Simfonică  „G. Rossini” din Pesaro, Orchestra Operei din Zagreb, Orchestra de Cameră din Bologna, Filarmonicile din Alessandria şi din Piemonte, Orchestra Teatrului Reggio din Parma. 
Dintre operele pe care le-a dirijat amintim: „Elixirul dragostei” de G. Donizetti, „Contract de căsătorie”, „Bărbierul din Sevilla”, „Domnul Bruschino” de G. Rossini, „Tosca” de G. Puccini, „Aida”, „Bal mascat” şi „Rigoletto” de G. Verdi. 
În prezent David Crescenzi este dirijor invitat permanent al Operei Române din Timişoara, alături de care a efectuat şi două turnee în Quatar, în anii 2002 şi 2003.
 
 

© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact